Tag: INTOXICAŢIE

  • Dosar penal pentru neglijenţă în serviciu în cazul copiilor intoxicaţi la şcoala din Tâncăbeşti

    Sursele citate au precizat, pentru MEDIAFAX, că, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, judiciariştii Poliţiei Staţiunii Snagov au deschis un dosar penal, in rem, pentru neglijenţă în serviciu, după ce, în prima fază a cercetărilor, fusese declanşată o anchetă pentru neluarea de măsuri legale de securitate şi sănătate în muncă.

    Până acum, la poliţia din Snagov au fost audiate cadrele didactice ale şcolii. În plus, poliţiştii au stabilit că revizia la cele două centrale termice era făcută, iar echipele Gaz Sud care au verificat, după incident, cele două centrale termice ale unităţii de învăţământ, au anunţat că nu au constatat scurgeri de gaze.

    Potrivit oficialilor MAI, analizele medicale la care au fost suspuşi copiii transportaţi la spitalele Grigore Alexandrescu şi Floreasca au relevat că aceştia aveau o concentraţie mare de monoxid de carbon în sânge.

    Măsurătorile efectuate în şcoală au semnalat o creştere a valorilor monoxidului de carbon în unele încăperi, inclusiv în clasele în care se aflau copiii şi profesorul cărora li s-a făcut rău.

    Iniţial, s-a crezut că elevii au fost intoxicaţi cu vapori de clor, substanţă care fusese folosită la curăţenie în şcoală.

    Până la finalizarea verificărilor tehnice şi remedierea situaţiei, Ministerul Afacerilor Interne a solicitat factorilor responsabili închiderea respectivei unităţi de învăţământ.

    Şcoala din Tâncăbeşti va fi redeschisă luni, au mai precizat pentru MEDIAFAX sursele citate.

    Miercuri dimineaţă, 17 elevi şi un profesor de la Şcoala Generală din Tâncăbeşti, judeţul Ilfov, au fost transportaţi la mai multe spitale din Capitală, după ce au acuzat stări de rău.

    SMURD a transportat, în ambulanţe, nouă copii la Spitalul “Grigore Alexandrescu”, trei la Elias şi trei la Floreasca, unde a fost adus şi un adult de la aceeaşi şcoală, cu un elicopter SMURD.

    Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov (SABI) a transportat alţi doi copii la Spitalul Elias.

    Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Ilfov, Rada Dumitru, a declarat pentru MEDIAFAX că se vor lua măsuri după ce poliţiştii care cercetează incidentul vor formula o concluzie.

  • Cinci muncitori de la Autoliv Braşov intoxicaţi cu o substanţă necunoscută, transportaţi la spital

    Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, lt. Ciprian Sfreja, cinci persoane – trei bărbaţi şi două femei – care lucrau într-o hală a fabricii Autoliv au fost preluaţi de trei echipaje SMURD şi două ambulanţe, fiind transportaţi la spital pentru investigaţii, toţi cinci fiind conştienţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    “Una dintre femei a acuzat stare de ameţeală şi vărsături, iar restul erau mai mult panicaţi. Toţi erau conştienţi şi au fost transportaţi la spital pentru investigaţii. Deocamdată, nu se ştie care a fost cauza, dacă a fost vorba despre o intoxicaţie cu o substanţă sau li s-a făcut rău după ce au luat cina“, a spus Sfreja.

    De asemenea, toţi muncitorii care se aflau în hală, respectiv 140 de persoane, au fost evacuaţi de pompieri şi aerisită încăperea, însă nu s-au descoperit nereguli.

    Acesta este al doilea incident similar petrecut la societatea Autoliv, după ce, în 26 septembrie, la filiala din Prejmer a Autoliv, 28 de angajaţi ai fabricii au ajuns la spital cu stări de ameţeală şi greaţă.

    Autoliv SRL, companie cu capital suedez, este firma cu cei mai mulţi angajaţi din judeţ – 5.333 – şi are o cifră de afaceri de peste 2,1 miliarde lei înregistrată în 2013, potrivit Institutului Naţional de Statistică Braşov. Compania a fost înfiinţată în 1997 la Braşov şi şi-a extins aria de desfăşurare şi în alte localităţi din ţară precum Prejmer, Lugoj, Timişoara, Sfîntu Gheorghe şi Reşiţa.

    În fabricile din România, suedezii produc centuri de siguranţă, chingă pentru centurile de siguranţă, generatoare de gaz pentru airbag, module de airbag, dar şi airbaguri şi volane. Autoliv România produce în principal pentru pieţele externe, pentru clienţi precum BMW, Volkswagen, Renault, Ford sau Daimler.