Tag: iTunes

  • 25 de MILIARDE de cântece, vândute de APPLE prin intermediul iTunes

    În prezent, iTunes Store pune la dispoziţia utilizatorilor 26 de milioane de cântece, disponibile în 119 ţări, se arată într-un comunicat al Apple, transmite Bloomberg

    De la debutul său în urmă cu zece ani, iTunes a contribuit la ascensiunea Apple pe poziţia de cea mai valoroasă companie din sectorul tehnologiei la nivel mondial, prin creşterea vânzărilor de playere iPod şi crearea condiţiilor pentru apariţia iPhone şi iPad.

    Acţiunile Apple sunt în creştere cu 1,6% la bursa din New York, dar de la începutul acestui an au scăzut cu 14%.

  • Apple a prezentat o nouă versiune a iTunes, una dintre cele mai importante de la lansare

    Grupul intenţiona să lanseze noua versiune luna trecută, dar a avut nevoie de mai mult timp pentru a face acest lucru. Modificările au rolul să uşureze căutarea conţinutului şi descoperirea noilor materiale, a explicat Apple la începutul acestui an, la anunţarea acestora. Apple lucrează la îmbunătăţirea aplicaţiilor care au făcut compania cel mai mare furnizor de conţinut muzical, pentru a convinge clienţii să cumpere mai multe alte produse. Scopul este ca utilizatorii să aibă acces mai uşor la conţinut media de pe diferite aparate ale Apple, fără să fie nevoie ca acestea să fie conectate la un PC.

    Mai multe pe zf.ro

  • Muzeul Luvru va oferi vizitatorilor console 3D (VIDEO)

    Gigantul japonez Nintendo va furniza muzeului 5.000 de console de ultimă generaţie, care vor face posibilă vizionarea imaginilor 3D fără a fi nevoie de ochelari cu lentile speciale. Vizitatorii vor putea, din martie, să beneficieze de noile ghiduri, respectiv să vadă în fiecare moment unde anume se află în muzeu, să aleagă comentariile, preînregistrate în şapte limbi, de prezentare a lucrărilor expuse şi să-şi aleagă o serie de itinerarii de explorare a muzeului, inclusiv unele special concepute pentru copii.

    Nintendo a dezvoltat conţinutul ghidurilor pentru console, în cadrul parteneriatului cu muzeul.

    În acelaşi timp, muzeul şi-a înnoit site-ul, al patrulea cel mai accesat din lume în categoria sa, după cele ale muzeelor Metropolitan din New York, MOMA şi Tate din Londra, spre a-l face “mai primitor”, după cum a declarat pentru AFP Agnes Alfandari, şefa departamentului de multimedia.

    De asemenea, au fost lansate şi noile aplicaţii oficiale de prezentare pentru iPad şi iPod Touch, disponibile pe iTunes:

    În următoarele luni vor deveni disponibile şi aplicaţii pentru telefoanele mobile, prin care utilizatorii vor putea să-şi planifice vizitele la muzeu. “Dezvoltarea digitală a devenit o chestiune strategică pentru muzee”, a declarat Henri Loyrette, directorul muzeului. “Obiceiurile oamenilor s-au schimbat, dar aceasta ne oferă o uriaşă oportunitate de a construi o relaţie durabilă cu vizitatorii noştri.”

  • Descărcaţi gratuit eBook-ul interactiv Yellow Submarine

    Nu este vorba de un ebook obişnuit. Bazat pe filmul din 1968, “cartea” înfăţişează ilustraţii animate, 14 videoclipuri din pelicula originală, hiturile Beatles şi alte elemente interactive. Se poate “citi” pe iPad, iPhone sau iPod Touch.

  • Web-ul la televizor

    Una dintre profetiile de la inceputul anului 2008 spunea ca
    Apple va produce un televizor. Nu s-a adeverit, desi avea sens. La
    urma urmei, era tocmai vremea cand intreaga America incepea sa-si
    schimbe televizoarele pentru a beneficia de noul standard digital,
    iar orientarea lui Apple spre tot ce inseamna piata de consum
    devenise explicita odata cu eliminarea cuvantului “computers” din
    numele firmei. Probabil ca Apple a mizat pe ceea ce deja avea in
    portofoliu: Apple TV este, in esenta, un soi de home theatre care
    poate aduce spre televizorul din living room continut video din
    diverse surse, inclusiv din internet (mai ales de la iTunes,
    desigur). Insa produsul s-a bucurat de un succes relativ modest,
    desi i s-au adus in timp tot felul de imbunatatiri – de exemplu,
    ultimul upgrade al sistemului de operare, in octombrie anul trecut,
    a adus posibilitatea de a receptiona posturi de radio din
    internet.

    Pacatul lui Apple TV este ca ofera prea multe, este prea complex si
    intimideaza pe utilizatorul obisnuit (“utilizator” este cam mult
    spus in acest context). Oamenii ar vrea un televizor conectat la
    internet, dar fara sa-si bata capul cu inca niste computere, cu
    probleme de conectare si alte chestii tehnice. Iar daca aceasta
    zona a ramas oarecum descoperita, s-au gasit destul de repede cei
    care vor s-o ocupe: Google, Intel si Sony. Impreuna! Proiectul lor
    se cheama Google TV si in esenta este simplu: un set-top box care
    sa faca din televizorul din living un terminal web. Iar pentru ca
    lucrurile sa fie complete, cei trei s-au inteles si cu Logitech
    (firma specializata in diverse periferice pentru computere), care
    ar urma sa produca o telecomanda prevazuta cu o mica tastatura.
    Acest set-top box va fi echipat cu un procesor Intel Atom, iar
    platforma soft va fi bazata pe sistemul Android de la Google, care
    va mai adauga combinatiei si o varianta a browser-ului Chrome (care
    deocamdata nu ruleaza pe Android) care sa poata rula si Flash.
    Astfel, telespectatorul va putea avea acces la tot web-ul, va putea
    vedea filmulete de pe YouTube, isi va admira pozele de familie
    postate pe Picasa, va cauta cu Google si, cu siguranta, va vedea
    reclamele intermediate de acelasi Google, care vor avea astfel
    expunere la un public inca si mai numeros. Mai mult chiar,
    posesorul sistemului va putea vedea emisiunile TV de la Hulu si va
    putea descarca jocuri si diverse alte aplicatii capabile sa ruleze
    pe platforma software.

    Ca de obicei, tot softul va fi open source, asa ca dezvoltatorii
    vor avea din nou sansa sa-si exerseze fantezia si dexteritatea in
    tot felul de aplicatii. Iar daca socotim cantitatea si diversitatea
    de aplicatii pentru Android, inseamna ca exista si expertiza si
    dorinta de a crea ceva nou, mai ales ca de data aceasta nu mai
    exista limitarile legate de dimensiuni. Nu e greu de observat ca
    succesul internetului mobil este declansatorul expansiunii in
    aceasta relativ noua piata. La urma urmei, un set-top box este un
    computer (dar utilizatorul nu-i nevoie sa stie asta) care poate fi
    mai puternic decat un smartphone, asadar Intel va vinde mai multe
    procesoare, Google mai multe reclame, iar Logitech mai multe
    telecomenzi. Nu prea e clar care va fi rolul lui Sony in aceasta
    combinatie, dar putem banui ca, fiind unul dintre producatorii de
    top in materie de televizoare, are un interes in acest
    experiment.

    Poate ca daca Google TV se va dovedi un succes, Sony va fi primul
    care va integra platforma in televizoare.
    Deocamdata nu exista nici un anunt formal cu privire la acest
    parteneriat, oficialii companiilor implicate refuzand sa comenteze
    subiectul (insa fara sa-l infirme). Pe langa informatiile obtinute
    de la surse a caror identitate nu a fost dezvaluita, exista o
    confirmare cat de poate de publica in rubrica de mica publicitate:
    Intel si Logitech cauta programatori cu experienta in platforma
    Android. Se spune ca Google a inceput un test limitat impreuna cu
    Dish Network, unul dintre partenerii sai in programul TV Ads.
    Desigur, cei de la Dish au refuzat sa comenteze.
    Ideea de a aduce web-ul pe ecranul televizoarelor nu este chiar
    noua, iar Google TV nu va veni pe o piata virgina. D-Link se
    pregateste sa lanseze Boxee Box, care merge cam pe aceeasi idee,
    iar TiVo este deja consacrat pe aceasta piata, alaturi de alti
    producatori de set-top boxes. Apple nu va ramane nepasator in fata
    acestei initiative, mai ales ca Google s-a transformat dintr-un bun
    prieten in inamicul principal. Poate ca, totusi, va face un
    televizor.

  • 10 milioane de melodii descarcate prin intermediul Apple iTunes

    Magazinul online de melodii iTunes, creat special pentru seria
    de iPod-uri a fost lansat in anul 2001, scrie techtree.com.


    De atunci pana in prezent cea mai descarcata melodie a fost cea
    a trupei Black Eyed Peas, I got Feeling, urmata de melodia cantata
    de Lady Gaga- Poker face

  • MySpace si Facebook se bat pe muzica

    Laboratoarele SlingShot Labs sunt pentru News Corp. un fel de incubator de afaceri pe internet.

    Finantarea de aproape 10 milioane de euro (15 milioane de dolari) oferita recent de compania lui Rupert Murdoch pentru SlingShot este mai degraba menita sa ajute reteaua sociala MySpace, una dintre liniile de business pe internet ale companiei, in competitia din ce in ce mai stransa cu Facebook.

    Cu aproximativ 110 milioane de vizitatori unici din toata lumea in fiecare luna si venituri anuale de aproximativ 525 de milioane de euro (800 de milioane de dolari), MySpace reprezinta un motor important de crestere pentru imperiul media News Corp al lui Rupert Murdoch.

    Numai ca MySpace pare a fi aproape intotdeauna cu un pas in urma competitorului Facebook, condus de tanarul antreprenor american Mark Zuckerberg, cand vine vorba despre serviciile lansate. Un exemplu este platforma de aplicatii software dedicate retelei sociale.

    Facebook ofera deja de mai multa vreme programatorilor independenti posibilitatea de a dezvolta propriile softuri, care mai apoi sunt puse la dispozitia utilizatorilor pe paginile retelei.

    In acest scop, Facebook a anuntat in ultima parte a anului trecut o investitie de aproape 6,6 de milioane de euro (10 milioane de dolari) in companii software care sa dezvolte aplicatii specifice.

    “In esenta, acest incubator de business este pentru MySpace o metoda de a profita de oportunitatile care apar pe piata”, explica Chris DeWolfe, directorul executiv al retelei sociale, sensul finantarii acordate SlingShot Labs.

    Una dintre aceste oportunitati despre care vorbeste DeWolfe ar putea fi un serviciu de muzica disponibil pe paginile retelei sociale. Se pare ca MySpace are in plan sa lanseze un astfel de serviciu, compania fiind deja in tratative cu patru mari case de discuri pentru a putea furniza melodii, fie numai pentru a fi ascultate online, dar si spre descarcare pe computer in format MP3, sustin surse din piata apropiate proiectului, citate de The Wall Street Journal.

    Practic, aceasta ar insemna astfel ca MySpace va intra in competitie directa cu serviciul de muzica iTunes al Apple, cu servicii pe baza de abonament de genul Rhapsody, dar si cu celelalte retele sociale cu profil muzical.

    Deocamdata insa, planurile pentru MySpace Music, cum va fi numit cel mai probabil serviciul, nu au fost confirmate de News Corp, iar Universal Music Group al Vivendi, BMG Music Entertainment al Sony, Warner Music Group si EMI Group, principalele case de inregistrari din SUA, au refuzat la randul lor sa comenteze posibilitatea de a se alia cu MySpace pentru un serviciu de muzica online.

    Ideea in sine este insa plauzibila, mai ales ca reteaua este cunoscuta ca loc predilect unde muzicienii in cautare de afirmare isi pun la dispozitie melodiile pentru auditie online, iar cei ce au deja contracte cu case de discuri isi promoveaza albumele, informandu-si ascultatorii de unde le pot cumpara.

    In conditiile in care vanzarile de CD-uri sunt in scadere la nivel mondial, platformele alternative de distributie a continutului audio reprezinta insa o oportunitate pentru casele de inregistrari.

    Cele patru mari case de discuri cu care MySpace ar fi in discutii au deja parteneriate cu Last.fm si Imeem, retele care le permit membrilor sa incarce muzica, sa-si creeze liste cu melodiile preferate, sa caute alti utilizatori cu preferinte muzicale asemanatoare si sa publice pe bloguri sau pe site-urile proprii widget-uri cu muzica respectiva.

    Castigurile in acest caz provin in cea mai mare parte din publicitatea accesata de cei in jur de 40 de milioane de vizitatori unici pe care ii au cumulat aceste retele de muzica in fiecare luna.