Cartea lui de memorii, aparuta cu doar cateva saptamani inaintea
procesului, seamana perfect cu o pledoarie in fata instantei. O
pledoarie cu o concluzie oarecum paradoxala: desi isi recunoaste
mare parte din culpe, Kerviel se declara nevinovat pentru ca,
sustine el, a ajuns in absurda situatie de a fi acuzat din cauza
deficientelor structurale si s lacomiei inimaginabile din sistemul
bancar, coroborate cu dorinta sa personala de a raspunde exemplar
exigentelor pe care i le-a impus meseria.
Cartea contine mai multe paliere de interes. In primul rand ni se
istoriseste in detaliu incredibilul an 2007, cand Kerviel a adus in
vistieria Société Générale suma de un miliard si jumatate de euro,
si apoi suita de evenimente care au dus la caderea lui de pe
piscurile succesului in boxa acuzatilor, din paradisul elitei
financiare (unde a patruns pe usa din dos) in infernul dizgratiei
si al inchisorii. In al doilea rand, sunt demontate mecanismele
unui sistem bancar care a innebunit in goana dupa profit, care se
foloseste fara scrupule de toti maruntii slujbasi care lucreaza
pentru el, dar se desolidarizeaza de angajatii sai atunci cand apar
probleme. Nu in ultimul rand, cartea lui Kerviel aduna o mapa cu
portrete schitate cu talent, portrete cat se poate de verosimile
ale personajelor care populeaza universul financiar, de la CEO si
personal de conducere la traderi. In registrul unei totale, dar
tardive dezamagiri, iata cum sunt definiti acestia din urma: “in
sanul marii orgii bancare, traderii au dreptul la aceeasi
consideratie ca orice prostituata de pe centura: recunoasterea
rapida ca reteta pe care au folosit-o e bine aleasa”.
Desi, aparent, povestea pare nascuta din mintea unui scenarist
hollywoodian, ea e cat se poate de reala si a zabovit saptamani la
rand pe pagina intai a ziarelor din intrega lume. Poate ca, de acum
inainte, de cand a ajuns si carte, va izbuti sa functioneze si ca
un semnal de alarma, nu doar ca un senzational fapt divers.
Jérôme Kerviel, “Angrenajul, Memoriile unui trader”, Editura
Pandora M, Bucuresti, 2010