Acestea vor afecta considerabil şi pe termen lung băncile şi, totodată, se vor răsfrânge asupra economiei româneşti, în ansamblu. Concret, vorbim de cele trei legi cu privire la activitatea bancară votate în Camera Deputaţilor „pe repede înainte” la final de an (plafonarea dobânzilor, limitarea valorii recuperabile a creanţelor cesionate şi eliminarea caracterului de titlu executoriu al contractelor de credit), precum şi celebra ordonanţă cu privire la taxa pe activele bancare şi cea cu privire la deducerea în limita de 30% din impozitul pe profit a creditelor neperformante vândute recuperatorilor de creanţe (adoptată la final de august 2017 şi intrată în vigoare la începutul anului următor). Mai mult decât atât, prin natura lor, aceste măsuri vor avea efecte în spirală, de autoîntreţinere, într-un cerc vicios!
Efectele negative se vor răsfrânge, în primul rând, asupra creditării ipotecare din România, atât cea rezidenţială, cât şi cea comercială. Criza financiară din 2007 (simţită la noi după 2008) ne-a arătat cât de importante sunt evoluţiile de pe piaţa imobiliară şi cât de puternică este corelaţia acestor evoluţii cu cele din activitatea financiară şi cele din economie, în general. Dacă nu reuşim să învăţăm din greşelile trecutului, înseamnă că nu putem progresa! Concret, voi enumera succint care sunt motivele pentru care aceste măsuri luate în ultimul timp cu privire la activitatea băncilor vor afecta semnificativ activitatea de creditare în domeniul imobiliar şi de ce acestea au fost greşite!
1. În primul rând, caracterul retroactiv al legii este o mare problemă! Acest lucru dezvoltă impredictibilitate legislativă pe termen lung în materie financiară cu consecinţe de creştere a riscului la nivel macroeconomic şi chiar creşterea riscului de ţară. Această stare de fapt va duce la creşterea costului atragerii de resurse de către bănci de pe piaţa monetară sau/şi de la băncile mamă. Aceste costuri vor duce la scumpirea creditelor şi activarea la un moment dat a plafoanelor. În acest context, dacă marjele dobânzilor nu vor fi suficiente să acopere cheltuielile băncilor, acestea vor intra pe pierdere şi vor diminua oferirea de credite noi, ba chiar îngheţarea acordării acestora o perioadă.
2. Aplicarea legilor cu privire la activitatea bancară cu retroactivitate creează distorsiuni în piaţă şi discriminare între clienţi: între cei care au contractat un credit când dobânzile în piaţă erau la minime istorice şi cei care au luat credite ulterior. Astfel, cei dintâi vor beneficia de plafon mai repede şi vor avea costuri cu creditul mai mici decât cei care l-au contractat ulterior. Acest lucru nu este echitabil, deoarece implică o redistribuie automată a costurilor cu creditele ipotecare, iar clienţii noi vor amâna decizia de a contracta un credit ipotecar.
3. Programul Prima casă ar putea să nu mai fie susţinut de bănci, ca urmare a faptului că ratele de dobânzi sunt mai mici faţă de cele standard, iar împărţirea riscului cu clientul este mai mare pentru bancă, de vreme ce avansul este mai mic faţă de creditele ipotecare de listă. Astfel, hazardul moral poate fi mai mare din partea debitorilor şi, coroborat cu efectele legii limitării valorii recuperabile a creanţelor cesionate, poate induce un comportament speculativ din partea lor. Ei pot să-şi recupereze imobilele maxim la dublul valorii pe care o obţine banca de la recuperatorii de creanţă în urma cedării imobilului.
Cititi mai multe pe www.zf.ro