Tag: industria muzicala

  • Surpriză în lumea vedetelor: Rihanna este cea mai bogată femeie din industria muzicală, cu o avere mai mare decât Madonna, Celine Dion şi Beyonce

    Rihanna a devenit cea mai bogată femeie din industria muzicală la nivel global, cu o avere considerabil mai mare decât a unor legende din lumea pop precum Madonna, Celine Dion sau Beyonce, potrivit CNN.

    Artista în vârstă de 31 de ani, pe numele ei real Robyn Rihanna Fenty, are o avere de 600 milioane dolari, potrivit Forbes – depăşind-o pe Madonna cu 30 milioane dolari, pe Dion cu 150 milioane dolari şi pe Beyonce cu 200 milioane dolari.

    În timp ce Rihanna este cunoscută în special pentru hituri precum „Umbrella” şi „Diamonds”, muzica nu este singura ei sursă de venit.

    De fapt, potrivit Forbes, majoritatea veniturilor ei vin din parteneriatul cu conglomeratul francez de lux LVMH – grupul din spatele unor branduri precum Christian Dior, Givenchy şi Louis Vuitton.

    Luna trecută, vedeta şi-a lansat propriul brand de modă – Fenty – într-un magazin din Paris, devenind prima femeie afroamericană care a creat un brand original în cadrul LVMH.

    Fenty este doar cel mai recent business al Rihannei, încât ea mai are şi un business de lenjerie numit Savage X Fenty, pe care l-a lansat anul trecut, şi încă unul de cosmetice, Fenty Beauty, lansat în 2017.

    Firma de cosmetice a generat venituri estimate la circa 570 milioane dolari în primele 15 luni de activitate, potrivit Forbes.

     

  • Veste şocantă în industria muzicală: o cântăreaţă celebră a ajuns la spital după ce ar fi făcut supradoză de heroină

    Cântăreaţa de muzică pop Demi Lovato a ajuns la spital în Los Angeles după ce ar fi suferit o aparentă supradoză de droguri, potrivit Business Insider.

    „Demi s-a trezit şi este cu familia ei care vrea să îşi exprime mulţumirile pentru iubirea, rugăciunile şi susţinerea tuturor”, a transmis reprezentantul artistei.

    Purtătorul de cuvânt a menţionat că unele dintre informaţiile prezentate ulterior despre această situaţie sunt „incorecte”, însă nu a oferit mai multe clarificări – doar a cerut intimitate pentru familia ei.

    Mai multe publicaţii din presa străină au scris că Lovato a ajuns la spital marţi la prânz şi că aceasta este sub tratament.

    Publicaţiile People şi Variety au relatat că Demi Lovato a ajuns la spital din cauza unei supradoze de heroină.

    În trecut, artista a vorbit public despre problemele pe care le-a avut în trecut cu abuzul de droguri, însă spunea că a trecut peste această perioadă.

     

     

  • Cum arată fiica lui Will Smith – GALERIE FOTO

    Willow Smith şi-a trecut recent numele şi pe lista celebrităţilor care au încălcat cutumele industriei muzicale, lansându-şi albumul de debut într-o manieră surprinzătoare, fără să organizeze o conferinţă de presă şi fără nicio acţiune de promovare.

    Ea s-a îndepărtat pentru o vreme de industria muzicală, pentru a se concentra asupra altor pasiuni ale sale, precum baletul şi moda, după succesul primului ei single, “Whip My Hair”, lansat în 2001, care i-a adus un contract cu Roc Nation, renumita casă de discuri a rapperului Jay Z.

  • Vedete din industria muzicală românească susţin protestele: ”Ticăloşia trebuie să aibă un sfârşit”

    Smiley – ”ACASĂ este locul meu şi al nostru. Aici plângem, râdem şi visăm, aici ar trebui să avem încredere că ne poate fi cel mai bine, că nu e loc pentru abuzuri şi sfidări. Acasă am crescut şi am fost educat să nu mint şi să nu fur. Să nu fiu agresiv şi să respect. Vecinii mei erau la fel, că majoritatea oamenilor pe care i-am cunoscut apoi. Români bine-crescuţi. Oameni corecţi, optimişti şi implicaţi. Noi suntem România!”

    Dan Teodorescu (Taxi) – ”M-am gândit întotdeauna că dacă o s-ajung să port nişte colanţi de-ai nevesti-mii înseamnă că am băut prea mult. Nu m-am gândit niciodată că o s-ajung să-i port, pe sub izmene şi blugi, ca să rezist în stradă”.

     

  • Cum arată vila lui Beyonce, de aproape 100 de milioane de dolari!

    Beyonce şi Jay-Z formează cel mai bine plătit cuplu din industria muzicală.
     
    Doar într-un singur an câştigă în jur de 100 de milioane de dolari. Şi dacă tot au conturile doldora, se răsfaţă şi trăiesc viaţa la care alţii nici nu îndrăznesc să viseze. Au zeci de locuinţe prin toată lumea, merg în cele mai luxoase vacanţe, şi conduc maşini de lux.

    Acum, au achiziţionat o locuinţă în celebrul cartier Beverly Hills. Proprietatea  celebrului cuplu se întinde pe aproape 5.300 metri pătraţi şi are şapte dormitoare, piscină, spa, o bucătărie de vară , un teren de tenis, cramă, sală de fitness, sală de billiard, cinema.

    Vezi aici cum arată vila lui Beyonce

  • Noutăţile Hi-tech în industria muzicală: un pian digital şi o vioară electrică

    Instrumentele muzicale din sălile de concerte din ziua de azi arată cam la fel ca atunci când au fost create cu multă vreme în urmă, dar acest lucru este pe cale să schimbe, graţie unor firme care încearcă să aplice ultimele noutăţi high-tech la domeniul muzical. O astfel de firmă este 3Dvarius, scrie The Telegraph, care tocmai a obţinut finanţarea necesară prin platforma de crowdfunding Kickstarter pentru a produce o vioară complet funcţională electrică cu ajutorul unei imprimante 3D pornind de la o vioară Stradivarius.

    O altă firmă, Whaletone, a lansat un model de pian digital, Grand Hybrid, al cărui preţ porneşte de la 98.000 de euro. Grand Hybrid este prevăzut cu difuzoare, inclusiv subwoofer, permite utilizatorilor să aleagă dintr-o gamă de opţiuni de sunet grupate în trei categorii principale, poate cânta precum pianele din anii ’60 – ’80 şi poate reda interpretări ale unor pianişti celebri sau compoziţiile posesorului. 

  • New Kids on Too Many Blocks

    Undeva la sfarsitul deceniului opt un proprietar de companie aeriana privea cinci adolescenti care tocmai inchiriasera un avion. Si, firesc, Lou Pearlman s-a intrebat cum de cinci copii isi pot permite un jet privat (cu un zambet amar, nu ma pot abtine sa nu adaug ca ultimii care si-au mai permis un jet privat se pare ca au fost stabii industriei auto din Detroit, sigur va aduceti aminte povestea). Copii din istorioara erau membrii formatiei “New Kids on the Block” si, afland asta, Pearlman a fost strabatut de un fior antreprenorial: in fond cat de greu poate fi sa iei niste flacaiasi frumusei, sa-i inveti sa cante si sa danseze si sa le dai drumul pe piata?

    Nu prea greu, se pare, pentru ca Pearlman, un ins fara talent muzical si fara experienta in industria muzicala a creat grupuri sau artisti care au vandut peste 160 de milioane de albume in intreaga lume. Este vorba, printre multi altii, de Backstreet Boys, ‘Nsync sau Aaron Carter (ultimul habar n-am cine este, dar primele doua nume le tin minte pentru ca m-au enervat destul la un moment dat sau altul al vietii mele). Capitalist complet, Pearlman cochetase, inainte de muzica, cu industria aviatica, incercand sa puna la punct o afacere cu dirijabile.

    Aproape toate formatiile si artistii cu care a lucrat l-au actionat in justitie pentru variate forme de frauda, dar finalul carierei sale a fost grabit de schema Ponzi pe care a condus-o in jur de doua decenii, cu o valoare de 300 de milioane de dolari. Anul trecut a primit o pedeapsa de 25 de ani de inchisoare, dar nu aceasta e morala istorioarei. M-am gandit la Pearlman si la bancul de mai sus la finele reuniunii G8 de saptamana trecuta, reuniune in care o ceata de adolescenti, New Kids on Too Many Blocks, zisi si liderii lumii capitaliste, au discutat despre criza economica si schimbarile climatice si despre foametea mondiala.

    O reuniune cat se poate de completa, daca e sa o judecam dupa rezultate: foametea mondiala va fi combatuta cu 20 de miliarde de dolari ce vor fi investiti in agricultura tarilor in curs de dezvoltare (chiar crescuta de la 15 miliarde, cat s-a vorbit initial, tot e un fleac de suma intr-o lume care a capatat boala numerelor de-a dreptul mari); Barack Obama si Nicolas Sarkozy au simtit stimulusul frumusetii feminine braziliene; cu o logica impecabila, acelasi Obama a pledat pentru reducerea numarului de astfel de intalniri pentru ca “nu are sens sa credem ca aceste institutii pot gestiona intr-o maniera corecta numeroasele schimbari survenite in ultimele decenii”.

    Ce mai era?…a, criza economica! Pai “economia mondiala inca se confrunta cu riscuri semnificative si ar putea avea in continuare nevoie de sprijin”, conform declaratiei finale. Adica nu o sa ni se intample nimic bun, acesta fiind eufemismul de la “suntem in pericol sa ne ia naiba”, si ar trebui sa ne descurcam fiecare pe cont propriu. Abili si vizionari, politicienii romani par sa fi inteles aceasta inca din perioada in care insi ca Gordon Brown isi erodau capitalul politic in planuri de stimulare a economiei in valoare de multe sute de miliarde. Asemeni lui Pearlman, sefii G8 tot imita actiuni, sunt ceea ce se cheama niste fast followers, numai ca isi tot imita propriile actiuni.

    Si, daca in cazul lui Pearlman fiecare formatie nou lansata a adus numai jumatate din veniturile realizate de precedenta, aceasta ca o consecinta a “uzurii” publicului, politicienii lumii din ce in ce mai putina speranta (va amintiti cum privea lumea reuniunea din primavara a G8?). Si in conditiile acestea, cu liderii lumii absorbiti mai degraba de farmecul feminin decat de problemele economiei mondiale, ar mai putea, oare, sa se termine toate acestea? Si cand? O opinie categorica am intalnit la Robert Reich, slujbas in trei administratii americane si autor a 12 carti pe teme de economie. El crede ca niciodata si ca dezbaterile legate de evolutia crizei, de forma pe care o are aceasta, in V, in U sau in W sunt fara rost.

    Avem de-a face cu un X de la capatul drumului. Economia, crede Reich, asa cum s-a dezvoltat in ultimele decenii – consumism, castiguri plafonate, creditare in crestere, lipsa de respect pentru mediu – nu mai poate continua si solutia este o noua economie. Sigur ca opinia lui Reich, cu care personal rezonez 100%, poate parea filozofie ieftina si teorie lipsita de pragmatism, iar adevaratele solutii sunt reluarea creditarii, cheltuielile cu infrastructura, programele de reinnoire a parcului auto, curatarea bancilor de activele neperformante si, daca nu s-o putea si nu s-o putea, poate si reducerea cheltuielilor bugetare, a birocratiei si aparatului functionaresc. Dar am, pentru toate acestea, cel mai puternic contraargument: avem ceva in noi care enerveaza cumplit pe cineva.