Tag: interes national

  • Se umflă ţara de „obiective de interes naţional“. Doar că pentru ele nu există niciun ban

    Nimeni nu mai ştie astăzi cum stau lucrurile, dar „listei de priorităţi“ i se adaugă proiecte de miliarde de euro care nu au niciun şfanţ alocare.

    Ultimul „obiectiv de interes naţional“ intrat pe lista guvernului este Autostrada Moldovei – A 8 pe hârtie – , care ar urma să lege Iaşul de Târgu-Mureş. Ministrul transporturilor Răzvan Cuc a anunţat la finalul săptămânii trecute, citat de Mediafax:. „Vom introduce în următorul CSAT (Consiliul Suprem de Apărare a Ţării) şi Autostrada Marii Uniri ca obiectiv de importanţă naţională, adică tronsoanele Târgu-Mureş – Târgu-Neamt, Târgu-Neamţ – Iasi, Iaşi – Ungheni, inclusiv podul de peste Prut.

    Vom păstra legătura, să spunem, o dată la două săptămâni, ne vom întâlni să vedem exact toţi paşii care s-au făcut până acum pe aceste obiective. Pentru că eu faţă de o parte dintre dânşii mi-am luat nişte angajamente în luna aprilie când am fost la Iaşi, pe care le-am respectat ca şi termene (sic!), dar şi dânşii au avut o viziune vizavi de strategia de implementare de care este foarte bine să ţinem în momentul în care vom implementa acest obiectiv“.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cea mai aşteptată autostradă din România a devenit obiectiv de interes naţional

    “Tot în cadrul şedinţei de astăzi, am aprobat ca proiectul autostrăzii Ploieşti-Braşov să fie declarat obiectiv strategic de interes naţional. În acest context, am atenţionat-o pe doamna Prim-ministru că încă de la finalul anului trecut este în vigoare o lege pe care Guvernul continuă să o încalce şi care prevede obligativitatea construirii Autostrăzii Moldovei”, a afirmat, marţi, preşedintele Klaus Iohannis, după şedinţa Consiliului Suprem de Apărare al Ţării.

    Şeful statului a mai transmis că a propus declararea Autostrăzii Moldovei ca obiectiv strategic de interes naţional.

    “Avem o nouă dovadă a incapacităţii acestei guvernări de a dezvolta România. Este deplina responsabilitate a Guvernului de a găsi acele soluţii care se impun pentru a putea realiza aceste proiecte prioritare pentru milioane de români, inclusiv posibilitatea declarării şi acestui obiectiv de infrastructură ca unul strategic de interes naţional, lucru pe care l-am propus foarte concret în şedinţa CSAT-ului de astăzi”, a mai spus acesta.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Patru NOI zone turistice în România – în ce judeţe se află. O staţiune va “apărea” la Marea Neagră

    Conform anunţului publicat pe site-ul ministerului, se are în vedere şi aprobarea atestării ca staţiuni turistice de interes local a localităţilor Cacica, Dorna Candrenilor, Poiana Stampei, Solca din judeţul Suceava şi a localităţii Onceşti din judeţul Maramureş.

    Conform notei de fundamentare, pe termen mediu şi lung, proiectul de act normativ va crea un impact pozitiv în sensul că localităţile atestate vor putea fi promovate ca staţiuni turistice de interes naţional sau local şi vor avea şanse mai mari în atragerea de finanţări nerambursabile, în condiţiile în care unele programe de finanţare impun existenţa atestării ca staţiune turistică.

    Impactul pozitiv este determinat de creşterea circulaţiei turistice şi totodată a cifrei de afaceri a investitorilor din turism.

    Investitorii din domeniul turismului pot accesa finanţări structurale europene pentru construirea de structuri de primire turistice. Prin realizarea acestor proiecte, localităţile se vor dezvolta din punct de vedere turistic, ceea ce va determina o creştere a numărului turiştilor de pe piaţa internă şi externă, scrie BM. 

  • Trei NOI staţiuni turistice în România – în ce judeţe se află

    Conform anunţului publicat pe site-ul ministerului, se are în vedere şi aprobarea atestării ca staţiuni turistice de interes local a localităţilor Cacica, Dorna Candrenilor, Poiana Stampei, Solca din judeţul Suceava şi a localităţii Onceşti din judeţul Maramureş.

    Conform notei de fundamentare, pe termen mediu şi lung, proiectul de act normativ va crea un impact pozitiv în sensul că localităţile atestate vor putea fi promovate ca staţiuni turistice de interes naţional sau local şi vor avea şanse mai mari în atragerea de finanţări nerambursabile, în condiţiile în care unele programe de finanţare impun existenţa atestării ca staţiune turistică.

    Impactul pozitiv este determinat de creşterea circulaţiei turistice şi totodată a cifrei de afaceri a investitorilor din turism.
    Investitorii din domeniul turismului pot accesa finanţări structurale europene pentru construirea de structuri de primire turistice. Prin realizarea acestor proiecte, localităţile se vor dezvolta din punct de vedere turistic, ceea ce va determina o creştere a numărului turiştilor de pe piaţa internă şi externă,scrie realitatea.net

  • Interesul naţional şi preţul pe care fiecare dintre noi vrea să îl plătească

    Magazinele Kaufland, Lidl, Aldi nu sunt prezente în Franţa şi nici magazinele Carrefour sau Auchan nu sunt prezente pe piaţa germană.

    În schimb, toate aceste magazine sunt prezente în România, o piaţă unde nu există niciun brand românesc care să se bată cu ele.

    Nu ştim să ne apărăm interesul naţional, spune cititorul.

    Dar care e interesul naţional? Că fiecare dintre noi vedem lucrurile diferit, iar cei care conduc din punct de vedere politic şi economic, care au decizia pe mână şi pot schimba ceva, dacă vor, văd altceva. Sau nu gândesc/văd nimic şi lasă lucrurile să evolueze de la sine.

    Pentru mine, din perspectiva de client, prezenţa acestor mari retaileri străini este foarte bună. Chiar şi prezenţa lor cu magazine în mijlocul oraşului, în proximitate. Doar cobor din bloc şi la 5-10 minute distanţă am patru opţiuni de magazin.
    Pentru că sunt multe reţele şi fiecare încearcă să câştige cât mai multă cotă de piaţă, există şi o concurenţă la nivelul preţurilor.

    Teoria mea este că politicile de preţuri ale marilor reţele din criză încoace au fost şi sunt cele mai bune instrumente de politică monetară. Inflaţia nu a fost redusă, până la deflaţie, de către politica monetară a Băncii Naţionale, ci de politicile concurenţiale ale reţelelor de comerţ modern, fie ele supermarketuri, hipermarketuri, cash & carry, discounteri şi magazine proximitate. Şi de reducerea TVA, bineînţeles. Dacă vă amintiţi, magazinele se băteau în preţuri chiar înainte de reducerea TVA.

    Nu are BNR atât de multe instrumente de politică monetară câte formate de magazine sunt pe piaţa românească.
    Lupta în preţuri pentru a lua o felie cât mai mare din portofelul românului a dus inflaţia în jos, rezultând şi o scădere majoră a dobânzilor la lei. Mai mult decât atât, lupta din retail a ţinut preţurile jos, chiar dacă s-au majorat salariile.

    Credeţi că o dobândă de 0,8% pe an la indicele de referinţă ROBOR la trei luni, folosit ca reper pentru creditele în lei, are la bază numai politicile lui Isărescu la BNR, într-o ţară în care o bună parte din bani se duce pe alimente? Cred că mai degrabă au fost mai eficienţi cei care se ocupă cu stabilirea preţurilor în magazine.

    Pentru mine, ca şi client, prezenţa în România a acestor mari reţele de magazine este un lucru bun.
    Piaţa s-a definit în aşa fel încât aceşti retaileri străini controlează comerţul final, pentru că firmele româneşti nu au avut suficientă putere. Acesta este un fapt.

    Cei de mai sus, care au decizia în mână, ar trebui să vadă şi să spună, după cum gândesc ei, dacă acest ”pachet de control“ este bun sau nu şi pentru cine.

    Probabil că pentru furnizorii români, care trebuie să intre în magazine, acest lucru nu este tocmai cel mai fericit scenariu. Dar oricine ar fi proprietarul magazinelor, care atrag oamenii, şi-ar proteja afacerea.

    Bineînţeles că furnizorii ar vrea să vândă mai degrabă la magazinele mici, unde le dau marfa pe credit şi de unde pot obţine un preţ mai mare, care, bineînţeles, ulterior se vede în preţul final pe care îl plăteşte un client, adică eu.

    Un mare retailer, care are sute de mii şi milioane de clienţi, îl strânge cu uşa pe furnizor, reducându-i marja până aproape nu-i mai lasă nimic, pentru a câştiga el.

    Pentru noi, cei care cumpărăm o sticlă de lapte, o pâine sau fructe, ar trebui să ne intereseze lupta din culise dintre furnizori şi magazine?

    De foarte multe ori invocăm ”interesul naţional“ atunci când analizăm anumite situaţii. De ce ar trebui eu, un client, să plătesc preţul interesului naţional, văzut de alţii în alt fel?

    Există o întreagă discuţie legată de faptul că România este numai o piaţă de forţă de muncă pentru investitorii străini, respectiv ei ne trimit comenzile cele mai ieftine, noi executăm produsele în care încorporăm doar manopera şi taxele, iar cea mai mare parte din preţul final este luată de multinaţională.

    În mod cert aşa este.

    Dintr-un BMW de 30.000 de euro, numai 1.000 de euro este făcut în România: volane, curele de transmisie, oglinzi etc.
    Dar noi nu avem brandul BMW, din păcate. Istoria, cercetarea, dezvoltarea au preţul lor.

    Poate peste zece ani România va face 2.000 de euro dintr-un BMW, iar acest lucru va însemna un progres imens.
    Poate este o erezie naţională ceea ce spun, dar interesul meu naţional este să avem şi mai mulţi investitori străini care să refacă pieţe, sectoare, industrii sau să construiască altele noi, pentru a avea de unde ”să furăm“ cunoştinţe, pieţe, contacte, să fim furnizori pentru ei, pentru a intra pe lanţul global de producţie şi desfacere şi, în final, de încasare a banilor.

    Ăsta-i preţul pe care aş vrea să-l plătesc, şi nu unul în care se închid pieţele de teamă să nu ne invadeze străinii.

  • Oficial britanic: Vom declanşa procedura de ieşire din UE ţinând cont de interesul naţional

    area Britanie va declanşa “când va fi pregătită” şi ţinând cont de “interesul naţional” procedura de ieşire din Uniunea Europeană, afirmă Chris Grayling, preşedintele Camerei Comunelor şi un aliat al viitorului premier Theresa May.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu: România doreşte să fie parte a unui eventual format de negociere pe situaţia din Ucraina

     Preşedintele a mai spus, la plecarea spre Bruxelles, că România va susţine la Consiliul European pe tema Ucrainei că premisele rezolvării situaţiei sunt legate de acordul de la Budapesta din 1994 şi de respectarea acordurilor bilaterale ale Kievului cu Moscova.

    ”În cazul în care se decide crearea unui format de negociere pentru soluţionarea tensiunilor dintre Ucraina şi Federaţia Rusă, urmare a acţiunilor din Crimeea, România trebuie să facă parte din formatul de negociere”, a anunţat preşedintele Traian Băsescu.

    Argumentele pentru acest lucru sunt, în opinia şefului statului, faptul că România are peste 400.000 de cetăţeni ucraineni vorbitori de limbă română, ceea ce ne situază pe locul doi, după minoritatea rusă, ca interes pentru ceea ce se întâmplă cu minorităţile pe teritoriul Ucrainei.

    Citeşte mai multe pe www.mediafax.ro

  • Premierul Victor Ponta şi Şova fac declaraţii la ora 13:00

     Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri seară, că are informaţii de la serviciile secrete că cei mai mulţi contestatari ai Proiectului Roşia Montană sunt de bună credinţă, dar totodată sunt şi activişti în spatele cărora stau interese străine care urmăresc blocarea unor proiecte economice.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro