BusinessMagazin

Tag: inot

  • Bibliotecarul Avram Iancu a luat startul la ultramaratonul „6633 Arctic Ultra”: „Plecăm mai încet şi mai chibzuit”

    „Plecăm mai încet şi mai chibzuit”, a spus Avram Iancu, la startul cursei.
     
    Potrivit datelor făcute publice de o echipă care îl însoţeşte pe Avram Iancu în aventura sa, acesta este în drum către cel de-al doilea punct de control- James Creek, după cel de la Cercul Polar de Nord.
     
    „Sania cu trei roţi este David Hirschfield, cel cu barbă este Didier da Costa, pete albastre Patrick O Toole, iar Avram este în portocaliu. (…) După pauză, primul a plecat americanul, apoi la distanţă de câteva minute Avram, Patrick după alte cinci minute şi Didier a zăbovit încă vreo 10 minute. Primul pe traseu, însă înscris la cursa de 120 mile, este Crişan Pop Vlad Adrian”, a anunţat echipa.
     
    Anul trecut, bibliotecarul Avram Iancu, din Hunedoara, a reuşit să ajungă la Istanbul, în Turcia, după ce a parcurs înot cei 680 de kilometri, stabilind, astfel, un nou record, după ce reuşise să străbată Dunărea fără costum de neopren.
     

  • De la performanţă în sport, la performanţa în afaceri

    “Vreau să ofer generaţiilor de sportivi şi de înotători ceva mai mult decât mi s-a oferit mie”, descrie Sergiu Deznan motivul pentru care spune că a lansat clubul sportiv privat Swim Factory.
    Deschisă în urmă cu un an şi jumătate, şcoala sa de înot are în prezent, în fiecare lună, circa 200 de clienţi; toţi se pregătesc cu patru instructori, inclusiv cu Sergiu Deznan şi cu sora sa, Oana Deznan, implicată şi ea în afacere.
    În prima lună de activitate, Swim Factory a generat venituri de aproximativ 36.000 de lei – aproape jumătate din această sumă a fost însă direcţionată spre plata chiriei în spaţiile care găzduiesc bazinele unde îşi desfăşoară activitatea.
    Pasionat de înot încă din copilărie, Sergiu Deznan a câştigat medalii de aur la zeci de competiţii naţionale şi internaţionale; este licenţiat al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din Arad şi a absolvit şi un curs de instructor la Centrul Naţional de Formare şi Perfecţionare a Antrenorilor din Bucureşti.
    Ideea înfiinţării unei şcoli private de înot i-a venit tânărului în urma propriei experienţe de sportiv: spune că, pe la 23 de ani, a observat că trebuie să aducă bani de acasă pentru a face performanţă. Astfel, şi-a propus atunci să creeze o şcoală prin care să ofere şi susţinerea – inclusiv financiară uneori – de care aveau nevoie următoarele generaţii de sportivi. 
    Potrivit lui Deznan, pentru un înotător de performanţă, cheltuielile lunare pot ajunge şi la 2.000 de lei – în această sumă intră, de pildă, cea destinată cumpărării suplimentelor alimentare care să asigure necesarul de calorii al unui sportiv de performanţă, de 7.000 – adică de aproximativ trei ori mai mult decât are nevoie o persoană care nu desfăşoară activităţi sportive. Aceste cheltuieli, alături de echipamente, pregătire etc. sunt suportate, de cele mai multe ori, din buzunarul sportivilor.
    „Este greu să găseşti un sponsor, fiindcă înotul nu este un sport de masă – nu este foarte mediatizat, rareori vei vedea la televizor un înotător – nu este ca în fotbal”, descrie Deznan o situaţie în care s-a regăsit şi el, dar şi cei mai mulţi dintre înotătorii de performanţă.
    Nici premiile nu au fost o soluţie în cazul lui: îşi aminteşte că, în perioada în care participa la concursuri, performanţele sportive atinse în cadrul a diverse competiţii nu puteau fi recompensate financiar, din cauza unei legi care interzicea premiile financiare ale sportivilor – indiferent dacă acestea veneau din mediul privat sau din partea unor cluburi şcolare. De aproximativ un an şi jumătate este din nou permis acest lucru, precizează el. În rândul cursanţilor Swim Factory se află mai ales copii, aduşi de părinţii care înţeleg că „e bine să ştii să înoţi cât să supravieţuieşti – nu neapărat pentru performanţă” – dar şi adulţi care vor să îşi învingă frica de apă.
    Spune că o întrebare pe care o primeşte frecvent este „De câte şedinţe este nevoie ca să înveţi să înoţi?”: „În proporţie de 75% este vorba despre client şi despre cât este de dornic să înveţe să înoate şi să treacă peste frică, iar 25% contează rolul meu de instructor.” Sergiu Deznan lucrează ca antrenor de aproximativ patru ani, interval de timp în care a observat că un rol important îl are motivarea psihologică a cursanţilor.
    Când vine vorba despre discuţiile cu adulţii, de pildă, le oferă propriul exemplu: „În urmă cu patru ani, mi-am învins şi eu frica de apă deschisă. Este o ironie că există înotători care au această frică; dar la noi totul este controlat, ne antrenăm în bazin, iar în mare sau în lac, ne sperie necunoscutul”. S-a înscris la un concurs de 5 kilometri pe mare împreună cu antrenorul şi mai mulţi colegi din ţară, iar acum descrie experienţa ca fiind una dintre cele mai frumoase din viaţa sa.
    La fel cum a depăşit această frică, îşi propune să depăşească şi necunoscutele din business, iar unul dintre obiectivele sale în continuare este extinderea la nivel naţional.
    Tinerilor asemenea lui, care îşi doresc performanţe – fie în sport, ori în antreprenoriat, le spune: „Să fie cât mai atenţi şi mai doritori – cu cât munceşti mai mult, mai atent, mai concentrat, reuşita este mai aproape”.
    Chiar dacă s-a dedicat în proporţie de 90% businessului, după cum spune el, continuă să înoate în mod regulat: „Înotul m-a ajutat în viaţă să depăşesc temeri care erau de neînvins, să fiu ambiţios, să fiu îngăduitor, să găsesc curajul de a accepta orice provocare cu convingerea că voi reuşi”.

    Smart Business
    este o emisiune în care dorim să vi-i aducem în faţă, în cadrul unui material video publicat pe site-urile şi paginile de Facebook ale revistei Business Magazin şi Ziarului Financiar, pe reprezentanţii noii generaţii de antreprenori, cei care au avut curajul să dezvolte pe piaţa locală afaceri ieşite din tipar.

  • Smart Business: de ce a renunţat un tânăr de 25 de ani la sportul de performanţă pentru a intra în business?

    Smart Business este o emisiune în care dorim să vi-i prezentăm pe reprezentanţii noii generaţii de antreprenori, cei care au avut curajul să dezvolte pe piaţa locală afaceri ieşite din tipar. Sunt talentaţi, pragmatici, depăşesc piedici şi îşi transformă ideile în branduri.

  • OutOfOffice – Andreea Micu, avocat, Asociat Crama Avincis: “Cel mai frumos sentiment de libertate” – VIDEO

    Reţelele sociale le folosesc în mod normal mai degrabă „pasiv“ (pentru a vedea noutăţile); postări am puţine, din lipsa timpului. Nici în vacanţe nu le folosesc mai des − vacanţele sunt momente pentru familie. În concediu, sunt nevoită să fiu conectată la activitatea de la birou şi de la cramă. Dezavantaj: nu e vacanţă 100%. Avantaj: când revin la serviciu, nu sunt la fel de încărcată, pentru că anumite taskuri au fost rezolvate de la distanţă.
    Nu aş merge niciodată în vacanţă în ţări periculoase, unde sănătatea şi siguranţa îmi pot fi puse în pericol, iar drepturile omului nu sunt respectate în mod adecvat. Pe termen mediu, nu m-aş duce nici în călătorii foarte lungi cu avionul, pentru că mi se pare obositor pentru cei doi copii (nu plec fără ei nicăieri).

    Care sunt lucrurile pe care le luaţi cu dvs. în toate concediile?
    Cărţi de citit, cremă solară şi geacă de fâş (niciodată nu ştim ce surprize ne va face vremea!).

    Care este amintirea dvs. preferată dintr-o vacanţă de vară?
    De obicei, plaja şi înotul în mare – cel mai frumos sentiment de libertate.

  • Cum şi-a petrecut concediul Dragoş Anastasiu, CEO, Eurolines: “Unul dintre cele mai frumoase locuri de pe pământ” – VIDEO

    Fac plimbări lungi pe malul apei, ajung şi privesc locul unde, efectiv, se varsă Dunărea în Marea Neagră şi asta mă ajută să găsesc soluţii pentru problemele de la birou, mă ajută să iau decizii şi, foarte des, îmi vin idei noi de business sau de îmbunătăţire a unor situaţii care aşteptau şi ele să le vină rândul. Delta este destinaţia mea favorită în România şi, imediat după ea, urmează Transilvania.

    Telefonul şi laptopul, revistele de specialitate, cărţile şi costumul de înot sunt lucrurile care nu îmi lipsesc în concedii. Cât despre amintiri preferate, mi s-a lipit de suflet Key West. Am fost acolo când eram foarte tânăr şi încă îmi amintesc de acel loc ca de unul dintre cele mai frumoase de pe pământ. Are nişte culori excepţionale.

    Care sunt destinaţiile în care v-aţi dori să ajungeţi şi nu aţi avut încă ocazia?
    Japonia. Îmi doresc şi încă nu a devenit prioritară pe listă. De asemenea, vreau să ajung în Noua Zeelandă şi Australia. 

    Unde nu aţi merge sau ce nu aţi face niciodată într-o vacanţă?
    Hm, greu de spus că nu aş merge undeva. Siria şi Irak nu mă atrag, totuşi. Cred că nu aş bea cafea. Dar asta nu fac oricum.

  • Cum şi-a petrecut concediul Dragoş Anastasiu, CEO, Eurolines: “Unul dintre cele mai frumoase locuri de pe pământ”

    Fac plimbări lungi pe malul apei, ajung şi privesc locul unde, efectiv, se varsă Dunărea în Marea Neagră şi asta mă ajută să găsesc soluţii pentru problemele de la birou, mă ajută să iau decizii şi, foarte des, îmi vin idei noi de business sau de îmbunătăţire a unor situaţii care aşteptau şi ele să le vină rândul. Delta este destinaţia mea favorită în România şi, imediat după ea, urmează Transilvania.

    Telefonul şi laptopul, revistele de specialitate, cărţile şi costumul de înot sunt lucrurile care nu îmi lipsesc în concedii. Cât despre amintiri preferate, mi s-a lipit de suflet Key West. Am fost acolo când eram foarte tânăr şi încă îmi amintesc de acel loc ca de unul dintre cele mai frumoase de pe pământ. Are nişte culori excepţionale.

    Care sunt destinaţiile în care v-aţi dori să ajungeţi şi nu aţi avut încă ocazia?
    Japonia. Îmi doresc şi încă nu a devenit prioritară pe listă. De asemenea, vreau să ajung în Noua Zeelandă şi Australia. 

    Unde nu aţi merge sau ce nu aţi face niciodată într-o vacanţă?
    Hm, greu de spus că nu aş merge undeva. Siria şi Irak nu mă atrag, totuşi. Cred că nu aş bea cafea. Dar asta nu fac oricum.

  • UN NOU CARTIER în Bucureşti! Unde va fi acesta construit şi cine îl va plăti

    “Concret, acordul semnat astăzi oferă suportul tehnic pentru demararea celor mai mari proiecte de dezvoltare urbană, din România, de după 1989. Astfel, pe un teren de 110 ha din zona Antiaeriană, aflat în administrarea Sectorului 5, va prinde contur un nou cartier, în care vor fi edificate 40.000 de unităţi locative, o maternitate, o sală polivalentă, un bazin olimpic de înot, un muzeu, un centru administrativ, unităţi de învăţământ şi toate funcţiunile necesare pentru o dezvoltare urbanistică la nivelul secolului XXI”, transmite, printr-un comunicat, Primăria Sectorului 5.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Opinie Tatian Diaconu, CEO Immochan România: România, săraca ţară bogată

    Nu există buget pentru a repoziţiona meseria de dascăl, devenită în ultimii 20 de ani un ”job“, în vocaţie, precum odinioară învăţam despre ”Domnul Trandafir“. Deşi în aparenţă contradicţie (vocaţie versus bani), ei bine, vocaţia înseamnă şi mândria de a fi dascăl, iar această mândrie înseamnă un tratament demn, inclusiv salarial.

    Cunoaştem motivele intrate deja în folclor: ”nu are guvernul bani“, ”România este o ţară săracă“, ”Atâta poate statul român“ etc.
    Pentru a putea discuta despre cât de săracă sau bogată este România, ar trebui să definim criterii precise, astfel încât să apreciem împreună pe aceleaşi unităţi de măsură. Eu cred că România nu poate fi definită exhaustiv prin PIB-ul ei, an de an, şi încadrată într-o anumită categorie, un rang într-un şir de ţări. România este o ţară bogată! Este o ţară bogată cultural, este o ţară cu o moştenire istorică importantă, este o ţară cu un areal geografic extraordinar şi un teritoriu cu bogăţii ale solului şi subsolului diverse şi de calitate. Am putea analiza fiecare din aceste criterii în profunzime şi vă asigur că vom constata că România este o ţară bogată! Mă voi limita să fac o scurtă analiză patrimonială a statului român.

    Ştie cineva azi cât este valoarea patrimoniului imobiliar al statului român? Este în măsură cineva din guvernul României să ne comunice câte imobile sau terenuri deţine România, pe teritoriul naţional şi în străinătate, în diversele ministere, agenţii, departamente sau instituţii de tot felul centrale sau locale?

    Nu ştiu dacă există răspunsul la această întrebare, dar m-aş bucura tare să fie unul cunoscut, cu cifre exacte. M-aş bucura tare, pentru că şi acest criteriu va dovedi că România este o ţară bogată.

    Dacă răspunsul nu este cunoscut, domnule prim-ministru, ar trebui să începem să ne identificăm patrimoniul! Această primă etapă ne-ar permite să identificăm, să centralizăm şi să înţelegem care este valoarea de piaţă a unui patrimoniu vast pe care statul român îl deţine. Subiectul nu este unul imobiliar, ci unul eminamente de bun gospodar! Mă doare să văd la tot pasul clădiri publice, patrimoniul statului român, aflate în stare avansată de degradare atât la exterior, cât şi la interior. Mă revoltă să descopăr în aproape fiecare instituţie centrală sau locală oameni care servesc interesul public în condiţii improprii sau chiar mizere. Aceşti funcţionari, colegi, rude sau prieteni de-ai mei, merită la rândul lor condiţii echivalente cu angajaţii marilor corporaţii, birouri luminoase, scaune confortabile, facilităţi diverse care să le facă viaţa mai bună. Şi aceste mici detalii contribuie în mod sigur la această fisură socială nefericită între mediul public şi privat.

    Odată acest patrimoniu identificat, ar trebui, domnule prim-ministru, gestionat într-un exerciţiu de asset management dinamic. Poate că asset management sună din nou foarte ”importat“ ca termen, aşa că voi reveni la gestionarea patrimoniului ca un bun gospodar.
    Există clădiri şi terenuri în paragină. Unele dintre ele cu o valoare de piaţă foarte bună în ciuda stării de fapt, valoare de piaţă dată de localizări geografice de excepţie. Ce planuri avem cu ele? Le poate renova instituţia care este proprietar? Le poate vinde? Poate face o asociere cu o entitate privată? Se poate acorda un drept de superficie? Paleta juridică pentru a reintroduce un astfel de imobil sau teren în circuitul activ este suficient de vastă pentru a găşi o soluţie. Nu încât să se vândă ”bijuteriile“ imobiliare ale statului român, dar mă doare să le văd cu geamuri sparte şi ciulini crescând în curte, unele dintre ele fiind patrimoniu clasificat. Nu foloseşte nimănui să zacă în halul acesta, ar folosi tuturor ca aceste bunuri să fie folosite.

    O altă analiză ar putea fi făcută şi în clădirile în care anumite instituţii funcţionează deja, în condiţii mai mult sau mai puţin bune. Sunt ele adaptate pentru funcţiunea de birouri? Sunt ele adaptate pentru a lucra cu publicul? Sunt ele adaptate din perspectiva ISU sau sanitară? Ce valoare are un astfel de imobil? Nu ar fi o afacere bună ca statul să-şi construiască o clădire nouă, modernă şi adaptată, iar pe cea veche – dar cu valoare – să o propună unui chiriaş? |n mod evident, totul trebuie analizat individual, imobil cu imobil, şi nu poate fi generalizat. M-aş bucura ca un funcţionar public să spună cu mândrie peste câţiva ani că are biroul la etajul 15 din clădirea aceea mare din sticlă din Pipera.
    România este o ţară bogată! Dar bogăţia trebuie cunoscută, întreţinută şi înmulţită.

    În contextul Uber şi al polemicii din jurul acestui sistem inovator, eu reţin doar ideea de bază. România poate fi uberizată ca un pas important înspre modernizare. Statul nu trebuie să-şi propună să mai deţină cu orice preţ spitale, şcoli, clădiri de tot felul. Statul român modern trebuie să asigure serviciile de interes public la calitate maximă, acceptând că uneori clădirea poată să aparţină unui terţ care are competenţă şi fondurile să construiască repede şi bine în baza unui caiet de sarcini riguros întocmit.

    Statul român poate fi un chiriaş de lux, dezirabil pentru orice investitor şi in acelaşi timp un proprietar de lux, cu imobile de calitate pe care să le exploateze in beneficiul bugetului naţional ca un bun gospodar cu competenţe de asset manager!

  • Avram Iancu, bibliotecarul care traversează Dunărea înot pentru stabilirea recordului mondial, a ajuns în România

    Avram Iancu a luat startul în cursa pe care şi-a propus să o realizeze înot de la izvoarele Dunării până la Marea Neagră în data de 20 iunie, din oraşul Donaueschingen, din Germania. Bibliotecarul din Petroşani doreşte să stabilească un record mondial prin parcurgerea Dunării din Munţii Pădurea Neagră şi până la Sulina, fără costum de neopren.

    Marţi, Avram Iancu a ajuns în România, fiind întâmpinat de sute de oameni pe malul Dunării, în oraşul Moldova Nouă, din judeţul Caraş-Severin. La sosirea bibliotecarului, a fost intonat imnul României, acesta fiind primit cu sare şi pâine, la eveniment participând şi primarul oraşului, Adi Torma, precum şi prefectul judeţului Caraş-Severin, Matei Lupu.

    „Este o tentativă de a realiza o premieră mondială pentru noi, românii. Vă mulţumesc că aţi venit în număr atât de mare să-mi faceţi o primire călduroasă, vreau să vă spun că această primire depăşeşte cu mult ceea ce probabil ne-am imaginat. Nu este doar proiectul meu, este un proiect românesc care se vrea a evidenţia România la nivel internaţional. În calitate de bibliotecar, vreau să îndemn generaţia tânără să-şi orienteze privirile spre lectură, pentru că este foarte important. Îmi doresc să duc până la capăt această tentativă, mi-am dorit să ajung aici foarte mult. Mai am încă o mie de kilometri până la final”, a declarat Avram Iancu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ideea NEBUNĂ a unui om care nu mai suporta să stea blocat în TRAFIC. Vezi cum ajunge zilnic la serviciu

    Benjamin David s-a săturat de stresul navetei zilnice şi a decis sa meargă pe altă rută spre birou. Acum el îşi bagă laptopul, costumul şi pantofii într-o geantă impermeabilă, o pune în spate şi înoată 2km până la locul de muncă.

    El lucrează în Munich, Germania, şi înoată indiferent de anotimp, doar costumaţia i se schimbă. David spune că naveta astfel este mai relaxantă şi chiar mai rapidă decât să stea în trafic.