Tag: Institutul Cantacuzino

  • Secretar de stat: MFP nu are nicio reţinere pentru ştergerea datoriilor Institutului Cantacuzino

    Secretarul de stat din Ministerul Finanţelor Publice a declarat, în Comisia de sănătate a Camerei Deputaţilor, că au fost mai multe discuţii în care s-au căutat soluţii pentru ştergerea datoriilor Institutului Cantacuzino. Specialiştii au ajuns la concluzia că există posibilitatea legală pentru a se acorda un ajutor de stat, însă pentru acest lucru este nevoie de documentare.

    “Este nevoie de un studiu, care ştiu că deja a fost cerut de către Ministerul Educaţiei şi a şi început. Acest studiu va sta la baza avizului pe care trebuie să îl dea Consiliul Concurenţei. Dacă obţinem acest aviz, noi nu avem nicio reţinere pentru a aviza ştergerea tuturor datoriilor Institutului Cantacuzino”, a spus Attila Gyorgy.

    Directorul Institutului Cantacuzino, Adrian Onu, a spus că studiul de audit a început deja de o săptămână şi ar trebui încheiat în patru săptămâni, însă compania care îl face a anunţat că încearcă să finalizeze până la sfârşitul acestei săptămâni sau începutul săptămânii viitoare.

    Directorul de producţie al Institutului, Francisc Csobor, a arătat că există un plan de afaceri gândit de specialiştii de la Cantacuzino.

    “Încă se mai poate face vaccin la Cantacuzino, dar trebuie luată o măsură în timp scurt, pentru că oamenii pleacă, iar tehnologia se degradează. Dacă depăşim un milion de doze, Institutul devine profitabil”, a spus Francisc Csobor, subliniind că acest lucru s-ar putea întâmpla în doi ani.

    Francisc Csobor a mai spus că, din calculele făcute, în primul an ar fi necesar un buget de 17 milioane de lei, din care 14 milioane pentru testare şi validare şi trei milioane pentru investiţii. În opinia sa, dacă s-ar face acest lucru, în cel de-al doilea an, Institutul Cantacuzino ar putea înregistra o producţie profitabilă.

    “Această investiţie s-ar putea recupera în patru-cinci ani”, a adăugat Csobor.

    Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că Guvernul caută soluţii pentru situaţia de la Institutul Cantacuzino, dar nu poate aloca bani direct de la buget, deoarece acest lucru ar fi considerat ajutor de stat.

    “Încercăm să găsim soluţii, în măsura în care nu avem voie să dăm bani direct de la buget, pentru că este ajutor de stat şi în măsura în care acolo nu s-au produs, deşi s-au investit bani publici, nu s-au produs vaccinuri omologate”, a spus Ponta, întrebat dacă Guvernul poate “salva” Institutul Cantacuzino.

    În 22 ianuarie, a fost semnat Memorandumul pentru reorganizarea Institutului Cantacuzino, care prevede ştergerea datoriilor către ANAF şi denumirea activităţii de sănătate publică drept serviciu de interes economic general, însă unitatea are în continuare conturile blocate.

    În octombrie 2014, Institutul Cantacuzino a fost trecut în coordonarea Ministerului Educaţiei, din cea a Ministerului Sănătăţii.

    Institutul Cantacuzino, care se număra printre cei mai apreciaţi producători de imunologice din lume, şi-a început declinul în februarie 2010, după ce Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM) i-a retras autorizaţia de punere pe piaţă a produselor injectabile, inclusiv a vaccinurilor, întrucât îi expirase standardul de bune practici de fabricaţie. În aceste condiţii, unele programe naţionale de imunizare au fost blocate timp de mai multe luni, iar autorităţile au fost obligate să importe vaccin.

    Anul 2012 a fost primul în care în campania de imunizare gratuită împotriva gripei nu au mai fost folosite vaccinuri de la Institutul Cantacuzino, după ce, în ianuarie 2012, multe loturi cu doze fabricate la acest institut au fost retrase, din cauza unei concentraţii scăzute a tulpinei B, linia de producţie a fiolelor fiind ulterior închisă.

    În 2013 producţia a fost reluată fiind realizate primele 600.000 de doze, dar, la sfârşitul anului, ANM a anunţat Institutul Cantacuzino că vaccinul antigripal nu poate fi pus pe piaţă, întrucât au fost descoperite probleme. Totodată, ANM a trimis probe, pentru reverificare, la Agenţia Medicamentului din Franţa, care a comunicat, în 31 ianuarie, că vaccinul nu este conform normelor. Rezultatele au indicat faptul că vaccinul antigripal produs la Institutul Cantacuzino are peste 3.000 de unităţi per mililitru de endotoxine, faţă de sub 100 pentru un produs conform.

    În acest context, producţia de vaccin a fost oprită, iar imunizarea populaţiei se face numai cu vaccin din import.

  • Sindicat: Memorandumul pentru reorganizarea Institutului Cantacuzino, semnat la Ministerul Sănătăţii

    “În această dimineaţă, am avut o întâlnire la Ministerul Sănătăţii, cu secretarul de stat Alin Ţucmeanu, care ne cunoaşte foarte bine problemele. A fost semnat Memorandumul pentru reorganizarea Institutului Cantacuzino, care a fost discutat în Comisia interministerială în octombrie 2014. După cum am spus ieri, în memorandum s-a hotărât ştergerea datoriilor noastre către ANAF şi denumirea activităţii de sănătate publică drept seviciu de interes economic general”, a spus liderul de sindicat al institutului, Monica Bălteanu.

    Ea a mai spus că joi se va întrunit şi Comisia interministerială desemnată pentru rezolvarea problemelor Institutului Cantacuzino.

    “Sperăm ca, odată cu întrunirea acestei comisii, să se găsească soluţii pentru reluarea activităţii Institutului Cantacuzino. Este adevărat că activitatea institutului s-a desfăşurat pe baza veniturilor proprii realizate de acesta, dar odată cu oprirea producţiei de vaccinuri şi acumularea de datorii către ANAF, activitatea a fost grav afectată, institutul pierzând contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate Bucureşti, în baza căruia aveam contracte pentru efectuarea analizelor”, a precizat liderul sindical.

    Aproape 200 de angajaţi ai Institutului Cantacuzino au protestat, miercuri, în curtea unităţii, întrucât au primit doar o parte din lichidarea pentru luna decembrie, dar şi pentru că instituţia nu a fost prinsă în bugetul pe 2015 pentru activitatea de sănătate publică.

    Liderul sindical Monica Bălteanu a spus că de trei luni se aşteaptă discutarea Memorandumului, dar până în prezent nu s-a făcut nimic, motiv pentru care şi în 2015 situaţia vizând tot ceea ce înseamnă activitatea de sănătate publică este blocată.

    Angajaţii Institutului Cantacuzino cer Guvernului şi Ministerului Sănătăţii să respecte Hotărârea de Guvern 320/2013, care prevede ca Institutul Cantacuzino să primescă un buget anual pentru producţia de vaccinuri, dar şi pentru ceea ce ţine de strategia naţională de sănătate.

    “Această sumă trebuie acordată în baza unui plan pe care noi l-am transmis deja, din 2014, la Ministerul Sănătăţii”, a mai spus Bălteanu.

    Institutul Cantacuzino a fost trecut, în octombrie 2014, în coordonarea Ministerului Educaţiei, până atunci fiind la Ministerul Sănătăţii.

    Institutul Cantacuzino, care se număra printre cei mai apreciaţi producători de imunologice din lume, şi-a început declinul în februarie 2010, după ce Agenţia Naţională a Medicamentului i-a retras autorizaţia de punere pe piaţă a produselor injectabile, inclusiv a vaccinurilor, întrucât îi expirase standardul de bune practici de fabricaţie. În aceste condiţii, unele programe naţionale de imunizare au fost blocate timp de mai multe luni, iar autorităţile au fost obligate să importe vaccin.

    Anul 2012 a fost primul în care în campania de imunizare gratuită împotriva gripei nu au mai fost folosite vaccinuri de la Institutul Cantacuzino, după ce, în ianuarie 2012, multe loturi cu doze fabricate la acest institut au fost retrase, din cauza unei concentraţii scăzute a tulpinei B, linia de producţie a fiolelor fiind ulterior închisă.

    În 2013 producţia a fost reluată fiind realizate primele 600.000 de doze. Dar, Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM) a anunţat Institutul Cantacuzino, la sfârşitul anului 2013, că vaccinul antigripal nu poate fi pus pe piaţă, întrucât au fost descoperite probleme.

    Totodată, ANM a trimis probe, pentru reverificare, la Agenţia Medicamentului din Franţa, care a comunicat, în 31 ianuarie, că vaccinul nu este conform normelor. Rezultatele au indicat faptul că vaccinul antigripal produs la Institutul Cantacuzino are peste 3.000 de unităţi per mililitru de endotoxine, faţă de sub 100 pentru un produs conform.

    În acest context, producţia de vaccin a fost oprită, iar imunizarea populaţiei se face numai cu vaccin din import.

  • Aproape 200 de angajaţi ai Institutului Cantacuzino protestează în curtea unităţii

    “Am primit doar 36 la sută din lichidarea pe decembrie, dar mai ales suntem nemulţumiţi pentru faptul că Guvernul nu a alocat bani, aşa cum obligă legislaţia în vigoare, pentru dezvoltarea segmentului care ţine de sănătate publică respectiv de strategia naţională de sănatate a României”, a declarat liderul de sindicat al institutului, Monica Bălteanu.

    Întrucât Institutul Cantacuzino a trecut în coordonarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, angajaţii au vrut să afle de la MECS care este situaţia lor.

    “Am cerut lămuriri la Ministerul Educaţiei privind situaţia institutului, dar pentru tot ceea ce ţine de sănătate publică ne-a fost recomandat să luăm legătura cu Ministerul Sănătăţii. La Ministerul Sănătăţii se spune că Memorandumul pentru reorganizarea Institutului Cantacuzino, care a fost discutat în comisia interministerială, în octombrie 2014, nu este la MS. În memorandum s-a hotărât ştergera datoriilor noastre către ANAF şi denumirea activităţii de sănătate publică drept seviciu de interes economic general”, a mai spus liderul sindical.

    Comisia interministerială desemnată în 2014 pentru a rezolva problema Institutului Cantacuzino a alcătuit Memorandumul, dar acesta nu a fost discutat în Guvern.

    “De trei luni aşteptăm discutarea Memorandumului, dar nu s-a făcut nimic până la această dată, motiv pentru care şi în 2015 situaţia vizând tot ceea ce înseamnă activitatea de sănătate publică este blocată. Mă refer la producţia de vaccinuri, supravegherea epidemiologică a României şi analizele gratuite. Pentru că avem datorii la ANAF, nu mai avem contract cu Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, iar noi facem analize numai contra cost”, a adăugat Monica Bălteanu.

    În acest context, angajaţii Institutului Cantacuzino cer Guvernului şi Ministerului Sănătăţii să respecte Hotărârea de Guvern 320/2013, care prevede ca Institutul Cantacuzino să primescă un buget anual pentru producţia de vaccinuri, dar şi pentru ceea ce ţine de strategia naţională de sănătate.

    “Această sumă trebuie acordată în baza unui plan pe care noi l-am transmis deja, din 2014, la Ministerul Sănătăţii”, a mai spus Bălteanu.

    Institutul Cantacuzino a fost trecut, în octombrie 2014, în coordonarea Ministerului Educaţiei, până atunci fiind la Ministerul Sănătăţii.

    Institutul Cantacuzino, care se număra printre cei mai apreciaţi producători de imunologice din lume, şi-a început declinul în februarie 2010, după ce Agenţia Naţională a Medicamentului i-a retras autorizaţia de punere pe piaţă a produselor injectabile, inclusiv a vaccinurilor, întrucât îi expirase standardul de bune practici de fabricaţie. În aceste condiţii, unele programe naţionale de imunizare au fost blocate timp de mai multe luni, iar autorităţile au fost obligate să importe vaccin.

    Anul 2012 a fost primul în care în campania de imunizare gratuită împotriva gripei nu au mai fost folosite vaccinuri de la Institutul Cantacuzino, după ce, în ianuarie 2012, multe loturi cu doze fabricate la acest institut au fost retrase, din cauza unei concentraţii scăzute a tulpinei B, linia de producţie a fiolelor fiind ulterior închisă.

    În 2013 producţia a fost reluată fiind realizate primele 600.000 de doze. Dar, Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM) a anunţat Institutul Cantacuzino, la sfârşitul anului 2013, că vaccinul antigripal nu poate fi pus pe piaţă, întrucât au fost descoperite probleme.

    Totodată, ANM a trimis probe, pentru reverificare, la Agenţia Medicamentului din Franţa, care a comunicat, în 31 ianuarie, că vaccinul nu este conform normelor. Rezultatele au indicat faptul că vaccinul antigripal produs la Institutul Cantacuzino are peste 3.000 de unităţi per mililitru de endotoxine, faţă de sub 100 pentru un produs conform.

    În acest context, producţia de vaccin a fost oprită, iar imunizarea populaţiei se face numai cu vaccin din import.

  • Arafat: Institutul Cantacuzino analizează probele recoltate de la angajaţii Aeroportului din Sibiu

     “Nu trebuie să inducem panică atât timp cât nu ştim despre ce este vorba. Ştim de ani de zile însă că gripa poate provoca şi deces, în anumite condiţii. În aceste cazuri au fost recoltate probe, care au fost trimise spre analiză la Institutul Cantacuzino”, a declarat pentru MEDIAFAX secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii.

    Întrebat dacă există suspiciunea de gripă porcină, Raed Arafat a spus că nu se poate spune că aceasta ar fi cauza, precizând că sunt multe virusuri paragripale care ar fi putut produce îmbolnăvirile.

    “Nu ştim despre ce este vorba, nu ne putem pronunţa, pentru că nu avem voie să ne jucăm cu diagnosticele şi să inducem panică în populaţie”, a mai spus secretarul de stat.

    Doi angajaţi ai Aeroportului din Sibiu au ajuns, marţi seară, la Spitalul Judeţean Sibiu, cu simptome ale unor afecţiuni respiratorii, ei fiind trimişi la unitatea sanitară şi internaţi după ce un coleg de-al lor, care avea simptome similare, a murit luni.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Avocatul Poporului: Neproducerea unor vaccinuri de către Institutul Cantacuzino afectează siguranţa naţională

    “De mai multe luni de zile în cadrul instituţiei Avocatul Poporului se desfăşoară o anchetă proprie referitoare la neproducerea unor vaccinuri (stafilococic D – în diluţii – produs original românesc, folosit în tratamentul infecţiilor stafilococice, antigripal, antituberculos, polidin, cantastim, antidifterie, antitetanic), de către Institutul Cantacuzino, ceea ce în opinia noastră reprezintă o încălcare gravă a dreptului fundamental la sănătate, prevăzut de art. 34 din Constituţie şi o afectare într-o anumită măsură a siguranţei naţionale a României”, se arată într-un comunicat de presă al AP remis, marţi, agenţiei MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro