Tag: Jamie Dimon

  • Autorităţile americane vor audita JPMorgan în legătură cu startupul „Frank”. Fondatorul acestuia, Javice, este acuzat că a fraudat banca în timpul procesului de negociere a vânzării

    Măsurile de protecţie ale JPMorgan sunt puse sub semnul întrebării de un audit al autorităţilor americane cu privire la o afacere de 175 de milioane de dolari cu un un fondator care este acum pus sub acuzare pentru fraudarea băncii, scrie Financial Times.

    The Office of the Comptroller of the Currency, autoritatea de supraveghere a băncilor, a programat un audit specific pentru a verifica modul în care JPMorgan a preluat diverse afaceri în 2021 şi 2022. Una dintre acestea se referă la un startup al cărui fondator este acuzat acum de fraudă.

    Acuzaţiile vin la 4 luni după ce JPMorgan a deschis un proces civil împotriva lui Javice, în vârstă de 31 de ani, care şi-a prezentat startupul „Frank” ca având 4,25 de milioane de clienţi, în timp ce în realitate acesta avea doar 300.000. Astfel, Javice a reuşit să facă 45 de milioane de dolari din vânzarea companiei.

    Acuzaţiile de fraudă vor face afacerea Frank o zonă de interes, întrucât banca nu a reuşit să descopere presupusa înşelăciune în timpul procesului de achiziţie. CEO-ul Jamie Dimon s-a referit la această preluare ca fiind „o mare greşeală”.

  • Italia şi FMI acuză că interesele egoiste ale băncilor au dus la apariţia şi persistenţa crizei, iar băncile se plâng că „sunt atacate“

    Pentru a-şi spăla imaginea în faţa publicului, o bancă bri­ta­nică, Barclays, recu­noaş­te: “Am fost prea agresivi şi prea egoişti. Industria a gre­şit, câteodată”. Altele se plâng că sunt “atacate”. “Câteodată rezistenţa intereselor com­paniilor este camuflată în spatele ide­i­lor obişnuite. Interese corporatiste ego­iste pot fi găsite peste tot în UE”, a de­clarat Monti, acuzând că pentru a-şi pro­mova interesele, companiile blo­chea­ză reformele într-o Europă mă­cinată de criză. Tehnocrat şi fost comisar UE, Monti a preluat conducerea guvernului italian în 2011 pentru a scoate Italia din turbulenţele în care a intrat pe pieţele financiare din cauza politicilor ezitante şi ambigue ale fostului premier Silvio Berlusconi, condamnat pentru fraudă, scrie EUobserver. Reformele dureroase de peste tot în Europa pot fi acceptate de populaţie dacă aceasta vede justiţie şi corectitu­di­ne în locul indulgenţei arătate faţă de cei bogaţi şi cei privilegiaţi.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Unora le merge chiar foarte bine

    JP Morgan a avut anul trecut un profit de 5,7 mld. dolari, cu 54% mai mare decât în 2011, iar profitul Bank of America şi al Goldman Sachs s-a triplat, ajungând la 4,2 mld. dolari, respectiv 2,9 mld. dolari. Cu toate acestea, remuneraţia şefului JP Morgan, Jamie Dimon, a fost redusă la jumătate, respectiv la 11,5 mil. dolari, întrucât acţionarii au fost nemulţumiţi de felul cum Dimon a gestionat scandalul “Balenei din Londra” – traderul londonez care a provocat băncii o pierdere de 2 mld. dolari.

    În privinţa Goldman Sachs, aceasta a încercat să amâne până în aprilie plata unora dintre bonusurile pentru executivii din Marea Britanie, întrucât atunci intră în vigoare o serie de reduceri de taxe, însă scandalul generat, inclusiv cu critici din partea Băncii Angliei, a făcut banca să renunţe la idee.