Tag: inviere

  • De ce Paştele catolicilor se sărbătoreşte în altă zi faţă de Paştele ortodocşilor

    Catolicii din lumea întreagă sărbătoresc şi în acest an Paştele la altă dată decât ortodocşii. Cum s-a ajuns la aceste diferenţe în calendar care pot ajunge chiar şi la cinci săptămâni?

    Diferenţa calendaristică dintre Paştele occidentalilor şi Paştele orientalilor a apărut ca urmare a unor evoluţii istorice complexe şi îndelungate, precum şi coroborării calendarului solar cu cel lunar.

    În Antichitate, au existat foarte multe diferenţe în prăznuirea Paştelui în lumea creştină. Astfel, în primele secole, creştinii din părţile Siriei şi Asiei Mici celebrau Paştele Crucii (moartea lui Hristos) la data de 14 Nisan, apoi Paştele Învierii (Învierea) la 16 Nisan. Deoarece serbau Paştele odată cu iudeii, adică la 14 Nisan, aceştia se numeau Quartodecimani. De precizat că Nisan (nume de origine babiloniană) este cea de-a şaptea lună a anului ecleziastic şi prima lună a anului civil în calendarul ebraic. Nisan este o lună de primăvară de 30 de zile. Totodată, în limba turcă este numele lunii aprilie.

    Protopashiti, alţi creştini din zona Antiohiei, serbau Paştele duminica, dar aveau grijă ca acea duminică să cadă totdeauna în săptămâna azimilor iudaice.

    Totodată, cei mai mulţi creştini din Egipt, Grecia şi Apus sărbătoreau Paştele în aceeaşi zi din săptămâna în care a murit şi a înviat Hristos. În vinerea cea mai apropiată de 14 Nisan era comemorată moartea lui Hristos, fiind numită Paştele Crucii. Duminica următoare era sărbătorită Învierea şi cădea totdeauna după 14 Nisan sau după prima lună plină care urma echinocţiului de primavară. Sărbătoarea se numea Paştile Învierii.

    Regulile Paştilor, stabilite la Niceea

    Pentru a elimina controversele legate de sătrbătoarea Paştilor, în cadrul primului sinod ecumenic de la Niceea, din anul 325, s-a stabilit că Paştile vor fi serbate totdeauna în prima duminică ce cade după prima noapte cu Lună plină de după echinocţiul de primăvară. În acest caz este vorba de coroborarea calendarului solar, în funcţie de care este stabilit echinocţiul de primăvară, cu calendarul lunar, stabilit în funcţie de fazele lunii.

    Cititi mai multe pe www.descopera.ro

  • Cum va fi vremea în următoarele zile şi în Noaptea de Înviere

    „Vineri va fi o schimbare în aspectul vremii. Dacă miercuri şi joi am avut o vreme frumoasă, cu temperaturi de până la 25 de grade Celsius, de vineri vremea se schimbă, atât ca aspect cât şi din punct de vedere termic, pentru că vor apărea ploi în mare parte din ţară, ce vor fi mai însemnate în zonele montane şi de sud-vest. Vineri, temperaturile vor marca o scădere, astfel încât vor ajunge în jurul celor normale pentru această perioadă, asta însemnând la nivel naţional între 9 şi 19 grade, cu cele mai scăzute valori în Estul Transilvaniei şi în nodul Moldovei”, a declarat pentru MEDIAFAX, Alina Şerban, meteorolog în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

    Potrivit reprezentantului ANM, sâmbătă, vremea se mai ameliorează sub asepectul precipitaţiilor. Ploile vor mai apărea doar cu caracter local prin nordul teritoriului şi în zonele montane, iar în restul ţării cerul se va degaja, însă, temperaturile vor fi comparabile cu cele de vineri, între 11 şi 20 de grade la nivel naţional.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PROGRAMUL transporturilor, utilităţilor, magazinelor şi a băncilor în perioada sărbătorilor de Paşti

    „În perioada 6-9 aprilie 2018 trenurile de metrou vor circula pe Magistrala 1 (Republica-Dristor 2), Magistrala 2 (Berceni-Pipera) şi Magistrala 3 (Anghel Saligny-Preciziei) la un interval de circa 9 minute, iar pe Magistrala 4 (Gara de Nord 2-Străuleşti) cu schimbare la staţia Jiului, la un interval de circa 10, respectiv 15 minute”, arată un comunicat transmis miercuri de Metrorex

    Reprezentanţii Metrorex au mai precizat ca pentru desfăşurarea în siguranţă a traficului este interzisă intrarea în staţiile de metrou şi în trenuri cu lumânări aprinse.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lumina Sfântă de la Ierusalim, marele MIRACOL de Înviere, este un mare fals? Cum se aprinde flacăra care nu te arde

    Cu ocazia Paştelui ortodox, milioane de credincioşi români se strâng la biserici pentru a lua ceea ce ei numesc minunea Sfintei Lumini, numită şi Focul Haric.
     
    Istoria Luminii Sfinte de la Ierusalim este extrem de veche, datând probabil chiar de la momentul învierii lui Iisus. An de an, Patriarhul grec ordodox de la Ierusalim intră în Biserica Mormântului Sfânt din Ierusalim unde începe să se roage. Apoi, un foc se aprinde „în mod miraculos” cu ajutorul Sfântului Duh.
     
     
  • 5 ritualuri mortuare, prin care s-a încercat aducerea la viaţă a celor decedaţi. Cum poţi fi readus la viaţă prin ÎNVIERE cuantică?

    Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii şi-au pus întrebări legate de ce se va întâmpla după ce vor muri. După ce murim, există posibilitatea să reapărem pe Pământ după o perioadă îndelungată, ca şi cum nu am fi dispărut vreodată. În acest sens, un autor american a scris o carte, în care prezintă cele mai importante ritualuri legate de momentul morţii, de la incinerare, până la învierea cuantică.

    Vezi aici 5 ritualuri mortuare, prin care s-a încercat aducerea la viaţă a celor decedaţi. Cum poţi fi readus la viaţă prin ÎNVIERE cuantică?

     

     

  • Înainte de Paşte, Patriarhia face un anunţ bulversant. Circulara trimisă de BOR tuturor preoţilor din România

    Cu mai puţin de două săptămâni înaintea Paştelui, Patriarhia a transmis preoţilor o circulară tuturor preoţilor în care le aduce la cunoştinţă regulile pentru noapte de Înviere. Decizia conducerii Bisericii Ortodoxe Românie vine în urma unor recomandări făcute de ISU şi bulversează total rânduirea de până acum a slujbelor. „Aceste măsuri se regăsesc într-un document elaborat de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă care a fost transmis Patriarhiei Române. Ca în fiecare an, preoţii au responsabilitatea de a asigura toate condiţiile pentru buna desfăşurare a sfintelor slujbe cu scopul evitării oricărui accident. În mod special, sunt asigurate toate condiţiile de prevenire a incendiilor”, se arată într-un comunicat al Patriarhiei.

    Potrivit noilor reguli în unele lăcaşe de cult slujbele sunt interzise iar preoţii au instrucţiuni foarte clare.

    Citeşte aici anunţul bulversant al BOR şi unde vor fi interzise slujbele de Înviere

  • Tradiţii de Paşte, în România şi în lume!

     În Ziua Sfântă, Duminica Învierii, tradiţia spune că oamenii trebuie să poarte haine curate şi noi, ceea ce simbolizează primenirea trupului şi a sufletului, aşa cum se primeneşte întreaga natură odată cu primăvara. Se spune că femeile trebuie să aibă măcar o cămaşă nouă, iar bărbaţii o pălărie, tot nouă.

    Cititi mai multe pe www.apropo.ro

  • PROGRAMUL RATB ŞI METROREX de Paşti: Cum circulă metroul, tramvaiele şi autobuzele de Înviere şi în zilele libere

     În noaptea de 19 spre 20 aprilie, trenurile de metrou vor circula la un interval de zece minute, între orele 23.00 şi 01.00, apoi, până la ora 05.00, la un interval de 20 de minute, potrivit Metrorex.

    În perioada sărbătorilor pascale, respectiv de sâmbătă până luni, trenurile de metrou de pe toate cele patru magistrale vor circula la un interval de opt-zece minute. Pe tronsonul comun al magistralelor 1 şi 3, cuprins între staţiile Dristor 1 şi Eroilor, trenurile de metrou vor circula la un interval de patru-cinci minute.

    În noaptea de Înviere vor circula şi tramvaiele 41, precum şi autobuzele pe de 16 linii de noapte cu traseu spre Mitropolie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • IPS Daniel: Legătura dintre Cruce şi Înviere se vede în iubirea celor ce se luptă pentru binele poporului lor

    “Legătura interioară dintre Cruce şi Înviere este o dominantă a întregii spiritualităţi ortodoxe liturgice şi filocalice”, afirma Patriarhul Daniel. “Legătura dintre Cruce şi Înviere, dintre suferinţă şi speranţă, osteneală şi bucurie, luptă şi biruinţă, se vede adesea în iubirea jertfelnică a părinţilor buni pentru copiii lor, a părinţilor duhovniceşti pentru cei păstoriţi de ei, a oamenilor harnici şi darnici pentru semenii lor aflaţi în nevoi, în iubirea jertfelnică a celor care lucrează şi se luptă, permanent, pentru binele familiei şi al societăţii, al poporului şi al patriei lor”, arată IPS  Daniel, care la sărbătoarea Învierii va sluji în această seară la Catedrala Patriarhală din Capitală.

    Astăzi, consideră Patriarhul Daniel, “mulţi oameni poartă crucea suferinţei din cauza înmulţirii păcatelor, a patimilor egoiste şi a relelor de tot felul, din cauza lăcomiei sau zgârceniei unora şi a sărăciei altora, a violenţei în familie şi în societate, a nedreptăţii şi nepăsării, a bolilor şi singurătăţii, a certurilor în familie şi a divorţurilor, a părăsirii copiilor şi bătrânilor ş.a.”.

    De aceea, el îi îndeamnă pe credincioşi să se roage şi să facă fapte caritabile. “Mai ales în aceste zile, este bine să aducem bucuria Sfintelor Paşti în casele de copii orfani şi bătrâni, la patul bolnavilor, dar şi acolo unde este multă tristeţe, singurătate şi deznădejde, în familiile sărace, îndoliate şi îndurerate.”

    În acelaşi timp, IPS Daniel îi îndeamnă să cultive, “prin rugăciune şi cuvânt bun, în lumina acestei bucurii pascale, legătura fraternă cu românii care se află în afara hotarelor României sau în diaspora română”.

  • Feriţi-vă de hoţi! Sfaturi de la Poliţie pentru minivacanţa de Paşte

    Pentru ca petrecerea sărbătorilor de Paşte să fie liniştită, Inspectoratul General al Poliţiei Române recomandă cetăţenilor să aibă în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie:

    La cumpărături

    Manifestaţi prudenţă în magazinele aglomerate, supravegheaţi-vă geanta şi nu o plasaţi în coşul de cumpărături de unde poate fi sustrasă cu uşurinţă!

    Nu luaţi asupra dvs. sume mari de bani ci doar necesarul pentru cumpărăturile planificate în acea zi!

    Când este posibil, folosiţi cardul pentru cumpărături!

    Păstraţi banii în geantă, borsetă sau într-un buzunar inaccesibil şi nu în sacoşa de cumpărături sau în buzunarul de la spatele pantalonilor!

    Când sunteţi împins în aglomeraţie, verificaţi-vă imediat buzunarul cu bani sau geanta, pentru a fi siguri că nu sunteţi victima unei înscenări a unui hoţ!

    Când achitaţi diferite bunuri, nu scoateţi tot teancul de bani ci numai suma necesară plăţii contravalorii acestora!

    Obiectele tentante (telefoane mobile, laptop-uri, genţi, pungi de cadouri), lăsate la vedere în maşină, pot reprezenta adevărate “cadouri” pentru hoţi!

    Nu lăsaţi niciodată în autoturism actele maşinii, bani sau alte documente importante.

    În călătorie

    Dacă plecaţi de la domiciliu indiferent de perioada în care lipsiţi, pentru ca revenirea să vă fie lipsită de surprize neplăcute, nu neglijaţi următoarele aspecte:

    Rugaţi un vecin de încredere să ţină sub observaţie casa şi să anunţe imediat poliţia dacă observă o persoană suspectă care staţionează fără motiv în faţa uşii sau care încearcă să descuie uşa!

    Spuneţi numai persoanelor de încredere când plecaţi de acasă pentru mai multe zile!

    Închideţi şi asiguraţi la plecare toate uşile şi geamurile casei, uşa de la balcon, geamul de aerisire de la baie!

    Pregătirile de deplasare să fie făcute cât mai discret!

    Atunci când părăsiţi locuinţa, o lumină aprinsă sau un aparat de radio în funcţiune, pot deruta eventualii musafiri nepoftiţi!

    Obiectele de valoare mare şi volum mic sau banii lichizi vor fi întotdeauna în atenţia infractorilor, deci nu le lăsaţi în locuinţă.

    În noaptea de Înviere

    Evitaţi persoanele turbulente sau în stare de ebrietate, străzile cu baruri şi terase unde se consumă alcool şi sunt adunate persoanele gălăgioase!

    Nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi şi nu le permiteţi să consume alcool!

    Evitaţi afişarea cu bijuterii ori sume mari de bani şi nu faceţi referiri la bunurile de valoare pe care le aveţi asupra dumneavoastră!

    Alegeţi drumurile intens circulate, luminate şi evitaţi zonele în construcţie, parcurile pustii şi străzile lăturalnice!

    Deplasaţi-vă în grup şi nu răspundeţi la provocările altor persoane;

    nu acceptaţi compania persoanelor necunoscute.

    Dacă sunteţi abordaţi de diferite persoane, care, vă solicită nejustificat sume de bani ori bunuri, ca plată pentru presupuse servicii (deratizare, colectarea gunoiului menajer), nu daţi curs unor astfel de solicitări.

    Pentru orice infracţiune la care sunteţi victimă sau martor, apelaţi numărul unic de urgenţă 112!Reţineţi cât mai multe detalii despre autor: înfăţişare, particularităţi, direcţia în care a fugit, numărul de la autoturismul folosit de acesta, complici etc. şi comunicaţi toate amănuntele poliţiei.