Tag: JOHNSON & JOHNSON

  • 100 Cei mai admiraţi CEO din România 2021. Sévan Kaloustian, Managing director, Janssen, Companiile Farmaceutice ale Johnson & Johnson în România – 084

    Sévan Kaloustian are o experienţă vastă în industria farmaceutică în diferite sectoare de afaceri, de la domeniul medical, vânzări şi marketing, până la director general în diverse zone geografice, cum ar fi SUA, Canada, Franţa, Polonia şi pieţele emergente.

    Este profesor asociat la Universitatea din Montréal şi deţine un doctorat în Farmacologie şi o diplomă de master în farmacoeconomie, ambele de la Universitatea din Montréal din Canada.

    Executivul este, de asemenea, membru al Consiliului de Administraţie al Camerei de Comerţ Americane în România (AmCham România) şi copreşedinte al Comitetului de Sănătate al acestuia, precum şi membru al Consiliului şi vicepreşedinte al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM).

     

    Top 3 priorităţi pentru viitor:

    1.Œ Una dintre principalele priorităţi este sprijinirea echipei pentru adaptarea la provocările pandemiei.

    2. O a doua prioritate foarte importantă este atragerea, în familia Janssen, a celor mai talentaţi profesionişti din România.

    3.Ž De asemenea, ne asigurăm că valorile enunţate prin credoul Johnson & Johnson sunt valori pe care le trăim şi prin care avem un impact în România, pentru pacienţi, pentru profesioniştii din domeniul sănătăţii şi pentru comunitate.

  • Ministerul Sănătăţii: Vaccinarea cu Johnson & Johnson, la jumătatea lui aprilie

    Ministerul Sănătăţii a explicat vineri de ce este necesară o singură doză în cazul vaccinului Johnson & Johnson şi a anunţat că se aşteaptă ca acesta să fie folosit în România de la jumătatea lunii aprilie.

    Potrivit Ministerului Sănătăţii, datele preliminare din studiul clinic de fază 1 au sugerat că o singură doză poate fi suficientă pentru a produce un răspuns imun, iar rezultatele studiului clinic de fază 3, care a stat la baza aprobării vaccinului Johnson & Johnson, au confirmat acest lucru.

    „Vaccinul a redus semnificativ cazurile de COVID-19 în rândul persoanelor imunizate, astfel: din 19.630 de persoane vaccinate, 116 au dezvoltat simptome de COVID-19; din 19.691 de persoane nevaccinate, 348 au dezvoltat simptome de COVID-19. Acest lucru înseamnă eficacitate de 67% în prevenirea bolii simptomatice”, a arătat Ministerul Sănătăţii.

    În ceea ce priveşte prevenirea cazurilor de COVID-19 care necesită internare, vaccinul conferă protecţie sporită. „La 28 de zile post vaccinare, rata de spitalizare în rândul persoanelor vaccinate a fost 0% (niciuna dintre cele 16 spitalizări nu a fost din rândul persoanelor vaccinate). Este important de menţionat şi că studiul clinic al Johnson & Johnson s-a desfăşurat în mai multe ţări, inclusiv Africa de Sud şi Brazilia, unde tulpinile emergente circulau deja la momentul respectiv”, au mai transmis reprezentanţii ministerului.

    Conform acestora, o singură doză de vaccin constituie un avantaj atât logistic, cât şi din punctul de vedere al acoperirii vaccinale a unui număr cât mai mare de persoane într-un timp scurt. Din acest motiv, Johnson & Johnson a decis să evalueze şi un regim cu o singură doză. În paralel, se află încă în desfăşurare un alt studiu clinic pentru a evalua eficienţa unei scheme cu două doze de vaccin.

    „În România ne aşteptăm ca vaccinarea cu Johnson & Johnson să înceapă la jumătatea lunii aprilie”, se mai arată pe pagina de Facebook a Ministerului Sănătăţii.

  • Autorităţile americane au anunţat că vaccinul cu doză unică produs de Johnson & Johnson este sigur şi prezintă o eficienţă de 85%. Când poate fi aprobat de Agenţia Europeană a Medicamentelor

    Vaccinul cu doză unică al companiei Johnson & Johnson oferă o protecţie puternică împotriva formelor severe de COVID-19, spune Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA (FDA), conform The New York Times.

    FDA a declarat că vaccinul este eficient în proporţie de 66% în ceea ce priveşte prevenirea mai multor variante ale bolii, citând un studiu global în care au fost implicaţi aproximativ 44.000 de oameni.

    Totuşi, dozele J&J prezintă o eficienţă de 85% pentru prevenirea cazurilor grave de COVID-19 şi pot fi depozitate la temperaturi normale de refrigerare, spre deosebire – de exemplu – de Pfizer/BioNTech, iar analiştii se aşteaptă ca FDA să aprobe vaccinul în câteva zile.

    Statele Unite au depăşit săptămâna aceasta pragul de 500.000 de decese cauzate de coronavirus, iar programul de vaccinare s-a mişcat mai încet decât se estimase iniţial, fiind afectat de o serie de probleme logistice şi de vremea imprevizibilă din sudul şi centrul ţării.

    Până acum, 44,5 milioane de americani au primit cel puţin una dintre dozele create de Pfizer şi Moderna şi circa 20 de milioane de cetăţeni au primit a doua doză, care implică o protecţie totală împotriva virusului.

    Testele arată că vaccinurile Pfizer şi Moderna sunt eficiente în proporţie de 95% împotriva COVID-19.

    Agenţia Europeană a Medicamentelor (EMA) a primit săptămâna trecută o solicitare din partea companiei Janssen (filiala belgiană a Johnson & Johnson) pentru autorizarea vaccinului anti-coronavirus.

    Comitetul pentru medicamente de uz uman (CHMP) din cadrul EMA crede că evaluarea s-a putea încheia la jumătatea lunii martie, însă termenul ar putea fi scurtat întrucât Agenţia a început să analizeze rezultatele J&J încă din luna decembrie.

     

  • Autorităţile americane au anunţat că vaccinul cu doză unică produs de Johnson & Johnson este sigur şi prezintă o eficienţă de 85%. Când poate fi aprobat de Agenţia Europeană a Medicamentelor

    Vaccinul cu doză unică al companiei Johnson & Johnson oferă o protecţie puternică împotriva formelor severe de COVID-19, spune Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA (FDA), conform The New York Times.

    FDA a declarat că vaccinul este eficient în proporţie de 66% în ceea ce priveşte prevenirea mai multor variante ale bolii, citând un studiu global în care au fost implicaţi aproximativ 44.000 de oameni.

    Totuşi, dozele J&J prezintă o eficienţă de 85% pentru prevenirea cazurilor grave de COVID-19 şi pot fi depozitate la temperaturi normale de refrigerare, spre deosebire – de exemplu – de Pfizer/BioNTech, iar analiştii se aşteaptă ca FDA să aprobe vaccinul în câteva zile.

    Statele Unite au depăşit săptămâna aceasta pragul de 500.000 de decese cauzate de coronavirus, iar programul de vaccinare s-a mişcat mai încet decât se estimase iniţial, fiind afectat de o serie de probleme logistice şi de vremea imprevizibilă din sudul şi centrul ţării.

    Până acum, 44,5 milioane de americani au primit cel puţin una dintre dozele create de Pfizer şi Moderna şi circa 20 de milioane de cetăţeni au primit a doua doză, care implică o protecţie totală împotriva virusului.

    Testele arată că vaccinurile Pfizer şi Moderna sunt eficiente în proporţie de 95% împotriva COVID-19.

    Agenţia Europeană a Medicamentelor (EMA) a primit săptămâna trecută o solicitare din partea companiei Janssen (filiala belgiană a Johnson & Johnson) pentru autorizarea vaccinului anti-coronavirus.

    Comitetul pentru medicamente de uz uman (CHMP) din cadrul EMA crede că evaluarea s-a putea încheia la jumătatea lunii martie, însă termenul ar putea fi scurtat întrucât Agenţia a început să analizeze rezultatele J&J încă din luna decembrie.

     

  • Johnson & Johnson, unul dintre principalii candidaţi la vaccinul anti-COVID-19, înregistrează venituri peste aşteptări în T3

    Johnson & Johnson a înregistrat în T3 un plus semnificativ de vânzări în ciuda obstacolelor generate de COVID-19, potrivit CNN.

    Vânzările trimestriale ale companiei au crescut cu 1,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi au ajuns la 21,1 miliarde de dolari, fiind alimentate de cererea de medicamente fără reţetă, precum paracetamolul.

    „Vânzările din e-commerce continuă să susţină creşterile înregistrate de majoritatea brandurilor”, spune Christopher DelOrefice, vicepreşedintele diviziei de relaţii cu investitorii din cadrul J&J.

    Anunţul vine la o zi după ce compania a anunţat întreruperea temporară a studiilor clinice pentru vaccinul de combatere a coronavirusului din cauza unei boli inexplicabile a unui participant la studiu.

    În urmă cu trei săptămâni, J&J începea etapa finală a studiilor clinice pentru dezvoltarea unui vaccin. În ciuda faptului că este a patra companie americană care începe în mod oficial procesul, studiul celor de la J&J este cel mai mare din Statele Unite, în condiţiile în care numără 60.000 de participanţi.

    În Marea Britanie, autorităţile au declarat că vaccinarea tuturor cetăţenilor reprezintă un scenariu improbabil: „Nu vom administra vaccinuri celor cu vârste de sub 18 ani. Este un vaccin pentru adulţi, pentru oameni trecuţi de 50 de ani. Urmează să ne concentrăm asupra staff-ului medical, personalului din casele de bătrâni şi persoanelor vulnerabile”, spune şeful grupului responsabil pentru crearea unui vaccin anti-COVID-19 în Regatul Unit, Kate Bingham.

     

  • Şeful gigantului farmaceutic Johnson & Johnson nu e prea optimist: Dezvoltarea unui vaccin pentru coronavirus reprezintă doar „o parte din puzzle”

    Chiar dacă gigantul farmaceutic american Johnson & Johnson plănuieşte să producă miliarde de doze de vaccin anticoronavirus până la sfârşitul lui 2021, CEO-ul Alex Gorsky a declarat că nu ar fi suficient ca societatea va reveni la normalitate, potrivit Fortune.

    „Există un mit care spune că din momentul în care vom avea un vaccin, viaţa îşi va reveni la normal – că putem să batem palma şi să revenim la vechile obiceiuri. Nu cred că va fi cazul”, a spus CEO-ul.

    Gorsky a declarat că, cel mai probabil, vom avea mai mulţi candidaţi la vaccin la începutul lui 2021, însă sistemele de distribuţie trebuie puse din timp la punct şi oamenii trebuie să fie informaţi corespunzător. În mod normal, un astfel de vaccin este dezvoltat într-o perioadă de 5 până la 7 ani.

    „Lumea nu a mai încercat niciodată ceva atât de important şi complex. De aceea cred că vaccinul, care are un rol crucial în oprirea pandemiei, reprezintă doar o parte din puzzle”. Purtarea măştilor în anumite situaţii, protocoalele sistemelor spitaliceşti, igiena şi distanţarea socială vor fi în continuare necesare.

    „Vom avea nevoie de o combinaţie a tuturor acestor factori pentru a sfârşi o dată şi pentru totdeauna cu virusul.”

    Fondată în 1886, Johnson & Johnson are în prezent o capitalicare de aproximativ 377 de miliarde de dolari.

  • Google se aliază cu Johnson & Johnson pentru a dezvolta roboţi medicali inteligenţi

    Potrivit The Guardian, divizia de ştiinţe ale vieţii a Google va lucra cu compania Ethicon, care produce aparatură medicală, parte a Johnson & Johnson, pentru a crea o platformă chirugicală robotizată care să-i ajute pe medici în sala de operaţii.

    Roboţii îi vor ajuta pe chirurgi în cadrul operaţiilor minim invazive, dând medicilor un control mai bun şi efectuând procedurile cu o acurateţe mai mare decât este posibilă manual, minimalizând efectele negative asupra pacientului. Unele sisteme permit chirurgilor să controleze de la distanţă instrumente care sunt plasate în interiorul corpului pacientului, pentru a reduce la minimum rănile produse pentru accesul în organism şi a scădea nivelul hemoragiilor şi riscul de apariţie a cicatricelor.

    Sisteme chirurgicale robotizate, precum dispozitivul Da Vinci dezvoltat de Imperial College din Londra, sunt folosite în timpul operaţiilor din anii 2000 şi au apărut chiar într-un film cu James Bond, în 2002 – “Să nu mori azi”, de Lee Tamahori.

    Google consideră că poate îmbunătăţi instrumentele robotizate folosind tehnologii cu inteligenţă artificială, inclusiv informaţii vizuale şi analizarea acestora, utilizate deja în alte domenii ale afacerilor companiei, cum ar fi maşinile fără şofer dezvoltate de gigantul american.

    Cele două firme vor cerceta modul în care senzori avansaţi şi tehnologii de procesare vizuală pot veni în ajutorul capacităţilor de care dispune un chirurg, de exemplu, prin evidenţierea vaselor de sânge, a celulelor nervoase, limitelor unei tumori şi ale altor structuri importante care ar fi dificil de identificat cu ochiul liber şi pe un ecran.

    Sistemele de realitate augmentată vor fi utilizate pentru a suprapune informaţii importante în timpul intervenţiei chirurgicale, care sunt de obicei afişate pe mai multe monitoare împrejurul medicului, precum imagini dinaintea operaţiei, rezultate de laborator şi detalii referitoare la operaţii anterioare.

    “Ne dorim cu nerăbdare să explorăm modul în care programele informatice vor putea ajuta chirurgii, oferindu-le informaţia necesară la timpul potrivit în timpul intervenţiilor chirurgicale”, a declarat Andy Conrad, şeful diviziei de ştiinţe ale vieţii a Google.

    Compania americană va furniza programele informatice şi expertiza pentru analizarea de informaţii şi imagini, dar nu se va ocupa de dezvoltarea mecanismelor de control pentru roboţi.

    Parteneriatul va ajuta Johnson & Johnson, lider în domeniul produselor de îngrijire a sănătăţii din lume, să concureze în domeniul aparaturii medicale robotizate, care este în plin avânt.

    Cercetătorii de la Google dezvoltă sisteme care pot detecta cancerul şi atacurile de cord utilizând nanoparticule şi au dezvoltat lentile de contact inteligente, care conţin senzori ce pot monitoriza diabetul, tehnologie ce a fost licenţiată în iulie 2014 de compania farmaceutică elveţiană Novartis, pentru a dezvolta aplicaţii medicale practice.