Tag: intrerupere

  • CNAB: Nu există risc de întrerupere a operaţiunilor Tarom pe Aeroportul Henri Coandă

    Nu există niciun risc de întrerupere a operaţiunilor Tarom pe Aeroportul Henri Coandă, a anunţat luni Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

    CNAB a precizat, printr-o informare remisă luni, că nu există vreun risc de întrerupere a operaţiunilor Tarom pe aeroportul Henri Coandă.

    Precizările au fost făcute în contextul informaţiilor potrivit cărora pe ordinea de zi a AGOA CNAB din 10 octombrie a fost inclus subiectul datoriilor Tarom către CNAB.

    „CN Aeroporturi Bucureşti a întreprins din timp acţiuni de garantare a debitului CN Tarom SA şi nu a identificat motive pentru întreruperea furnizării de servicii comerciale către această companie”, mai arată reprezentanţii CNAB.

  • Scăderi puternice pe marile burse europene după ce Rusia a întrerupt pe termen nelimitat livrările de gaze prin Nord Stream 1: Frankfurt scade cu 3%, Paris cu 2%, Milano cu 3%. La Bucureşti indicele BET are plus 0,6%

    Marile burse europene scad puternic în prima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii, iar contractele futures pe gaze naturale cresc accelerat, după ce vineri Rusia a întrerupt pe termen nelimitat livrările de gaze prin gazoductul Nord Stream 1.

    Anunţul, pe care furnizorul Gazprom l-a pus pe seama unor probleme tehnice după o perioadă de întreţinere de trei zile, a fost interpretat ca o mişcare politică, în condiţiile în care ţările occidentale au trecut la aplicarea unui plafon de preţ pentru petrolul rusesc, cea mai recentă sancţiune după invazia Rusiei în Ucraina, scrie MarketWatch.

    Astfel Stoxx Europe 600 scade cu aproape 2%, producătorii de automobile şi companiile chimice fiind printre cele mai afectate, DAX are minus 3%, Paris minus 2%, Milano minus 3%. La Bucureşti indicele principal BET este în creştere cu aproape 1%, printre puţinii indici bursieri europeni în teritoriu verde.

    Contractele futures olandeze la gaze TTF au urcat cu 21% în timp ce cursul euro/dolar a  scăzut cu 0,4%, la 0,9919 dolari. Mişcările vin în condiţiile în care Wall Street este închis pentru sărbătoarea Zilei Muncii.

    Vineri, Rusia a suspendat pe termen nedefinit fluxurile de gaze naturale prin Nord Stream 1, dând vina pe o defecţiune tehnică.

    Ţări europene, printre care Suedia şi Finlanda, s-au străduit în weekend să ofere finanţare guvernamentală pentru companiile de utilităţi care se luptă cu creşterea costurilor, avertizând că, în lipsa unei intervenţii, pieţele energetice ar putea să se blocheze şi să ameninţe sistemul financiar în general.

     

  • Cum explică Facebook căderea fără precedent de luni: O problemă la configurarea reţelei. După întrerupere, acţiunile companiei au scăzut cu aproape 5%

    Facebook a dat vina pentru întrerupere a serviciului global care ţinut aplicaţiile offline pentru o mare parte a zilei de luni pe o problemă la configurarea reţelei, adăugând că nu s-au găsit dovezi despre compromiterea datelor utilizatorilor în perioada de nefuncţionare, relatează Bloomberg.

    „Această întrerupere a traficului de reaţea a avut un efect în lanţ asupra modului în care comunică centrele noastre de date, fapt care a oprit serviciile companiei”, a declarat echipa de ingineri a companiei.

    Problema tehnică a afectat reţeaua socială de bază a Facebook, Instagramul, WhatsAppul şi Messengerul fiind nefuncţionale ore în şir. Acest lucru a marcat unul dintre cele mai mari eşecuri ale companiei din istoria recentă.

    După incidentul de luni, acţiunile Facebook au scăzut cu 4,9%, înregistrând pe 5 octombrie preţul de 326,23 dolari per acţiune.

    Întreruperea Facebook a avut un impact considerabil, imobilizând o serie de servicii pe care se bazează zilnic peste 2,75 miliarde de oameni pentru a comunica, a face afaceri şi a consuma ştiri.

    Directorul executiv, Mark Zuckerberg, şi-a cerut scuze oficial după ce reţeaua a fost restaurată. „Îmi pare rău pentru întreruperea de astăzi – ştiu cât de mult vă bazaţi pe serviciile noastre pentru a rămâne conectaţi cu cei dragi”, a declarat omul de afaceri pe pagina sa de Facebook.

    Instrumentele interne şi sistemele de comunicaţii ale Facebook  au fost afectate de întrerupere, îngreunând sarcina inginerilor care lucrează pentru a identifica şi rezolva problema. Rezolvarea problemei de bază presupune resetarea manuală a unor servere, potrivit declaraţiilor unui purtător de cuvînt al companiei.

    „Îmi pare rău pentru fiecare întreprindere mică şi mare, familie şi persoană care depinde de noi”, a scris pe Twitter după-amiază Mike Schroepfer, şeful biroului de tehnologie al Facebook.

    Pierderea Facebook s-a transformat într-un câştig pentru alte reţele sociale. Luni, Signal a înscris milioane de noi utilizatori, în timp ce Telegram, aplicaţie asemănătoare cu WhatsApp-ul, a urcat 55 de poziţii în topul descărcărilor App Store, conform Sensor Tower.

    Deşi nu este neobişnuit ca aplicaţiile Facebook să aibă erori ocazionale, rareori durează mai mult de câteva minute până când sunt depăşite. Downdetector, platformă care monitorizează problemele de internet, a declarat că întreruperea Facebook a avut o amploare fără precedent, cu peste 10,6 milioane de sesizări în întreaga lume.

     

     

  • Băneasa Shopping City se redeschide din 15 iunie, după o perioadă de peste două luni de întrerupere a activităţi, în contextul pandemiei de COVID-19. “Magazinele din cadrul centrului pot opta pentru un program flexibil”

    Băneasa Shopping City, primul mall din România care şi-a întrerupt voluntar activitatea pe 23 martie, în contextul pandemiei de COVID-19, anunţă redeschiderea centrului comercial începând cu data de 15 iunie.

    „Am fost puşi într-o situaţie fără precedent, dar ne-am dorit să inspirăm şi să oferim un exemplu de responsabilitate prin deciziile noastre în această perioadă dificilă. Din 15 iunie ne redeschidem porţile şi ne bucurăm să întâmpinăm clienţii cu o atmosferă relaxată şi plăcută. Astăzi continuăm în siguranţă şi suntem responsabili împreună, în egală măsură. De aceea, îi rugăm pe toţi cei care ne vor trece pragul să se informeze şi să respecte toate măsurile impuse de autorităţi, explică Răzvan Marcu, CCO al Băneasa Shopping City.

    În perioada 15 iunie – 15 iulie, programul de funcţionare al centrului comercial va fi 10:00 – 22:00. Totuşi, magazinele au posibilitatea să opteze pentru un program flexibil, mai redus, transmit reprezentanţii Băneasa Shopping City.

    Centrul comercial numără peste 350 de magazine, dintre care majoritatea sunt branduri internaţionale, iar 50 se află în Baneasa Shopping City în exclusivitate la nivel naţional.

  • Ce este şomajul tehnic şi ce salarii veţi avea în cazul aplicării acestuia

    Potrivit Codului Muncii şi explicaţiilor postate pe blogul platformei de resurse umane Smartree, şomajul tehnic reprezintă întreruperea activităţii angajatorului în baza articolului 53 din Codul Muncii, perioadă în care salariaţii beneficiază de o indemnizaţie plătită din fondul de salarii. Valoarea indemnizaţiei de şomaj tehnic nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat.

    Iată ce prevede articolul 53 din Codul Muncii:

    „(1) – Pe durata reducerii şi/sau a întreruperii a întreruperii temporare a activităţii, salariaţii implicaţi în activitatea redusă sau întreruptă, care nu mai desfăşoară activitate, beneficiază de o indemnizaţie, plătită din fondul de salarii, ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 52 alin. (3) .

    (2) Pe durata reducerii şi/sau a întreruperii temporare prevăzute la alin. (1), salariaţii se vor afla la dispoziţia angajatorului, acesta având oricând posibilitatea să dispună reînceperea activităţii.”

    Potrivit Smartree, calculul indemnizaţiei de şomaj tehnic diferă în funcţie de tipul muncii prestate. Salariaţii din birouri, de pildă, primesc o indemnizaţie calculată ca: salariul tarifar/numărul de zile lucrătoare din lună X 75% X numărul de zile de întrerupere a activităţii.
    Muncitorilor li se calculează indemnizaţia de şomaj tehnic astfel: salariul tarifar/ (numărul mediu anual de ore lucrătoare/normă) X 75% X numărul de zile de întrerupere a activităţii.

  • Avarie serioasă în Constanţa: 100.000 de oameni fără apă caldă şi căldură

    „Pentru remedierea unei avarii din incinta CET Palas, a fost întreruptă alimentarea cu energie termică, astăzi 18.12.2019. Din cauza complexităţii lucrărilor nu poate fi estimată ora la care se va reporni furnizarea energiei termice. Până la remedierea avariei de către Electrocentrale Constanţa S.A. (CET Palas), RADET nu poate asigura consumatorilor serviciile de termoficare“, a anunţat RADET printr-un comunicat de presă.

    În urma avariei, toţi constănţenii racordaţi la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică au rămas fără apă caldă şi căldură.

    Nu se ştie în acest moment cât va dura avaria şi când se va relua furnizarea agentului termic.

    Măsura vizează aproximativ 100.000 de constănţeni.

  • Povestea fondatorului Box, serviciu care are drept clienţi 40% din companiile Fortune 500

    Aaron Levie s-a născut în 1985 în Mercer Island, o suburbie a oraşului american Seattle. El a urmat cursurile Universităţii de Sud din California, pe care le-a întrerupt însă pentru a se dedica antreprenoriatului.

    Box a fost iniţial dezvoltat de Levie în 2004 ca un proiect pentru facultate; un an mai târziu, el părăsea şcoala pentru a conduce compania cu normă întreagă. Proiectul analiza opţiunile de stocare în cloud pentru companii; după ce a contactat mai multe organizaţii pentru a întreba cum îşi păstrează conţinutul şi datele, Levie a ajuns la concluzia că piaţa era fragmentată. El a văzut astfel o oportunitate de a construi o afacere de stocare a datelor în cloud ca o modalitate prin care persoanele fizice să poată accesa şi stoca documente şi fişiere. Levie şi prietenul său din copilărie Dylan Smith au înregistrat compania Box în aprilie 2005, în timp ce lucrau din casa părinţilor lui Smith. La scurt timp, au mutat sediul la Berkeley, California. Levie a preluat funcţia de CEO, în timp ce Smith a devenit CFO.

    Levie şi echipa sa au discutat cu antreprenorul Mark Cuban, acesta oferindu-le 350.000 de dolari şi devenind, astfel, primul investitor important.
    În 2007, pe măsură ce piaţa de stocare în cloud a consumatorilor devenea din ce în ce mai aglomerată, Levie şi Smith au decis să reorienteze compania către segmentul B2B. În octombrie 2009, Box a făcut prima achiziţie, cumpărând Increo Solutions pentru colaborarea documentelor şi tehnologia de previzualizare. Box şi-a extins operaţiunile în Europa în 2012, odată cu deschiderea primului său birou la Londra. În vara aceluiaşi an, în luna iulie, Box şi-a asigurat 125 de milioane de dolari într-o rundă de finanţare condusă de compania General Atlantic, căreia i s-au alăturat investitorii Bessemer Venture Partners, DFJ Growth, New Enterprise Associates, Sapphire Ventures (fosta SAP Ventures) şi Scale Venture Partners.

    În decembrie 2013, opt investitori au participat la o rundă de finanţare din seria F de 100 de milioane de dolari. În anul 2014, reprezentanţii Box anunţau că 40% din companiile Fortune 500 foloseau serviciile oferite de compania de stocare. Pe 23 ianuarie 2015, Box a prezentat oferta publică iniţială pe bursa de la New York. Deşi preţul unei acţiuni era stabilit la 14 dolari, tranzacţionarea a debutat la valoarea de 20,20 de dolari şi s-a închis la 23,23 de dolari. Prin listarea la bursă, compania a strâns 175 de milioane de dolari şi a stabilit o capitalizare de piaţă de aproximativ 1,6 miliarde de dolari. În mai 2018, capitalizarea de piaţă a Box atingea 3,96 miliarde de dolari; în prezent, compania este evaluată la 2,5 miliarde de dolari.

    Averea lui Aaron Levie este estimată la peste 100 de milioane de dolari.

  • Serviciile BRD de mobile banking, ATM şi POS au fost întrerupte după o pană de electricitate

    „În urma unei avarii a reţelei de electricitate, funcţionarea aplicaţiilor de internet şi mobile banking, a ATM-urilor şi POS-urilor, precum şi a call-center-ului băncii, a fost întreruptă, dar revine progresiv la parametrii normali. Ne cerem scuze pentru neplăcerile pe care acest incident tehnic le poate cauza şi vă mulţumim pentru înţelegere. Serviciile sunt repuse succesiv în funcţiune. Echipele noastre tehnice lucrează la remedierea situaţiei; revenim cu detalii de îndată ce serviciile devin funcţionale”, arată banca, pe Facebook.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Din cauza unor lucrări, E-Distribuţie Muntenia întrerupe energia electrică în mai multe localităţi

    Alimentarea va fi întrerupta în câteva perimetre din localităţile Afumaţi, Voluntari, Piteasca, Dobroeşti, Şindriliţa, Găneasa, Cozieni precum şi în zona Colentina din Municipiul Bucureşti.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Roxana Petrescu, senior editor ZF: „Când peste tot eşti învăţat să taci, aici, Chief, trebuie să ai cea mai bună întrebare“

    Aveam 21 de ani, eram la Finanţe-Bănci la ASE şi habar nu aveam de nimic, dar ştiam din generală că eu vreau să scriu. Asta îmi plăcea mie. Am văzut anunţul, am sunat în redacţie, era pe atunci în spatele Teatrului Naţional, şi am venit la interviu, fără CV. Nu era necesar. Niciodată nu a fost necesar la ZF în redacţie.

    Am dat de Cristian Hostiuc (Fini), care m-a întrebat o formulă cu rata inflaţiei (ulterior am aflat că nici el nu o ştia, dar testa el ceva). Nu am minţit. Am zis că nu o ştiu. Slab, Chief, a decretat Fini, mijindu-şi ochii pe sub ochelari. (Toţi în redacţie suntem Chief, indiferent de ce scrie pe cartea de vizită.) Am făcut nişte traduceri şi după câteva săptămâni de probă m-am angajat la ZF. Primul job. Nu aveam nici 400 de lei pe lună, dar pentru mine erau o comoară. Adio bani de la părinţi. Îmi luam în fiecare zi o sută de grame de Fornetti cu telemea de la Universitate şi jur că pateurile alea aveau gust de libertate. Nu exista mândrie mai mare (nici masă mai bună).
    Mă uitam cu jind la cei care scriau despre afaceri de la zero la ZF în timp ce eu făceam traduceri, alergând după un calculator liber. Asta îmi doream şi eu, dar nu a fost să fie.
    Într-o zi, Adrian Mîrşanu, pe atunci editor al secţiunii de companii, poate cel mai bun jurnalist pe piaţa de fuziuni şi achiziţii, specializat în zona de energie, m-a întrebat dacă nu vreau să încep să scriu pe acest domeniu. Adi e un tip foarte isteţ (acum are platforma mirsanu.ro), aşa că mi-a vândut frumos companiile energetice. Chief, sunt cele mai mari, cei mai mulţi bani, putere. Sigur, am acceptat provocarea.
    Fără să ştiu, m-am trezit într-un microbuz în drum spre Oltchim la un eveniment prezentat de Mihaela Rădulescu. Eu eram şocată de faptul că Mihaela Rădulescu era mai mică de înălţime decât mă aşteptam, nu de Oltchim în sine. Am pus o întrebare la conferinţă (ne făceam liste întregi, ne făceam background, tot), am scris un material oribil pe care l-am transmis din autocar şi pe care Adi mi l-a refăcut cap-coadă, dar care a doua zi a mişcat acţiunile combinatului.
    După bucuria de moment generată de importanţa mea subită, a urmat calvarul. Nu pricepeam nimic din energie. Nu ştiam diferenţa dintre distribuţie şi furnizare, tarife, reglementări, privatizări, interese. Băi, Chief, dar tu chiar nu pricepi nimic! Verdictele sunt foarte clare la ZF, la fel şi lipsa mănuşilor în transmiterea lor. Unde naiba erau afacerile de la zero la care visam eu când toate erau făcute deja în energie? 
    Am început să fac teren. Am început cu conferinţele. În 2006, ţin minte că l-am văzut pentru prima dată pe Dinu Patriciu, proprietarul Rompetrol. Era o conferinţă, într-o sală mică din sediul grupului, plină cu ziarişti. Patriciu era un munte de om. Conferinţa a fost făcută imediat după ce s-a pus un sechestru pe 26% din acţiunile Rompetrol.
    «Noaptea vaca rumegă. Câinele, deranjat de vacă, latră. Ciobanul nu poate să doarmă din cauza lătratului câinelui. Ce face ciobanul? Împuşca vaca», a spus Patriciu.Ciobanul era Băsescu, iar vaca era rafinăria lui. Abia începusem să fac primii paşi în presă şi mă izbeam de un om care nu se încurca în declaraţii corporatiste, expresive ca nişte bucăţi de cherestea. Nici nu aveţi idee cât ne lipsesc aceşti oameni.
    Nu mai ţin minte dacă atunci i-am pus vreo întrebare, dar mi-am format treptat curajul, pentru că veneam în redacţie şi automat eram luată în vizor: Chief, ce ai întrebat? Dar cine a pus întrebarea aia? A, păi vezi? Aia era o întrebare bună, nu a ta. Tu de ce nu ai întrebat? Degeaba te duci, Chief, la conferinţe dacă nu întrebi!
    Cu fiecare conferinţă la care mergeam, curajul mi se clădea şi chiar şi acum, dacă merg undeva şi nu pun o întrebare, am senzaţia că am pierdut timpul. Trebuie mereu să găseşti ceva, rotiţele trebuie să se învârtă.
    Dar erau tot mai multe întrebări.
    Am făcut tot mai mult teren. M-am dus să văd baraje hidroenegetice. Am vorbit cu oameni care se temeau de focurile de artificii pentru că le aminteau de dinamita cu care se răscoleau munţii pentru a se face astfel de lucrări. Trebuie să înţelegi duritatea domeniului despre care scrii sau măcar să te chinui. Trebuie să înţelegi nivelul de complexitate sau măcar să te chinui înainte de a-ţi da cu părerea. Mereu să te chinui.
    Am mers la termocentrale. Ştiţi ce căldură emană cărbunele când arde în acele cuptoare? Guri de iad. Alungă orice ierni. Când toţi s-au transformat peste noapte în apostolii energiei verzi, este important să-ţi aminteşti de căldura aia când se opresc eolienele. Aia este căldura care înveleşte o ţară când vântul stă.
    M-am băgat în pântecele Porţilor de Fier, lângă turbine. Nu-ţi auzi gândurile de forţa apelor. Trebuie să ştii asta ca să îţi dai seama că în astfel de companii, cum este Hidroelectrica, nu este vorba doar despre cifre, ci despre securitatea unei ţări.
    Am fost în reactoare nucleare, am coborât în mine, am inhalat praf de cărbuni, am ieşit cu faţa murdară. Eu am avut noroc bun, dar am scris despre alţii care nu au mai ieşit la suprafaţă. Am zburat cu elicopterul pe platforme marine, am simţit mirosul dintr-o rafinărie, m-am urcat pe o turbină eoliană la 100 de metri înălţime. Am intrat în dispeceratul energetic, cel mai bine păzit secret din energie, pentru a vedea cum o mână de oameni ţin becurile aprinse pentru milioane. Am fost în fabrici de combustibil nuclear. Era un câine gras în faţa sediului, când eu mă aşteptam la SF-uri.
    De fiecare dată m-am întors în redacţie şi am scris, am cărat mii de cititori cu mine ca să vadă complexitatea unui sistem pe care îl iau ca dat. Am făcut legături. Cifrele seci nu înseamnă nimic. Contextualizează mereu, Chief, dar ca să contextualizezi trebuie să ştii, să citeşti, să întrebi.
    De-a lungul anilor, am ratat ştiri, am interpretat greşit, dar niciodată cu intenţie, poate am fost manipulată, dar mereu am încercat să am opinia mea, chiar dacă uneori s-a dovedit că nu era cea corectă. Dar ce bucurie era când aveam dreptate!
    Din 2005 eu tot pun întrebări, vin în redacţie şi când mă ia Sorin (Pâslaru – redactor-şef) la întrebări, îmi dau seama că mai am de întrebat sau, mai rău, că nu am priceput nimic. În continuare, temerea cea mai mare este că nu pun cea mai bună întrebare.
    În fiecare zi, ziarul este gol. În fiecare seară ridicăm catedrala, iar a doua zi o luăm de la capăt. Ziarul trebuie mereu să plece, plin, proaspăt, la timp, de 20 de ani. Şi aşa este. Jurnalismul este antreprenoriat pursânge. Zilnic.
    Când anul trecut am decis să fac o schimbare, Fini mi-a zis: Chief, du-te, dar să ştii că niciodată cineva din afară nu va înţelege ce este aici. Avea dreptate. Niciun alt loc de muncă nu te trimite în locurile pe care le-am văzut eu, nu te conectează la oamenii pe care i-am cunoscut eu, nu te forţează zilnic să vii cu ceva nou.
    Când peste tot eşti învăţat să taci, aici, Chief, trebuie să ai cea mai bună întrebare. De aia eu nici nu zic că mă duc la muncă/job/corporaţie, nici măcar după atâţia ani.
    Eu nu merg la muncă, merg în redacţie sau unde mă poartă ea.”