Tag: inghesuia

  • Americanii se înghesuie să cumpere avioane private la mâna a doua de la chinezi

    „Bunurile de lux cum sunt avioanele private sunt de regulă primele scoase la vânzare de companiile care nu şi le mai permit”, spune James Coak, vice-preşedinte pentru dezvoltare internaţională la Titan Aviation.

    Până în prezent 15 din cele 268 de avioane private care au baza sau sunt înregistrate în China au fost vândute în afara ţării, faţă de media anuală de 10 din perioada 2014 – 2017. Analistul Daniel Hall de la FlightAscend crede că numărul avioanelor vândute de chinezi va ajunge la 20 în acest an.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Americanii se înghesuie să cumpere avioane private la mâna a doua de la chinezi

    „Bunurile de lux cum sunt avioanele private sunt de regulă primele scoase la vânzare de companiile care nu şi le mai permit”, spune James Coak, vice-preşedinte pentru dezvoltare internaţională la Titan Aviation.

    Până în prezent 15 din cele 268 de avioane private care au baza sau sunt înregistrate în China au fost vândute în afara ţării, faţă de media anuală de 10 din perioada 2014 – 2017. Analistul Daniel Hall de la FlightAscend crede că numărul avioanelor vândute de chinezi va ajunge la 20 în acest an.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bătălia jucătorilor privaţi din sănătate

    Anul următor mă aştept la una două tranzacţii foarte mari, chiar între primii cinci jucători. Companiile de private equity se apropie de maturitate. Acolo ar putea să fie o schimbare majoră, o tranzacţie. Nu doar datorită maturităţii, ci şi datorită comportamentului pieţei”, descrie Mihai Marcu aşteptările sale legate de evoluţia pieţei de profil în 2019. El anticipează o scădere a tranzacţiilor cu valoare mică şi spune că piaţa se consolidează mai greu, deoarece în momentul de faţă au rămas la vânzare doar 4-5 companii „care mai contează în dinamica marilor jucători”.

    Potrivit estimărilor sale, valoarea pieţei de servicii medicale private, neincluzând zona farma, se situează între 1,2 şi 1,4 miliarde de euro. „Urmează un an tare”, spune Marcu, adăugând că după MedLife, lider de piaţă în prezent, „Medicover atacă puternic poziţia Reginei Maria. Sunt foarte activi în piaţă, ţintesc să ia poziţia a doua. Achiziţionează o dată la o lună între una şi trei companii locale mari. Sanador se dezvoltă iarăşi foarte frumos, organic.”

    În ceea ce priveşte evoluţia cifrei de afaceri a grupului MedLife până la sfârşitul lui 2018, el prevede că aceasta va ajunge la circa 180 de milioane de euro, revenindu-i astfel 12-13% din piaţă.

    Marcu spune că, pentru anul acesta, planurile de achiziţie ale grupului au ajuns la final, după tranzacţiile deja efectuate, printre care se numără Centrul Medical Ghencea şi compania Polisano. „Vom achiziţiona în continuare companii, dar la o scară mai mică” şi asta deoarece MedLife este deja prezentă pe aproape întreg teritoriul României, în oraşele cu peste 150.000 de locuitori, aşa că nu prea mai au unde să se extindă, explică el.

    Pe viitor, Marcu spune că pe piaţă vor funcţiona cu două branduri: pe segmentul de high-end va funcţiona MedLife, iar pe mid-low market, Sfânta Maria, care va include Centrul Medical Ghencea şi Anima. Ca plan de extindere, el spune că toamna aceasta vor deschide prima clinică Anima în afara Bucureştiului, la Bacău.

    Aşteptările sale pentru brandul Sfânta Maria sunt ca acesta să genereze cam 5% din cifra de afaceri a MedLife: „Companiile care vor funcţiona sub brandul Sfânta Maria se îndreaptă spre 10 milioane de euro. Există anumite zone, cum ar fi cea de Casă (casa de asigurări n.red.), în care Sfânta Maria este competitorul Medlife”. 

    Potrivit lui Marcu, cele două branduri vor avea interese divergente şi vor funcţiona cu echipe de vânzări, board, laboratoare, puncte de recoltare şi preţuri diferite. „Spitale vor exista doar pe brandul MedLife, nu şi pe Sfânta Maria. Probabil că farmaciile din toate clinicile mari ale Sfintei Maria vor fi tot Pharmalife”, adaugă el. Printre principalii competitori ai brandului Sfânta Maria se numără companiile Sante şi Medas, în Bucureşti.

    Reprezentantul grupului medical crede că este foarte greu ca un alt jucător să intre pe o piaţă dominată deja la nivel naţional de MedLife, urmată de Regina Maria şi Medicover la nivel regional. În ceea ce priveşte Capitala, Marcu spune că Sanador este un jucător foarte puternic, dar că pentru a deschide o reţea naţională ar dura 10 ani.

    Comparativ cu statele vecine, el plasează România mult peste pieţele din Bulgaria, Serbia sau Ungaria. „Piaţa e la un nivel de maturitate mult mai mare faţă de toţi vecinii. Distanţa faţă de aceştia este nu mare, ci uriaşă. Cel mai mare operator din Ungaria sau Serbia are undeva la 20 de milioane de euro cifra de afaceri. De 9-10 ori mai mică.” Totuşi, admite că decontările din Serbia, Bulgaria sau Ungaria sunt mai bune decât în România.

    Chiar dacă momentan nu au un plan concret legat de intrarea pe o piaţă străină, reprezentantul MedLife spune că, pe viitor, nu exclude această posibilitate: „Vom intra probabil cu 2-5 milioane de euro într-o ţară şi vom vedea cum funcţionează în 12-18 luni. Nu în forţă, pentru că nu ştim dacă funcţionează. Simt că în oraşele mari de tip Budapesta, Sofia şi Belgrad merită intrat. Nu şi în est, în Moldova şi Ucraina”.

    Bariera lingvistică şi reglementările diferite legate de decontările de la casele de asigurări sunt principalele impedimente cu care el crede că s-ar putea confrunta un jucător român la intrarea pe o piaţă internaţională. „Dar cu siguranţă veţi vedea firme româneşti care vor trece graniţa. România şi-a depăşit vecinii la o distanţă uriaşă şi poate deveni un pol care să atragă pacienţi străini.” Cu toate că pacienţii străini nu se înghesuie încă să vină la tratament la noi în ţară, Marcu crede că în 4-5 ani vom vedea mulţi pacienţi, nu bulgari, unguri sau sârbi, ci din ţări cu liste lungi de aşteptare.

    Printre tendinţele pieţei, Marcu remarcă şi faptul că o mare parte dintre pacienţii români „se mută din avionul pentru Viena sau Istanbul în taxi” şi aleg să se trateze la clinici ca Monza, Sanador şi Regina Maria, „nu doar MedLife”, şi asta pentru că mulţi care „s-au tratat la Viena sau Istanbul au făcut recidive. Eu prevăd că în perioada următoare pacienţii vor reveni în spitalele private româneşti”.

    Marcu spune că „moda” tratamentelor în străinătate a apărut în urma greşelilor unor politicieni „cu un comportament arogant”, care au ales serviciile unor clinici private din afară pentru intervenţii simple, care s-ar fi putut efectua lejer la noi în ţară. Totuşi, adaugă că lucrurile se schimbă: „Există o migraţie a pacientului, a turistului medical către spitale private româneşti care încep să lucreze pe nişte nişe medicale foarte bine puse la punct”.

    Anul acesta, numărul de pacienţi din clinicile MedLife a crescut cu 10-15%, iar în spitalele grupului, cu 30-40%. Preşedintele executive al MedLife crede că majorarea numărului de români care aleg serviciile private locale se datorează în egală măsură faptului că mulţi renunţă să plece în afară, dar şi că din ce în ce mai mulţi pacienţi aleg să plece de la stat la privat: „Cred că cei cu operaţii foarte scumpe nu mai pleacă afară. Iar cei cu operaţii de linie se mută din sistemul public către cel privat”.

    Totuşi, spune că sistemul privat nu îl poate înlocui pe cel public, mai ales în oraşele unde sunt centre universitare puternice, precum Bucureşti, Cluj, Timişoara, Mureş sau Iaşi. „E nevoie de spitale de urgenţă regionale – au o importanţă strategică pentru ce înseamnă urgenţă. Fie şi pentru simplul motiv că este interzis să faci urgenţă la privat.”

    De ce pleacă tot mai mulţi pacienţi de la stat la privat? „Într-un stat în care, din total cheltuieli într-un spital, 90% sunt salariile, nu e rău că medicii sunt plătiţi, dar este necesar ca aceşti bani să fie luaţi de undeva. Acest undeva se regăseşte în adresabilitatea oamenilor”, încheie el.

  • Soluţia autorităţilor din Senegal pentru problema supraaglomerării din capitală: construcţia un oraş în stil futurist, cu o investiţie de 2 miliarde de dolari

    Liderii senegalezi şi-au propus de mult timp să construiască un nou centru urban care să rezolve problema supraaglomerării capitalei Dakar. Cu o populaţie care depăşeşte trei milioane de locuitori, oraşul se confruntă zilnic cu blocaje în trafic, microbuze înghesuite şi grupuri mari de şomeri.

    Proiectul de dezvoltare a noului oraş – Diamniadio Lake City (DLC), promite să atenueze o parte din această presiune. După ce au obţinut aprobarea în 2013, dezvoltatorii au spus că vor finaliza construirea oraşului futurist de 2 miliarde de dolari, situat la 20 de mile de Dakar, până în 2035. La sfârşitul anului trecut, ministrul responsabil de proiect, Cheikh Kanté, a anunţat că acesta este în proporţie de 80% complet.

    Când va fi terminat, Diamniadio se va întinde pe 4.000 de hectare şi va cuprinde un parc industrial, facilităţi de divertisment şi o universitate pentru aproximativ 30.000 de studenţi. Proiectul va oferi, de asemenea, o combinaţie de locuinţe de lux, de clasă mijlocie şi low-cost pentru aproximativ 350.000 de locuitori.

    Pe lângă reducerea aglomeraţiei, dezvoltarea face parte dintr-o strategie naţională de promovare a creşterii economice. Deşi economia Senegalului creşte cu aproximativ 6% anual, datoria publică a crescut la aproape 61% din PIB.

    Criticii proiectului se tem că investiţia de 2 miliarde de dolari va scufunda ţara şi mai mult în datorie. Ei sunt, de asemenea, sceptici în ceea ce priveşte motivaţia autorităţilor, deoarece anunţul legat de lansarea proiectului a fost făcut în perioada   campaniei de realegere a actualului preşedinte, Macky Sall. Alţii se tem că proiectul va fi inaccesibil pentru majoritatea locuitorilor din Senegal.

    În ciuda acestor preocupări, oraşul este totuşi o capodoperă de planificare urbană. Diamniadio Lake City (DLC), combină arhitectura contemporană şi abstractă cu elemente din istoria şi cultura bogată a naţiunii. Designul DLC a fost inspirat de cultura şi peisajul senegalez. Cel mai faimos copac din Senegal, baobabul, a fost o sursă esenţială de inspiraţie pentru proiect.

    Deşi pot trăi timp de 2.500 de ani, baobabii au fost victime ale schimbărilor climatice şi temperaturilor globale în creştere. DLC lucrează pentru a combate aceste forţe prin instalarea de acoperişuri verzi şi implementarea tehnologiilor de energie regenerabilă. Printre materiale utilizate în construcţia oraşului se numără cuprul, sticla, oţelul şi panourile de beton, care se conectează pentru a forma un mozaic strălucitor de clădiri.

    DLC este situat la doar 15 minute de la noul aeroport internaţional Blaise Diagne din ţară. După finalizare, va găzdui propria gară. Centrul de divertisment al oraşului are un mall, o bibliotecă naţională şi locuinţe rezidenţiale de ultimă generaţie. Acesta include, de asemenea, un hotel de cinci stele.

  • Locuinţele românilor, dintr-o privire: Deşi mai înghesuiţi de la un an la altul, oamenii cumpără tot mai multe case şi apartamente

    Anii 2001-2008 au marcat cea mai lungă perioadă de creştere, care a culminat însă cu prăbuşirea pieţei imobiliare în 2009, după instalarea crizei economice.

    Piaţa se află pe un trend crescător din 2014 încoace, spre deosebire de suprafaţa medie construită a locuinţelor finalizate anual, care se află în continuă scădere din 2013 încoace. Reducerea suprafeţelor medii are loc în contextul în care România este lider între ţările în care cei mai mulţi tineri trăiesc în locuinţe supraaglomerate.

    Citiţi mai multe pe ZIARUL FINANCIAR

  • Marius Vintilă: „Nu sunt mulţumit de supermarketuri. Înghesuie sub mii de metri pătraţi de acoperiş de tablă mii de produse, dintre cele mai periculoase şi mai inutile.

    Pe Facebook, Marius Vintilă a scris: „Nu sunt mulţumit de supermarketuri. Înghesuie sub mii de metri pătraţi de acoperiş de tablă mii de produse, dintre cele mai periculoase şi mai inutile.

    Pe care le aduc de la mii de kilometri distanţă, siluind conceptul de economie de resurse în numele profitului trimestrial. Orchestrează, cu alte cuvinte, o industrie alimentară în care producătorul şi produsul nu mai au nici o legătură cu ţăranul şi cu marfa lui de acum 50-70 de ani.

    Producătorul este o companie care lucrează pentru investitor, care investitor poate fi chiar (nu rîdeţi!) Mitsubishi sau Goldman Sachs sau orice alt gigant care are chef la un moment dat să scoată bani din orice merge (sursa: Stefano Liberti, “Stăpînii hranei”).

    Iar industria alimentară face încă profit. Mare. Inutil să spun că mi-ar plăcea să îmi fac cumpărăturile la o piaţă de producător, din care mai există foarte puţine, unde numărul mic de produse e compensat cu vîrf şi îndesat de calitatea lor. Greu.

    Dar de curînd am avut totuşi surpriza să mă bucur de un produs al unui supermarket: documentarul “România neîmblînzită”.

    Deşi făcut în stilul lor, al supermarketurilor, cu resurse aproape exclusiv de afară (stilul tradiţional al coproducţiilor româno-străine, actorii lor şi caii noştri – aici, şi urşii), deşi textul abundă de clişeele cu care Teleenciclopedia ne-a adormit în sîmbetele cînd după ea nu urma decît cîte o producţie Mosfilm, documentarul mi se pare absolut valabil ca prim pas în domeniu.

    E drept, la final aşteptam să înceapă filmul cu Belmondo sau Sandokan sau ceva asemănător, dar vă rog să înţelegeţi, mi s-a activat reflexul căpătat în anii ’70, cînd verile erau luungi, biletul la film 1 leu şi 50 de bani, iar “completările”, documentare de cîte 10 minute despre deltă sau Carpaţi, erau făcute de Sahia Film cu oameni relativ competenţi pentru vremurile alea. Dar, cum ziceam, updatarea e valabilă.

    Cel puţin pentru publicul de supermarket, din categoria celor care comentează cu voce tare “uite rîsul” la cadrele cu rîşi, respectiv “uite somnul” la cadrele cu morun.

    Însă la total general, să spunem că, din fericire, filmul are o singură problemă majoră: aceea că dintre toate afişele care i s-au făcut (de ai noştri, probabil), nici unul nu se apropie măcar de cadrele absolut spectaculoase, luate, montate şi puse pe muzică de echipa de producţie.

    Un produs de calitate al unui supermarket. Între timp, National Geographic, care prin tradiţie se ocupă cu imaginile documentare din lumea animalelor, a decis că evenimentul lunii este totuşi, nunta prinţului Harry. Co’ect! Cînd am intrat sîmbătă în cabana Postăvarul, altitudine 1600 şi ceva, rula nunta lu’ ‘arry. De altfel, e de înţeles. La Postăvarul ursul se vede pe geam în fiecare seară, live, mai rare sunt live-rile cu maimuţe.

    Acuma, sigur că între nunţile diverselor sălbăticiuni, de la cea fără contact a somonului sau banala împreunare leonină, şi ritualul de împerechere al unor primate de rang înalt e doar o diferenţă de nuanţă care se referă strict la audienţă.

    Şocant ar fi să vedem că NG începe să vîndă, la concurenţă cu supermarketurile, băuturi carbogazoase. Ah, dar stai, era acum cîţiva ani o serie cu mari întreprinderi, printre care Cola, Ferrari, Lamborghini. Nu, nu era despre căluţ sau despre taur. Hmm…oare cînd bagă şlapi la National Geographic?”

  • GADGET REVIEW: Sony A7 III, un aparat foto mirrorless care face toţi banii – VIDEOREVIEW

    Înainte să trecem la analiza camerei, ar fi bine să stabilim linia de produse a Sony. Exită trei linii de produse A7: A7, modelul de bază, apoi A7S, modelul destinat specialiştilor video, şi A7R, gama de vârf, cu senzor de rezoluţie mare (A7RIII are un senzor de 42 de megapixeli) pentru fotografii care vor calitatea maximă. Aşadar, ar putea părea ciudat pentru necunoscători atunci când zic că A7 III este modelul de bază deşi are un asemenea preţ.

    Să trecem la detalii. A7 III are un nou senzor de imagine cu iluminare din spate Exmor R CMOS de 24,2 MP şi cu un motor de procesare a imaginii BIONZ X, care ar trebui să îmbunătăţească viteza de procesare de până la 1,8 ori comparativ cu A7 II. Acest lucru permite fotografierea în rafală de până la zece cadre pe secundă. Poate nu îndeajuns de rapidă pentru fotografierea sportivă, dar suficient pentru mai toate situaţiile de fotografiere obişnuite. În plus, camera are un spectru ISO bun de la 100 până la 51.200 (care se poate extinde digital ISO 50 – 204.800 pentru fotografie).

    Camera are 425 de puncte de focalizare cu detecţie de contrast care lucrează împreună cu cele 693 de puncte ale sistemului AF de detecţie de fază pe care l-a împrumutat de la modelul A9. Acest sistem pentru autofocus acoperă aproximativ 93% din cadru. Practic, asta se traduce în faptul că indiferent unde îndrepţi camera, aceasta va focusa foarte repede şi aproape tot timpul corect. Am realizat portrete, peisaje, fotografie macro, am fotografiat copii şi animale de companie (elemente dinamice în cadru) şi totul a mers fără cusur. Un alt lucru de care am fost impresionat este funcţia Eye AF, prin intermediul căreia camera caută ochii unei persoane şi se focalizează pe aceştia (e binecunoscut faptul că pentru o fotografie portret reuşită ochii trebuie să fie tot timpul în clar). |n timpul testelor, camera a detectat ochii atât în lumină, cât şi la interior, chiar şi dacă persoana fotografiată avea ochii închişi.

    Pe partea video, camera poate filma 4K până la 30 fps (cadre pe secundă) şi Full HD la 120 cadre pe secundă, ceea ce înseamnă că se pot realiza clipuri video slow motion de 4-5x cu autofocus continuu. Reprezentanţii Sony au declarat că A7 III filmează video pe toată lăţimea senzorului de imagine full frame, fără efect de îmbinare, care duce la colectarea unui volum de date de 2,4 ori mai mare decât cel necesar pentru clipurile video 4K. Pe scurt, camera înregistrează imagini la o calitate 6K, apoi informaţiile sunt supraeşantionate pentru a realiza clipul 4K. Asta ar înseamna imagini mai clare, mai detaliate şi cu o gamă de culori mai mare. Am filmat atât 4K cât şi full HD la 100 cadre pe secundă şi am fost mulţumit de rezultat. La o deschidere mică a diafragmei, fundalul este frumos înceţoşat, are o textură cremoasă, iar atunci când lucrurile trebuie să fie în focus totul arată clar, fără prea mult zgomot în imagine.

    Noul model full-frame poate de asemenea să salveze imagini în format RAW de 14 biţi, inclusiv în modurile de fotografiere în rafală şi declanşare silenţioasă (potrivit pentru momentele în care trebuie să fii cât mai puţin intruziv, de pildă botezurile sau nunţile) şi este dotat cu un sistem de stabilizare optică pe cinci axe. Aşadar, modelul de bază al Sony nu este chiar de bază şi are foarte multe tehnologii ce se regăsesc doar în camere foto mult mai scumpe.

    La nivel de design, A7 III arată similar cu modelul anterior, cu menţiunea că butoanele au fost mărite, ceea ce înseamnă o utilizare mai bună şi mai eficientă a camerei foto, care este destul de ergonomică şi confortabil de utilizat chiar şi pentru mai multe ore. Ceea ce o face extrem de potrivită pentru cei care au nevoie de un aparat de fotografiat uşor ce poate fi cărat peste tot, în ghiozdan sau în geantă.

    De asemenea, camera vine cu trei butoane programabile pe ce funcţii doreşte fotograful. Aşadar, cum fiecare are stilul lui de fotografiere, este bine că nu mai trebuie să piezi timpul prin meniuri pentru a căuta setările de care ai nevoie.

    După cum ziceam, autofocusul acestei camere este foarte rapid şi precis când vine vorba de fotografiere, indiferent de situaţie. Pe partea de video, autofocusul continu (AF-C) este unul destul de bun şi rapid, chiar dacă nu ajunge la standardul înalt deţinut de funcţia Dual Pixel CMOS al Canonului.

    Culoarea reprodusă de A7 III este bună, în special pe tonurile de piele, fotografiate chiar în lumină artificială. Peisajele sunt contrastante şi culorile bine saturate (toate astea în modul standard de fotografiere). Atunci când lumina scade, fotograful are la dispoziţie plaja largă de ISO la care să apeleze. |n cazul de faţă, am încercat fotografierea la toate nivelurile de ISO şi pot spune că imaginile surprinse la ISO 51.200 sunt încă utilizabile. Sigur, cu zgomotul de rigoare. Restul imaginilor cu ISO de până la 204.800 sunt pline de zgomot, dar atunci când fotograful caută detalii şi vrea dinadins să surprindă un cadru anume, camera îl poate ajuta.

    Un alt element important este autonomia bateriei. Este notoriu faptul că aparatele de fotografiat mirrorless, fiind atât de mici, nu au o autonomie prea bună a bateriei. Sony a îmbunătăţit lucrurile şi aici şi susţine că A7 III poate fotografia peste 700 de cadre într-o singură încărcare. |n lumea reală, acest lucru se traduce într-o zi de lucru şi nu ar trebui să-ţi faci griji că nu ai încărcătorul la tine atunci când pleci din camera de hotel. Eu am fotografiat şi filmat ore bune într-o zi, cu pauze, evident, şi am fost mulţumit de performanţa bateriei.

    Ce nu mi-a plăcut la această cameră este că ecranul nu e rabatabil (poate fi înclinat doar puţin în sus şi în jos), ceea ce face dificil să te filmezi singur (un mare ”nu“ din partea celor care vor să facă vlogging). De asemenea, un alt minus este şi faptul că nu poţi naviga tactil prin meniu. Totuşi, aceste lucruri sunt minore pentru cineva interesat de fotografie şi video.
    Luând în considerare toate aceste elemente, Sony A7 III este o cameră aproape perfectă, ce înglobează o sumedenie de tehnologii care pot atrage fotografii amatori, dar şi profesionişti.

     


    CASETĂ TEHNICĂ:
    SENZOR 24,2 MP, FULL-FRAME EXMOR R CMOS, 35,6 X 23,8 MM
    PROCESOR IMAGINE BIONZ X
    PUNCTE DE AUTOFOCUS 694 DE PUNCTE DE DETECTARE A FAZEI ŞI
    425 DE PUNCTE DE DETECTARE A CONTRASTULUI
    ISO 100-51.200 (EXTENSIBIL PÂNĂ LA 50-204.800)
    VIDEO 4K UHD LA 30/24 FPS ŞI FULL HD PÂNĂ LA 120 FPS
    ECRAN LCD, 921.600 DE PUNCTE
    FOTOGRAFIE ÎN RAFALĂ
    10 FPS (177 JPEG, 89 RAW COMPRESAT ŞI 40 DE FILE RAW NECOMPRESATE)
    CONECTIVITATE WI-FI, NFC, BLUETOOTH
    MĂRIME 126,9 X 95,6 X 73,7 MM
    GREUTATE 650 GRAME (CU BATERIE ŞI CARD DE MEMORIE)
    PREŢ 10.000 DE LEI (FĂRĂ OBIECTIV)
     

  • Când principiile valorează mai mult decât banii. Simona Halep a refuzat un contract de 2 milioane de dolari

    Motivul pentru care Simona Halep pierde 2 miloane de dolari

    O cunoscută companie de cosmetice din SUA i-a pus pe masă un contract de 2 milioane de dolari Simonei Halep, însă jucătoarea a ratat sponsorizarea dintr-un motiv care poate părea ciudat! Conform jurnaliştilor de la Libertatea, firma americană ar fi dorit să ia legătura în mod direct cu Halep, dar discuţiile nu au mai avut loc, deoarece managerul Virginia Ruzici se ocupă de toate negocierile cu sponsorii. Fosta tenismenă nu a acceptat să-şi încalce principiile în ciuda sumei tentante pe care ar fi încasat-o protejata ei, aşa că afacerea a picat.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • Medic din România: „Sunt în asentimentul domnului Şerban Nicolae. Un corupt nu trebuie să stea într-o cameră 3 pe 3, cu 3 în pat, în igrasie şi mizerie. În astfel de condiţii trebuie să stea un bătrân, un bolnav, un copil instituţionalizat”

    Pe Facebook, medicul Gabriel Diaconu a scris: „Sunt în asentimentul domnului Şerban Nicolae. Un corupt nu trebuie să stea într-o cameră 3 pe 3, cu 3 în pat, în igrasie şi mizerie.

    În astfel de condiţii trebuie să stea un bătrân, un bolnav, un copil instituţionalizat, un sărman naiv al votului la pungă, un edentat, un analfabet, un terchea şi-un berchea, un tânăr mizantrop student la facultate, un vis cu cai verzi pe pereţi, un veşnic doritor de mare, soare etc, eventual pe bani mulţi. Acolo să-i ducem pe oricine, mai puţin pe cei care-şi trăiesc viaţa la fentă.

    Pentru că dacă-i dau crezare domniei sale, şi dacă e să fie dreptate, echitate, demnitate, atunci musai să fie pentru toţi.

    Dacă-i dau gir, atunci gir să fie şi pentru toţi care-au murit prematur îndopaţi cu antibiotice ca ultimă redută în faţa jegului şi-a bacteriei ce creşte numai în rahat.
    Şi dacă-i dau gir, atunci cuminţi să stăm în timp ce diverşi lupi stau de vorbă cu noi despre ce-o să mai mâncăm diseară.

    Nu-i doresc celulă grea nici unui borfaş, băiat de trupă, combinator de ocazie şi întreţinut instituţional. Au simpatia, umorul, pastelul vorbelor făcute stâlci şi-al banilor băgaţi prin plasă. Îi doresc doar să facă un pic de muncă. Muncă adevărată. Muncă la frecat podelele într-un spital al patriei. Muncă la curăţat veceuri prin şcolile neamului. Muncă în cot, la cot, pe coate cu toţi cei care, dimineaţă de dimineaţă, adună gunoaie de prin pubele prea pline de ciolane roase, de măduve supte, de zgârciuri rămase. Cu alte cuvinte, să-şi ducă viaţa un pic (şi) prin vieţile noastre.

    Ăilalţi. Ăia care încă mai muncesc. Încă mai plătesc cinstit, taxă cu taxă. Ăia care nu dorm noaptea de frica somaţiilor. Căci încă n-am ajuns să fim vlădică şi opincă.

    Cititi mai multe pe www.romanibuni.ro

  • Medic din România: „Sunt în asentimentul domnului Şerban Nicolae. Un corupt nu trebuie să stea într-o cameră 3 pe 3, cu 3 în pat, în igrasie şi mizerie. În astfel de condiţii trebuie să stea un bătrân, un bolnav, un copil instituţionalizat”

    Pe Facebook, medicul Gabriel Diaconu a scris: „Sunt în asentimentul domnului Şerban Nicolae. Un corupt nu trebuie să stea într-o cameră 3 pe 3, cu 3 în pat, în igrasie şi mizerie.

    În astfel de condiţii trebuie să stea un bătrân, un bolnav, un copil instituţionalizat, un sărman naiv al votului la pungă, un edentat, un analfabet, un terchea şi-un berchea, un tânăr mizantrop student la facultate, un vis cu cai verzi pe pereţi, un veşnic doritor de mare, soare etc, eventual pe bani mulţi. Acolo să-i ducem pe oricine, mai puţin pe cei care-şi trăiesc viaţa la fentă.

    Pentru că dacă-i dau crezare domniei sale, şi dacă e să fie dreptate, echitate, demnitate, atunci musai să fie pentru toţi.

    Dacă-i dau gir, atunci gir să fie şi pentru toţi care-au murit prematur îndopaţi cu antibiotice ca ultimă redută în faţa jegului şi-a bacteriei ce creşte numai în rahat.
    Şi dacă-i dau gir, atunci cuminţi să stăm în timp ce diverşi lupi stau de vorbă cu noi despre ce-o să mai mâncăm diseară.

    Nu-i doresc celulă grea nici unui borfaş, băiat de trupă, combinator de ocazie şi întreţinut instituţional. Au simpatia, umorul, pastelul vorbelor făcute stâlci şi-al banilor băgaţi prin plasă. Îi doresc doar să facă un pic de muncă. Muncă adevărată. Muncă la frecat podelele într-un spital al patriei. Muncă la curăţat veceuri prin şcolile neamului. Muncă în cot, la cot, pe coate cu toţi cei care, dimineaţă de dimineaţă, adună gunoaie de prin pubele prea pline de ciolane roase, de măduve supte, de zgârciuri rămase. Cu alte cuvinte, să-şi ducă viaţa un pic (şi) prin vieţile noastre.

    Ăilalţi. Ăia care încă mai muncesc. Încă mai plătesc cinstit, taxă cu taxă. Ăia care nu dorm noaptea de frica somaţiilor. Căci încă n-am ajuns să fim vlădică şi opincă.

    Cititi mai multe pe www.romanibuni.ro