Tag: Ioan Es. Pop

  • Chinta royala pentru un mare poet roman

    In decurs de numai un an, poetul Ioan Es. Pop (ocazional,
    colegul nostru pe meterezele presei financiaro-culturale, editor la
    “Ziarul de Duminica” din anul 2000) a publicat cinci carti peste
    hotare. Doua in limba spaniola, una in suedeza (da, exista
    literatura romana in suedeza, asa cum exista si viata dupa moarte),
    una in franceza si una in engleza. Toate, antologii din opera de
    pana acum a poetului.

    Aproape toate reiau, pe prima coperta, titlul volumului mitic al
    lui Ioan Es. Pop, multipremiat la noi, citat si analizat in toate
    istoriile recente ale literaturii romane, “Ieudul fara iesire”. Cu
    o singura exceptie, editia engleza in care titlul a devenit “No Way
    Out of Hadesburg”. Asta pentru ca Ieudul, o localitate
    maramureseana care e posibil sa nu spuna nimic nici chiar
    cititorului roman de rand, nu putea sa trezeasca vreun ecou
    cultural in mintile anglo-saxone. A devenit “Hades”, ca o trimitere
    la taramul de dincolo, si “-burg”, ca o aluzie la Austro-Ungaria,
    sau ca o reverberatie toponimica septentrionala. Desi putea ramane
    Ieud, iluminand universal, precum Macondo, insa in nuantele
    noptii.

    O chinta royala alcatuita din cinci carti consecutive, de
    aceeasi culoare. In cazul nostru, neagra. Ca umorile poetului,
    pentru care viata nu este chiar cel mai bun lucru care ni s-a dat,
    dar care, odata sublimata in poezie, merita macar incercata. “Ma
    intorc acasa dupa ani si ani de/ umblat prin bucuresti/ si ma
    intorc cu o plasa goala in mana/ si iese ea la poarta si imi zice
    pai,/ dragul nostru, parca ai zis ca mergi la castig/ parca ziceai
    ca tu, in doi ani, o sa c`stigi cat altii in patru/ si uite ca acum
    n-aduci nimic/ (…) in urma mea vin carele incarcate cu nimic,
    gata sa se rupa sub greutate/ cand or sa se desarte toate-n curtea
    noastra/ nimeni n-a sa aiba atata nimic ca si noi/ intr-un an, doi,
    o sa fie mai cautat decat aurul./ o sa vindem din el numai cand va
    fi la mare pret./ fiti siguri, dragilor, atata nimic n-are nimeni./
    doi ani am tot adunat numai cu gandul la voi.”

    Sunt “Florile raului” romanesti, care respira tragismul
    damnarii, dar si resemnarea nobila, care, prin personaje de panteon
    personal (Porcec, Momfa) pun in scena jocul de-a viata si ispita
    paradisurilor artificiale, curajul sabordarii propriului vas de
    salvare si iluzia datoriei (de a respira, de a munci, de a merge si
    de a ne trezi in fiecare dimineata), perceputa ca o victima
    colaterala.

    Ioan Es. Pop, “Sans Issue”, “El Ieud sin salida”, “No exit”,
    “Ieud utan utgang”, “No way out of Hadesburg and Other
    Poems”