Tag: ION ŞTEFAN

  • Ion Ştefan, ministrul Dezvoltării, spune că lucrările la Cazionul din Constanţa se vor finaliza peste 30 de luni

    Reabilitarea Cazinoului din Constanţa va fi gata în 30 de luni, a dat asigurări, miercuri, ministrul Dezvoltării, Ion Ştefan. Acesta a spus că banii nu vor fi o problemă pe parcursul derulării proiectului. 

    Ministrul Dezvoltării, Ion Ştefan, a spus, miercuri, la Constanţa, că, din acest moment, responsabilitatea pentru reuşita investiţiei de reabilitare a Cazinoului o are constructorul.

    „Avem încredere că împreună vom reuşi să redăm românilor această bijuterie. Ne angajăm că vom finaliza această lucrare. Suntem pregătiţi să oferim tot sprijinul financiar şi logistic. (…) Aşa cum m-am angajat, mă încadrez în ceea ce mi-am propus la începutul mandatului şi sunt hotărât să duc la bun sfârşit totul. Noi, ministerul, ne ocupăm de restaurarea acestui obiectiv şi după acest lucru îl vom reda municipalităţii. (…) Nu văd niciun impediment momentan în finalizarea acestei investiţii. Ne angajăm să finalizăm proiectul în 30 de luni, banii nu sunt o problemă”, a declarat ministrul Dezvoltării.

    Ion Ştefan şi-a amintit de perioada studenţiei, pe care a petrecut-o la Constanţa, şi a mărturisit că a intrat în Cazino o singură dată.

    „Am terminat facultatea în Constanţa în 1992 şi am intrat o singură dată în Cazino. Mă plimbam pe faleză ca student şi am intrat o singură dată. Îmi amintesc de nişte scaune grena, parcă”, a mai spus ministrul.

    În Cazinoul din Constanţa au fost prezenţi, miercuri, alături de ministrul Dezvoltării, arhitectul care se va ocupa de proiectare timp de trei luni, reprezentantul firmei care a câştigat licitaţia şi prefectul judeţului Constanţa.

    Primarul oraşului Constanţa, Decebal Făgădău, a anunţat că miercuri va preda clădirea Companiei Naţionale de Investiţii şi constructorului. Lucrările costă 94 de milioane de lei.

  • Al doilea ministru propus în Guvernul Orban care primeşte aviz negativ

    Ion Ştefan, propus ministru al Dezvoltării, a fost avizat negativ în comisiile reunite pentru administraţiei publică din Parlament, fiind al doilea liberal care a primit un astfel de aviz, după Florin Cîţu, nominalizat la Ministerul Finanţelor.

    Au fost 19 voturi „împotrivă” şi 17 voturi „pentru” în comisiile parlamentare.

    Ion Ştefan a declarat, în cadrul audierii de marţi, că prioritatea sa va fi achitarea tuturor facturilor pentru PNDL 1 şi 2, plus continuarea lucrărilor demarate pe aceste programe. El a precizat că nimeni nu vrea să mai audă de „achiziţii dubioase”, iar risipa banului public trebuie să dispară.

    Totosată, Cătălin Rădulescu (PSD) şi Ion Ştefan (PNL) au avut miercuri un schimb acid de replici pe tema vilei de 910 metri pătraţi a liberalului.

    „Suntem ca în filmele cu pitici.(…) Să vină Benny Hill”, a spus Rădulescu. „Poate aţi cumpărat un costum mai mare cu un număr?”, a întrebat Ştefan.

    În afară de Ion Ştefan, propus la Dezvoltare, doar liderul senatorilor PNL Florin Cîţu, propus la Finanţe a primit, marţi, aviz negativ în forurile legislative de specialitate. Avizul în comisii este consultativ.

    Votul pentru învestirea Guvernului Orban urmează să fie dat în plenul reunit al Parlamentului de luni, de la ora 14.00.