Tag: INS

  • Care este viitorul pieţei joburilor pentru corporatişti?

    Nu au intrat în şomaj tehnic, iar mulţi dintre ei au avut opţiunea de a lucra de acasă. Totuşi, angajaţii din multinaţionalele active pe piaţa locală nu sunt nici ei feriţi de efectele pandemiei. Cum se reflectă acestea asupra lor?

    La întrebarea cum arată acum piaţa muncii pentru angajaţii din marile corporaţii, Oana Botolan Datki, SEE managing partner al companiei cu activităţi în sectorul resurselor umane CTeam Human Capital, are un răspuns scurt şi cuprinzător: incertă.

    Piaţa muncii din România a fost lovită puternic de pandemia de COVID-19. În nici trei luni de când autorităţile au decretat stare de urgenţă, circa 430.000 de angajaţi aveau contractele de muncă încetate, adică fie au fost concediaţi, fie contractele lor nu au mai fost prelungite, conform datelor de la Ministerul Muncii.

    Mai mult, rata şomajului a crescut în luna aprilie la 4,8%, atingând nivelul maxim din septembrie 2017, pe fondul deteriorării climatului din piaţa forţei de muncă, în contextul incidenţei pandemiei şi consecinţelor acestui şoc, potrivit statisticilor de la Institutul Naţional de Statistică (INS).

    Efectele pandemiei se reflectă însă şi asupra corporatiştilor, angajaţilor din marile companii active pe piaţa locală, mai ales prin scăderi salariale sau chiar concedieri, spun specialiştii de pe piaţa muncii.  

    „În această perioadă este foarte evident că absolut toate businessurile şi deci toate locurile de muncă sunt puse sub semnul întrebării, indiferent de dimensiunea companiei şi de brandul acesteia. Chiar dacă proiectele la care lucrăm funcţionează, chiar dacă corporaţia are scăderi de business nesemnificative sau inexistente, psihologic toţi angajaţii au în această perioadă senzaţia de incertitudine generică”, a explicat Oana Botolan Datki.

    Specialistul în resurse umane spune că toate companiile au redus costurile în această perioadă, chiar dacă nu au fost afectate de pandemie. Astfel, această incertitudine are un efect de presiune psihică asupra angajaţilor.

    Siguranţa, noul criteriu de selecţie a angajatorului

    „Citim despre recesiune globală, despre milioane de joburi dispărute, despre oameni din alte companii mari care şi-au pierdut jobul, despre industrii care scad major, toate companiile au redus costuri chiar dacă încă nu au fost afectate – deci efectul este unul de presiune psihică dată de incertitudine. În situaţia căutării unui nou job şi schimbării locului de muncă în această perioadă, cresc în însemnătate criteriile de siguranţă la care se uită oamenii şi pe care le cântăresc la angajare”, crede Oana Botolan Datki. 


    În acest caz, avantajul corporaţiei rămâne în seriozitatea aplicării unor proceduri şi politici corecte, chiar în cazul restructurărilor şi deciziilor de tăiere de orice fel.
    „Aş vrea să spun că este o realitate în toate companiile şi aici nu vorbesc de respectarea legilor, ci de aplicarea unor comunicări pertinente, din timp, de fonduri pentru ajutorul celor disponibilizaţi, de echipe dedicate – undeva la regiune sau grup dacă nu local, care gândesc niste paşi coerenţi şi care să arate grija pentru oameni. Aş vrea să pot spune asta, dar desigur că nu se poate generaliza nimic niciodată, cu atât mai mult în această perioadă de incertitudine”, adaugă Oana Botolan Datki. În ceea ce priveşte evoluţia salariilor în acest an, doar companiile care planificaseră deja creşteri salariale înainte de pandemie vor ridica nivelul salarial al angajaţilor, pe când ceilalţi au decis să îngheţe salariile, să amâne plata bonusurilor salariale sau chiar să le reducă.
    „În acest moment, conform studiului realizat de CTeam Human Capital în această primăvară, deciziile companiilor de a acorda creşteri salariale, dacă acestea erau planificate în perioada ianuarie-martie, au fost de a le acorda în aceleaşi condiţii – aproximativ 30% dintre companii au acordat creşteri salariale în T1 şi doar 20% au anunţat că vor îngheţa salariile. În privinţa bonusurilor de performanţă, acestea au fost plătite de peste 60% dintre organizaţii tot în T1, iar bonusurile de vânzări au fost plătite de 50% dintre companii. Restul companiilor au luat decizia de a amâna plata bonusurilor pentru a doua jumătate a anului sau de a reduce valoarea acestora”, spune reprezentanta CTeam Human Capital.
    În companiile din cele mai afectate industrii, pandemia deja a dus la scăderi salariale, dar sunt corporaţii şi în România unde toţi angajaţii au avut scăderi de salarii în contextul pandemiei.
    „În anumite companii – mai ales marile companii aeriene în primă fază – la nivel global s-au luat decizii de scădere a salariilor pentru echipele de board, de la tăieri de 10% până la unele de 25% sau chiar 30%. Este foarte probabil ca o parte din aceste decizii să fie din solidaritate cu restul angajaţilor, aşa cum fac şi şefi de stat din alte ţări, dar sunt corporaţii şi în România unde toţi angajaţii au avut scăderi de salarii în contextul pandemiei. Ce este evident este că nu vor mai fi creşteri salariale atât de spectaculoase anul acesta, şi în toamnă sau la începutul anului viitor vom putea vedea dacă, statistic, au scăzut sau crescut salariile faţă de 2019”, explică Oana Botolan Datki. Reprezentanta CTeam Human Capital spune că încă se fac angajări în companii, în ciuda efectelor financiare pe care pandemia de COVID-19 le are asupra mediului de afaceri local, însă angajările sunt în volume mai mici şi pentru proiectele care se dezvoltă în această perioadă sau pentru înlocuiri.


    „Da, se fac angajări, pentru posturi diverse, de la IT la servicii, la suport sau customer service, dar în volume mai mici şi pentru proiectele care se dezvoltă în această perioadă sau pentru înlocuiri. Sunt şi companii în care toate angajările sunt îngheţate, depinde foarte mult de domeniul de activitate.”
    Sorina Faier, managing partner în cadrul companiei de executive search Elite Searchers, susţine şi ea că piaţa muncii este acum într-o situaţie de incertitudine.
    „Piaţa muncii este în continuare învăluită în incertitudine. Chiar şi industriile care nu au fost afectate planifică atent şi pun în funcţiune managementul crizei. Aproximativ 70% dintre angajaţii din corporaţii s-au întors la birou, iar 30% încă lucrează de acasă. Cei care s-au întors la birou au un program uşor schimbat sau decalat pentru a lua contact cu cât mai puţine persoane. În ceea ce priveşte mediul de lucru, aproximativ 60% dintre întâlniri se desfăşoară în continuare online”, spune ea.

     

    Scăderile salariale nu îi ocolesc nici pe manageri

    În funcţie de industrie, vor exista cu siguranţă şi scăderi salariale şi la nivel de top management, afirmă specialistul în resurse umane. „Ele vor fi cuprinse între 25% şi 40%. Industria automotive este, din păcate, unul dintre sectoarele cele mai afectate. De asemenea, HoReCa şi turismul au de suferit, dar şi transporturile şi serviciile juridice sau partea de închirieri din real estate, organizări de evenimente, producţie de mobilier şi textile. Spre deosebire de criza anterioară, construcţiile nu au fost momentan afectate, iar salariile au rămas în mare parte la acelaşi nivel”, explică Sorina Faier.


    Anterior, ea declara că multe companii din domenii afectate de pandemie, precum servicii, real estate, transport, anumite sectoare din producţie, agribusiness, oil & gas au scăzut salariile cu până la 50%. De asemenea, multe dintre firmele de avocatură, pe lângă restructurări, au scăzut salariile cu 25%-60% celor rămaşi. Dacă un CFO câştiga înainte de criză în medie 5.000 euro net, acum, dacă lucrează într-un domeniu afectat, poate câştiga şi 2.500 euro net, spunea Sorina Faier.
    „Din datele noastre, în cel mai fericit caz salariile vor rămâne aceleaşi în industriile care nu au fost afectate. Bonusurile vor dispărea în mare parte, însă există şi domenii care sunt mai norocoase. Spre exemplu, în IT, banking şi la rolurile pe vânzări se acordă în continuare bonusuri”, a adăugat ea.
    Se mai fac angajări şi în această perioadă, însă mult mai puţine faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, spune Sorina Faier, dând exemplu de domenii precum IT, retail food, curierat, retail online şi producţia alimentară.

    Reprezentanta Elite Searchers spunea anterior că situaţia de criză creată de pandemia de COVID-19 nu a ocolit nici firmele de executive search. Dacă înainte de criză compania avea cam 20 de roluri pe lună, din care 70% top şi middle manageri şi 30% recrutare de specialişti, în timpul situaţiei de urgenţă cererile s-au înjumătăţit.
    „Am avut 50% cereri pentru top şi middle manageri, 35% reprezentând înlocuiri şi 15% poziţii noi deschise, iar 50% solicitări pentru specialişti, preponderent din domeniul IT, engineering sau roluri de specialişti financiari seniori. Headhuntingul şi recrutarea au devenit mult mai dificile pentru noi deoarece candidaţii sunt foarte reticenţi la o schimbare acum, considerând orice mişcare un risc, iar angajatorii sunt mult mai pretenţioşi şi atenţi în alegerea candidaţilor, procesele şi deciziile lor durând în medie cu 20% mai mult decât în mod normal”, explica Faier.
    Pe lângă aşteptatele scăderi de salariu sau de bonusuri, expertul în resurse umane spune că în piaţă se vorbeşte tot mai des despre concedieri.


    Între concedieri şi angajări, în funcţie de domeniu

    „Din nefericire, auzim tot mai des despre concedieri. Industria automotive este fruntaşă, urmată de turism, producători din industria aeronautică, HoReCa, transport. Sectorul petrol şi gaze este, de asemenea, unul foarte afectat”, explica Faier.
    De altfel, în industria auto se pare că problemele au început din 2019, de dinaintea debutului pandemiei de COVID-19. Cinci mari producători de componente auto din România, Autoliv România, Lear Corporation România, Yazaki România, Faurecia România şi Adient Automotive România, au avut, cumulat, cu 4.869 mai puţini angajaţi în anul 2019 decât în anul precedent, conform datelor publice de la Ministerul Finanţelor, centralizate de Ziarul Financiar. Dimensiunea restructurărilor ar putea fi chiar mai mare pentru că mulţi producători mari nu au publicat încă bilanţul pe 2019.


    Raluca Peneş, HR manager al companiei de outsourcing de salarizare şi administrare de personal, recrutare şi muncă temporară Smartree, spune că marile corporaţii s-au adaptat mai uşor la lucrul de acasă, chiar dacă pentru toată lumea trecerea de la lucrul de la birou la cel de acasă a fost făcută aproape peste noapte.
    „Cel puţin până în momentul de faţă, marile multinaţionale au ales varianta de a lucra preponderent de acasă până la toamnă sau cel mai probabil până la finalul acestui an, multe dintre aceste companii trimiţând chiar informări oficiale angajaţilor în acest sens. Chiar dacă pentru toată lumea, angajaţi şi companii, efectele crizei sanitare au impus schimbări peste noapte în modalitatea de lucru, marile corporaţii s-au adaptat mai uşor la acest mod de lucru şi prin prisma faptului că aveau deja implementate proceduri pentru munca remote, tool-uri de comunicare şi colaborare a echipelor, iar angajaţii erau familiarizaţi cu sistemul de lucru în cloud”, spune Raluca Peneş.


    Cu toate acestea, chiar şi corporaţiile mari au fost afectate de această criză. 

    „Dacă în cazul lor aparent vorbim despre o oarecare normalitate în această perioadă, acest lucru nu înseamnă că nu sunt afectate. Poate nu în aceeaşi proporţie ca şi companiile mai mici, de tip antreprenoriat, însă cu siguranţă şi acest tip de businessuri au în vedere optimizarea costurilor şi reevaluarea proiectelor aflate în desfăşurare, dar puse pe hold la începutul lunii martie, focusul fiind în perioada următoare în zona de siguranţă şi continuitate a operaţiunilor”, explică specialistul în resurse umane.
    Raluca Peneş spune că în piaţă se observă cazuri de scăderi de 20% – 25% şi chiar 50% în cazul salariilor din top management. „Fără a generaliza situaţia la nivelul întregii pieţe, din datele pe care le deţinem, în această perioadă, am observat cazuri de diminuări salariale în rândul executivilor din companii. Procentele au fost diferite de la companie la companie, variind în general între 20% şi 25%, iar în unele situaţii s-au înregistrat şi scăderi de 50% în cazul salariilor din top management. Aceste procente s-au aplicat diferenţiat pentru top şi middle management şi în multe dintre cazurile aduse în discuţie este vorba despre o perioadă limitată, de aproximativ trei luni”, explică ea. Pentru restul angajaţilor din aceste companii s-a optat mai degrabă pentru soluţii alternative de tipul reducerea programului de lucru de la cinci la patru zile sau concediu fără plată pentru câteva zile pe lună, afirmă specialistul. „Domeniile din care provin aceste companii sunt extrem de variate, de la zona medicală, şi anume laboratoare de analiză, până la materiale de construcţii, oil & gas, producţie, produse de consum sau cele destinate locuinţei.”
    Ea afirmă că multinaţionalele au făcut angajări constant, chiar de la începutul crizei sanitare, în special în domeniul serviciilor de tip suport, unde se poate lucra foarte uşor inclusiv în mod remote, sau operatori call center.
    „Angajări s-au făcut în mod constant, încă de la începutul crizei sanitare, în special în cazul multinaţionalelor din zona retail alimentar, adică bunuri şi produse esenţiale. Aceşti angajatori aveau deja o fluctuaţie mare de personal şi un deficit chiar şi înainte de apariţia crizei. Dacă ne referim la segmentul office, proiectele de recrutare de personal, de volum, sunt în special cele din domeniul serviciilor de tip suport, unde se poate lucra foarte uşor inclusiv în mod remote, sau operatori call center, în special pe profilurile cu limbi străine”, explică Raluca Peneş.
    Dintre domeniile care au fost afectate şi unde s-a trecut parţial şi la disponibilizări sunt domeniul producţiei industriale, cel automotive sau domeniul materialelor de construcţii, spune specialistul în resurse umane.
    „Sunt domenii care au fost impactate din mai multe considerente: o dată prin prisma restricţiilor care au afectat parţial operaţiunile acestor companii, forţându-le chiar să îşi întreruptă total activitatea în unele cazuri, iar ulterior din cauza scăderii cererii pentru bunurile produse. Pentru segmentul multinaţionalelor cu activitate de birouri, nu avem semnale din piaţă în momentul actual cum că situaţia este de aşa natură încât să necesite restrângerea personalului existent. Dimpotrivă, businessurile cu puternică componentă tehnologică, automatizări, digital, gaming online, pot vedea chiar oportunităţi de creştere acum, pe noi segmente, ceea ce va determina şi un necesar suplimentar de personal”, afirmă reprezentanta Smartree.
    Activitatea de angajare în România se prăbuşeşte din cauza crizei coronavirusului pentru trimestrul al treilea al anului 2020, însă angajatorii se aşteaptă să revină la nivelul de angajare de dinainte de pandemie până anul viitor, conform unui sondaj Manpower Group privind perspectivele angajării de forţă de muncă.
    Astfel, pentru perioada iulie – septembrie 2020, 15% dintre angajatori prognozează o creştere a numărului total de angajaţi, 22% prognozează o scădere şi 52% nu prevăd nicio schimbare.
    Circa 59% dintre angajatori au spus că activitatea le-a fost suspendată sau oprită din cauza COVID-19. Aproximativ 63% dintre angajatori se aşteaptă să revină la nivelul de angajare pre-COVID-19 până în luna aprilie a anului viitor.


    Normalitatea în recrutare, aşteptată abia în 2021

    „În România, 63% dintre angajatori se aşteaptă să revină la nivelul de angajare pre-COVID-19 până în aprilie anul viitor. Angajatorii ştiu că revenirea va fi graduală, impactul încă se resimte şi planurile de angajare sunt în consecinţă – dar acest lucru va fi crucial pentru redresarea economiei. Pe termen lung sperăm că după această criză vom avea un viitor al lumii muncii mai flexibil, mai virtual, mai încrezător şi care să permită oamenilor să îmbine mai bine munca şi activităţile de acasă“, spunea Nuno Gameiro, director regional Europa de Sud-Est al ManpowerGroup.
    În patru dintre cele şapte sectoare, perspectivele de angajare sunt cele mai slabe raportate vreodată – sectoarele finanţe şi servicii de afaceri, alte servicii, hoteluri şi restaurante şi comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, conform studiului citat.
    Studiul ManpowerGroup privind perspectivele angajării de forţă de muncă pentru cel de-al treilea trimestru al anului 2020 a fost realizat prin intervievarea unui eşantion reprezentativ de 426 de angajatori din România, parte dintr-un panel de peste peste 34.000 de angajatori din 43 de ţări şi teritorii.
    Compania de recrutare Gi Group susţine că piaţa locală a muncii trece printr-o criză similară cu cea din 2008 în care a dispărut echilibrul dintre joburile disponibile şi candidaţi.
    „Din păcate, COVID-19 a afectat şi domeniul nostru de activitate. Exact precum în 2008 balanţa joburi disponibile – candidaţi s-a răsturnat. Dacă până la starea de urgenţă România era o piaţă lipsită de forţă de muncă (şomaj foarte mic), acum cred că problema va fi identificarea unui loc de muncă“, au spus reprezentanţii Gi Group pentru ZF. Informaţiile au fost oferite de companie într-un chestionar trimis de Ziarul Financiar pentru realizarea Anuarului de Business al României – Cei mai mari jucători din economie, 2020. Industria de muncă temporară din România a suferit o scădere de 30% a cifrei de afaceri totale, din cauza pandemiei de COVID-19, apreciază reprezentanţii Gi Group.
    Mai mult, circa 19% dintre respondenţii unui studiu derulat de compania multinaţională de cercetare de piaţă Ipsos au spus că
    şi-au pierdut locurile de muncă în această perioadă, 16% au spus că au fost trimişi în şomaj tehnic, 14% nu lucrau înainte de pandemie şi nu lucrează nici acum, iar 27% din ei au spus că nu s-a schimbat nimic la locul de muncă pe fondul pandemiei de COVID-19.
    Cei care şi-au pierdut locurile de muncă sunt cu precădere persoane cu vârsta cuprinsă între 45 şi 54 de ani (27%), din mediul rural (24%) sau oraşe cu o populaţie între 50.000 şi 200.000 de locuitori, cu o educaţie primară (44%) sau medie (27%).
    Dintre angajaţii chestionaţi, aproximativ 50% au spus că lucrează de acasă, iar 38% au spus că continuă să meargă la serviciu. Angajaţii din producţie au continuat să meargă la locul de muncă într-o mai mare măsură decât cei din celelalte domenii, circa 60%. Angajaţii din servicii au fost cei care au lucrat în cea mai mare măsură de acasă  – 58%.  
    Studiul Ipsos a fost realizat în parteneriat cu platformele Hipo, Bestjobs, eJobs si Undelucram, s-a desfăşurat în perioada
    11-17 mai şi a avut un eşantion de 4.221 de respondenţi.

  • Cum arată primele date publicate de INS despre mersul economiei: Creştere de 2,4% a PIB în T1/2020 faţă de T1/2019 şi de 0,3% faţă de T4/2019

    Produsul intern brut a înregistrat în primul trimestru din acest an  o creştere de 2,4% pe seria brută şi cu 2,7% pe seria ajustată sezonier, faţă de perioada similară din 2019.

    Comparativ cu trimestrul patru din 2019, produsul intern brut a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,3%, arată datele semnal furnizate vineri de Institutul Naţional de Statistică..

    “Estimările “semnal” precum şi cele provizorii ale produsului intern brut trimestrial sunt afectate de dificultăţile create de criza pandemică şi de instituirea stării de urgenţă. Aceste dificultăţi au fost  legate de colectarea datelor de bază care reprezintă intrări pentru conturile naţionale şi s-au concretizat printr-o creştere a ratei de non-răspuns. Pentru completarea informaţiilor au fost utilizate surse alternative pentru a afecta, cât mai puţin posibil, calitatea indicatorilor produşi”, transmit reprezentanţii INS.

    Ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării Produsului intern brut pentru trimestrul T1/2020  în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiţi faţă de a doua variantă provizorie a Produsului intern brut pentru T4/2019. Astfel, rezultatele T1/ 2019, comparativ cu T4/ 2018, au fost revizuite de la 101,1% la 101,5% ; rezultatele T2/ 2019, comparativ cu trimestrul precedent, au fost revizuite de la 100,9% la 100,6% ; rezultatele T3/ 2019, comparativ cu T2/ 2019, au fost revizuite de la 100,6% la 100,5%, iar rezultatele T4/ 2019, comparativ cu T3/ 2019, au fost revizuite de la 101,5% la 101,2%.

    Seriile ajustate sezonier se recalculează trimestrial ca urmare a modificării modelelor adoptate, a numărului de regresori folosiţi, a modificării seriilor brute şi a numărului de observaţii disponibile.

     

     

    (sursa:INS)

    Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank, estima recent o scădere a economiei de 0,9% în T1/2020 faţă de T4/2019 şi un plus de 0,5% în T1/2020 faţă de T1/2019.

    ”Primele două luni au fost bune. Dar martie a fost o lună grea – şi nici măcar nu a cântărit pe de-a-ntregul în balanţa crizei. Industria merge foarte slab, cu o scădere a producţiei industriale de 12% în martie faţă de februarie sau de 14% în martie faţă de martie 2019. Industria prelucrătoare o duce şi mai prost, cu o scădere de aproape 18%, martie la martie”, a comentat Ionuţ Dumitru.

    La nivelul întregului an, Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) anticipează că economia românească se va contracta cu 4% din cauza crizei coronavirusului. Economiştii se aşteaptă ca PIB-ul românesc să crească cu 4% în 2021, creştere care va fi realizată în cea mai mare parte de evoluţia sectorului privat.

    Potrivit ultimei estimări economice regionale BERD, „blocarea internă reduce consumul privat de servicii care implică contact faţă în faţă şi de bunuri de folosinţă îndelungată, care reprezintă împreună aproximativ 30% din coşul de consum. Acest impact poate fi compensat oarecum printr-o creştere a cheltuielilor alimentare, ceea ce reprezintă 25% din coşul de consum, cea mai mare pondere din Uniunea Europeană”, au transmis reprezentanţii BERD.

    Spre comparaţie, Guvernul României mizează pe o cădere economică de 1,9% în acest an, una dintre cele mai optimiste prognoze. Comisia Europeană vede o contracţie a PIB de 6% în România în 2020, în timp ce Fondul Monetar Internaţional (FMI) prognozează o scădere reală a PIB de 5%.

     

     

  • Peste 2,6 milioane de turişti străini s-au cazat în România şi au cheltuit 6,9 miliarde lei

    Numărul de turişti străini cazaţi în structurile de cazare turistică a fost de 2,67 milioane şi cheltuielile acestora însumând 6,89 miliarde de lei, potrivit datelor INS, publicate marţi.

    În trimestrul al patrulea, numărul total de nerezidenţi cazaţi în structurile de cazare turistică colective a fost de 563.700 turişti, cheltuielile acestora însumând 1,41 miliarde de lei.

    Afacerile (inclusiv participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii) au reprezentat principalul motiv al sejurului petrecut de către 54,5% dintre turiştii nerezidenţi sosiţi în România în anul 2019, cheltuielile acestora reprezentând 57,5% din total, mai arată Institutul Naţional de Statistică (INS).

    45,5% dintre turiştii nerezidenţi sosiţi în România în anul 2019 au călătorit în scop particular, în principal pentru vacanţe (68,2%) şi pentru vizita rudelor şi prietenilor (10,3%). Călătoriile în scop particular includ călătoriile pentru vacanţe, cumpărături, evenimente culturale şi sportive, vizitarea prietenilor şi rudelor, tratament medical, religie, tranzit şi alte activităţi.

    Din totalul cheltuielilor pentru afaceri, ponderea cea mai mare o reprezintă cheltuielile pentru cazare (49,9%), fiind preferată în special cazarea cu mic dejun inclus (92,2% din totalul cheltuielilor pentru cazare). Cheltuielile turiştilor nerezidenţi în restaurante şi baruri au fost de 17,9%, iar cele pentru cumpărături au reprezentat 13,1%. Din totalul cheltuielilor pentru cumpărături 45,0% au fost destinate alimentelor şi băuturilor, iar 32,9% cadourilor şi suvenirurilor. Cheltuielile pentru închirierea de autoturisme au avut o pondere de 52,1% din totalul cheltuielilor pentru transport, iar cheltuielile pentru acces în parcuri de distracţii, târguri, cazinouri, săli de jocuri mecanice au reprezentat 39,6% din totalul cheltuielilor pentru recreere.

    Din totalul nerezidenţilor sosiţi în România în 2019, 48,6% şi-au organizat sejurul prin agenţii de turism, iar 32,3% şi-au organizat singuri sejurul. Principalul mijloc de transport utilizat pentru a sosi în România a fost avionul, folosit de 80,7% din numărul total de turişti, în timp ce 11,0%, au utilizat autoturisme proprii, 6,8% autocare şi autobuze, iar 1,5% au sosit cu alte mijloace de transport (tren, ambarcaţiuni fluviale, autoturisme închiriate, motociclete etc.).

  • Deficitul comercial s-a adâncit la început de 2020, pe fondul creşterii neanticipate a consumului

    ♦ Exporturile de bunuri au crescut în ianuarie cu 3,3% faţă de ianuarie 2019, până la 5,7 mld. euro, iar importurile au avansat cu 3,4%, până la 7 mld. euro ♦ Prin urmare, deficitul comercial s-a adâncit, ajungând la 1,32 mld. euro în prima lună din an, cu aproape 4% peste cel înregistrat în prima lună din ianuarie 2018.

    Sunt câţiva ani de când deficitul comercial este, privind de-a lungul ultimului deceniu, „cel mai mare din 2008“ încoace. În ianuarie 2008, deficitul comercial a fost de 1,4 miliarde de euro, la o creşetere economică pe întreg anul ce a depăşit 9%. În perioada de restrângere economică deficitul comercial s-a comprimat, dar a reînceput să crească odată cu expansiunea economică orientată cu precădere spre consum, consum hrănit şi din importurile de bunuri care au provocat în 2019 un deficit comercial de 17 miliarde de euro.

    În ultimii doi ani, creşterea economică a început să coboare panta ciclului economic, importurile au avansat, dar într-un ritm mai restâns. Pe sold, însă deficitul s-a majorat constant, ajungând în ianuarie la 1,32 mld. euro, plus 3,9%, (1,4 mld. euro în ianuarie 2008, vârful atins în prima lună din an, în anii de după revoluţie). Datele INS arată că adâncirea, în ianuarie, a deficitului a fost provocată de creşterea deficitului balanţei comerciale cu bunuri cu ţările din afara Uniunii Europene, cu 13,3%, an/an, până la 700 mil. euro. În schimb, deficitul balanţei comerciale cu bunuri cu ţările UE s-a ajustat cu 4%, ianuarie la ianuarie.

    Creşterea deficitului a mers mână în mână cu avansul neaşteptat de bun al vânzărilor înregistrat în ultimul trimestru din 2019, care s-a menţinut în prima parte din acest an. Criza provocată de extinderea noului virus gripal nu a atins primele două luni din T 1/ 2020, prin urmare economia şi componentele ei au evoluat fără constrân­geri din afară. Vânzările cu amă­nuntul au oferit prima surpriză atunci când datele INS au arătat că  cifra de afaceri în comerţul cu amănuntul, care reflectă evoluţia consumului privat, a crescut în ianuarie curent faţă de ianuarie 2019 cu 11,1%, cel mai înalt nivel în prima lună din an din 2016 încoace, când a fost redusă TVA. Trimestrul al IV-lea venise şi el cu o surpriză pe zona de consum, acesta accelerând puternic în ultima parte din an. Faţă de o creştere anuală, pe volum, de 6,2%, consumul final efectiv a crescut în T IV, an/an, cu 8,3%. În aceeaşi vreme, consumul populaţiei a crescut – graţie, între altele, încrederii în economie, după cum arată Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank – pe întreg anul, cu 5,9%, tras în sus de creşterea acestuia în T IV, de 7,2%.

    Însă criza posibilă provocată de noul virus ar putea răsturna calculele, calcule ce anticipau pentru România o creştere economică de cel puţin 3,5%, în acest an. O scădere a consumului ar antrena un deficit comercial mai mic şi, prin urmare, un deficit de cont curent mai mic, dar felul în care acestea s-ar reduce nu este un motiv pentru a sărbători.

    Potrivit datelor INS de miercuri, structura exporturilor şi a importurilor nu diferă mult faţă de lunile trecute. În ianuarie 2020, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor au fost deţinute, în continuare, de maşini şi echipamente de transport (48,1% la export şi 36,2% la import) şi alte produse manufacturate (30,8% la export şi respectiv 29,4% la import).

    Exporturile de maşini şi echipamente de transport au totalizat 2,7 miliarde euro, iar importurile similare s-au ridicat la 2,5 mld. euro.  Exporturile de combustibil şi lubrifianţi au fost de 243 milioane euro, iar importurile de 610 milioane euro.

    Valoarea schimburilor intra-UE 28 de bunuri a fost de 4,4 miliarde euro la expe­dieri şi de 5,1 miliarde euro la introduceri, reprezentând 78,1% din totalul exporturilor şi 72,8% din totalul importurilor.

    Lucrurile nu sunt limpezi acum, dar optimismul economiştilor nu s-a pierdut cu totul.

    “În scenariul macroeconomic central Băncii Transilvania ne aşteptăm la ameliorarea cererii externe nete pe termen scurt şi mediu, pe fondul evoluţiilor recente din economia mondială şi economia Uniunii Europeneşi aspectelor interne (rebalan­sarea politicii economice, conti­nuarea fluxurilor investiţionaleşi deprecierea graduală a cursului real efectiv al monedei naţionale). Astfel, prognozăm creşterea exporturilor şi importurilor totale (bunuri şi servicii) cu ritmuri medii anuale de 6%, respectiv 6,9% în intervalul 2020 – 2022”, spune Andrei Rădulescu, director de analiză macroeconomică al Băncii Transilvania.

    În 2019 deficitul comercial al României a ajuns la 17,2 mld. euro (7,8% din PIB), cel mai mare din 2008 încoace, la exporturi de 69 mld. euro şi importuri de 86 mld. euro.

  • Ce s-a întâmplat cu imobiliarele pe final de 2019: În noiembrie s-au eliberat cu 8,4% mai puţine autorizaţii de construire, comparativ cu luna octombrie

    În luna noiembrie 2019, s-au eliberat 3423 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 8,4% faţă de luna octombrie 2019 şi în creştere cu 5,6%, faţă de luna noiembrie 2018, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS) publicate marţi

    Totodată, în perioada 1.I – 30.XI.2019, s-au eliberat 39359 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 1,5% faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent.

    În luna noiembrie 2019 s-au eliberat 3423 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, din care 67,7% sunt pentru zona rurală.

    Distribuţia în profil regional în luna noiembrie 2019 evidenţiază o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-313 autorizaţii), comparativ cu luna precedentă.

    Această scădere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (-132 autorizaţii), Nord-Est (-74), Sud-Vest Oltenia (-66), Centru (-28), Sud-Muntenia (-27), Bucureşti-Ilfov (-17) şi Sud-Est (-16). Creştere s-a înregistrat în regiunea de dezvoltare Vest (+47 autorizaţii).

    În luna noiembrie 2019 faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, se remarcă o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (+183 autorizaţii), creştere reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Muntenia (+83 autorizaţii), Sud-Est (+74), Centru (+53), Vest (+21)şi Sud-Vest Oltenia (+7). Scăderi au fost în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (-36 autorizaţii), Nord-Vest (-10) şi Nord-Est (-9), transmite INS.

    În perioada 1.I – 30.XI.2019 s-au eliberat 39359 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 1,5% faţă de perioada 1.I – 30.XI.2018.

    Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (-852 autorizaţii), Vest (-480), Nord-Est (-36) şi Sud-Muntenia (-19). Creşteri au fost în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Est (+471 autorizaţii), Centru (+154), Sud-Vest Oltenia (+102) şi Nord-Vest (+59).

     

     

  • INS: Producţia industrială a scăzut cu 1,9% în primele 10 luni din 2019

    Producţia industrială (serie brută) a României a scăzut cu 1,9% în primele 10 luni din 2019, comparativ cu primele 10 luni din 2018, arată datele publicate joi de INS. În luna octombrie 2019, producţia industrială a înregistrat o scădere şi faţă de luna octombrie 2018.

    În perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2019, comparativ cu perioada similară din 2018, producţia industrială (serie brută) a fost mai mică cu 1,9%, ca efect al scăderilor înregistrate în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-3,1%), industria extractivă (-2,4%) şi industria prelucrătoare (-1,6%).

    Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2019, comparativ cu perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2018, a scăzut cu 2,8%, ca urmare a scăderilor din cele trei sectoare industriale: producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-3,0%), industria extractivă (-2,4%) şi industria prelucrătoare (-2,1%).

    Faţă de luna octombrie 2018, producţia industrială a fost mai mică cu 4,5% în octombrie 2019 ca urmare a scăderilor înregistrate de producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-9,2%), industria prelucrătoare (-3,9%) şi industria extractivă (-3,8%).

    Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a scăzut cu 7,7%, din cauza scăderilor producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-8,3%), industriei prelucrătoare (-6,6%) şi industriei extractive (-3,9%).

    În comparaţie cu luna precendentă, în luna octombrie 2019 producţia industrială (serie brută) a fost mai mare cu 4,3%, datorită creşterilor înregistrate în cele trei sectoare industriale: producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+5,9%), industria prelucrătoare (+4,3%) şi industria extractivă (+1,6%).

    Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a scăzut faţă de luna precedentă cu 2,1%, ca efect al scăderilor înregistrate de producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-4,1%), industria extractivă (-1,2%) şi industria prelucrătoare (-1,1%).

  • INS: În 2019, peste trei sferturi din gospodăriile din România au acces la internet de acasă

    Din totalul gospodăriilor din România, peste trei sferturi, respectiv 75,7%, au acces la reţeauade internet de acasă, în creṣtere cu 3,3 puncte procentuale faţă de anul anterior, potrivit datelor Institului Naţional de Statistică (INS) publicate vineri.

    Astfel, anul acesta, peste trei sferturi dintre gospodăriile din România (75,7%) au acces la reţeaua de internet de acasă, 61,8% dintre acestea fiind localizate în mediul urban.

    În profil teritorial, conectarea la internet a fost mai răspândită în cadrul gospodăriilor din regiunea Bucureşti-Ilfov (aproape 6 din 7 gospodării au acces la internet de acasă), urmată de regiunile Vest şi Nord-Vest. Cele mai mici ponderi sunt înregistrate de regiunile Nord-Est(70,6%) şi Sud-Muntenia (70,9%).

    Tipurile de conexiune folosite la accesarea internetului de acasă sunt în proporţie de 78,4% conexiunile broadband fixe (conexiunile de bandă largă fixe), urmate de conexiunile broadband mobile (64,2%) şi de conexiunile narrowband (9,7%), precizează sursa citată.

    Proporţia persoanelor de 16-74 ani care au folosit vreodată internetul a fost de 82,3%, cu 3,5 puncte procentuale mai mult faţă de anul anterior.

    Din totalul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 74 ani, proporţia celor care au folosit vreodată internetul a fost de 82,3%, din care 89,4% în ultimele 3 luni. Dintre utilizatorii curenţi, 77,0% folosesc internetul cu frecvenţă zilnică sau aproape zilnică, în creṣtere cu 1,5 puncte procentuale faţă de anul anterior (77,0% faţă de 75,5%).

    Conform INS, pe regiuni de dezvoltare, ponderea persoanelor care au utilizat vreodată internetul a fost de 91,7% în regiunea Vest care constituie cel mai ridicat procent din ţară, urmată de regiunile Bucureṣti – Ilfov (90,4%) ṣi Nord – Vest (86,9%). La polul opus se află regiunile Sud-Muntenia (77,3%) ṣi Sud-Est (75,2%).

    Proporţia bărbaţilor care folosesc sau au folosit vreodată internetul este puţin mai mare decât cea a femeilor: 83,6% faţă de 81,1% , diferenţa fiind de 2,5 puncte procentuale, în creṣtere faţă de anul anterior când se înregistra o diferenţă de 1,8 puncte procentuale.

    Ponderile persoanelor care utilizează internetul descresc odată cu înaintarea în vârstă. Astfel, ponderea persoanelor care utilizează internetul din grupa de vârstă 16-34 ani a fost de 95,9% în timp ce pentru grupa de vârstă cuprinsă între 55 şi 74 ani este de 59,9%.

  • Inflaţia continuă să scadă şi ajunge la 3,4% în octombrie

    Inflaţia şi-a continuat scăderea şi în luna octombrie a acestui an, când a ajuns la 3,4% de la 3,5% în septembrie şi 3,9% în august, arată datele furnizate marţi de Institutului Naţional de Statistică.

    Raportul INS indică o scumpire a preţurilor alimentelor cu 4,16% faţă de perioada similară din 2018, în timp ce serviciile au înregistrat o scumpire de 4,14%, iar mărfurile nealimentare de 2,57%.

    Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 3,3%.

    De la începutul anului, cele mai mari creşteri de preţ au fost înregistrate la citrice (25,17%), cartofi (19,8%) şi fructe şi conserve din fructe (16,02%), în timp ce ouăle s-au ieftinit cu aproape 3%, iar gazele cu 4,3%.

    (Sursa:INS)

    Rata anuală a inflaţiei IPC a scăzut în luna septembrie la 3,5% de la 3,9% în luna august, revenind astfel la limita de sus a intervalului de variaţie al ţintei. BNR a ajustat în noiembrie prognoza de inflaţie pentru sfârşitul anului 2019 la 3,8%, cu 0,4 puncte procentuale sub estimarea din vară, iar pentru sfârşitul anului 2020 rata anuală a inflaţiei este prognozată la 3,1%, în scădere cu 0,3 puncte procentuale.

    Evoluţia inflaţiei este influenţată şi de conduita viitoare a politicii fiscale şi a celei de venituri, mai ales în contextul calendarului electoral 2019-2020.

    Potrivit lui Andrei Rădulescu, director Analiză Macroeconomică la Banca Transilvania, dinamica anuală a preţurilor de consum se va tempera (pe indicele armonizat UE) de la 4,1% în 2018 la 3,9% în 2019, respectiv 2,9% în 2020, urmată de accelerare la 3,3% an/an în 2021.

     


     

  • INS: Rata inflaţiei a avansat la 4,1% în iulie

    Preţurile la produsele de consum au scăzut cu 0,2% în iulie faţă de luna iunie, iar produsele alimentare au înregistrat o scădere a preţurilor de 0,66%. Preţurile produselor nealimentare a scăzut cu 0,02%, însă serviciile s-au scumpit cu 0,1%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

    “Preţurile de consum în luna iulie 2019 comparativ cu luna iulie 2018 au crescut cu 4,1%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4,1%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2018 – iulie 2019) faţă de precedentele 12 luni (august 2017 – iulie 2018), calculată pe baza IPC, este 4,0%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 4,0%”, arată analiza INS.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • INS: Preţurile principalelor produse alimentare au crescut cu 20% în primele 7 luni din 2019

    Pe lângă scumpirile înregistrate în cazul cartofilor (21,71%) şi în cazul portocalelor şi lămâilor (20,01%), INS arată că există şi scăderi ale preţurilor în cazul anumitor produse principale de consum. Ouăle s-au ieftinit cu 7,71% iar fasolea are un preţ mai mic cu 2,18% faţă de finalul anului trecut, potrivit datelor INS.

    În luna iulie a anului în curs (2019), fructele s-au ieftinit cu 1,31% faţă de iunie, iar preţul cartofilor a scăzut faţă de iulie, cu 11,41%.

    Pe de altă parte, în iulie preţurile cărnii de porc au crescut cu 0,58%, oule au fost mai scumpe cu 0,64% iar telemeaua a înregistrat o scumpire de 0,55%, mai arată analiza INS.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro