Tag: IOAN ADAM

  • Deputatul Ioan Adam rămâne în arest – definitiv

    Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este definitivă.

    Deputatul PSD Ioan Adam a fost arestat, pe 20 noiembrie, printr-o decizie luată de instanţa supremă, în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri din Bacău, în care au fost arestaţi şi fostul deputat Viorel Hrebenciuc şi fiul acestuia.

    Procurorii DNA au cerut arestarea parlamentarului, după ce au obţinut avizul Camerei Deputaţilor în acest sens.

    După ce a fost arestat, Ioan Adam a fost suspendat din PSD, o decizie similiară fiind luată şi de Universitatea “Transilvania” din Braşov, unde Adam era profesor la Facultatea de Drept.

    Ioan Adam este urmărit penal pentru instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, constituire a unui grup infracţional organizat şi trei infracţiuni de cumpărare de influenţă în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri. În acest dosar, au fost arestaţi preventiv, prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc, fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc, şi Paltin Sturdza, beneficiarul celor peste 43.000 de hectare pădure care ar fi fost retrocedate ilegal.

    Procurorii DNA susţin că în aprilie 2012, prin intermediul deputatului Ioan Adam, Paltin Gheorghe Sturdza le-a cerut judecătorilor Ordog Lorand Andras şi Gabriel Uţă, de la Tribunalul Covasna să pronunţe o hotărâre judecătorească în favorarea sa. Tribunalul Covasna a dispus punerea în posesia lui Paltin Sturdza a unei suprafeţe de 43.227 de hectare de pădure în Bacău, producând astfel Romsilva un prejudiciu de 303.888.615 de euro.

    În acest dosar sunt arestaţi preventiv fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc, fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc, şi Paltin Sturdza, beneficiarul celor peste 43.000 de hectare pădure.

  • Deputatul Ioan Adam, arestat în dosarul retrocedărilor din Bacău

    Ioan Adam urmează să fie încarcerat, dar poate contesta decizia, care nu este definitivă, la aceeaşi instanţă.

    Procurorii DNA au cerut arestarea parlamentarului, după ce, săptămâna aceasta, au obţinut avizul Camerei Deputaţilor în acest sens.

    Ioan Adam este urmărit penal pentru instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, constituire a unui grup infracţional organizat şi trei infracţiuni de cumpărare de influenţă în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri. În acest dosar, au fost arestaţi preventiv, prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc, fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc, şi Paltin Sturdza, beneficiarul celor peste 43.000 de hectare pădure care ar fi fost retrocedate ilegal.

    Procurorii DNA susţin că în aprilie 2012, prin intermediul deputatului Ioan Adam, Paltin Gheorghe Sturdza le-a cerut judecătorilor Ordog Lorand Andras şi Gabriel Uţă, de la Tribunalul Covasna să pronunţe o hotărâre judecătorească în favorarea sa. Tribunalul Covasna a dispus punerea în posesia lui Paltin Sturdza a unei suprafeţe de 43.227 de hectare de pădure în Bacău, producând astfel Romsilva un prejudiciu de 303.888.615 de euro.

    În acest dosar sunt arestaţi preventiv fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc, fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc, şi Paltin Sturdza, beneficiarul celor peste 43.000 de hectare pădure.

  • Comisia juridică a amânat decizia privind ridicarea imunităţii deputatului Ioan Adam

    Anunţul a fost făcut de către deputatul PNL Alina Gorghiu, membru al Comisiei juridice.

    Ea a spus că decizia a fost luată cu majoritate de voturi, din motive procedurale, PSD invocând faptul că demisia lui Viorel Hrebenciuc din Parlament nu a fost primită la comisie şi încă nu este efectivă.