Tag: intrevederi

  • Preşedintele Klaus Iohannis după întâlnirea cu omologul său american: Am avut o discuţie excelentă cu Trump. Parteneriatul cu SUA a devenit mai robust

    Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, marţi, că parteneriatul României cu SUA a devenit mai robust în urma întrevederilor avute cu Donald Trump. Şeful statului a adăugat că ultima vizită în SUA a fost un succes.

    „Parteneriatul cu SUA a devenit mai robust. Anvergura relaţiilor naostre politice a ajuns la un punct maxim, după întrevederile la Casa Albă, din iunie 2017 şi cea de săptămâna trecută. Vizita din iunie 2017 a fost prima în mandat.Pe 20 august anul acesta am avut din nou o discuţie excelentă şi foarte consistentă cu preşedintele Trump. Declaraţia comună pe care am adoptat-o marchează aprofundarea parteneriatului strategic în domenii esenţiale. Am discutat cu acest prilej despre prezenţa militară a SUA consistentă în România. Am evidenţiat că dincolo de componenta politico-militară e esenţială dezvoltarea pe alte dimensiuni, cea economică şi investiţională şi am încurajat investiţiile în proiecte strategice pentru România. Mai ales în sectorul energetic pentru creşterea schimburilor comerciale”, a declarat Klaus Iohannis, în cadrul discursului susţinut la evenimentul de primire al ambasadorilor români la Palatul Cotroceni.

    Citiţi mai mult pe zf.ro.

  • Oficial britanic: Riscul producerii unui Brexit în lipsa unui acord a crescut

    „Toată lumea trebuie să se pregătească pentru posiblitatea unui Brexit haotic, în lipsa unui acord”, a declarat Jeremy Hunt.

    „Cred că riscul producerii unui Brexit în lipsa unei înţelegeri a crescut recent (…) şi nu există absolut nicio garanţie că vom avea un acord”, a completat ministrul britanic de Externe, la capătul unei întrevederi cu omologul său finlandez, Timo Soini.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul polonez şi-a apărat iniţiativa privind reformarea justiţiei în faţa liderilor europeni

    “Am explicat ce înseamnă pentru noi reformele din justiţie. Intenţia noastră este să ne îmbunătăţim sistemul, să-l facem mai corect şi mai obiectiv. Ne vom menţine poziţia”, a spus Morawiecki.

    Discuţiile de la Bruxelles au durat peste două ore, iar premierul polonez a insistat că nu va ceda în faţa presiunilor din partea statelor membre ale UE.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rusia, SUA şi ONU ar putea avea o întrevedere la Geneva pentru a discuta despre Siria – oficial rus

    Bogdanov a adăugat de asemenea că Moscova aşteaptă confirmarea Washingtonului că această întrevedere va avea loc.

    Statele Unite şi Rusia au avut o serie de dispute vehemente privind viitorul Administraţiei Bashar al-Assad, dar tensiunile par să se fi diminuat după discuţiile “sincere şi substanţiale” pe care le-au avut la Moscova preşedintele rus, Vladimir Putin, şi secretarul de Stat al SUA, Rex Tillerson.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Investitorii vor avea întâlniri lunare cu Ministerul Finanţelor pentru politicile fiscale

     “Grupul de lucru pentru probleme de fiscalitate din cadrul Coaliţiei pentru Dezvoltarea României (CDR) a stabilit o modalitate de colaborare şi consultare cu Ministerul Finanţelor Publice în cadrul unei întâlniri recente cu doamna ministru Ioana Petrescu, întărind angajamentele asumate de ambele părţi prin Acordul de Colaborare al CDR cu Guvernul României. Mecanismul de consultare agreat prevede organizarea de întâlniri lunare care vor precede întrevederile reprezentanţilor CDR cu Primul Ministru, în vederea armonizării viziunii asupra politicilor şi priorităţilor fiscale”, se arată într-un comunicat al organizaţiei care cuprinde cele mai mari trei structuri de investitori străini şi români de pe piaţa locală.

    Reprezentanţii CDR spun că având în vedere importanţa şi impactul măsurilor fiscale la nivelul comunităţii de afaceri reunită sub egida Coaliţiei, s-a stabilit că acordarea unui timp de reacţie la proiectele legislative ale Ministerului Finanţelor de cel puţin 72 de ore este necesară pentru a asigura colectarea unor puncte de vedere pertinente.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dmitri Medvedev va avea o scurtă întrevedere cu Victor Ponta la Soci

    Medvedev va avea întâlniri scurte cu premierul bulgar Plamen Oreşarski, cu cel lituanian Algirdas Butkevicius, cu premierul moldovean Iurie Leancă şi cu prim-ministrul român Victor Ponta, vineri după-amiază, la Soci, a declarat serviciul de presă al Guvernului rus pentru agenţia Interfax, relatează Vocea Rusiei, în pagina electronică.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro