Tag: industrializare

Dragoş Damian este CEO al companiei farmaceutice Terapia-Ranbaxy şi preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România.

Eu personal vad repornirea Institutului Cantacuzino ca pe o victorie economica, ca pe o franare, chiar daca modesta, a dezindustrializarii Romaniei. Fie ca este vorba de neglijenta sau nepasare, de management deficitar sau incompetenta, de frauda sau de-a dreptul de furt, de lipsa de viziune sau de tradarea intereselor nationale, industria chimica, incepand cu exploatarea resurselor si pana la adaugarea de valoare in produsul finit, candva fala economiei economiei noastre alaturi de industria constructiilor de masini si de cea metalurgica, a fost pusa la pamant in mai putin de 10 ani.

Revenirea in actualitate a Institutului Cantacuzino ma bucura nu numai ca pe un mare partizan al reindustrializarii, ci si ca pe unul dintre milioanele de romani care de-a lungul deceniilor au fost imunizati cu produse fabricate aici, sau ca pe unul dintre milioanele de parinti care si-a vaccinat sau tratat copiii cu medicamente de la institut. Nu exista multe structuri industriale in lume, indiferent ca sunt sub actionariat public sau privat, probabil doar 7-8, care sa dezvolte, manufactureze si comercializeze vacinuri, reactivi, seruri si produse biologice. Iar rolul lor pentru siguranta si securitatea populationala este de prima importanta, indiferent de polemicile iresponsabile ale diverselor curente de internet care decredibilizeaza actul imunizarii (s-a uitat fara indoiala despre variola, poliomelita, TBC, gripa, despre epidemiile devastatoare din istoria omenirii care astazi sunt aminiri tocmai din cauza imunizarii). Este asa de important incat sunt tari gata sa securizeze prin paza militarizata producatorii de vaccinuri in asa fel incat sa se evite o eventuala agresiune de tip terorist cu posibile efecte cumplite asupra sanatatii publice.

Revenind la Institutul Cantacuzino, despre care imi permit sa decretez ca este personalitatea anului 2013 in sanatate, cred ca nu trebuie sa vorbim despre trecut si prezent, ci despre viitor, daca dorim sa ajunga o personalitate si in economie. Astfel, planurile de masuri de conformare cu bunele practici de fabricatie GMP sunt capitale pentru ca regulile de calitate din UE privind fabricatia medicamentelor nu permit abateri sau exceptii, iar costurile de milioane de Euro necesare repornirii institutului arata ce inseamna sa nu respecti regulile jocului. Diversificarea si modernizarea portfoliului, altfel spus dezvoltarea afacerii, nu sunt elemente de competitivitate, ci insasi de supravietuire, intr-un domeniu in care investitorii cer industriei mai mult efort pentru inovatie si diferentiere, autoritatile sunt cu ochii-n patru la cheltuieli iar utilizatorii care dau proprii bani din buzunar sunt pretentiosi, precauti si tot mai bine informati. Apoi, Institutul Cantacuzino trebuie sa invete regulile economiei de piata, iesind din zona de confort creata de dependenta de comenzile publice asa-zis sigure, creandu-si propria structura comerciala care sa acopere nevoile din zona privata. Adica sa fie condus ca o afacere. Si nu in ultimul rand, Institutul Cantacuzino trebuie sa se uite peste granite, sa gaseasca parteneri regionali privati sau institutionali, care sa-i asigure piete de desfacere catre Asia, Africa, America de Sud, unde practic nu exista producatorii de vaccinuri si unde constrangerile legate de costuri pot asigura institutului suprematie competitiva. Asta va aduce cu sine si surse de finantare care sa sustenabilizeze institutul, reducand dependenta de sursele publice.

Exista un paradox greu de explicat cu privire la industria locala de medicamente, caruia i-a cazut victima si institutul. Lipsa de viziune a autoritatilor de acum 20 de ani, care au crezut ca domeniul nu este de viitor, a salvat fabricile romanesti de medicamente de la destructurarea restului industiei chimice. Ele au fost privatizate si au ajuns in proprietatea unor investitori strategici si financiari care au stiu sa le competitivizeze, in asa fel incat astazi Romania este un exportator de medicamente in peste 90 de tari din 5 continente. Aceeasi lipsa de viziune, in prezent, a facut ca prin reglementari defectoase incepand cu 2009 si pana in 2012 sa scada cu peste 40% productia locala de medicamente pentru piata domestica, sectorul sa contribuie la 15% din deficitul total al balantei comerciale a Romaniei si in cele din urma, sa inchida fabrici intregi.

Desigur ca nu intamplator Institutul Cantacuzino este repornit in “Anul Ion Cantacuzino”, cand Romania serbeaza 150 de ani de la nasterea celui care a contribuit enorm la tezaurul descoperirilor din imunologie. Probabil ca nu exista o modalitate mai simbolica de a lega traditiile scolii medicale romanesti cu noua ordine economica decat aceea de a transforma Institutul Cantacuzino intr-un jucator industrial de talie internationala.

Dragoş Damian este CEO al companiei farmaceutice Terapia-Ranbaxy şi preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România.

Cinci companii emblematice despre care suntem cu totii mandri, din cinci domenii diferite, cu capitaluri diferite, care vorbesc cu respect despre Romania, indiferent ca le este tara de origine sau de adoptie.

Si lista poate continua, pentru ca multinationalele care au decis sa investeasca in Romania au nevoie de alt tip de avantaj competitiv, iar patriotismul economic care te face sa cumperi ceva fabricat la tine in tara este cel care rezoneaza peste tot in lume (si am chiar senzatia ca in Romania, oarecum paradoxal, de multe ori investitorii industriali sunt cei care fac eforturi neobisnuit de mari pentru a ne reda increderea in noi si a incuraja patriotismul in general, raportat la eforturile cliseiste ale clasei politice, la cele comerciale ale mass-mediei sau la cele cvasi-inexistente din sistemul de invatamant). Si asta pentru ca intre producator si consumator exista o cauzalitate circulara demonstrata. Astfel, investitiile facute intr-o tara, rasplatesc intr-o mare masura si increderea consumatorului reluand astfel ciclul economic, creand locuri de munca directe si indirecte, platind taxe si impozite care sunt bani pentru sanatate, educatie, cultura, exportand, devenind un ambasador al tarii pe toate meridianele. Si de ce sa nu admitem, in fond si la urma urmei suprematia industriala a tarilor avasate tehnologic se bazeaza, in afara de inovatie, de accesul la resurse si de doze ingenioase de protectionism, si pe inflacararea consumerismului patriotic.

Scriam in urma cu doi ani in Ziarul Financiar despre invizibila reactie in lant care se creeaza dupa ce cumperi de pe raftul unui magazin ceva fabricat in Romania. Cred si acum ca si atunci cu mare convingere ca evolutia economica a Romaniei se bazeaza pe un consumator instruit, cu valori comerciale clare, care intelege ca are in cele din urma o misiune patriotica sa utilizeze ceva caruia i se da valoare adaugata in tara, atunci cand exista alternativa. Si asta indiferent daca acel ceva este inventat, creat sau fabricat la noi si indiferent daca vine din atelierul modest al unui artist autodidact sau de pe liniile industriale ale unei gigant multinational instalat intr-un parc tehnologic romanesc.

Ce este de facut pentru a intari cultura de consumator patriot a romanului, una dintre cheile evolutiei pe termen lung a economiei? Ce este de facut pentru ca atunci cand copii nostri, intrebati fiind “De ce iubesti Romania?” sa raspunda si “Pentru ca are o economie puternica!” ?

Mediul de afaceri, indiferent de capital, trebuie sa investeasca serios in a demonta stereotipul distructiv ca fabricat in Romania este slab calitativ (probabil ca economia Romaniei este cu cinci ani in urma tocmai pentru ca persista aceasta aberatie).

Autoritatile locale trebuie sa catalizeze modele comunitare de sustinere a investitiilor locale (cum e banner-ul din centrul Sibiului) si sa insiste ca scolile sa aibe ore de educatie economica.

Autoritatile centrale sa ia (a cata oara) exemplu de la cele poloneze, care au o campanie institutionala foarte reusita care promoveaza in primul rand competenta resursei umane.

Si nu in ultimul rand, inca un lucru trebuie facut in ciclul economic teribil de complicat in care inca ne aflam. Sa salutam mai des cu cele mai inalte onoruri ale tarii nu numai oamenii de stat sau oamenii de stiinta, ci si oamenii de afaceri, dand un exemplu. Fie ca sunt conducatori ai unor multinationale sau antreprenori romani, sunt multi cei care lucreaza in Romania in prima linie a (re) industrializarii care merita o medalie pentru ca ne redau, in felul lor, increderea intr-o Romanie puternica.

Dragoş Damian este CEO al companiei farmaceutice Terapia-Ranbaxy şi preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România.

Cursul are importanta pentru cei din economia reala si pentru consumator, si este vazut ca un semn bun. Dar de fapt nici nu a inceput bine anul si sunt mai multe semne bune.

Sezonul de turism tocmai a fost deschis pe litoral de Directorul de Marketing  / Primarul Radu Mazare (pe cand si ceilalti primari vor face “micile lor nebunii” in asa fel incat sa se vorbeasca despre orasele din Romania, care inca nu aduc cati turisti ar putea?). Un sezon de vara de 7-8 luni va face minuni si chiar ca turismul nostru o merita.

Ne place nu ne place, buna sau rea sau cum o fi, agricultura, contempland acelasi posibil sezon lung, va avea si ea un galop de sanatate in 2013.  Si asta chiar daca prietenii din Europa care ne vor consumatori, nu producatori, au pus cateva booby-trap-uri in drum – si ramane de vazut daca teoria conspiratiei se va confirma, si anume ca Romania este simtita ca un competitor redutabil in agricultura, trebuind de aceea sa fie din cand in cand pusa la colt preventiv.

Si se pare ca am iesit din zona dezbaterilor contraproductive si ne-am pus pe treaba si in zona energiei si a resurselor, pentru ca sunt semnale ca gazele de sist si aurul din Apuseni intra in linie dreapta. Vorbim de 1-1,5% pe an aport la PIB-ul Romaniei din 2016 incolo si zeci de mii de locuri de munca.

Nu in ultimul rand si totodata paradoxal, dupa ce i-am zeflemit neindurator pe consumatorii de limuzine Mercedes, se cuvine sa ne dam un pas inapoi, pentru ca in felul lor au contribuit la evenimentele din Sebes care vor propulsa si mai mult varful de lance al economiei noastre, industria auto.

Pentru restul din 2013, raman cele cateva semne de intrebare de macro sau micro-economie care sunt de domeniul dezbaterii publice – si este bine ca sunt in agora, pentru ca guvernantii vor fi mai responsabili cand vine vorba despre ele. Cum o sa progreseze absorbtia fondurilor europene si in special cele din POS-CEE, despre care se vorbeste parca mai putin, dar sunt cruciale pentru reindustrializare? Cum se vor descurca managerii privati in companiile de stat si cum vor arata in cinci ani companiile de stat care stau acum sa se privatizeze? Care va fi efectul Directivei 7/2011 privind intarzierele la plata, a forfetarului sau a reducerii TVA-ului la paine? Mai facem ceva contra evaziunii fiscale si a muncii la negru sau ne resemnam si le incadram la “miscellanea” asteptand ca prin cresterea consumului banii din subteran sa se ridice la suprafata? Cand vor incepe bancile marea creditare de masa? Vor rezista sectoarele cheie tentatiei de a creste preturile in a doua jumatate a anului? Cand vom renunta la alibiul “nu ne lasa FMI-ul sa facem” si vom lansa curajos parteneriate public-private de anvergura, chiar cu riscul producerii unor deficite sectoriale? Si un in ultimul rand, care va fi impactul inetntiilor de regionalizare asupra economiei?

Privind cu un optimism educat si prudent la ceea ce s-a intamplat un primele 4 luni, intr-o Europa care da in clocot pe tot flancul sudic, putem afirma ca se vad niste semne bune, care, daca politicienii n-o dau in bara, pot sa se constituie in baza pentru redresare sustenabila.

Pariem pentru 2013 pe o crestere de 3%?

Dragoş Damian este CEO al companiei farmaceutice Terapia-Ranbaxy şi preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România.

Dupa-amiaza a fost mai dificil pentru omul de executie din mine. Asta pentru ca, participand la discutiile prilejuite de lansarea raportului SAR (ca de obicei exceptional), am asistat la o dezbatere stufoasa de analiza macroeconomica si politica fiscal-monetara, dificil de inteles pentru nespecialisti si rupta de realitatea concreta a problemelor omului de operatiuni – au participat la ea intre politicieni, analisti si consultanti de ieri si de azi care ne convingeau ca obiectivul comun este sa facem ca sa fie bine ca sa nu fie rau.

Nu eram pregatit, venind din linia frontului reindustrializarii, sa asist la inca o discutie politizata despre reforme strcuturale, deficite macro, imprumuturi de pe pietele valutare internationale, despre daca sunt bune sau nu acordul cu FMI sau regionalizarea sau aderarea la zona Euro.

Breaking news este ca nu se mai gaseste personal calificat pentru operatiuni industriale – dezindustrializarea Romaniei a dus la disparitia interesului dezvoltarii oamenilor pentru astfel de activitati. Dar avem o discutie supramediatizata despre clasa 0 sau clasa 1.

Realitatea dureroasa este industria chimica este profund vulnerabilizata prin inchiderea combinatelor chimice de stat – exista furnizori comuni care risca sa intre sau au intrat deja in insolventa, gasirea altora va costa mai mult. Dar discutam la televizor despre cum industria chimica din Romania va deveni ceva mai ceva.

Tragedia multor operatiuni este ca asteapta peste un an pentru a primi o bursa modesta de 2-3 milioane de Euro din fonduri europene pe axa POS-CCE – proiectele stagneaza astfel iar fructul activitatilor de R&D de exemplu va aparea doar peste 3-4 ani, adica foarte tarziu. Dar inca avem dilema daca atragem 40 sau 46 de miliarde de Euro.

Adevarul teribil este ca multe sectoare sunt de 3 ani intr-un blocaj financiar-fiscal tot mai greu de administrat. Banii pe bunurile si serviciile contractate se incaseaza uneori la peste un an si simultan apar taxe noi care obliga la amanarea de proiecte industriale. Dar aflam ca emisiunile de bond-uri de pe pietele internationale sunt un mare succes.

Informatia frustranta este ca in fiecare zi Romania transpune in legislatie mult prea repede directive europene care inca sunt in faza de discutii cu industria din tarile din vest (sau de exemplu, pe care Polonia pur si simplu le respinge) si fara sa realizeze ca fara o rationalizare corecta a termenelor sau chiar a prevederilor din regulamente ne decompetitivizam industria. Dar angajatii ministerelor sustin ca trebuie sa ne respectam obligatiile fata de parteneri, desi suntem in zeci de proceduri de infringement tocmai pentru nu o facem.

Suferinta exportatorilor este ca mediul diplomatic asista prea putin expansiunea economiei in straintate, mai ales in tarile emergente, in vreme ce ambasadele din Bucuresti au prioritate zero stabilirea de contacte comerciale. Dar, din ce vedem in fiecare zi, nu ducem lipsa de dezbateri de diplomatia politica.

Imi doresc sincer ca politicienii, oficialii si consultantii sa revina mai aproape de economia reala si sa fie conectati cu problemele concrete cum ar fi cele de mai sus ale noastre, celor din operatiuni. Fara indoiala ca pe termen mediu sunt importante temele strategice cum ar fi finantarea deficitelor, politicile publice si prioritatile sectoriale. Dar pentru cel care astazi, pune umarul sa reindustrializeze patria sunt mai importante masurile tactice debirocratizante si deciziile politice mai curajoase.