De anul trecut incoace, poate chiar din vara, n-a mai fost
pentru multi o noutate ca vom avea din 2011 un acord nou cu FMI.
Bancherii si economistii pledau pentru el in aceiasi termeni in
care s-a referit presedintele Traian Basescu, zilele trecute, la
intelegerea cu FMI ce va fi oficializata la sfarsitul lui martie:
ca va fi nevoie de un nou acord, chiar si fara bani, dar care sa
poate sa asigure un “ghidaj contra derapajelor” (Lucian Anghel,
economistul-sef al BNR). Iar cand erau intrebati de starea
economiei si de perspectiva ei, toti pomeneau de acordul cu FMI ca
de un factor de echilibru, care contribuia cam la orice lucru bun
ce ni s-a intamplat sau urma sa se intample – stabilitatea cursului
de schimb, costuri de finantare acceptabile de pe piata, bunavointa
investitorilor straini si a autoritatilor europene, dornice sa vada
tarile reducand deficite si punandu-si in ordine finantele
publice.
Acum, presedintele Basescu a vorbit si mai direct, spunand ca,
in afara de riscul unei noi izbucniri a crizei financiare in zona
euro, celelalte motive pentru care se incheie un nou acord sunt
nevoia de a “impiedica politicienii sa pacaleasca electoratul cu
populisme” si faptul ca statul “are nevoie de asistenta pentru a
realiza programul national de convergenta si cel de reforme in
acord cu obiectivele UE”. Sa le luam pe rand. Din punctul de vedere
al riscului de criza in zona euro, un nou acord ramane justificat,
chiar daca BNR are acum rezerve record, de 32,7 mld. euro. Romania
nu e singura tara cu o astfel de filozofie: Polonia, o tara care a
trecut exemplar de criza si asteapta pentru acest an o crestere
economica de 4%, a ales in ianuarie nu numai sa-si reinnoiasca
linia flexibila de credit cu Fondul, dar si s-o suplimenteze de la
21 la 30 mld. dolari, citand faptul ca riscurile externe pentru
economia poloneza sunt “la nivelul cel mai inalt” (ministrul de
finante Jan Vincent-Rostowski). Pana acum, Polonia n-a folosit
niciun ban din linia de credit.
Al doilea motiv invocat de presedintele Basescu este dorinta de
a evita o intrerupere brutala a cursului actual al politicii
economice de catre niste politicieni care si-ar impune o viziune
diferita, in ajunul alegerilor din 2012. Este vorba in primul rand
de o renuntare la disciplina bugetara, de la nivelul salariilor din
sectorul public si pana la pastrarea cotei unice (ca principiu si
la nivelul la care e acum). Corect este sa observam insa ca nu
numai politicienii si-au pus problema tintelor de deficit bugetar,
ci si analistii care au vazut cum s-a lungit la noi recesiunea;
ultimele declaratii ale presedintelui vorbesc deja de “speranta” ca
Romania sa reinceapa cresterea economica in trimestrul al treilea
din 2011, ceea ce inseamna inca doua trimestre pe minus.
“Amploarea consolidarii fiscale in 2011 este una dintre cele mai
mari in ansamblul noilor membri ai UE, iar ea are loc in contextul
unor asteptari de crestere economica moderate”, atrag atentia
analistii Raiffeisen Bank Romania, referindu-se la faptul ca pentru
2011 este fixata o tinta de deficit de 4,4% din PIB, considerata de
ei drept “ambitioasa, dar acceptabila”. (Adaugam la aceasta si
faptul ca deficitul este prevazut sa ajunga in 2012 la 3% din PIB,
adica limita ceruta de statutul de membru al zonei euro.) Daca
analistii Raiffeisen iau in calcul riscul ca o eventuala prelungire
a recesiunii sa descurajeze actualul guvern de la reforme si sa
scoata sindicatele in strada, Consiliul Investitorilor Straini
chiar a cerut, in programul sau de reforme propus Guvernului toamna
trecuta, ca Romania sa renegocieze cu FMI tinta de deficit bugetar,
dar nu din motive sociale, ci pentru ca statul sa poata face
investitii mai mari in infrastructura si sa grabeasca astfel
iesirea din recesiune.