Tag: intemperii

  • Primăria Urlaţi a cumpărat coşuri de gunoi la preţ de frigidere – FOTO

    Pentru a se apăra, viceprimarul a dat foc câtorva ziare şi le-a aruncat aprinse în pubelă, despre care se spune că este ignifugă, informează B1 TV.

    ”Văd că se face un tam – tam prea mare pe preţul acestui coş de gunoi. Noi, pe parcursul anilor precedenţi, am achiziţionat diverse coşuri de gunoi la preţuri diferite şi am constatat că erau vandalizate, şi se dădeau foc, nu rezistau la intemperii, la razele solare, mă rog.

    Atunci am căutat pe SEAP coşuri de gunoi rezistente la foc, la intemperii, raze ultraviolete, la distrugeri şi, din ofertele avute, asta a fost oferta cea mai avantajoasă.

    Probabil că preţul este mare, dar ţinând cont că aceste pubele sunt de calitate şi că ar trebui să reziste undeva la cinci, şase, zece ani faţă de celelalte cărora li s-au dat foc aruncând ţigări, poate şi intenţionat. Am avut şi coşuri din metal. S-au distrus şi astea, lovite cu piciorul. Mă rog, ăştia sunt oamenii”, a declarat Lazăr Stan, viceprimarul oraşului Urlaţi.

    Decizia acestei achiziţii a venit odată cu primăvara, „vicele” susţinând că a vrut să schimbe puţijn faţada oraşului.

    De asemenea, acesta a menţionat că se săturase să vadă în centrul oraşului coşurile de gunoi vandalizate de golanii localităţii sau distruse de intemperii, B1.ro

     

  • FURTUNI şi viscol în Statele Unite: Şase oameni au murit, iar mii de curse aeriene au fost anulate

    Numeroşi copaci au fost doborâţi de vânt în statele New York, Massachusetts, Rhode Island, Maryland, Connecticut şi Virginia. Cel puţin şase persoane, cu vârste cuprinse între şase şi 72 de ani, au murit, iar numeroase altele au fost rănite din cauza intemperiilor.

    Din cauza furtunilor şi viscolului, cel puţin 3.200 de curse aeriene au fost anulate, în principal în zonele Washington, Boston şi New York.

    Pasagerii şi piloţii unui avion care a aterizat pe Aeroportul Dulles din Washington s-au simţit foarte rău din cauza turbulenţelor, a comunicat Administraţia Federală pentru Aviaţie.

  • Cei mai buni soferi si cele mai periculoase drumuri?

    Şoferii autobuzelor care transportă zilnic pasageri dau dovadă de mult curaj şi sânge rece, depăşind orice obstacol care le apare în cale. Zilnic, aceştia au de înfruntat curbe periculoase, gheţuş, nămeţi de zăpadă sau alte intemperii ale naturii.  Pe alocuri, drumurile se îngustează atât de mult, încât autobuzul abia încape.

    Cei conduc pe drumurile montane din Himalaya aproape că pot concura cu participanţii la cursele de raliuri. Adesea, ei sunt nevoiţi să străbată râuri, kilometri întregi de serpentine sau să meargă la propriu pe marginea prăpastiei, pentru a ajunge la destinaţie.
    Cu toate acestea, o astfel de călătorie reprezintă o experienţă memorabilă, iar peisajele întâlnite îţi taie răsuflarea.

  • Furtuna Xavier face ravagii în Germania: Cel puţin o persoană a murit. Traficul aerian şi feroviar, grav perturbat

    Traficul feroviar şi aerian este perturbat în partea de nord a Germaniei, din cauza intemperiilor şi rafalelor puternice de vânt. Numeroase trenuri au fost oprite în gări.

    Conform unor surse locale, o persoană a murit în Hamburg din cauza intemperiilor.Numeroase curse aeriene, inclusiv internaţionale, au întârzieri sau au fost anulate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • DEZASTRU în Statele Unite: Cel puţin 47 de persoane au murit din cauza Uraganului Harvey

    Echipele de intervenţie verifică fiecare locuinţă situată în zonele inundate din Texas şi Louisiana, iar autorităţie avertizează că bilanţul victimelor ar putea creşte.

    Nu s-a stabilit un număr exact al persoanelor dispărute.

    Zeci de mii de persoane au rămas fără case din cauza Uraganului Harvey, pagubele în statele Texas şi Louisiana fiind estimate la zeci de miliarde.

    De asemenea, zeci de mii de persoane sunt în continuare fără electricitate din cauza intemperiilor.

  • Franţa declară stare de catastrofă din cauza inundaţiilor; zeci de mii de case, fără electricitate

    “Franţa va declara stare de catastrofă naturală în zonele afectate de inundaţii”, a declarat joi preşedintele Hollande, citat de site-ul agenţiei Reuters.

    Circa 9.200 de locuinţe au rămas fără curent electric în zona Seine-et-Marne, 6.400 în Essonne şi 1.100 în Yvelines.

    În regiunea centrală sunt alte 5.000 de locuinţe private de electricitate, iar în Montargis, 3.000.

  • Franţa declară stare de catastrofă din cauza inundaţiilor; zeci de mii de case, fără electricitate

    “Franţa va declara stare de catastrofă naturală în zonele afectate de inundaţii”, a declarat joi preşedintele Hollande, citat de site-ul agenţiei Reuters.

    Circa 9.200 de locuinţe au rămas fără curent electric în zona Seine-et-Marne, 6.400 în Essonne şi 1.100 în Yvelines.

    În regiunea centrală sunt alte 5.000 de locuinţe private de electricitate, iar în Montargis, 3.000.

  • INUNDAŢII MASIVE, în Franţa: Cel puţin 13 oameni au murit, în zona “Coasta de Azur”. Hollande merge în zonele sinistrate – VIDEO

    Potrivit prefecturii departamentului Alpes-Maritimes, bilanţul provizoriu este de 13 morţi şi cinci dispăruţi. Aproximativ 70.000 de case sunt afectate de întreruperi ale electricităţii.

    Zonele cele mai afectate sunt Cannes, Cannet, Antibes, Juan les Pins şi Theule sur Mer.

    Precipitaţiile abundente produse sâmbătă seară au generat viituri care au devastat zone vaste de pe “Coasta de Azur”.

    Potrivit datelor furnizate de Institutul Météo-France, sâmbătă seară, în intervalul orar 19.00-22.00, în oraşul Cannes s-au înregistrat precipitaţii de 180 de litri pe metrul pătrat, în Mandelieu-la-Napoule 159 de litri pe metrul pătrat, iar în Valbonne (Biot) 100 de litri pe metrul pătrat.

    Potrivit calculelor Primăriei din Nisa, în 48 de ore, în zona litoralului a plouat cât media specifică lunii octombrie, respectiv 10% din cantitatea anuală de precipitaţii.

    Sute de vehicule au fost luate de ape şi de noroi, unele ajungând în Marea Mediterană.

    “Unele maşini au fost purtate de ape până în mare. Este foarte spectaculos…, au fost salvate multe persoane, acum trebuie să prevenim fenomenul jafurilor în zonele sinistrate”, a afirmat David Lisnard, primarul oraşului Cannes, citat de site-ul publicaţiei L’Express.

    Preşedintele François Hollande a anunţat că se va deplasa duminică dimineaţă în zonele sinistrate, împreună cu ministrul de Interne, Bernard Cazeneuve.

    “Exprim solidaritatea naţiunii cu familiile şi apropiaţii victimelor inundaţiilor din zona Alpes-Maritimes”, a transmis Hollande.

  • Accidente cu zeci de maşini şi circulaţie în condiţii de iarnă în statul american Wyoming

    Un sector al autostrăzii a fost închis pe ambele sensuri, joi după-amiază, între Cheyenne, în sud-vestul statului Wyoming, şi Rawlins, în centrul statului, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile care au generat mai multe accidente în zonă, au declarat oficialii, citaţi de NBC News, în pagina electronică.

    Highway Patrol din Wyoming a anunţat că trei accidente mari au avut loc în decurs de doar câteva ore. Nu s-a înregistrat niciun mort, dar mai multe persoane au fost rănite, a precizat Highway Patrol, fără a oferi detalii despre răniţi.

    Camerele de supraveghere ale Departamentului Transporturilor din acest stat arătau cozi lungi de camioane şi maşini blocate în cursul după-amiezii.

    Viscolele şi avertizările de vreme rea erau în vigoare în parte a regiunii joi seara.

  • Furtuni puternice în America de Sud, inclusiv în deşertul Atacama: Este cea mai mare anomalie care s-a întâmplat aici. Cel puţin 36 de oameni au murit

    Cel puţin 25 de persoane au murit în urma ploilor abundente, a alunecărilor de teren şi valurilor înalte care au afectat Ecuadorul, au declarat oficialii. O şcoală de poliţie din capitala Quito a fost lovită de fulger, iar 52 de persoane au fost rănite, dintre care 15 au necesitat spitalizare. Vremea extremă a provocat pagube economice grave terenurilor agricole precum şi industriei de pescuit, numeroase bărci fiind zdrobite de stânci.

    În nordul deşertului chilian Atacama, furtunile au provocat inundaţii şi alunecări de teren care s-au soldat cu moartea a 11 persoane şi au distrus numeroase case şi drumuri. “Pe măsură ce vom deschide drumurile, bilanţul ar putea creşte”, a declarat Ricardo Toro, directorul Biroului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

    El a declarat că 19 persoane sunt date dispărute, în timp ce peste 5.000 şi-au pierdut locuinţele.

    Oficialii locali au avertizat că fisurile apărute la barajele din aval ar putea favoriza transportul substanţelor toxice din minele din deşert, inclusiv arsenic şi mercur, în zonele locuite. Ei au cerut ajutorul Guvernului central pentru a îndepărta tonele de noroi acumulat în oraşele de coastă, de teamă că acesta ar putea conţine metale grele periculoase.

    “Trebuie să facem acest lucru cât mai repede posibil”, a declarat senatorul Alejandro Guillier, care reprezintă regiunea din jurul portului Antofagasta.

    Deşertul Atacama care se întinde pe o lungime de 700 de kilometri între Anzii Cordilieri şi Oceanul Pacific este considerat unul dintre cele mai aride locuri de pe planetă. “Aceasta este cea mai mare anomalie care s-a întâmplat aici”, a declarat meteorologul local Anthony Sagliani pentru televiziunea publică.