Cei doi s-au intalnit la sfarsitul anului 2007 la Berlin, in
timpul unui congres al Chaos Computer Club. Avand nevoie de un
tehnician de prima mana pentru platforma sa devenita deja faimoasa,
Assange l-a cooptat in sanul propriei organizatii, unde, in cele
din urma, DDB a ajuns purtator de cuvant pentru Germania (locul de
unde proveneau majoritatea finantarilor pentru proiect). In ciuda
diferentelor de opinie legate de functionarea site-ului, intre cei
doi s-a legat o relatie cordiala, ce a depasit cadrul strict
profesional.
Devenit, dupa propriile spuse, al doilea personaj ca importanta in
sanul organizatiei, “insider”-ul nostru a simtit ca falia dintre el
si Assange se accentueaza. De unde, pana acel moment, era doar
“genial”, “debordand de energie”, promotorul “unei gandiri libere”,
a devenit Assange “cel paranoic”, “obsedat de putere”,
“megaloman”.
DDB s-a hotarat sa dezvaluie toate mizeriile ascunse sub pres ale
organizatiei pe care pana atunci o slujise. In primul rand,
dimensiunile: Wikileaks a lasat tot timpul sa se creada, gratie
unei avalanse de pseudonime, ca este o organizatie uriasa, cand de
fapt avea doar o mana de activisti.
In al doilea rand, opacitatea financiara si faptul ca multe
“donatii” sau recompense varsate in contul Wikileaks ajungeau pana
la urma in vistieria personala a lui Assange. In al treilea rand,
faptul ca acesta era un lider carismatic, dar animat de un egoism
feroce, care ajunsese sa se laude desantat cu toate cuceririle lui
feminine, care angajase garzi de corp si care nu ezita sa minta sau
sa-si falsifice trecutul, doar ca sa-si atinga scopurile.
La urma, dar nu in ultimul rand, reprosul cel mai amar: faptul ca
documentele care constituiau materia prima a dezvaluirilor erau
insuficient securizate, iar sursele nu erau perfect anonime, cum
s-ar fi cuvenit.
Fie ca este o coada de topor, fie ca a facut toate aceste
marturisiri manat de o nevoie de curatenie morala, DDB a reusit o
dezvaluire interesanta a mecanismelor interne ale “celui mai
periculos site din lume”.
Daniel Domscheit-Berg, “Wikileaks”, Editura Pandora M, Bucuresti,
2011