BusinessMagazin

Tag: intelectuali

  • Cristian Preda: “Nu pot să confund briciul lui Occam cu pliciul lui Prigoană”

    “Atunci când am cerut ca Monica Ridzi să demisioneze imediat după ce a izbucnit scandalul în ministerul pe care-l conducea, mi s-a explicat că intelectualii sunt lunatici. Atunci când am criticat-o pe Elena Udrea pentru absenţa unei viziuni despre dezvoltare, mi s-a replicat că blogul e un pericol public. Atunci când am spus că trebuie să ne despărţim de corupţi, mi s-a zis că bibliotecile strică minţile. Atunci când am afirmat că lipsa de încredere în Emil Boc compromite orice măsură sănătoasă a guvernului, am fost tratat drept un biet profesor naiv. Atunci când am atras atenţia că UNPR ne întinde o capcană, mi s-a spus că intelectualii nu pricep pragmatismul. Atunci când am reamintit că întrucât susţine ideile lui Lukaşenko, S. Prigoană ar trebui să candideze la Minsk, nu la Bucureşti, numele intelectual a fost scris – în semn de dispreţ suprem – cu ghilimele”, scrie Preda pe blogul său.

    El precizează însă că nu trebuie făcută confuzia între democraţie şi anarhia opiniei şi că “în numele democraţiei, prostia trebuie vânată, nu încurajată”, întrucât nu trebuie confundat “briciul lui Occam cu pliciul lui Prigoană” (aluzie la afirmaţia lui Prigoană că intelectualii PDL nu acceptă un candidat la Primărie ca el, care şi-a câştigat notorietatea “cu pliciul în ‘Cancan’”).

    Preda l-a criticat pe Prigoană pentru populismul cu care a susţinut reintroducerea pedepsei cu moartea fără să aibă măcar curiozitatea să se informeze că în UE aceasta a fost abolită şi că în vecinătatea României numai în Belarus se mai practică pedeapsa capitală. Ca urmare, Silviu Prigoană s-a enervat şi a spus că el nu mai candidează, iar organizaţia PDL Bucureşti, condusă de Elena Udrea, a trimis membrilor un mesaj în care le cere “intelectualiilor” (pus anume în ghilimele) din partid să nu-l mai atace pe Silviu Prigoană, fiindcă el e cel mai bine situat pentru Primăria Capitalei.

    Respectivul mesaj i-a dat aripi lui Prigoană să facă nazuri, dar şi mai mult i-a dat aripi lui Gheorghe Becali, un susţinător graţios al PDL, să vitupereze contra intelectualilor “buni de nimic” gen Teodor Baconschi, Cristian Preda sau Teodor Paleologu şi să-şi anunţe el însuşi candidatura la Primărie, completând astfel lista populiştilor deja bine reprezentată de Dan Diaconescu şi Irinel Columbeanu.

    Cum PDL nu are deocamdată un candidat capabil să-l bată pe Sorin Oprescu, incidentul merită comentat doar prin prisma atmosferei nesănătoase dintr-un PDL unde până şi candidaturile de sacrificiu sunt un prilej de luptă pentru putere.

  • Preşedintele acuză partidele politice de lipsă de credibilitate şi cheamă societatea civilă în ajutor

    “Este nevoie ca România să meargă înainte cu partide responsabile, modernizate, care înţeleg ziua de mâine”, a spus preşedintele. “Fără modernizare, România este condamnată”, a insistat el, afirmând că trebuie ca “politicienii să iasă de sub suspiciunea fraudării fondurilor publice”.

    În context, preşedintele a spus că este nevoie de reluarea legii sănătăţii, “pe o altă platformă de încredere şi o altă voce, cu eventuale modificări”. “Am înregistrat un eşec în prezentarea proiectului legii sănătăţii, eşec care mi se datorează”, a recunoscut şeful statului.

    De asemenea, se impune “eficientizarea regiilor şi desfiinţarea clientelismului politic”, astfel încât resursele bugetului “să poată fi redistribuite către zonele societăţii unde este nevoie de ele”, iar cetăţenii să poată intra pe site-urilor instituţiilor publice şi să poată vedea imediat modul cum s-au aprobat cheltuielile şi cum a fost folosit fiecare leu alocat de la buget.

    Referitor la corupţia din zona politicii, Traian Băsescu a respins acuzaţiile că “ar face dosare” şi că “DNA este instrumentul preşedintelui”. “Nu există niciun procuror care să poată spune că preşedintele i-a cerut să facă un dosar. Este sub demnitatea unui preşedinte să facă asta şi cei care au această abordare nu fac decât să mintă.”

    Preşedintele a evocat şi acuzaţia că “Băsescu conduce PDL”: “Aici nu mai am niciun comentariu, decât să vă spun că, dacă l-aş fi condus eu, partidul ar fi fost mult mai bine condus”.

    El a făcut apel la sprijinul societăţii civile pentru modernizarea societăţii şi lupta contra corupţiei, inclusiv a celei din clasa politică. “Societatea civilă de bună calitate s-a retras în cochilie. Este timpul să revină, pentru că altfel locul ei va fi ocupat de foarte mulţi neaveniţi care se revendică a reprezenta societatea civilă.”

    De asemenea, Băsescu a chemat şi intelectualii să-l ajute – “intelectualitatea care, probabil descurajată de criză, de unele măsuri ale Guvernului sau poziţii ale mele, s-a retras şi nu vrea să se mai implice în viaţa socială şi politică”.

  • Încă o demitizare marca Lucian Boia: intelectualii români ca trădători de elită

    “Greu de găsit o altă ţară care să fi trecut, ca România, prin atâtea regimuri politice de-a lungul unui deceniu. O succesiune de şapte regimuri, acoperind tot evantaiul politico-ideologic, de la extrema dreaptă la extrema stângă şi de la democraţie la totalitarism”, scrie istoricul Lucian Boia în rândurile introductive ale volumului, încercând, parcă, să pună în seama vremurilor agitate multele, neaşteptatele derapaje extremiste, conflicte interioare, schimbări de macaz contrariante, abdicări şi trădări în ordine morală ale intelectualilor pe care i-a avut România în perioada investigată, de la Haig Acterian (primul în ordine alfabetică), la Mircea Vulcănescu şi Gheorghe Zane.

    Într-adevăr, “ce experiment putea fi mai bun pentru a testa comportamente, decât o asemenea cursă cu obstacole?” Feluritele capcane ale istoriei au fost, prin urmare, şi un bun prilej de revelare a “omenescului cu toate nuanţele sale”. Mai drept spus, a slăbiciunilor celor pe care ne-am obişnuit să-i considerăm elita intelectualităţii româneşti.

    Scormonind prin arhive, punând cap la cap informaţii şi judecând (cumpătat) fiecare caz în parte şi pe toate laolaltă, Lucian Boia demitizează istoria (lucru care, de altfel, constituie de multă vreme specialitatea sa), pune degetul pe multe răni – de la ponderea etnicilor evrei în aparatul agitprop-ului stalinist la alinierea spre dreapta extremă a unor Eliade sau Cioran – şi ne deschide ochii asupra laturilor nevăzute sau insuficient cunoscute ale “eroilor” săi.

    Un singur exemplu, dintre multele care împânzesc cartea: “El denunţă statul burghez, definit ca ‘minoritatea posedanţilor conştienţi şi organizaţi în scopul exploatării muncitorilor de toate categoriile şi ţăranilor’. Are cuvinte de laudă la adresa bolşevismului, ‘o nouă sinteză în care scopurile statului se identifică pentru prima oară în istorie cu aspiraţiile maselor’. Aşa arată primii paşi ai lui Petre Ţuţea spre devenirea lui de om…”.

    O carte grea ca păcatele celor 120 de intelectuali a căror activitate editorială, publicistică sau de for public, între anii ’30 şi ’50 ai veacului trecut, Lucian Boia o inspectează cu luciditate, răbdare şi ascuţit spirit de sinteză.

    Lucian Boia, “Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 şi 1950”, Editura Humanitas, Bucureşti, 2011