Tag: iodura de potasiu

  • UE distribuie 5,5 milioane de tablete de iod ucrainenilor pe fondul riscului nuclear

    Comisia a declarat că a primit o cerere din partea guvernului ucrainean pentru tablete de iodură de potasiu “ca măsură de siguranţă preventivă” pentru a creşte nivelul de protecţie în jurul centralei nucleare, conform The Guardian.

    Tabletele ar urma să fie utilizate “în scenarii limitate pentru a evita ca iodul radioactiv inhalat sau înghiţit să fie absorbit de tiroidă”, a precizat comisia.

    UE livrează “preventiv” tablete de iodură de potasiu în Ucraina pentru a oferi protecţie populaţiei “în cazul expunerii la niveluri ridicate de radiaţii”, a declarat comisarul pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarčič, într-un comunicat.

    Acesta a adăugat: „Nicio centrală nucleară nu ar trebui să fie folosită vreodată ca teatru de război. Este inacceptabil ca vieţile civililor să fie puse în pericol”.

    Centrala de la Zaporojie, cu 6 din cele 15 reactoare ucrainene, este controlată de trupele ruse de la începutul lui martie.

    Ucraina şi Rusia se acuză reciproc de bombardarea zonei din jurul complexului nuclear, pe malul Niprului.

  • Eurodeputat, despre anunţul privind iodura de potasiu: Guvernul a făcut o treabă tipic incompetentă

    „Să iau sau să nu iau iod? Rafila şi-a bătut joc de un segment de populaţie căruia îi aparţin: oamenii de fix 40 de ani, cărora nu le este clar dacă iau ori ba iod. Acum, dincolo de glumă, vreau să explic care e treaba cu pastilele de iodură de potasiu. O fac pentru că Guvernul României a făcut o treabă tipic incompetentă. A aruncat un anunţ fără context, fără nimic, a creat panică şi haos, apoi a dispărut”, scrie pe Facebook Nicu Ştefănuţă .

    El afirmă că a existat o panică europeană pentru pastile de iodură de potasiu în luna martie, la început de război.

    „UE chiar a constituit rezerve pentru asta. Ele sunt necesare. Şi România a făcut asta, comandând în primăvară 30 de milioane de pastile a 6 milioane de euro de la Antibiotice Iaşi. Ele sunt pentru populaţie în cazul unui oribil scenariu de atac sau accident nuclear în Ucraina. Comprimatele de iodură de potasiu se administrează numai în cazul expunerii la iod radioactiv ca urmare a unui incident nuclear, în primele 6 ore după anunţul autorităţilor, în doză unică. Da, este bine să le ai şi să le stochezi în condiţiile descrise în ambalaj. Este un astfel de accident posibil? Da! Rusia este un actor disperat şi incompetent. Un atac nuclear, o manevră disperată, un atac al unei centrale nucleare, toate pot duce la un eveniment oribil pentru toată regiunea. Chiar zilele acestea a fost atacată centrala nucleară de la Zaporojie, pe care Rusia acum o foloseşte ca scut, în încercarea de a opri furnizarea de electricitate pentru populaţie. Zaporojie este la 747 de kilometri de Tulcea, dar sunt altele mult mai aproape de noi în acelaşi pericol de a fi distruse sau afectate. Putin este un dictator descreierat, nu am niciun dubiu că va merge până la capăt, inclusiv folosind arme nucleare dacă se va simţi încolţit”, explică europarlamentarul USR.

    El menţionează că Rusia are un arsenal enorm de armament nuclear şi a anunţat că suspendă vizitele internaţionale ale acestui arsenal, vizite ce erau permise din 2010 prin tratatul START.

    „Pe scurt, Rusia nu vrea să ştim ce şi unde au ca arme nucleare, nici dacă sunt bune de folosit în luptă. Link în comentarii. Suntem în luna august, adică la comemorarea atacurilor atomice de la Hiroshima şi Nagasaki (6 şi 9 august 1945). Nu ne mai dorim aşa ceva niciodată. Este dorinţa noastră de bine suficientă? Nu. Trebuie să fim pregătiţi pentru o catastrofă nucleară? Da. Ştiţi însă care e marea problemă? Nu vorbim unii cu alţii. Guvernul îi crede proşti pe români, iar românii nu au încredere în Guvern. De aici decurg foarte multe probleme şi eşecuri de politică publică. Aveţi grijă de voi”, încheie Ştefănuţă.

    Românii de până la 40 de ani sunt îndemnaţi de către ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila să ridice prescripţia pentru pastilele de iodură de potasiu cât mai repede.

    „Îndemn pe toată lumea, toate persoanele de până la 40 de ani, să se prezinte cât mai repede la medicul de familie de la care trebuie să primească prescripţia pentru pastilele de iodură de potasiu”, a declarat luni Rafila.

  • ESTE OFICIAL! A apărut ghidul complet privind pastilele de iodură de potasiu. Atenţionări speciale, riscuri şi vulnerabilităţi

    Ministerul Sănătăţii a anunţat miercuri că a demarat campania de informare cu privire la administrarea comprimatelor de iodură de potasiu.

    Ministerul Sănătăţii a elaborat Ghidul de informare generală care stabileşte condiţiile în care se administrează iodura de potasiu de 65 mg, dozele recomadate, cum şi când se instituie tratamentul.

    Potrivit unui comunicat al ministerului, comprimatele se administrează numai în cazul expunerii la iod radioactiv ca urmare a unui incident nuclear, în primele 6 ore după anunţul autorităţilor, în doză unică.

    Se va administra numai doza recomandată pentru fiecare categorie de vârstă.

    Ghidul este disponibil pe pagina de web www.ms.ro.

    Pentru mai multe informaţii, Ministerul Sănătăţii va pune la dispoziţia publicului un call-center dedicat, unde personal de specialitate va răspunde întrebărilor primite. Numărul de telefon este 021/317.40.06, iar programul este de luni până joi între orele 8.30-16.30 şi vineri între orele 8.30-14.30.

  • Rafila: 27 de milioane de comprimate de iodură de potasiu au ajuns deja la DSP-uri

    „Am vizitat compania Antibiotice Iaşi, unde au fost produse cele 30 de milioane de comprimate de iodură de potasiu. Mulţumesc personalului fabricii, care a reuşit printr-o muncă intensă de 8 zile să termine întreaga comandă. 27 de milioane de comprimate au ajuns deja la DSP-uri, iar ultima cantitate este în curs de livrare”, scrie pe Facebook Alexandru Rafila.

    El precizează că Antibiotice Iaşi este o companie deţinută de statul român care realizează produse farmaceutice la cele mai înalte standarde de calitate acreditate atât de Agenţia Europeană a Medicamentului şi de Autoritatea din Statele Unite.

    „Produsele companiei Antibiotice sunt exportate în peste 70 de ţări, 25% din export fiind pe piaţa din Statele Unite. România trebuie să profite de expertiza acestei companii pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă care impun o reacţie rapidă din partea autorităţilor. Felicitări echipei de management, îi mulţumesc domnului director general Ioan Nani pentru competenţă şi hărnicie”, conchide Rafila.

    Producţia iodurii de potasiu de către Antibiotice Iaşi a început în data de 8 martie la solicitarea Ministerului Sănătăţii şi a Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale şi a continuat fără întrerupere până la data de 20 martie când a fost finalizată fabricaţia tuturor celor 30 milioane de comprimate necesare pentru acoperirea nevoilor tuturor românilor în eventualitatea unei situaţii speciale.

    Timp de 13 zile, angajaţii Antibiotice au lucrat în trei ture, 24h/zi, pentru a produce iodura de potasiu în cel mai scurt timp. Numărul de angajaţi din cadrul secţiei Comprimate, unde s-a produs iodura de potasiu, a fost suplimentat cu angajaţi cu job-uri similare, transferaţi de pe alte fluxuri de fabricaţie ale fabricii pentru a determina accelerarea procesului de producţie.

  • Rafila: 20 de milioane de comprimate de Iodură de potasiu, distribuite la DSP-uri

    Alexandru Rafila a declarat că la Antibiotice Iaşi s-a încheiat producţia a 30 de milioane de comprimate de Iodură de potasiu, iar 20 de milioane au fost distribuite deja DSP-urilor, urmând ca până la sfârşitul săptămâmii întreaga cantitate să ajungă în judeţe.

    „Între timp, împreună cu CNAS facem o evaluare şi o catagrafie a persoanelor din grupe de vârste. O avem la nivel naţional şi judeţean, dar acuma mergem puţin mai în profunzime şi aşteptăm cifrele referitoare la numărul de persoane de pe lista fiecărui medic de familie, pentru că intenţionăm să găsim o formulă care să implice medicii de familie către distruibuirea acestor comprimate la pacienţii de pe propriile liste”, a spus Rafila.

    Conform acestuia, campania de distribuire a comprimatelor va fi dublată în perioada imediat următoare de o campanie de informare.

    Aceasta ar urma să explice modul de utilizare a acestor comprimate, „care nu trebuie în niciun caz luate de către persoane decât în cazul unei recomandări exprese într-un anumit moment, în cazul unui incident nuclear”. Ministrul Sănătăţii a spus că aceste recomandări vor conţine şi detalii despre modul de păstrare a acestor comprimate.

  • Ministerul Sănătăţii: Iodura de potasiu nu trebuie utilizată preventiv, poate provoca afecţiuni

    Iodura de potasiu nu trebuie utilizată preventiv, deoarece poate provoca afecţiuni ale glandei tiroide, atrage atenţia Ministerul Sănătăţii. Instituţia anunţă că, în caz de urgenţă, acest produs va fi distribuit în cel mai scurt timp populaţiei de către autorităţile de sănătate publică judeţene.

    Ministerul Sănătăţii a făcut precizări referitoare la discuţiile din spaţiul public despre utilizarea Iodurii de Potasiu în cazul unui posibil incident nuclear.

    „Iodura de Potasiu nu trebuie utilizată în mod profilactic, deoarece poate provoca afecţiuni ale glandei tiroide. În caz de urgenţă datorată unui posibil incident nuclear, administrarea comprimatelor de Iodură de Potasiu se face doar în primele ore, iar Ministerul Sănătăţii organizează asigurarea stocurilor, conform recomandărilor Institutului Naţional de Sănătate Publică”, a transmis Ministerul Sănătăţii.

    Potrivit instituţiei, producerea şi stocarea acestui produs sunt asigurate de către SC Antibiotice SA şi Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale.

    „În caz de nevoie, acest produs va fi distribuit în cel mai scurt timp populaţiei de către autorităţile de sănătate publică din fiecare judeţ”, mai arată Ministerul Sănătăţii.