Tag: inrautatire

  • Economistul şef al FMI: Perspectivele economiei se înrăutăţesc, şansele de revenire sunt mici

    „Există potenţial de recuperare şi ne aşteptăm să vedem acest lucru întâmplându-se în mai multe colţuri ale lumii. Cu toate acestea, trebuie să recunosc că este din ce în ce mai greu să cred că asta o să se întâmple”, a declarat Gita Gopinath.

    Declaraţia economistului FMI vine pe fondul încetinirii economice în SUA, în timp ce în Europa, sectorul german manufacturier se contractă, iar China se confruntă cu cea mai slabă creştere economică din ultimi 27 de ani, care a fost înregistrată în primul semestru al anului 2019.

    Tensiunile provocate de războiul comercial SUA-China reprezintă un alt motiv de îngrijorare, mai ales pentru că liderii ambelor state continuă să impună tarife pe mărfurile importate şi nu oferă vreun indiciu din care să se înţeleagă că acest conflict se apropie de final.$

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • VREMEA se înrăutăţeşte în toată ţara: Cod galben de ninsori, lapoviţă şi ploaie în 30 de judeţe şi Capitală

    În intervalul- duminică, ora 22.00- luni ora 10.00- vor fi precipitaţii în general moderate cantitativ, la început mai ales sub formă de ninsoare şi se va depune strat de zăpadă, iar în dimineaţa zilei de luni, 19 noiembrie, treptat ninsorile se vor transforma în lapoviţă şi ploaie. Temporar vântul va avea unele intensificări cu viteze în general de 40…50 km/h. Zone afectate: Oltenia, vestul, centrul şi nordul Munteniei

    În intervalul 18 noiembrie, ora 22 – 19 noiembrie, ora 22, vor fi ninsori în general moderate şi strat de zăpadă. Zone afectate: Carpaţii Meridionali şi Orientali, Munţii Banatului, Moldova, estul şi sudul Transilvaniei
     
    În cursul nopţii de duminică spre luni (18/19 noiembrie) şi pe parcursul zilei de luni (19 noiembrie) temporar va ninge în general moderat cantitativ şi se va depune strat de zăpadă local mai consistent. Vor fi intervale de timp în care vântul va avea intensificări cu rafale ce vor atinge în medie 45…55 km/h, în special în sudul Moldovei.
     
  • VREMEA se înrăutăţeşte: Cinci judeţe sunt sub cod galben de vânt şi ninsoare. În alte şase judeţe e cod galben de ceaţă

    Potrivit ANM, până la ora 16 este cod galben de vânt în judeţele Argeş, Prahova şi Dâmboviţa, iar până la ora 15 aceeaşi avertizare este şi în judeţele Suceava şi Neamţ, mai ales în zonele înalte.

    În aceste judeţe se vor semnala intensificări ale vântului cu rafale de peste 50…70 km/h, care vor spulbera ninsoarea şi vor determina scăderea semnificativă a vizibilităţii.
     
    Totodată, ANM arată că în judeţele Alba, Harghita, Mureş, Mehedinţi, Olt şi Dolj este cod galben de ceaţă până la ora 11.
     
  • România are mai multe companii de impact, însă structura lor s-a înrăutăţit: avem cu 7% mai puţine companii finanţabile

    Astfel, asistăm la o înrăutăţire a structurii eşantionului analizat, cu impact semnificativ în economia românească, potrivit celei de-a patra ediţii a studiului CITR Group privind evoluţia companiilor de impact, realizat pe baza raportărilor financiare de sfârşit de an pentru 2016. Totuşi, un semnal pozitiv este dat de faptul că cele mai multe firme restructurabile sunt cele pe profit.

    Economia României stă pe o bază îngustă, deşi înregistrează cea mai mare creştere din UE, deoarece veniturile se concentrează în jurul unui număr mic de companii de impact. Vorbim despre aproximativ 23.000 de companii de impact la finalul anului 2016 care generează aproximativ de 65% din cifra de afaceri cumulată la nivel naţional, dar care reprezintă doar 4% din totalul companiilor din România.

    Studiul arată că asistăm, de fapt, la un declin al indicatorilor acestor firme, cu o creştere a ponderii numărului companiilor cu probleme (restructurabile şi insolvabile) din totalul companiilor de impact. Principalii indicatori cu evoluţie defavorabilă au fost creşterea îndatorării şi scăderea productivităţii.

    Doar  50% din companiile de impact erau finanţabile la finalul anului 2016, faţă de 57% în 2015, restructurabile erau 31% şi insolvabile, 19%. Creşterea este substanţială şi în ceea ce priveşte datoriile: comparativ cu anul 2015, cifra de afaceri a companiilor de impact a crescut în 2016 cu circa 7%, iar datoriile au crescut cu aproximativ 18%. Ţinând cont de gradul de îndatorare şi de profitabilitate, specialiştii CITR Group au constatat că aproximativ o treime dintre companiile de impact se află în intervalul de profitabilitate 0-5%, iar dintre acestea cele mai multe au o îndatorare între 70-100%. Faţă de anul anterior a crescut şi durata de încasare a creanţelor în rândul firmelor analizate.

    „Este încurajator că avem mai multe companii de impact în România şi ştim cu toţii că cele mai multe afaceri întâmpină momente de cumpănă şi că mulţi antreprenori locali trec prin dificultăţi. În acelaşi timp, este important ca aceşti antreprenori să ştie că există soluţii pentru redresarea afacerii lor şi să contribuim cu toţii la o cultură antreprenorială a solidarităţii. Cred că este esenţial pentru întreaga economie ca mediul de business să ajute şi să inspire antreprenorii români să continue, chiar şi după primul eşec”, afirmă Anca Maniţiu, CEO al CIT Restructuring, parte a CITR Group.

    Studiul CITR Group arată că, deşi cifra de afaceri a companiilor de impact în 2016 a crescutla 203 mld. euro faţă de 190 mld. euro în 2015, generând profituri mai mari cu 3 mld. euro în 2016 faţă de 2015 (aproximativ 9 mld. euro în 2016 vs. 6 mld. euro în 2015), numărul de angajaţi al acestora nu a crescut proporţional. Astfel, numărul angajaţilor din companiile de impact în 2016 a crescut cu circa 6%, în timp ce numărul companiilor a crescut cu 19%. Aşadar, asistăm la o creştere a numărului de companii, cu mai puţini angajaţi per companie, în contextul în care în companiile de impact lucrează în total două milioane de angajaţi, adică 49% din totalul angajaţilor din România.

    „După ce în perioada 2013-2015, studiul CITR Group a constatat o îmbunătăţire continuă a structurii companiilor de impact, acum avem o inversare îngrijorătoare de tendinţă, deşi numărul acestora a crescut. Această inversare arată impredictibilitatea economiei româneşti, mai exact a condiţiilor în care îşi desfăşoară activitatea aceste companii; unele dintre acestea sunt în situaţia de a ajunge în dificultate sau chiar în insolvenţă. Avem mai multe companii de impact restructurabile şi insolvabile decât în anii trecuţi şi este necesar ca acestea să fie susţinute să depăşească dificultăţile. De multe dintre aceste companii de impact depind sectoare întregi ale economiei şi chiar economia României, în ansamblul ei”, susţine Vasile Godâncă-Herlea, CEO al CITR, parte a CITR Group.

    Dacă în 2015 ponderea primelor două sectoare economice, după cifra de afaceri din totalul afacerilor realizate de companiile de impact, era comerţ cu ridicata şi amănuntul (36%) şi industria prelucrătoare (31%), în 2016 ecartul între aceste industrii creşte semnificativ: comerţul deţine 40%, în timp ce industria prelucrătoare doar 28%.  Creşterea la nivel industrial a încetinit – cifra de afaceri a firmelor din acest sector cumulează doar 1,3% din total în 2016 faţă de 1,5% în 2015 – în timp ce agricultura şi construcţiile au înregistrat un avans semnificativ. Cele mai profitabile industrii se menţin aceleaşi ca în 2015: sănătate, IT, dar în 2016 apare şi agricultura ca o industrie cu o profitabilitate mediană ridicată, la circa 8%. Cele mai puţin profitabile sunt industria extractivă, producţia şi furnizarea de energie electrică.

    Studiul CITR Group a analizat în detaliu fiecare segment din structura companiilor de impact, repectiv cele finanţabile, restructurabile şi insolvabile. Numărul celor dintâi a crescut lent (cu 5%), în timp ce pentru celelalte categorii s-a constatat o creştere mare faţă de anul anterior: 32% la companiile restructurabile şi 46% la insolvabile.

    În categoria companiilor finanţabile, apar unele semnale de schimbare în 2016 în ceea ce priveşte tendinţa pozitivă înregistrată în perioada 2013-2015: o uşoară reducere a rentabilităţii activului imobilizat, o scădere de productivitate, o continuare a creşterii gradului de îndatorare.

    Şi la categoria companiilor restructurabile apar semnale de schimbare a trendului pozitiv al perioadei 2013-2015, constatându-se că deşi numărul de companii restructurabile creşte, activul imobilizat şi capitalurile proprii scad. În plus, îndatorarea creşte, însoţită de o productivitate în scădere.

    Companiile insolvabile şi-au îmbunătăţit indicatorii, în sensul scăderii ratei pierderii, îmbunătăţirii rentabilităţii activului total şi al celui imobilizat şi a duratei de încasare a creanţelor. Totuşi, această clasă de companii a avut cea mai mare creştere a numărului de companii.

    CITR Group a realizat a patra ediţie a studiului despre companiile de impact din România, în baza raportărilor financiare de la finalul anului 2016. În studiu au fost incluse companii care au active totale de peste un milion de euro şi nu se află în insolvenţă. Analiza include şi companii deţinute de stat, însă exclude organizaţii neguvernamentale, bănci, societăţi de asigurări, societăţi de brokeraj şi fonduri de pensii, ale căror situaţii financiare sunt diferite de celelalte companii.
     

  • Şefa diplomaţiei europene susţine că blocada economică împotriva Cubei nu este o soluţie legală

    Federica Mogherini a ajuns miercuri în Cuba cu obiectivul declarat de a consolida relaţiile economice şi politice între Blocul comunitar şi regimul de la Havana.

    “Blocada (împotriva Cubei) nu este soluţia. Europenii au spus-o de mai multe ori prietenilor noştri americani; am afirmat-o şi în cadrul Naţiunilor Unite. Ştim foarte bine că singurul efect al blocadei este de a înrăutăţi calitatea vieţii pentru femeile, bărbaţii şi copiii din ţară. Blocada este depăşită şi ilegală”, a spus Mogherini.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şefa diplomaţiei europene susţine că blocada economică împotriva Cubei nu este o soluţie legală

    Federica Mogherini a ajuns miercuri în Cuba cu obiectivul declarat de a consolida relaţiile economice şi politice între Blocul comunitar şi regimul de la Havana.

    “Blocada (împotriva Cubei) nu este soluţia. Europenii au spus-o de mai multe ori prietenilor noştri americani; am afirmat-o şi în cadrul Naţiunilor Unite. Ştim foarte bine că singurul efect al blocadei este de a înrăutăţi calitatea vieţii pentru femeile, bărbaţii şi copiii din ţară. Blocada este depăşită şi ilegală”, a spus Mogherini.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Pagubele cauzate de uraganul Harvey s-ar putea ridica la 100 de miliarde de dolari

    Având în vedere că inundaţiile din Texas declanşate de uraganul Harvey s-ar putea înrăutăţi, primele estimări sugerează că pagubele financiare variază de la 30-50 de miliarde de dolari la 100 de miliarde de dolari, potrivit estimării lui David Havens, analist în domeniul asigurărilor la Imperial Capital din New York.

    Furtuna tropicală este aşteptată să ajungă în sudul statului Louisiana. Mii de case au fost inundate, iar autorităţile americane estimează că 30.000 de oameni vor avea nevoie de adăpost.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O femeie dă în judecată statul pentru aerul irespirabil: „Doctorul care m-a tratat a spus că aerul este atât de poluat încât ne afectează inevitabil sănătatea”

    Clotilde Nonnez, o profesoară de yoga de 56 de ani din Paris, spune că în cei 30 de ani de când trăieşte în acest oraş i s-a deteriorat sănătatea din cauza poluării tot mai grave. Situaţia s-a înrăutăţit treptat, iar anul trecut în decembrie poluarea din Paris a înregistrat cele mai ridicate valori cunoscute din ultimii zece ani. Conform datelor oferite de avocatul profesoarei, poluarea aerului cauzează 48.000 de decese pe an.

    „Ne adresăm statului deoarece considerăm că problemele medicale suferite de victimele poluării aerului se datorează lipsei de măsuri a autorităţilor în această chestiune”, a declarat avocatul Francois Lafforgue pentru Le Monde. Iar astfel de cazuri se înmulţesc şi în oraşe precum Lyon, Lile etc., mai spune acesta.

    Parisul se străduieşte de ani buni să combată fenomenul şi autorităţile au introdus penalităţi pentru vehiculele care nu sunt dotate cu filtre de reţinere a emisiilor. Pe mai multe rute din Capitala franceză a fost restricţionat accesul vehiculelor, iar o arie de 3 km din centru a devenit pietonală.

    Nonnez spune că ea a avut un stil de viaţă sănătos dintotdeauna – fiind dansatoare în tinereţe, iar acum profesoară de yoga-  dar a început să sufere de diverse probleme respiratorii, de la astm cronic până la pneumonie. Când poluarea a atins cele mai înalte cote, în decembrie anul trecut, afecţiunea sa bronhică i-a cauzat un atac de pericardită acută. „Doctorul care m-a tratat a spus că aerul din Paris este atât de poluat încât ne afectează inevitabil sănătatea, iar ca mine sunt mulţi alţi pacienţi, inclusiv copii şi bebeluşi. La fel spune şi cardiologul”, a mai declarat aceasta.  

  • O femeie dă în judecată statul pentru aerul irespirabil: „Doctorul care m-a tratat a spus că aerul este atât de poluat încât ne afectează inevitabil sănătatea”

    Clotilde Nonnez, o profesoară de yoga de 56 de ani din Paris, spune că în cei 30 de ani de când trăieşte în acest oraş i s-a deteriorat sănătatea din cauza poluării tot mai grave. Situaţia s-a înrăutăţit treptat, iar anul trecut în decembrie poluarea din Paris a înregistrat cele mai ridicate valori cunoscute din ultimii zece ani. Conform datelor oferite de avocatul profesoarei, poluarea aerului cauzează 48.000 de decese pe an.

    „Ne adresăm statului deoarece considerăm că problemele medicale suferite de victimele poluării aerului se datorează lipsei de măsuri a autorităţilor în această chestiune”, a declarat avocatul Francois Lafforgue pentru Le Monde. Iar astfel de cazuri se înmulţesc şi în oraşe precum Lyon, Lile etc., mai spune acesta.

    Parisul se străduieşte de ani buni să combată fenomenul şi autorităţile au introdus penalităţi pentru vehiculele care nu sunt dotate cu filtre de reţinere a emisiilor. Pe mai multe rute din Capitala franceză a fost restricţionat accesul vehiculelor, iar o arie de 3 km din centru a devenit pietonală.

    Nonnez spune că ea a avut un stil de viaţă sănătos dintotdeauna – fiind dansatoare în tinereţe, iar acum profesoară de yoga-  dar a început să sufere de diverse probleme respiratorii, de la astm cronic până la pneumonie. Când poluarea a atins cele mai înalte cote, în decembrie anul trecut, afecţiunea sa bronhică i-a cauzat un atac de pericardită acută. „Doctorul care m-a tratat a spus că aerul din Paris este atât de poluat încât ne afectează inevitabil sănătatea, iar ca mine sunt mulţi alţi pacienţi, inclusiv copii şi bebeluşi. La fel spune şi cardiologul”, a mai declarat aceasta.  

  • Ploi, ninsori şi vânt în aproape toată ţara, de vineri dimineaţă

    Vremea se va înrăutăţi începând de vineri dimineaţă, în Maramureş, Transilvania şi la munte va ninge, iar în Crişana, Banat şi Oltenia vor fi ploi, lapoviţă şi ninsoare, iar din noaptea de sâmbătă spre duminică, ninsorile se vor extinde şi în sudul şi sud-estul ţării.

    Potrivit unei informări transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, începând de vineri dimineaţă, în jumătatea de vest a ţării vor fi precipitaţii pe arii extinse, în general moderate cantitativ, urmând a se cumula local 15-20 de litri pe metru pătrat.

    În zonele montane şi submontane va ninge şi se va depune strat de zăpadă, mai consistent în Munţii Banatului.

    În Maramureş şi în Transilvania vor predomina ninsorile, iar în Crişana, Banat şi Oltenia se vor semnala precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare.

    Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze ce vor depăşi, pe crestele înalte, 70-80 de kilometri pe oră la rafală, viscolind sau spulberând zăpada, dar şi în sud-vest şi temporar în regiunile estice şi sud-estice, cu rafale de 50-60 de kilometri pe oră.

    Începând din noaptea de sâmbătă spre duminică, vremea se va înrăutăţi în sudul şi sud-estul ţării, unde aria ninsorilor se va extinde, iar vântul se va intensifica.