CEO Roca Industry Holdingrock1, 39 de ani
Cifră de afaceri (2022): + 366 mil. lei
Profit net: 9 mil. lei
Număr de angajaţi: 734
Cu o experienţă de peste 12 ani în valorificarea potenţialului companiilor şi tranzacţii pe piaţa de capital, Ionuţ Bindea a preluat poziţia de CEO al ROCA Industry în 2021, contribuind la înfiinţarea primului holding în domeniul materialelor de construcţii, listarea sa pe piaţa AeRO a BVB şi transferul pe piaţa principală, obiectivul anului 2023. Înainte, s-a remarcat în poziţia de investment manager în echipa ROCA Investments.
O viziune pentru viitor:
„Bazat pe parcursul de până acum, cred că în 2030 rolul meu va fi unul consolidat în direcţia dezvoltării sustenabile de businessuri româneşti, cu focus pe pieţele de capital, pentru a atinge astfel obiective de lider naţional şi mai departe regional. Am pornit asumat la drum, ştiind că este unul de durată, care deschide noi perspective în mediul de afaceri.”