Tag: jens weidmann

  • Oficial BCE: Finanţarea băncilor din Grecia să rămână îngheţată până la încheierea acordului

    “Eurosistemul nu trebuie să suplimenteze lichidităţile, iar controlul capitalului trebuie să rămână în vigoare până va fi convenit un program corespunzător de sprijin şi va fi asigurată solvabilitatea Guvernului şi a sistemului bancar elen”, afirmă Weidmann, care este şeful băncii centrale germane, Bundesbank, în remarci pregătite pentru o conferinţă la Frankfurt, relatează MarketWatch.

    Comentariile sale vin la o zi după ce BCE a decis din nou să lase neschimbat volumul lichidităţilor puse la dispoziţia băncilor din Grecia, la nivelul de circa 89 de miliarde de euro.

    Băncile din Grecia vor rămâne închise până luni, iar limita de retragere a cel mult 60 de euro zilnic de la bancomate va fi aplicată în continuare.

    Băncile elene sunt închise de aproximativ zece zile, în contextul intrării Greciei în incapacitate de plăţi.

    Cetăţenii greci au votat în proporţie de 61% împotriva măsurilor propuse de creditorii internaţionali, 38,99% pronunţându-se în favoarea acestora.

    Autorităţile din Grecia trebuie să prezinte până vineri un program de reforme care să permită un acord cu creditorii internaţionali, pentru reluarea finanţării ţării, duminică urmând să aibă loc un nou summit european.

    Grecia a cerut miercuri, în mod oficial, un plan de salvare pe o perioadă de trei ani din fondul de salvare al zonei euro şi a promis că va începe să implementeze unele dintre reformele solicitate de către creditori începând de săptămâna viitoare.

    Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE). Începând de la 1 iulie Grecia este, tehnic, în incapacitate de plăţi. Actuala situaţie nu este o premieră pentru Grecia, dar ar putea fi cea mai gravă din istoria ţării. În 2012, economia Greciei a fost în incapacitate de plăţi tehnică, restructurând o datorie suverană de 124 de miliarde de euro. La acea vreme, Grecia a fost salvată de creditorii europeni. Acum, Grecia riscă să nu poată plăti deloc datoria de 323 de miliarde de euro, iar şansele unei intervenţii europene sunt minime.

  • Liderii europeni au pornit un război valutar în propria casă, în timp ce euro stă fără apărare pe frontul mondial

    Războiul valutar a trecut de pe scena mondială în chiar sânul Europei, iar acest lucru s-a văzut clar la cel mai recent summit al miniştrilor de finanţe din zona euro. Aici, confruntată cu presiunea enormă de a-şi reface competiti­vitatea economică, Franţa a susţinut limi­tarea cursului euro, ceea ce i-ar face exporturile mai atractive. Germania a ripostat descriind iniţiativa Parisului ca fiind un substitut slab pentru reforme economice. Între timp, alte state cu care Europa se luptă pe frontul internaţional al comerţului îşi devalorizează mone­dele, iar economiile lor capătă forţă. “Cursurile de schimb trebuie să reflecte fundamentele eco­nomiilor noastre din zona euro. Cursurile de schimb nu ar trebui să devină influenţate de speculaţii sau de dispoziţia pieţelor”, a declarat în faţa co­le­gilor din zona euro mi­nistrul francez de finanţe Pierre Moscovici. Pe măsură ce in­vestitorii au devenit mai încrezători că un­i­unea monetară poate depăşi criza datoriilor suverane, euro s-a apreciat semnificativ în raport cu dolarul şi alte valute, ceea ce face ca exporturile europene să fie mai scumpe, un factor care poate frâna relansarea economică, scrie The New York Times.

    Mai multe pe zf.ro

  • Şomajul din Germania a ajuns la minimul ultimilor 20 de ani, iar optimismul populaţiei creşte

    Numărul persoanelor fără loc de muncă s-a redus cu 16.000 în ianuare, la 2,92 milioane, în timp ce economiştii anticipau o creştere, scrie Bloomberg. Astfel, rata şomajului a scăzut de la 6,9% la 6,8%, cel mai redus nivel al ultimilor 20 de ani. Ca număr, diferenţa este mică, dar reflectă optimismul din economia reală, surprinzător având în vedere că PIB-ul a scăzut probabil cu până la 0,5% în ultimele trei luni ale anului trecut din cauza încetinirii exporturilor pe fondul crizei şi recesiunii din zona euro. Încrederea investitorilor şi a oamenilor de afaceri în economie a crescut peste aşteptările analiştilor în ianuarie, iar un indicator care măsoară activitatea din servicii a urcat la maximul ultimelor 19 luni. Companiile mici şi mijlocii, coloana vertebrală a economiei germane, intenţionează să-şi majoreze personalul anul acesta, cu toate că majoritatea managerilor se aşteaptă ca economia să stagneze.

    Mai multe pe zf.ro

  • Şeful Bundesbank critică încercările de a ridica un “Zid de Bani” în jurul ţărilor euro cu probleme

    La un eveniment organizat la institutul Chatham House din Londra, Weidmann a afirmat că un fond mai mare pentru susţinerea statelor cu probleme financiare din uniunea monetară nu va rezolva criza datoriilor din Europa şi chiar ar putea chiar s-o agraveze, potrivit cotidianului The Guardian. “La fel ca Turnul Babel, «Zidul de Bani» nu va ajunge niciodată până în Rai. Dacă vom continua să-l facem tot mai mare, vom întâmpina probleme ceva mai lumeşti”, a spus el. Poziţia lui Weidmann este în contradicţie cu opiniile altor lideri europeni, precum premierul Italiei, Mario Monti, care afirmă că un fond mai mare reduce chiar probabilitatea ca acesta să fie folosit. Argumentul nu este primit însă prea bine în Germania, ţară care trebuie să asigure cea mai mare contribuţie dintre statele europene.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Şeful Bundesbank compară politicienii care cheltuiesc mult cu alcoolicul care se lasă “de mâine”

    Politicienii care cheltuiesc peste posibilităţi îi amintesc şefului Bundesbank de “beţivul care promite că se lasă de mâine, dar cere sticla de şnaps astăzi pentru ultima dată”, potrivit unui interviu acordat de Weidmann publicaţiei germane Tagesspiegel. Chiar şi Germania, care a încălcat în ultimii zece ani regulile bugetare ale UE, trebuie să economisească mai mult, având în vedere forţa economică şi responsabilitatea de principal pilon de sprijin al zonei euro

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro