Tag: ING Groep

  • Tranzactia lunii: grupul ING isi vinde banca online din SUA pentru 9 mld. dolari

    Tranzactia are loc in virtutea planului, aprobat in 2009 de UE,
    de restructurare prin vanzare de active, drept conditie pentru
    primirea ajutorului de 10 mld. euro (14 mld. dolari) de la statul
    olandez, in conditiile crizei financiare de atunci.

    Pana acum, noteaza Bloomberg, grupul ING a rambursat statului
    olandez 7 miliarde de euro. Grupul a mai vandut in virtutea
    aceluiasi plan si banca WestlandUtrecht Bank din Olanda.

    ING va primi 6,2 mld. dolari in numerar si 2,8 mld. dolari in
    actiuni Capital One, astfel incat, in urma tranzactiei, va deveni
    actionar al Capital One cu 9,9%. Grupul olandez a purtat negocieri
    de vanzare a diviziei si cu General Electric, CIT Group si
    Citigroup, conform presei internationale.

    ING a anuntat ca isi va concentra eforturile de dezvoltare a
    operatiunilor ING Direct in Canada, Spania, Australia, Franta,
    Italia si Germania, tari care nu intra sub incidenta planului de
    restructurare din 2009.

    Capital One este a saptea banca comerciala din SUA, cu depozite
    de 125,4 miliarde de dolari la sfarsitul primului trimestru si va
    urca pe locul al saselea dupa achizitia ING Direct USA, cea mai
    mare banca online din SUA, cu depozite de 81,6 miliarde de
    dolari.