Este indoielnic faptul ca actualii guvernanti se lupta cu poporul roman, acesta din urma fiind mai mult o victima colaterala a razboiului pentru putere, dar in mod sigur in ultimii 15 ani au fost folosite toate armele cu putinta pentru obtinerea efectului dorit: capitalul politic si supravietuirea in ciuda lipsei de performanta demonstrata. Romania a fost lovita de inundatii intr-un moment in care instabilitatea politica si economica (monetara si fiscala) ameninta puternic perspectiva integrarii in Uniunea Europeana in 2007.
In ultimele saptamani am fost pregatiti moral pentru o amanare de un an, ba chiar a aparut in discutie varianta 2008 sau 2009 – desi nu exista nici o baza reala pentru amanarea integrarii in anul 2009, ci mai degraba pentru o data viitoare nedefinita. Mai mult, au fost mediatizate dezbateri in care ni s-a explicat ca nu suntem suficient de pregatiti pentru aderare, ca exista costuri uriase si, pana la urma, e chiar mai bine sa mai asteptam un an pentru ca iata, ungurii, cehii si polonezii isi plang acum in pumni pentru ca au fost primiti in Uniunea Europeana…
Sa fie clar, personal sunt un eurosceptic convins, si nu am incredere ca sistemele birocratice si semi-socialiste din Europa Occidentala pot da nastere unei Uniuni progresiste, adaptabila la mediul economic si politic international actual. Dar, cu siguranta pentru Romania este mult mai bine sa devina membru al acestei uniuni decat sa ramana in afara ei, macar si pentru ca aderarea la Uniunea Europeana ar pune presiune pentru adoptarea unor masuri economice coerente in scopul integrarii totale. Inundatiile au distrus deopotriva vieti, case, infrastructura si productie agricola. Pagubele produse pot fi estimate doar cu mare aproximatie, iar efectele se vor resimti in indicatorii economici cel putin pana in semestrul doi din anul 2006.
Totusi, cred ca in mod exagerat acest eveniment nefericit este folosit pentru abaterea atentiei de la neputinta oficialitatilor de a gestiona o economie care creste pe baze nesanatoase. Gandirea strategica in domeniul economic a fost abandonata de mult, iar masurile fiscale sau monetare sunt luate reactiv, pentru a repara pe termen scurt dezechilibrele constatate cel mai recent.
Astfel, urmarile unei decizii a oficialilor (cota unica este exemplul perfect din punct de vedere al politicii fiscale, in timp ce masurile de restrictionare a creditului sunt reprezentative pentru politica monetara) apar parca in mod nebanuit in economie, ca si cum nimeni nu ar fi realizat un studiu de impact al acestora… si trebuie reparate prin alte masuri, luate din nou in graba si cautand sa vindece un aspect punctual, fara a tine cont de ansamblu.
In aceste conditii, nu avem motive sa dam vina pe reprezentantii Fondului Monetar International pentru incorsetarea economiei noastre: ei doar constata lipsa de consistenta in politica economica a Romaniei (care dateaza de 15 ani) si impun masuri restrictive, singurele care le dau un oarecare confort asupra mentinerii unui echilibru macroeconomic – si acela fortat.Era evident pentru oricine ca tintele macroeconomice stabilite cu Fondul Monetar International urmau sa fie ratate, iar raspunderea pentru esec era deja aruncata intre putere si opozitie, prin generarea de conflicte artificiale si tehnica abaterii atentiei (jocul anticipatelor, asumarea raspunderii etc.).
Socotelile au fost rasturnate de inundatii, care au oferit o scuza excelenta pentru viitoarele depasiri ale deficitelor bugetare, inflatie, crestere economica mai mica si orice altceva este nevoie. In acest context, drama umana este speculata la maximum, iar oficialitatile mizeaza pe bunavointa Uniunii Europene, care ar putea trece cu vederea nerealizarile economice si politice ale Romaniei, ba chiar sa ne integreze in 2007 din compasiune. Investitii in infrastructura, care nu aveau sanse de indeplinire in conditiile limitarii drastice a cheltuielilor bugetare, au acum posibilitati de realizare si nu oricum, ci cu bani de la organismele internationale… Ca de obicei, jucam o carte periculoasa: ne felicitam ca iarasi i-am pacalit, dar uitam ca situatia economiei nu s-a imbunatatit cu nimic, ba dimpotriva. Si asa, masurile simple dar decise care trebuie luate pentru eradicarea coruptiei si nepotismului cronic, liberalizarea totala si reala a economiei, reformarea sistemului de sanatate si asigurari sociale, a sistemului de pensii sunt puse iarasi in eterna coada de asteptare.
O asteptare care produce bani gri, cu conditia ca atentia populatiei sa fie abatuta catre stirile zilei, telenovele sau fotbal – la alegere. Dragos Cabat este vicepresedintele Asociatiei Analistilor Financiari si Manager Politici de Creditare la UniCredit
