Tag: inamic

  • Cătălin Cîrstoiu: Am fost transformat în două săptămâni într-un inamic public numărul unu

    Cătălin Cîrstoiu a vorbit, la Antena 3 CNN, despre alegeri, spunând că va exista un singur câştigător: „o să-l vedem pe 9 iunie. Dar eu nu mă iau în activitatea mea şi în ceea ce cred după sondaje. Eu nu îmi schimb gândurile după sondaje. Mă uit la oameni şi le spun ce vreau eu să fac, care e proiectul meu. Am început să vorbesc despre el. Am înţeles că sunt un om destul de periculos, aşa că am fost transformat…”.

    La afirmaţia jurnalistului că este incompatibil, Cătălin Cîrstoiu a răspuns: „Nu sunt incompatibil. Am fost transformat în două săptămâni de zile dintr-un om normal într-un inamic public numărul unu, omul negru”.

    Referitor la informaţia potrivit căreia Corpul de Control al Guvernului Orban a sesizat o altă instituţie a statului în legătură cu incompatibilitatea sa, Cătălin Cîrstoiu a răspuns: „Corpul de Control al Guvernului Orban în momentul ăla a bătut câmpii cu graţie. Şi asta este evident pentru că, vă spun cinstit, noi am avut o discuţie atunci în momentul ăla şi jumăte din raport după prima discuţie oficială de negociere între părţi a căzut, pentru că legile invocate în raport nu mai erau valabile, nu mai erau de actualitate”.

    În rest, „au rămas nişte constatări care probabil s-au dus la Agenţia Naţională de Integritate”.

    „Eu vă spun cu mâna pe inimă şi vreau să închidem subiectul ăsta. Deci, faptul că cineva încearcă să inducă faptul că eu aş fi încălcat nişte legi, că am făcut aia, că am făcut aia, că am o maşină, că… (…) Haideţi să vedeţi o mizerie, că socrul meu e administrator la una dintre firme. Da, socrul meu e medic pediatru, iar una dintre societăţile comerciale care avea activităţi medicale a fost o vreme îndelungată până a ieşit la pensie societatea în care şi-a desfăşurat activitatea în Mioveni. Asta e una din lucrurile care mi se par halucinante. Sau s-a dus la metrou şi şi-a cumpărat bilet cu 200 de lei. Faceţi zoom pe imagine că era de 50”, a adăugat Cîrstoiu.

  • Investitorul Bill Browder, unul dintre cei mai puternici adversari ai lui Putin, susţine că liderul de la Kremlin suferă de psihoză încă din anii copilăriei: Este lipsit de empatie, conştiinţă şi emoţii umane normale

    Unul dintre cei mai influenţi inamici ai lui Vladimir Putin, investitorul Bill Browder, e de părere că preşedintele rus este bolnav din copilărie, dar nu aşa cum cred mulţi, potrivit Business Insider.

    Într-un nou documentar intitulat „Secretele soţiilor oligarhului”, care va fi difuzat pe Paramount+ începând cu 28 iunie, Browder a declarat că Putin este un „psihopat” încă din anii copilăriei. Soţiile miliardarilor ruşi au conturat imaginea liderului rus drept un răzbunător obsedat de trădare, neiertător, crud şi deosebit de gelos.

    Browder este un investitor internaţional care a condus cândva cel mai mare fond de investiţii străine din Rusia. În 2005, i s-a interzis intrarea în ţară, fiind catalogat drept o „ameninţare la adresa securităţii naţionale”, după ce a acuzat funcţionarii fiscali ruşi de corupţie şi delapidare.

    Browder mărturiseşte în documentar: „Putin este bolnav, dar nu în maniera în care majoritatea oamenilor cred ca este bolnav. Putin este bolnav mintal, şi a fost aşa încă de când era copil”.

    „Boala lui Putin îl face să fie total lipsit de empatie, conştiinţă şi emoţii umane normale atunci când vine vorba de soarta altor oameni”, adaugă Browder.

    Au existat speculaţii cu privire la sănătatea preşedintelui rus. Un oligarh a fost înregistrat în secret spunând că Putin suferă de o formă rară de cancer, speculaţie susţinută şi de Oliver Stone, autorul unui documentar în patru părţi despre Putin, a spus, de asemenea.