Tag: IPO

  • Arabia Saudită dă startul celei mai mari listări din istorie

    Saudi Aramco vrea să anunţe începutul procedurilor de listare la bursă în data de 3 noiembrie, după ce a amânat deja luna aceasta tranzacţia pentru a le da timp consultanţilor să găsească investitori, potrivit surselor din piaţă citate de Reuters.

    Aramco vrea să vândă între 1% şi 2% din acţiuni pe bursa Tadawul din Arabia Saudită, în ceea ce s-ar putea contura drept cea mai mare listare bursieră din istorie, valorând aproape 20 miliarde dolari.

    Compania discută în continuare cu acţionari şi transmite că este pregătită pentru listare, şi că momentul va fi hotărât doar de condiţiile pieţei şi de acţionari.

    Aramco va avea curând mai multe instituţii ca acţionari, spune Yassir al-Rumayyan, şeful Fondului Suveran al Arabiei Saudite.

    Potrivit presei locale, Aramco va începe subscrierea în data de 4 decembrie.

    Wall Street-ul aşteaptă listarea Saudi Aramco încă de acum trei ani, când Prinţul Coroanei Mohammed bin Salman a anunţat pentru prima dată că va iniţia procedura.

    Cu toate acestea, evaluarea pe care o doreşte el pentru Saudi Aramco – 2.000 miliarde dolari – a fost pusă la îndoială de experţi ai industriei, care atrag atenţia că mai multe ţări demarează eforturi accelerate pentru a se îndepărta de combustibili fosili în lupta cu încălzirea globală, ceea ce pune presiune pe preţuri şi subminează valoarea activelor producătorilor de combustibili fosili.

    Şeful Fondului Sueran al Rusiei anunţă că lucrează cu un consorţiu de investitori pentru listarea Aramco.

    „Sunt mai multe fonduri de pensii din Rusia care sunt interesate să investească în IPO-ul Aramco şi am primit indicaţii şi de la fondul nostru ruso-chinez că ar fi instituţii majore şi în China care ar fi interesate de această listare”, transmite Kirill Dmitriev, şeful Russian Direct Investment Fund.

     

  • STUDIU: Activitate de tranzacţionare de pe piaţa IPO globală scade şi în trimestrul al doilea

    Tendinţa de listare a companiilor „unicorn” şi de creştere a subscrierilor la niveluri record în cazul acestora a continuat în trimestrul al II-lea al anului 2019, conform raportului trimestrial EY- Global IPO trends: Q2 2019. În pofida menţinerii incertitudinilor geopolitice şi a tensiunilor comerciale, s-au înregistrat 507 tranzacţii IPO în primul semestru al anului 2019, cu o valoare totală de 71,9 miliarde de dolari. Deşi numărul de tranzacţii a scăzut cu 28% faţă de semestrul I al anului 2018, randamentele în prima zi pe principalele pieţe au crescut în medie cu 15,4%, iar preţurile acţiunilor post-listare au crescut cu 28,4%.

    Sectorul tehnologic, sectorul sănătăţii şi cel industrial au înregistrat cea mai mare pondere din totalul tranzacţiilor IPO în semestrul I 2019, cumulând 266 de IPO-uri (52% din numărul de tranzacţii IPO globale), în valoare totală de 47,8 miliarde de dolari (66% din valoarea capitalului atras la nivel global). În funcţie de valoarea capitalului atras, tehnologia a fost cel mai puternic sector, cu subscrieri în valoare de 29,3 miliarde de dolari (41% din valoarea capitalului atras la nivel global).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel mai mare producător auto din lume îşi listează la bursă divizia de camioane într-o mutare de 2 miliarde de dolari. Care sunt noile planuri ale Volkswagen

    Planurile producătorului german Volkswagen de a-şi lista la bursă divizia de camioane luna aceasta arată o strategie de business pe care cel mai mare producător auto din lume nu a mai încercat-o până acum, şi-anume reducerea dimensiunii companiei, potrivit Bloomberg.

    În ultimele decenii, nemţii au marşat pe extinderea businessului – adăugând în producţie modele de lux de la Bentley, motociclete de curse Ducati şi camionete Scania, în timp ce şi-a extins reţeaua de fabrici dincolo de pragul de 100 de unităţi, şi forţa de muncă la nivel global a depăşit 640.000 de oameni. 

    Chiar şi după monstruosul scandal Dieselgate din 2015, producătorul nu şi-a micşorat portofoliul, ci şi-a extins businessul prin investiţii în maşini electrice şi prin crearea unei noi divizii pentru servicii de mobilitate.

    Acum, în timp ce industria auto se consolidează iar ritmul schimbării prinde avânt, Volkswagen înceracă să micşoreze imperiul.

    Dacă listarea unei participaţii minoritare din Traton – un producător de camioane şi autobuze cu trei branduri de vehicule evaluat în total la 16,5 miliarde euro – merge conform planului, CEO-ul Volkswagen, Herbert Diess ar putea mulţumi o parte din acţionari care cer schimbarea strategiei de câţiva ani deja, printre care familia din spatele Porsche şi o serie de sindicate puternice.

    „Preţul de listare al Traton sugerează o evaluare sănătoasă”, apreciază Tom Narayan, analist în cadrul RBC Capital Markets.

    În prezent, Diess caută parteneriate puternice pe partea de tehnologie şi e posibil să încerce curând vânzarea unor active precum producătorul de sisteme de transmisie Renk şi producătorul de motoare MAN Energy Solutions. Listarea Traton este programată pentru 28 iunie.

    Traton cuprinde trei active principale, printre care Scania, MAN şi camionetele low-cost Volkswagen care se vând în principal în America de Sud şi Africa, precum şi o unitate care oferă servicii digitale operatorilor de flote. Cu 29 de unităţi de producţie şi asamblare la nivel global, businessul a înregistrat anul trecut vânzări de 223.000 de vehicule. Deşi a înregistrat o creştere de 14% faţă de anul precedent, este încă la jumate faţă de numărul de camioane vândute de divizia competitiorilor de la Daimler – cea mai mare din lume.

    Volkswagen vinde 50 de milioane de acţiuni Traton şi ţinteşte un preţ cuprins între 27 şi 33 de euro per acţiune. Dacă reuşeşte să vândă la pragul de sus, va aduce Volkswagen 1,9 miliarde dolari.

     

  • Investitorii pot paria pe Uber: Compania a lansat astăzi IPO-ul prin care se listează pe bursa americană şi ridică 8,1 miliarde dolari

    Uber Technologies a reuşit să strângă 8,1 miliarde de dolari prin procedura de IPO (Initial Public Offering), după ce a vândut cu 45 dolari per acţiune, potrivit Bloomberg.

    Compania de ride-hailing a vândut 180 milioane acţiuni pentru 45 de dolari per acţiune, potrivit declaraţiei lansate joi. Uber a scos acţiunile la vânzare ţintind un preţ între 44 dolari şi 50 dolari.

    Pe baza acestei valori, în urma listării, compania cu sediul central în San Francisco va avea o capitalizare de piaţă de 75,6 miliarde dolari, adică sub evaluarea anterioară de 76 miliarde dolari.

    Uber a încercat să prioritizeze investiorii care au capacitatea de a ţine acţiunile în portofoliu pe termen lung – în special investitori instituţionali.

    Compania speră să evite o perioadă tumultoasă de tranzacţionare în primele săptămâni, după ce rivalii de la Lyft, care s-au listat recent la 72 dolari per acţiune, au înregistrat o scădere a acţiunilor cu 23% în primele zile.

    „Vedem preţul conservator al Uber drept o strategie prudentă şi inteligentă încât a învăţat de la experienţa Lyft”, spune Dan Ives, analist în cadrul Wedbush Securities.

     

     

     

  • Şoferii Uber din toată lumea pregătesc proteste masive. Care este motivul care i-a scos in stradă

    Şoferii Uber se deconectează de la platforma de ride-hailing şi ies în stradă în mai multe oraşe din lume miercuri pentru a protesta împotriva condiţiilor de lucru şi a salariilor, potrivit CNBC.

    Protestele vin exact înaintea IPO-ului (Initial Publica Offering) prin care Uber vrea să se listeze vineri pe bursa din New York – listare care ar putea aduce companiei o evaluare de 91,5 miliarde dolari.

    În Marea Britanie, şoferii au plănuit un boicot de nouă ore, de la ora 7.00 la ora 16.00 în Londra, Birmingham, Nottingham şi Glasgow. Sute de şoferi sunt aşteptaţi să protesteze miercuri în faţa sediului central Uber din Londra.

    Mai mulţi şoferi protestează astăzi împotriva Uber şi Lyft în cel puţin opt oraşe din SUA, printre care New York, Chicago şi San Francisco.

    Peste noapte, grevele au început şi în Australia, unde şoferii din Sydney, Brisbane şi Melbourne au organizat proteste scurte, potrivit Sindicatului Transportatorilor din Australia.

    Protestele din Londra au fost organizate de o divizie a Sindicatului Muncitorilor Independenţi din Marea Britanie, care susţine că executivii Uber vor primii beneficii masive în urma listări la bursă, în timp ce şoferii rămân plătiţi sub minimul din piaţă.

    În Marea Britanie tariful Uber este de 1,25 lire per milă, adică 0,9 euro per kilometru, iar şoferii cer ca acesta să crească la 2 lire per milă, adică aproximativ 1,4 euro per kilometru.  

    Mai mult, şoferii cer companiei să reducă comisioanele percepute de aplicaţie de la 25% la 15% pe cursă.

    „Modelul de business al Uber nu este sustenabil din cauza dependenţei de a exploata muncitori la scară largă şi de a evita taxe”, a transmis Sindicatul Muncitorilor Independenţi, citat de CNBC.

     

     

     

  • Listările milenialilor

    Generaţia Millennials a schimbat modul în care funcţionează companiile şi, mai ales, modul în care funcţionează economia, lăsând loc pentru conceptul de sharing economy (modelul unor platforme care facilitează accesul înspre bunuri şi servicii oferite de o comunitate) şi pentru companii precum Uber, Lyft sau Airbnb. Apetitul pentru tot ce înseamnă nou şi diferit aduce potenţialul unor evaluări gigant, iar 2019 ar putea fi anul în care valul de listări ale milenialilor să lovească piaţa.  

    Mai mult, acum, că piaţa IPO-urilor (Initial Public Offering, ofertă publică iniţială sau ofertă de vânzare de acţiuni la bursă, procedura prin care o companie se listează pe bursă – n. red.) s-a redeschis, traderii speră că vor încăpea pe uşă mai multe listări ca niciodată, iar cei optimişti vor ca 2019 să fie un an record pentru ofertele de pe bursă, depăşind chiar şi nivelul legendar din perioada 1999-2000.

    Afinitatea pentru reţele de socializare a determinat chiar şi o companie precum Pinterest – care operează website-ul cu acelaşi nume – să încerce să obţină o capitalizare de piaţă de peste 1 miliard de dolari. Chiar săptămâna trecută, Reuters scria că Pinterest a discutat deja cu giganţii bancari americani Goldman Sachs şi JPMorgan Chase pentru a fi asistată de experţii lor în procedura de listare. Pregătirile pentru IPO-ul Pinterest vin într-un moment în care companiile de social media sunt înconjurate de scandaluri, iar reţelele sociale Twitter şi Facebook sunt luate cu asalt de politicieni care acuză invadarea intimităţii.

    Cu acest sentiment în piaţă, este momentul ca Pinterest să iasă în faţă, încât evoluţia platformei nu a fost încă umbrită de astfel de scandaluri. Compania a crescut rapid în ultimii zece ani: fondată în 2008, platforma a ajuns la 250 de milioane de utilizatori activi lunar în septembrie 2018. Pinterest ar putea obţine circa 1,5 miliarde de dolari prin procedura de IPO, care ar urma să aibă loc în primele şase luni din 2019, potrivit sursei citate. Platforma a fost evaluată la 12 miliarde de dolari în ultima rundă de finanţare, din 2017, şi este doar unul dintre brandurile populare printre mileniali care vor ţinti listări gigant anul acesta.

    Oamenii deschid probabil Pinterest, Facebook sau Twitter în timp ce aşteaptă pe bancheta din spate a Uberului să ajungă la destinaţia dorită. În acelaşi timp, destinaţia dorită de Uber este bursa din New York şi vrea să ajungă acolo cu 10 miliarde de dolari strânşi prin procedura de IPO, potrivit TechCrunch. Uber vrea să strângă această sumă în ceea ce ar putea deveni una dintre cele mai grandioase listări din istoria Statelor Unite. Procedura ar urma să ridice valoarea gigantului de ride-hailing undeva între 76 de miliarde de dolari – cea mai recentă evaluare pe care a obţinut-o – şi 120 de miliarde de dolari – o sumă gigant vehiculată de bancherii de pe Wall Street, care i-a surprins până şi pe câţiva din investitorii timpurii ai Uber.

    Un nou raport transmis de The Information arată că Uber ar putea avea iniţial o capitalizare de piaţă de 90 miliarde de dolari. Pentru a dezvolta o astfel de estimare, site-ul a analizat o serie de documente trimise de Uber către creditori în anii precedenţi, în care compania proiecta o dublare a veniturilor nete, până la 14,2 miliarde de dolari, în 2019. Uber a depus o cerere confidenţială de listare luna trecută, marcând începutul unei curse între ei şi rivalii de la Lyft, care au depus cererea de listare doar cu câteva ore înainte, potrivit surselor citate de TechCrunch. Fondată în 2009 de Travis Kalanick, Uber a strâns până acum 20 de miliarde de dolari prin mai multe instrumente de finanţare. Cel mai mare acţionar este gigantul SoftBank, însă pe listă se numără şi nume precum Toyota, T. Rowe Price, Fidelity sau TPG Growth.

    Compania de ride-hailing Lyft a reuşit să întreacă rivalii de la Uber în procedura de înscriere pentru IPO. Listarea Lyft va testa interesul investitorilor faţă de companiile care sunt alimentate de apetitul de consum al generaţiei Millennials şi faţă de companiile din segmentul de ride-hailing. Cu toate acestea, listarea va fi o provocare în contextul în care compania nu a devenit încă profitabilă, iar viitorul operaţional este incert în ceea ce priveşte dezvoltarea maşinilor autonome.

    Cu sediul în San Francisco şi cu cea mai recentă evaluare în jurul sumei de 15 miliarde de dolari după o rundă privată de finanţare, Lyft nu a anunţat încă numărul de acţiuni pe care le va vinde sau valoarea la care se vor situa acţiunile, iar acestea nu au fost menţionate încă nici în cererea depusă la SEC (Securities and Exchange Commission), autoritatea de supraveghere financiară din Statele Unite. Lyft s-ar putea lista chiar şi în primul trimestru din 2019, bazându-ne pe viteza cu care SEC revizuieşte aceste cereri, potrivit surselor citate de Reuters. Mai mult, capitalizarea de piaţă cu care va debuta Lyft ar putea fi cuprinsă între 20 de miliarde de dolari şi 30 de miliarde de dolari. Serviciul de ride-hailing a fost înfiinţat în 2012 de antreprenorii John Zimmer şi Logan Green şi a strâns finanţări de aproape 5 miliarde de dolari de la investitori. În timp ce continuă să crească într-un ritm mai rapid decât rivalii de la Uber, compania pierde şi bani între timp.

    Airbnb şi Slack sunt două companii care au devenit giganţi tot datorită trendurilor de consum urmate de generaţia Millennials. Acestea încearcă acum IPO-uri prin listări directe, ceea ce înseamnă că toată lumea va avea acces la acţiunile lor încă din prima zi, nu doar investitorii instituţionali.

    Exact cum a reuşit Spotify anul trecut. Când reprezentanţii serviciului de muzică streaming au decis să îşi vândă acţiunile printr-o listare directă către oameni obişnuiţi în loc să înceapă cu prietenii lor bancheri, au ridicat o discuţie fierbinte cu privire la relaţiile dintre Silicon Valley şi Wall Street. „Piaţa de IPO-uri din SUA este defectă”, a declarat anul trecut Barry McCarthy, CFO-ul Spotify, citat de Recode. „Încercaţi o listare directă, cum am făcut noi cu Spotify.” Când s-a listat pe bursă în luna aprilie, abordarea Spotify a fost una menită să reducă impactul pe care îl pot avea băncile de investiţii asupra start-up-urilor pe piaţa de capital. În loc să vândă acţiuni către investitori instituţionali pentru a seta preţul acţiunilor cu o zi înainte ca acestea să se tranzacţioneze în masă către toată lumea, procedura de listare directă a Spotify a permis ca preţul acţiunilor să fie „descoperit” în mod natural, în ziua listării, prin volumul celor care au vândut şi celor care au cumpărat.
    O companie care încearcă listarea directă nu creează sau vinde acţiuni noi, deci nu strânge bani prin această procedură – sunt doar acţionarii preexistenţi care vând acţiunile lor – ceea ce înseamnă că listarea directă este o abordare posibilă pentru cei care nu încearcă neapărat să strângă capital prin IPO.

    Airbnb împărtăşeşte dorinţa Spotify de a reduce rolul bancherilor în listări. Compania şi angajaţii săi au urmărit atent listarea platformei de streaming, iar sursele citate susţin că Airbnb consideră tot o listare directă. Potrivit Recode, Brian Chesky, CEO-ul Airbnb, s-a întâlnit de mai multe ori în ultimele luni cu Daniel Ek, CEO-ul Spotify, pentru a discuta modul în care Airbnb poate parcurge o procedură similară. Airbnb a fost evaluată la 30 miliarde de dolari, iar listarea companiei de sharing ar fi încă o victorie în dreptul trendurilor de consum din generaţia Millennials, care au acaparat piaţa. Cu toate acestea, pentru ca listările milenialilor să aibă loc în piaţă, multe lucruri trebuie să meargă perfect. Guvernul american nu trebuie să se mai blocheze, condiţiile de piaţă trebuie să rămână favorabile, volatilitatea trebuie să se domolească, dar, cel mai important, investitorii trebuie să îşi păstreze apetitul pentru IPO-uri. 


    Anul IPO-urilor
    Renaissance Capital, care oferă consultanţă pentru investitorii instituţionali în achiziţia de IPO-uri şi care gestionează un ETF (exchange traded fund) al IPO-urilor, susţine că cel puţin 226 de companii private vor să se listeze anul acesta la nivel global, cu o valoare combinată de cel puţin 697 de miliarde de dolari. „Listările de anul acesta ar putea depăşi orice volum înregistrat vreodată în SUA”, spune Kathleen Smith de la Renaissance, citată de CNBC. Nivelul ar fi mult mai mare decât cel înregistrat în 1999-2000, perioadă care a reprezentat maximul bulei dot-com. În 1999 au fost IPO-uri de 93 de miliarde de dolari, iar în 2000, de 97 de miliarde de dolari, potrivit Renaissance Capital. De atunci, piaţa IPO-urilor nu s-a mai apropiat de 100 de miliarde de dolari în ceea ce priveşte capitalul strâns. În 2014 nivelul a fost unul ridicat, de 85 de miliarde de dolari, însă 22 de miliarde de dolari dintre aceştia au provenit din listarea gigantului chinez din comerţul online, Alibaba. Printre listările mari, Renaissance Capital se aşteaptă ca General Electric Health Care să caute o evaluare de 65 de miliarde de dolari, WeWork, de 47 de miliarde de dolari, iar Palantir, de 47 de miliarde de dolari.

  • Cât valorează pozele online: Reţeaua socială Pinterest caută 1,5 miliarde dolari prin IPO şi va fi asistată de giganţii Goldman Sachs şi JPMorgan

    Pinterest, proprietarul website-ului cunoscut pentru fotografiile de fashion postate de utilizatorii din toată lumea, a angajat grupul bancar Goldman Sachs şi gigantul JPMorgan Chase pentru a asista compania în cadrul listării pe bursă anul acesta, potrivit Reuters.

    Pregătirile pentru IPO-ul Pinterest vin într-un moment în care companiile de social media precum Facebook şi Twitter sunt luate cu asalt de politicieni în legătură cu politicile lor de privacy – scandalui şi provocări pe care Pinterest le-a evitat până acum.

    Pinterest ar putea să strângă 1,5 miliarde dolari din IPO-ul care ar trebui să vină în primele şase luni din 2019, potrivit sursei citate.

    Pinterest, care a fost evaluată la 12 miliarde dolari în ultima rundă de finanţare din 2017, se numără printre startup-urile de tehnologie care au devenit extrem de populare în ultimii ani şi care ţintesc IPO-uri de peste 1 miliard de dolari, precum Uber, Lyft, AirBnB şi Slack.

    Compania din San Francisco a crescut rapid din 2008 când a fost fondat, iar în septembrie anul trecut avea circa 250 milioane utilizatori lunari.

    Veniturile din 2018 s-au situat la 700 milioane dolari, cu 50% mai mari decât în 2017.

     

     

     

     

  • Arabia Saudită DINAMITEAZĂ economia mondială. Ce se întâmplă i-a lăsat cu gura căscată şi pe cei mai mari analişti

    CEO-ul Saudi Aramco a declarat pentru CNBC că planul de a lista public compania Saudi Aramco şi de a vinde o participaţie în companie a fost reluat, dar că procedura nu avea loc mai devreme de 2021.

    Oferta publică iniţială (IPO-ul) firmei controlată de stat este unul dintre ţintele Prinţului Coroanei Mohammed bin Salman, care a evaluat compania la peste 2.000 de miliarde de dolari.

    În cadrul forumului ADIPEC din Abu Dhabi, Amin Nasser, CEO-ul Saudi Aramco, a declarat că atât Prinţul Coroanei, cât şi ministrul energiei, Khalid al-Falih ţintesc acest IPO în următorii trei ani.

    „Cred că alteţa sa regală şi excelenţa sa, ministrul, au discutat cu privire la anul 2021. La sfârşitul zilei, guvernul va decide dacă piaţa prezintă perspectivele necesare”, adaugă CEO-ul.

    În ultimii doi ani, Arabia Saudită s-a pregătit pentru vânzarea unei participaţii de 5% din compania petrolieră de stat însă nu dus niciodată procedura la capăt.

     

  • Haosul din pieţe îi determină pe chinezii de la Tencent Music să amâne listarea de 2 miliarde de dolari pe bursa americană

    Tencent Music Entertainment şi-a amânat listarea pe bursa americană cel puţin până în luna noiembrie în contextul în care proprietarul celor mai populare aplicaţii de muzică din China preferă să aştepte ca pieţele globale să se stabilizeze, potrivit surselor citate de Reuters.

    Tencent Music, divizia de muzică a gigantului Tencent Holdings, se aşteaptă să strângă cel puţin 2 miliarde de dolari în cadrul IPO-ului şi plănuia iniţial să lanseze procedura chiar săptămâna viitoare.

    Cu toate acestea, Wall Street-ul a suferit o „hemoragie” miercuri, înregistrând cea mai proastă zi din ultimele opt luni, cu indicele S&P 500 înregistrând scăderi de peste 3%. Indicele a continuat să înregistreze şi joi scăderi de 2%.

    „Chiar vor lansa procedura în această fereastră de timp?”, întreba una dintre sursele implicate în tranzacţie pentru reporterii Reuters, adăugând că Tencent are destul cash în acest moment. „De ce să încerci şi să strici ceva acum?”.

    „Ţinând cont de condiţiile din piaţă, nu ar fi o idee bună pentru companie să îşi păstreze planul de listare. Are mult mai mult sens să aştepţi până piaţa îşi revine puţin”, spune o altă persoană implicată în tranzacţie.

    Cu un IPO de 2 miliarde de dolari, Tencent Music ar deveni una dintre cele mai mari listări ale unei companii chineze pe bursa americană anul acesta, în spatele IPO-ului de 2,4 miliarde de dolari lansat de compania de streaming iQiyi în luna martie.

    Per total, companiile chineze au strâns circa 7,5 miliarde de dolari din pieţele americane de la începutul anului – cea mai mare valoare înregistrată în ultimii patru ani – potrivit datelor Refinitiv.

     

     

  • Aston Martin anunţă că se va lista la Londra şi încearcă să obţină o evaluare de 5,6 mld. dolari, în primul IPO lansat de un producător auto britanic în ultimele trei decenii

    Aston Martin şi-a stabilit preţul pentru IPO-ul pe care îl va lansa la Londra la 19 lire sterline per acţiune (24,6 dolari), un preţ mai mic faţă de cel anunţat initial, potrivit Bloomberg.

    Producătorul auto de lux şi-a redus ambiţiile săptămâna aceasta, reducând ţinta pentru listare cu circa 11%.

    IPO-ul evaluează brandul britanic, făcut faimos prin intermediul filmului James Bond, la 4,3 miliarde de lire sterline (5,6 miliarde dolari), cu circa 15% mai puţin decât anunţase initial. Această ţintă reprezintă de 20,7x profitul companiei pe prima jumătate a anului, potrivit datelor agregate de Bloomberg.

    Competitorii de la Ferrari sunt evaluaţi la circa 21x profitul pe prima jumătatea anului, acest multiplu fiind valabil mai mult pentru producătorii de lux, nu în linie cu toată industria auto.

    Britanicii de la Aston Martin sunt mai puţin profitabili decât rivalii italieni, dar încearcă să se dezvolte şi să îşi construiască o amprentă în lumea maşinilor sport cu modele precum Vanquish, Vantage şi DB.

    Această listare este primul IPO lansat de un producător auto britanic în mai mult de trei decenii, de când Jaguar Land Rover a devenit o companie independent sub guvernul Margaret Thatcher în 1984.