Tag: iurie darie

  • CRONOLOGIE: Iurie Darie, Şerban Ionescu, Ion Lucian, printre personalităţile române decedate în 2012

    5 ianuarie – regizorul Biţu Fălticineanu

    Regizorul Biţu Fălticineanu, foarte cunoscut pentru activitatea sa la Teatrul de Revistă “Constantin Tănase”, a decedat la vârsta de 86 de ani, după o lungă suferinţă. La începutul anului 2011, Biţu Fălticineanu a sărbătorit, odată cu premiera “Arca lui Nae şi Vasile”, cel de-al 200-lea spectacol din cariera sa de peste 50 de ani dedicată în exclusivitate Revistei româneşti şi Teatrului de Revistă. De-a lungul carierei sale, el a lucrat cu artişti care au contribuit la gloria Teatrului de Revistă “Constantin Tănase” şi a lansat cupluri celebre – Stela Popescu şi Alexandru Arşinel, Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • IURIE DARIE A MURIT. Actorul avea 83 de ani

    Astfel, în luna mai, IURIE DARIE a ajuns la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), cu o ambulanţă, după ce a acuzat dureri în piept şi probleme de respiraţie. Ulterior el a fost transferat la Spitalul Bagdasar Arseni, unde fost operat pentru eliminarea lichidului acumulat în creier.

    În luna septembrie, actorul era externat, după aproximativ trei luni petrecute în spitalul Bagdasar Arseni din Capitală. În acest răstimp, el a fost supus unei intervenţii chirugicale, i-a fost montat un tub care drena lichidul acumulat la creier, a stat foarte mult timp conectat la aparate pentru că nu putea respira singur, s-a aflat o vreme în comă indusă şi a suferit şi un accident vascular cerebral.

    Mai multe pe mediafax.ro