Tag: Ingo Nissen

  • Sonae Sierra micsoreaza proiectul mall-ului care ar fi fost cel mai mare din Romania

    “Am inceput sa optimizam proiectul. Avem cateva concepte, cateva
    schite si suntem intr-un proces de redesenare a proiectului. Va fi
    mai mic decat era stabilit initial (n.red. 110.000 metri patrati
    inchiriabili), va avea probabil aproximativ 80.000 – 90.000 de
    metri patrati suprafata inchiriabila”, a declarat, pentru BUSINESS
    Magazin, Ingo Nissen, country manager al Sonae Sierra.

    ParkLake Plaza urmeaza a fi amplasat in zona Titan din Capitala,
    proiectul, care include si doua cladiri de locuinte, urmand a fi
    dezvoltat intr-un parteneriat 50% – 50% de Sonae Sierra si compania
    irlandeza Caelum Development. Investitia pentru dezvoltarea
    proiectului a fost estimata initial la circa 590 de milioane de
    euro, aceasta fiind cea mai mare valoare anuntata pentru un centru
    comercial local.

    “Piata este cu totul diferita. In primul rand, cererile
    retailerilor pentru spatii au scazut in ceea ce priveste
    suprafetele iar obtinerea unei finantari pentru un proiect atat de
    mare ar fi foarte, foarte dificila. Inca nu am facut calculele dar
    investitia necesara se va diminua cu un procent semnificativ”, a
    mai declarat Ingo Nissen.


    Sonae Sierra, unul dintre cei mai mari dezvoltatori, proprietari
    si administratori de centre comerciale la nivel mondial, a intrat
    pe piata locala in 2007 prin achizitia River Plaza din Ramnicu
    Valcea (aprox. 18.000 mp inchiriabili), intr-o tranzactie estimata
    la momentul respectiv la 42 de milioane euro. Compania
    intentioneaza sa dezvolte alte doua centre comerciale in Craiova si
    Ploiesti, care cu ParkLake Plaza ar ridica necesarul de investitii
    la aproximativ 900 de milioane de euro.

    “Proiectul din Craiova are un grad de ocupare foarte bun si deja
    am inceput sa semnam contracte finale de inchiriere. Se va numi
    Adora Mall si estimam ca va fi deschis la finalul anului 2012 sau
    in primavara anului 2013”, a mai afirmat country managerul
    companiei portugheze. Adora Mall ar urma sa aiba o suprafata
    inchiriabila de aprox. 56.000 mp, centrul comercial avand deja un
    grad de inchiriere de circa 65% – 70% potrivit informatiilor din
    piata. In Craiova urmeaza a fi deschis West Gate, la finalul anului
    viitor, in acest moment nefiind existente insa informatii noi
    privind stadiul proiectului.

    In privinta obtinerii resurselor financiare pentru dezvoltarea
    proiectelor din Romania, Ingo Nissen spune ca discutiile cu bancile
    merg mai bine decat la inceputul acestui an chiar daca asta nu
    inseamna ca Sonae se afla in ultimele etape ale negocierilor cu
    bancile. “La inceputul lui 2010 vom aborda si bancile locale. Nu
    stiu daca vor avea resursele financiare necesare sau daca vor fi
    dispuse sa acorde finantari dar trebuie sa o facem. La un moment
    dat vor trebui sa inceapa sa acorde finantari.”

    In plus, seful companiei pe plan local spune ca exista discutii
    pentru achizitionarea unor parcele de teren in diferite orase din
    tara dar si a unor proiecte care nu au mai fost incepute din cauza
    declansarii crizei financiare. “In acest moment sunt oportunitati
    uriase pe piata. Preturile sunt in cadere si multi proprietari vor
    sa vanda. (…) Sau facut multe greseli in trecut”, a mai spus
    managerul Sonae Sierra.