Perioada de incertitudine in care se afla pietele de capital din intreaga lume nu se va incheia, in viziunea austriacului, decat in aprilie-mai anul viitor, odata cu incheierea anului fiscal. „Daca ne uitam la estimarile privind pierderile bancilor si ale fondurilor de investitii datorate crizei ipotecare, estimari care se ridica pana la 400 de miliarde de dolari, si la pierderile deja raportate (care nu ajung nici la o treime din aceasta suma, n. red.), putem observa o mare diferenta. Doar auditorii care vor efectua controalele pentru tot anul vor putea prezenta nivelul real al pierderilor“, spune Michael Buhl. Aceasta inseamna ca volatilitatea bursiera se va mentine luni bune de-acum incolo, la fel si aversiunea tot mai mare a fondurilor de investitii la risc.
Bursa de Valori din Viena, una dintre cele mai mari piete reglementate din centrul si estul Europei, are o capitalizare de peste 170 de miliarde de euro si o lichiditate zilnica de circa 700 de milioane de euro. Cresterea pana la acest nivel nu a fost usoara, majoritatea problemelor de la bursa vieneza fiind identice cu cele cu care se confrunta acum Bursa de Valori Bucuresti in prezent, spune Buhl. „In urma cu cativa ani, multe companii austriece au ales sa se listeze la Frankfurt si nu la Viena. Dezavantajele, intre care lichiditatea scazuta de care au avut parte acolo, au facut insa ca aproape toate sa se intoarca in tara, unde acoperirea media si interesul investitorilor sunt incomparabil mai mari.“
E un argument pentru ca Buhl sa recomande acum listarea pe piata autohtona pentru toti doritorii de a ajunge la cota bursei. „Cea mai profitabila listare este cea pe piata interna, unde ai toate elementele necesare succesului: acoperire media, imagine deja cunoscuta a marcii, interes din partea investitorilor. Din pacate, managerii care se ocupa de listare au tendinta sa angajeze cele mai mari societati de intermediere, cum ar fi JP Morgan sau Goldman Sachs, care prefera bursele mari, unde au deja experienta“, spune Michael Buhl. Angajarea societatilor foarte mari pentru intermediere este insa o garantie pentru manageri in fata actionarilor in cazul unui esec, dupa principiul „daca ei nu au putut, atunci nimeni nu poate“. Nici dubla listare nu este o solutie foarte buna pentru o companie, in opinia oficialului austriac, din cauza costurilor aproape duble si a reducerii pachetului liber la tranzactionare.
Atragerea companiilor pe bursa este o alta problema. „In urma cu trei ani am inceput un studiu asupra companiilor austriece, pentru a vedea care s-ar putea lista. Am ales circa o mie de societati de marime medie si mare, cu balante financiare pozitive si perspective bune pentru viitor. Dintre acestea, doar 9% au considerat listarea o optiune“, povesteste Michael Buhl. La listare nu au ajuns insa decat putine companii dintre cele 90, principalele obstacole fiind costurile ofertei publice initiale si rezistenta managerilor sau a proprietarilor in fata transparentei si a reducerii puterii decizionale, impuse de cerintele cotarii. „De multe ori, managerii sunt greu de convins ca avantajele listarii sunt mai importante decat pierderea unei parti din putere“, apreciaza seful bursei din Viena. La fel si cand vine vorba despre costuri; chiar daca cei 8% din valoarea ofertei initiale trebuie sa fie achitati o data (costul unei oferte publice initiale pe pietele de capital europene este in general de circa 7-8%), cheltuielile aferente unui credit sunt, prin comparatie, mult mai mari, desi sunt repartizate pe toata perioada de rambursare.
Solutia gasita de austrieci a fost roadshow-ul, adica evenimente organizate in care managerii sunt adunati si li se explica, cu ajutorul altor directori de companii deja trecute prin aceasta experienta, avantajele listarii. Si mai ales ale listarii unui pachet de actiuni semnificativ, peste cota minima de listare de 25%. „Am avut multe discutii cu compania Starbucks, care s-a listat si la noi, pentru a-i convinge sa lase liber la tranzactionare un pachet de 25% plus o actiune. Chiar si acea actiune conteaza atunci cand vii in fata investitorilor. Oferta lor a avut valoarea de 1,4 miliarde de euro si a fost suprasubscrisa de zece ori“, spune Michael Buhl, care crede ca „si 10% este mai bine decat deloc“ atunci cand vorbeste despre apropiata listare a Transgaz Medias, pentru care subscrierea va incepe la 26 noiembrie.
Ambiguitatea care poate fi observata pe piata romaneasca de capital, cu volatilitate mare bazata pe perceptia investitorilor si nu pe rezultatele financiare, nu este considerata ciudata de catre Michael Buhl: „Pot da ca exemplu o companie austriaca care a raportat 15 ani la rand cresteri constante ale profitului net. In toata aceasta perioada, cotatia actiunii lor a ramas neschimbata. Sunt multe cazuri in care profitul se majoreaza cu cifre mari, de pana la 50%, dar pretul de pe piata creste foarte putin. In astfel de cazuri, tranzactionarea se bazeaza doar pe sentiment, pe impresie, nu pe analize fundamentale sau tehnice“.
Colaborarea bursei din Viena cu cea din Bucuresti s-a concretizat prin lansarea unui indice, ROTX, ce are la baza 11 companii mari din Romania. Pe parcursul celor doi ani si jumatate de la lansare, pe baza indicelui fondurile straine au achizitionat actiuni in valoare de circa 250 de milioane de euro. Pe langa acesti bani, cumparatorii au mai investit si direct in bursa de la Bucuresti pentru acoperirea riscului (operatiuni de hedging).