Tag: INVESTITII: Si aerul se vinde

In sfarsit, Romania are de vanzare un produs pentru care nu trebuie sa faca marketing. Este inodor si incolor, dar poate aduce Romaniei peste un miliard de euro in urmatorii sase ani.

Din 2006, sute de companii straine se vor aseza la rand pentru a intra in Romania. Dar nu pentru a investi, ci pentru a cumpara aer. Da, ati citit bine! Cote de aer curat, pentru care ei spera sa dea cat mai putini bani, iar noi sa primim cat mai multi. Asta deoarece, de la inceputul anului viitor, intra in vigoare directiva care va pune in aplicare Protocolul de la Kyoto, care va lansa pe piata tranzactiile cu emisii de noxe in Europa. Asteptat cu sufletul la gura de marii poluatori ai lumii, comertul cu drepturi de emisie are la baza un principiu cat se poate de simplu: fiecare intreprindere primeste un certificat anual care specifica foarte clar cantitatea de noxe pe care are dreptul sa o degajeze in atmosfera.

In cazul in care cantitatea alocata este mai mare decat cea produsa in decurs de un an, „surplusul“ poate fi vandut companiilor care-si depasesc drepturile de emisie. Ce ar avea Romania de castigat dintr-o astfel de afacere? „Trebuie sa cream mecanismele pentru a putea atrage aproximativ un miliard si jumatate de euro prin Protocolul de la Kyoto, dar trebuie in continuare sa promovam proiecte, atat cu tari europene, cat si cu alte companii interesate“, spune ministrul mediului, Sulfina Barbu. Dupa cum se arata in Strategia Nationala privind schimbarile climatice, Romania are disponibile cateva zeci de milioane de tone de dioxid de carbon anual. „Pentru prima perioada de transfer de emisii, 2008-2012, sunt peste 200 de milioane de tone de drept de emisii pe care le putem vinde“, a declarat pentru BUSINESS Magazin Ioan Purica, consilier la Ministerul Mediului.

Prin Protocolul de la Kyoto, incheiat in 1997, cele 141 de state semnatare – printre care si Romania – se obligau sa reduca in medie cu 8%, emisiile de gaze ce stau la ori-ginea asa-numitului efect de sera, pana in anul 2012. Reducerile se refera la trei dintre cele mai importante gaze: dioxid de carbon (CO2), metan (CH4) si oxizi de azot (N2O) – care se vor masura comparativ cu anul de baza 1990 (cu exceptia unora dintre tarile cu economie in tranzitie, inclusiv Romania, care au ca referinta anul 1989). 

 

In schimb, protocolul nu a fost agreat de cel mai mare poluator al momentului, Statele Unite ale Americii, presedintele George W. Bush exprimandu-si public indoiala fata de rezultatele cercetarilor privind incalzirea globala. Pe de alta parte, SUA au dezvoltat o metoda clara si coerenta de vanzare-cumparare a drepturilor de emisie a noxelor, prin infiintarea bursei de credite de emisie la Chicago. In Europa, pana la aparitia directivei mult asteptate, modul de realizare a transferurilor de cote a ramas la latitudinea guvernelor, care s-au ferit, cel putin pana acum, de afacerile cash. Romania are la dispozitie doua mecanisme:  „Implementarea in comun“ (Joint Implementation) si „Tranzactiile cu emisii“. Ambele presupun un proces de transfer al drepturilor de emisii intre tara care are o cota disponibila si cea care vrea sa o achizitioneze. Iar aceasta din urma fie le tranzactioneaza direct, fie contribuie la un proiect comun si le achizitioneaza in contextul acestei colaborari.

 

Oficialii romani au preferat proiectele de tip „Joint Implementation“ (JI), intrucat acestea implica si o retehnologizare a domeniilor prioritare. Prin astfel de memorandumuri incheiate cu Elvetia, Norvegia, Olanda sau Danemarca, Romania a beneficiat de implementarea a 10 proiecte comune, insumand o reducere de emisii de gaze cu efect de sera de aproximativ 7,2 milioane de tone de CO2, arata datele furnizate BUSINESS Magazin de Ministerul Mediului. Cel mai mare proiect JI a fost constructia a doua centrale termice pe baza de rumegus (Vatra Dornei si Intorsura Buzaului), in valoare de 14 milioane de euro.

 

Pana in 2012, Romania va trebui sa reduca gazele cu efect de sera pana la echivalentul a 20 de milioane tone de CO2, fata de anul 1989, cand in atmosfera se degajau aproximativ 250 de milioane tone de CO2.

La aceasta ora, „tona de carbon“, cum este denumita, se vinde la preturi intre 3,5 si 10 euro, insa specialistii sunt de parere ca acestea ar putea scadea intr-un viitor nu prea indepartat, o data cu intrarea Rusiei pe piata emisiilor de noxe. Chiar si in aceste conditii, la un pret estimativ de 5 euro, sumele estimate de Ministerul Mediului ar putea fi atinse.

 

Unde vor ajunge toti acesti bani? „Avem de acoperit costuri de mediu si vinderea cotelor de carbon va fi de mare ajutor“, spune Ioan Purica. Mai precis, oficialii intentioneaza sa amortizeze o parte din costurile pe care Romania trebuie sa le suporte in urmatorii ani pentru armonizarea acquis-ului in domeniul mediului tocmai cu sumele obtinute din vanzarea creditelor de carbon. O armonizare care, trebuie spus, nu e ieftina deloc. Conform datelor Ministerului Mediului, alinierea deplina la cerintele acquis-ului comunitar de mediu a fost estimata la circa 29 de miliarde de euro pentru intervalul 2004-2011.

 

De mai multe batai de cap si cheltuieli suplimentare nu vor scapa nici companiile din industria romaneasca. Pentru a ramane in joc dupa deschiderea acestei piete, va trebui sa produca in aceleasi conditii ca si competitorii lor din UE. Mai precis, sa lucreze cu echipamente performante, care reduc drastic poluarea. Prin urmare, cerintele dure ale UE referitoare la mediu vor determina o crestere substantiala in urmatorii trei ani a importurilor si productiei de echipamente antipoluare. Iar cererea e considerabila.  „Nu e vorba doar de combinate imense care produc ciment sau tevi si au nevoie de astfel de echipamente pentru a nu polua.

 

De exemplu, un IMM care se infiinteaza pentru a lucra in domeniul constructiilor trebuie sa aiba echipamente specifice pentru a putea functiona“, explica Nicolae Fratiloiu, directorul firmei Frati Technics, importator de echipamente de acest tip. Romania reprezinta o piata dominata de importuri, cu un potential de crestere de peste 30% pe an pentru urmatorii patru ani. „Piata de echipamente ecologice este greu de estimat acum, deoarece obligatiile referitoare la mediu impuse de perspectiva aderarii reasaza acum importurile, care in urma cu cativa ani erau aproape inexistente“, adauga Fratiloiu, aratand ca vanzarile de echipamente de filtrare si purificare a aerului, precum si cele pentru retinerea la sursa a noxelor au crescut in acest an cu 25%, numai in sectorul IMM-urilor.

 

In cazul marilor poluatori lucrurile stau insa cu totul altfel. „Este vorba de combinate construite in anii ‘60-’70, in care nu s-a investit mai deloc de atunci si a caror singura sansa de a rezista dupa integrare este sa investeasca in protectia mediului“, se arata intr-un document de pozitie a Ministerului Mediului. Daca pentru o firma mica investitia pentru mediu se poate rezuma la un banal filtru de aer – care costa aproximativ 100 de euro -, costurile de retehnologizare ale unei companii mari pot ajunge la cateva sute de milioane de dolari.

 

In urma cu patru ani, cand au cumparat combinatul Sidex Galati, cei de la Mittal Steel s-au obligat sa investeasca in protectia mediului, pana in 2011, 76 de milioane dolari. „Pana acum, jumatate din aceasta suma (aproximativ 38 de milioane de dolari) a fost investita in proiecte specifice de protectie a mediului (tehnologii, imbunatatiri ale capacitatilor de productie existente si echipamente noi)“, arata oficiali ai Mittal Steel.

 

In urma negocierilor cu oficialii UE, Romania a obtinut cele mai lungi perioade de tranzitie la capitolul Mediu. Astfel, firmele romanesti au la dispozitie noua ani pentru se alinia normelor europene de mediu fata de cei sase ani negociati de Polonia, de exemplu.

 

Rezumand, se iau urmatoarele „ingrediente“ si se amesteca bine: fenomenul de sera, politicile agresive de marketing care au invatat oamenii sa vanda pana si nisip in desert si fobia tot mai gene-ralizata ca aerul curat ar putea sa dispara. Melanjul astfel obtinut se trece prin cateva tratate internationale de mediu si se obtine o piata la scara unei planete, in care ozonul a devenit o marfa in jurul careia se invart afaceri de ordinul miliardelor de dolari. Afaceri care, de aceasta data, nu vor mai ocoli Romania.