Tag: Isabelle Iacob

  • Fiicele lui Ovidiu Buluc sunt implicate în afacerea tatălui: 400 de milioane de euro şi sute de angajaţi

    Lanţul de farmacii Help Net, deţinut de Buluc, a fost de fapt un proiect din studenţie al fiicei sale. Isabelle Iacob, în prezent şefa Help Net, şi-a luat trei dintre colegii de facultate şi a fondat alături de ei departamentul de marketing al Farmexim, distribuitorul de medicamente deţinut de tatăl său. Iacob descrie perioada drept una a pionieratului, vremuri când echipa sa a putut să construiască de la zero şi să-şi pună în valoare ideile. „Aceasta a fost karma mea în Farmexim. Am trecut prin multe departamente, de la marketing la vânzări, apoi la achiziţii, logistică şi în toate acestea pot să spun că am fondat o structură care acum e funcţională şi eficientă.“ Help Net este astăzi în topul celor mai mari reţele de farmacii din România, iar obiectivul iniţial al Isabellei Iacob, aflat acum 15 ani la stadiul de simplu proiect de MBA, a prins contur şi şi-a arătat potenţialul în piaţă, având astăzi 150 de unităţi cu un rulaj anual de 83 de milioane de euro.

    Tot în grupul Farmexim lucrează, din 1997, şi sora Isabellei, Alina Barcaru. Ambele au făcut parte în anii anteriori din proiectele 100 tineri manageri de top, demersul anual al Business Magazin de a identifica următoarea generaţie-fundament a mediului de afaceri din România.

    Alina Barcaru, 40 de ani, este în prezent director executiv de IT şi logistică şi are în coordonare toate procesele IT şi logistice de aprovizionare internă, dar şi managementul depozitelor de marfă ale Farmexim. „Pe lângă faptul că era normal să încep să lucrez în compania familiei, a fost o şansă pentru un tânăr absolvent fără experienţă ca mine de a învăţa lucruri noi într-o companie în ascensiune. În timp, lucrurile au evoluat şi implicarea este dublă atunci când între tine şi companie există mai mult decât un contract de muncă. Satisfacţia lucrurilor bine făcute este mai mare atunci când ştii că vei beneficia direct de efectele pe termen lung“, spune Alina Barcaru. Managerul mai spune că preluarea conducerii departamentului de logistică, în urmă cu doi ani, a fost cea mai dificilă misiune de până acum. Alinei Barcaru i se datorează modernizarea depozitelor Farmexim şi coordonarea ariei de logistică din noul sediu de la Baloteşti. „Decizia de a mă implica în această arie a adus cu sine o responsabilitate crescută şi multe decizii grele de management, dar şi multe zile departe de familie, nopţi petrecute în depozite, stres şi oboseală acumulate. Este la fel de adevărat că mi-a adus şi multe satisfacţii şi nu regret nimic din aceşti ultimi doi ani. Am trecut într-o etapă superioară a carierei mele“, mai spune posibila viitoare moştenitoare a Farmexim.

    Alexandra Copos de Prada (Ana Pan şi Ana Hotels), Roxana Cepalis (Te Rox-Prod), Theodora Bucur Popa (Transavia), Ioana Şucu (Iconic Health, Iconic Food), Isabelle Iacob (Help Net), Alina Barcaru (Farmexim), Daniela Bîzgan (Marelvi), Adina Ionescu (Lemet), Ada Georgescu (Meda şi Vincon), Adina Niculae (InterAgro), Diana Videanu (Titan Mar şi Marmosim) şi Andra Timiş (CrisTim) vor prelua în câţiva ani afacerile părinţilor, urmând să aibă pe mână businessuri care, cumulate, ajung la aproape 2 miliarde de euro şi zeci de mii de angajaţi.

    Citiţi articolul integral în ediţia tipărită a revistei Business Magazin, începând de luni, 17.11.2014.

  • Cum au făcut patru colegi de facultate o afacere de peste 80 de milioane de euro pe an

    CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN ROMÂNIA – EXCLUSIV

    Isabelle Iacob şi-a luat trei dintre colegii de facultate şi a fondat alături de ei departamentul de marketing al Farmexim, distribuitorul de medicamente deţinut de tatăl său, omul de afaceri Ovidiu Buluc. Iacob descrie perioada drept una a pionieratului, vremuri când echipa sa a putut să construiască de la zero şi să-şi pună în valoare ideile. „Aceasta a fost karma mea în Farmexim. Am trecut prin multe departamente, de la marketing la vânzări, apoi la achiziţii, logistică şi în toate acestea pot să spun că am fondat o structură care acum e funcţională şi eficientă.„ Help Net a ajuns în 2012 în topul celor mai mari reţele de farmacii din România, iar obiectivul iniţial al Isabellei Iacob, aflat acum 15 ani la stadiul de simplu proiect de MBA, a prins contur şi şi-a arătat potenţialul în piaţă: „Cea mai mare satisfacţie o obţin nu stând în birou, ci în momentul în care mă duc în farmacie şi văd că oamenii zâmbesc sau le aduc farmacistelor bomboane şi flori. Am o totală admiraţie faţă de această profesie.”

    Practică echitaţia, pasiune pe i-a insuflat-o şi fiicei şi se declară adeptă a mişcării eco – „de doi ani de zile nu mai folosim maşina în weekend decât atunci când e absolut necesar„ – dat fiind că merge cu bicicleta la sfârşitul săptâmânii câte 20–25 de kilometri pe zi. O relaxează grădinăritul, chiar dacă nu e un sport, pentru că reuşeşte să o facă să se simtă mai aproape de natură în mijlocul oraşului.

    Cele mai importante cinci reţele de farmacii din Ro­mânia, Sensiblu, Catena, Dona, Help Net şi Ropharma, gru­pează peste 1.200 de farmacii, adică în jur de o cincime din întregul retail farmaceutic. Help Net deţine circa 135 de farmacii, care au avut vânzări de 83 de milioane de euro în 2011.

    Cea mai bogată femeie din România

    Cele mai puternice femei din România: Dorothy Constantin, High Fashion Concept (Victoria 46, Day & Night, Petit’s, The Code)

    Cele mai puternice femei din România: Ioana Lemnaru, Mercedes-Benz România

    Cele mai puternice femei din România: Camelia Şucu, Class Living

    Cele mai puternice femei din România: Irina Schrotter, Casa de modă Irina Schrotter

    Cele mai puternice femei din România: Cristina Bâtlan, Musette

    Business Magazin lanseaza cea de-a doua ediţie a catalogului dedicat celor mai puternice femei din mediul de afaceri romanesc. De această data, 200 cele mai puternice femei din business cuprinde 200 de nume reprezentative, din pozitii-cheie de conducere, precum CEO, CCO, directori generali, economici, antreprenori, consultanti sau Country Manageri. Au reusit sa castige, in timp, admiratia si recunoasterea propriei valori pentru ca apoi sa preia pozitii importante de conducere. Femeile de afaceri din Romania valideaza propriul succes prin cifre de afaceri ce le pozitioneaza pe primele locuri in topuri.

    De la an la an, numarul lor este tot mai mare, iar notorietatea si aprecierea de care se bucura nu sunt altceva decat recunoasterea valorii la purtator, un simbol pe care Business Magazin il sustine si il sprijina permanent.

    Pentru ca au demonstrat perseverenta, profesionalism, curaj si maxima implicare, femeile antreprenor au reusit consolidarea unei cariere bazata pe dinamism, actiune si permanenta dedicare. Câteva dintre numele pe care cititorii Business Magazin le pot regăsi în paginile catalogului sunt: Irina Schrotter, Camelia Sucu, Aneta Bogdan, Carmen Adamescu, Maria Grapini, Rucsandra Hurezeanu, Violeta Ciurel, Amalia Nastase, Cristina Batlan , Irina Socol, Monica Iavorschi, Adina Pascu, Andreea Mihai, Georgeta Serban, dar şi multe altele.

    Catalogul este disponibil de pe data de 11 martie în reţelele de distibuţie a presei Inmedio şi Relay la preţul de 35 lei.

    Pentru a vedea unde sunt toate locaţiile Inmedio şi Relay click aici

    Comandă online catalogul AICI.

  • Noua generaţie de miliardari a României

    Business Magazin vă recomandă articolul de copertă publicat în ediţia tipărită la finele anului 2009.

    Intrarea copiilor in businessul de familie s-a facut treptat. Nimeni nu poate spune exact, de exemplu, cand a inceput Ion Alexandru Tiriac, cel mai mare dintre copiii lui Ion Tiriac, sa se implice in afacerea familiei, acum cel mai mare holding cu activitati in Romania. “De vreo patru ani, Ion Ion pune mana (se ocupa de afaceri – n.red.) si chiar o face bine. Afaceri insa a trebuit sa invete de cand era mic si ii era clar ca nu o sa muncesc la nesfarsit singur. Iar acum el e in charge”, declara anterior Ion Tiriac pentru BUSINESS Magazin.

    Omul de afaceri spunea in acelasi interviu ca are incredere in fiul sau, desi acestuia ii este destul de greu sa se ocupe simultan de toate afacerile grupului: “Am avut mare noroc cu fiul meu. E omul care are capul cu el, are stofa buna, dar se simte si scoala pe care a facut-o. Dar e tot roman si tot pompier e – de vreo sase ori pe zi trebuie sa schimbe cipul si sa treaca de la real estate la masini si la alte masini si la alte probleme. Dar cred ca va face treaba buna cu grupul si sper sa se inconjoare de oameni buni – el si-i alege, treaba lui”. Ion Tiriac admite ca i-a lasat conducerea grupului fiului sau si acum se implica mai mult strategic sau atunci cand apar probleme. Despre ceilalti doi copii ai sai si viitoarea lor implicare in afaceri, Tiriac nu comenteaza: “Sunt prea mici, dar sper sa le placa afacerile”. Karim si Ioana au 13, respectiv 10 ani.

    Intr-o maniera similara au gandit cam toti proprietarii de companii care au construit afaceri si pentru a avea ce sa lase mostenire copiilor. Radu Enache, presedintele si actionarul majoritar al Continental Hotels, nici nu a vrut sa auda cand fiul sau i-a spus in adolescenta ca ar prefera sa se ocupe de arta. “Am dezvoltat aceasta afacere pentru familie, iar cum el este singurul urmas al familiei, pentru el”, spunea Radu Enache, care l-a atras pana la urma pe fiul sau Daniel in afacere. I-a dat pe mana chestiuni complicate, cum ar fi negocierile pentru vanzarea a 30% din Continental Hotels si atragerea unei finantari esentiale pentru companie.

  • Cele mai puternice femei din România: Isabelle Iacob, Help Net

    CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN ROMÂNIA – EXCLUSIV

    Isabelle Iacob şi-a luat trei dintre colegii de facultate şi a fondat alături de ei departamentul de marketing al Farmexim, distribuitorul de medicamente deţinut de tatăl său, omul de afaceri Ovidiu Buluc. Iacob descrie perioada drept una a pionieratului, vremuri când echipa sa a putut să construiască de la zero şi să-şi pună în valoare ideile. „Aceasta a fost karma mea în Farmexim. Am trecut prin multe departamente, de la marketing la vânzări, apoi la achiziţii, logistică şi în toate acestea pot să spun că am fondat o structură care acum e funcţională şi eficientă.„ Help Net a ajuns în 2012 în topul celor mai mari reţele de farmacii din România, iar obiectivul iniţial al Isabellei Iacob, aflat acum 15 ani la stadiul de simplu proiect de MBA, a prins contur şi şi-a arătat potenţialul în piaţă: „Cea mai mare satisfacţie o obţin nu stând în birou, ci în momentul în care mă duc în farmacie şi văd că oamenii zâmbesc sau le aduc farmacistelor bomboane şi flori. Am o totală admiraţie faţă de această profesie.„ Practică echitaţia, pasiune pe i-a insuflat-o şi fiicei şi se declară adeptă a mişcării eco – „de doi ani de zile nu mai folosim maşina în weekend decât atunci când e absolut necesar„ – dat fiind că merge cu bicicleta la sfârşitul săptâmânii câte 20–25 de kilometri pe zi. O relaxează grădinăritul, chiar dacă nu e un sport, pentru că reuşeşte să o facă să se simtă mai aproape de natură în mijlocul oraşului.

    Cea mai bogată femeie din România

    Cele mai puternice femei din România: Dorothy Constantin, High Fashion Concept (Victoria 46, Day & Night, Petit’s, The Code)

    Cele mai puternice femei din România: Ioana Lemnaru, Mercedes-Benz România

    Cele mai puternice femei din România: Camelia Şucu, Class Living

    Cele mai puternice femei din România: Irina Schrotter, Casa de modă Irina Schrotter

    Cele mai puternice femei din România: Cristina Bâtlan, Musette

    Business Magazin lanseaza cea de-a doua ediţie a catalogului dedicat celor mai puternice femei din mediul de afaceri romanesc. De această data, 200 cele mai puternice femei din business cuprinde 200 de nume reprezentative, din pozitii-cheie de conducere, precum CEO, CCO, directori generali, economici, antreprenori, consultanti sau Country Manageri. Au reusit sa castige, in timp, admiratia si recunoasterea propriei valori pentru ca apoi sa preia pozitii importante de conducere. Femeile de afaceri din Romania valideaza propriul succes prin cifre de afaceri ce le pozitioneaza pe primele locuri in topuri.

    De la an la an, numarul lor este tot mai mare, iar notorietatea si aprecierea de care se bucura nu sunt altceva decat recunoasterea valorii la purtator, un simbol pe care Business Magazin il sustine si il sprijina permanent.

    Pentru ca au demonstrat perseverenta, profesionalism, curaj si maxima implicare, femeile antreprenor au reusit consolidarea unei cariere bazata pe dinamism, actiune si permanenta dedicare. Câteva dintre numele pe care cititorii Business Magazin le pot regăsi în paginile catalogului sunt: Irina Schrotter, Camelia Sucu, Aneta Bogdan, Carmen Adamescu, Maria Grapini, Rucsandra Hurezeanu, Violeta Ciurel, Amalia Nastase, Cristina Batlan , Irina Socol, Monica Iavorschi, Adina Pascu, Andreea Mihai, Georgeta Serban, dar şi multe altele.

    Catalogul este disponibil de pe data de 11 martie în reţelele de distibuţie a presei Inmedio şi Relay la preţul de 35 lei.

    Pentru a vedea unde sunt toate locaţiile Inmedio şi Relay click aici

    Comandă online catalogul AICI.

  • 100 cele mai puternice femei din business – Astăzi: Isabelle Iacob, Help Net

    Şi-a luat trei dintre colegii de facultate şi a fondat alături de ei departamentul de marketing al Farmexim, distribuitorul de medicamente deţinut de tatăl său, omul de afaceri Ovidiu Buluc. Iacob descrie perioada drept una a pionieratului, vremuri când echipa sa a putut să construiască de la zero şi să-şi pună în valoare ideile. “Aceasta a fost karma mea în Farmexim. Am trecut prin multe departamente, de la marketing la vânzări, apoi la achiziţii, logistică, şi în toate acestea pot să spun că am fondat o structură care acum e funcţională şi eficientă.” Help Net a ajuns în 2012 în topul celor mai mari reţele de farmacii din România, iar obiectivul iniţial al Isabellei Iacob, aflat acum 15 ani la stadiul de simplu proiect de MBA, a prins contur şi şi-a arătat potenţialul în piaţă: “Cea mai mare satisfacţie o obţin nu stând în birou, ci în momentul în care mă duc în farmacie şi văd că oamenii zâmbesc sau le aduc farmacistelor bomboane şi flori. Am o totală admiraţie faţă de această profesie”. Practică echitaţia, pasiune pe care i-a insuflat-o şi fiicei, şi se declară adeptă a mişcării eco – “de doi ani de zile nu mai folosim maşina în weekend decât atunci când e absolut necesar” – dat fiind că merge cu bicicleta la sfârşitul săptâmânii câte 20-25 de kilometri pe zi. O relaxează grădinăritul, chiar dacă nu e un sport, pentru că reuşeşte să o facă să se simtă mai aproape de natură în mijlocul oraşului.

    Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” prezintă interviuri cu reprezentantele de success ale mediului de afaceri românesc actual şi conţine profilul profesional a 100 dintre liderii feminini.

    Au experienţă, au putere, câştigă bine, sunt cochete şi se bucură de respectul celor din jur. Cuvântul lor este cel mai important sau printre cele mai importante în companiile pentru care lucrează. Cele mai puternice femei de afaceri din România sunt un segment aparte şi tot mai bine conturat dintr-o lume care, în mod tradiţional, a fost creată şi condusă de bărbaţi.

    Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” – prima ediţie va fi distribuit gratuit abonaţilor BUSINESS Magazin şi va putea fi achiziţionat online din 9 aprilie la adresa www.bmag.ro/cataloage, la preţul de 25 de lei (TVA inclus).

  • Noua generatie a miliardarilor romani

    Saptamana trecuta, familia Adamescu a devenit actionar majoritar
    la Flamingo, iar unul dintre primele lucruri pe care le-a facut
    fondatorul Unirea Shopping Center si Astra Asigurari a fost sa
    predea conducerea consiliului de administratie fiului sau,
    Alexander Adamescu. Dincolo de numirea managerului de 31 de ani la
    conducerea unei afaceri destul de complicate si intr-un moment
    destul de dificil pentru piata, numirea lui Alexander marcheaza
    intrarea unei noi generatii la conducerea marilor afaceri din
    Romania.

    Intrarea copiilor in businessul de familie s-a facut treptat.
    Nimeni nu poate spune exact, de exemplu, cand a inceput Ion
    Alexandru Tiriac, cel mai mare dintre copiii lui Ion Tiriac, sa se
    implice in afacerea familiei, acum cel mai mare holding cu
    activitati in Romania. “De vreo patru ani, Ion Ion pune mana (se
    ocupa de afaceri – n.red.) si chiar o face bine. Afaceri insa a
    trebuit sa invete de cand era mic si ii era clar ca nu o sa muncesc
    la nesfarsit singur. Iar acum el e in charge”,
    declara Ion Tiriac in vara pentru BUSINESS Magazin
    .

    Omul de afaceri spunea in acelasi interviu ca are incredere in
    fiul sau, desi acestuia ii este destul de greu sa se ocupe simultan
    de toate afacerile grupului: “Am avut mare noroc cu fiul meu. E
    omul care are capul cu el, are stofa buna, dar se simte si scoala
    pe care a facut-o. Dar e tot roman si tot pompier e – de vreo sase
    ori pe zi trebuie sa schimbe cipul si sa treaca de la real estate
    la masini si la alte masini si la alte probleme. Dar cred ca va
    face treaba buna cu grupul si sper sa se inconjoare de oameni buni
    – el si-i alege, treaba lui”. Ion Tiriac admite ca i-a lasat
    conducerea grupului fiului sau si acum se implica mai mult
    strategic sau atunci cand apar probleme. Despre ceilalti doi copii
    ai sai si viitoarea lor implicare in afaceri, Tiriac nu comenteaza:
    “Sunt prea mici, dar sper sa le placa afacerile”. Karim si Ioana au
    13, respectiv 10 ani.

    Intr-o maniera similara au gandit cam toti proprietarii de
    companii care au construit afaceri si pentru a avea ce sa lase
    mostenire copiilor. Radu Enache, presedintele si actionarul
    majoritar al Continental Hotels, nici nu a vrut sa auda cand fiul
    sau i-a spus in adolescenta ca ar prefera sa se ocupe de arta. “Am
    dezvoltat aceasta afacere pentru familie, iar cum el este singurul
    urmas al familiei, pentru el”, spunea Radu Enache, care l-a atras
    pana la urma pe fiul sau Daniel in afacere. I-a dat pe mana
    chestiuni complicate, cum ar fi negocierile pentru vanzarea a 30%
    din Continental Hotels si atragerea unei finantari esentiale pentru
    companie.

  • Farmexim a vandut de 115 mil. euro in S1

    Lantul de farmacii Help Net, parte a grupului Farmexim, a raportat, in perioada mentionata, o cifra de afaceri de 32 de milioane de euro, in crestere cu 40% fata de aceeasi perioada din 2007, pe fondul deschiderii de noi unitati si a majorarilor de vanzari la medicamentele eliberate cu prescriptie medicala.

    “Am investit in primele sase luni ale anului circa un milion de euro in deschiderea si relocarea de farmacii si suntem interesati de sustinerea unei cresteri organice, profitabile si de oferirea unor standarde ridicate si nicidecum de cresteri care ar putea deveni nesustenabile”, a declarat Isabelle Iacob, director general al lantului de farmacii.

    Rata de profit s-a situat la nivelul de 1%, iar pentru anul acesta oficialii Help Net se asteapta la un profit de 2,5%. Potrivit acestora, evolutia vanzarilor pe urmatoarele trei luni va fi in linie cu rezultatele obtinute pana acum, cifra de afaceri totala bugetata pentru anul in curs fiind de 68 de milioane de euro.

    Rezultatele grupului au fost influentate de blocarea preturilor la medicamente care a afectat, in special, distribuitorii (grupul Farmaxim, controlat de Ovidiu Buluc, il include pe distribuitorul de medicamente cu acelasi nume si pe importatorul si distribuitorul de cosmetice Green Net – n. red.), dar si incetinirea ritmului de crestere a pietei farma, pana la sub 10%, conform principalilor jucatori.

    De la mijlocul anului trecut si pana in luna mai, divizia de distributie a inregistrat pierderi de 5,5 de euro ca urmare a necorelarii preturilor la medicamente cu evolutia cursului leu/euro, potrivit Ziarului Financiar. Astfel, in contextul actual in care distribuitorii sunt puternic afectati de blocarea pretului la medicamente fara a a-l recalcula in functie de evolutia cursului valutar, Help Net si-a regandit planul de extindere a retelei de farmacii, ajustandu-si ritmul de crestere al numarului de farmacii de la 200 de unitati pana in 2010, la 160. In prezent, lantul de farmacii are 103 de unitati active la nivel national.

    Principalii jucatori de pe piata de distributie din Romania sunt Mediplus, Relad, Fildas, Polisano, Farmexpert, Gedeon si Actavis. Competitorii pe segmentul de retail farmaceutic sunt Sensiblu, Catena, Gedeon Richter Farmacia, City Pharma si Farmaciile Dona. Piata farma din Romania este evaluata la circa 1,8 miliarde de euro, pentru anul acesta urmand sa inregistreze un ritm de crestere de circa 5-10%.