Tag: ina

  • Gazprom vrea să cumpere de la MOL o participaţie majoritară la compania croată INA

    Reprezentanţii MOL şi INA se află în conflict de o lungă perioadă de timp şi pe parcurs au mai apărut informaţii referitoare la interesul grupului rus pentru INA, relatează portfolio.hu.

    Potrivit surselor, MOL este foarte aproape de vânzarea participaţiei de aproape 50% deţinută la INA şi ar renunţa cu plăcere la aceasta.

    Decizia finală va aparţine premierului ungar Viktor Orban, după discuţii cu oficiali ai Uniunii Europene.

    Conducerea Gazprom aşteaptă un răspuns până la sfârşitul acestui an, iar într-un scenariu favorabil tranzacţia ar urma să fie realizată în 2015.

    Pe lângă participaţia deţinută de MOL la INA, Gazprom ar vrea să cumpere alte 19% din acţiunile companiei de la guvernul croat, care ar rămâne cu o deţinere de 25% plus o acţiune.

    Nu este pentru prima oară când apar in formaţii privind interesul unui cumpărător rus pentru INA. După cea mai recentă adunare generală a acţionarilor MOL, conducerea companiei ungare a sugerat că nu este mulţumită de ritmul negocierilor cu partea croată şi că, dacă nu vor avea loc progrese suficiente, atunci ar fi dispusă să vândă participaţia.

    Probabilitatea ca o terţă parte, respectiv rusă, să cumpere deţinerea MOL la INA este amplificată de confirmarea, de către Curtea Supremă din Croaţia, a vinovăţiei fostului premier croat Ivo Sanader într-un caz de corupţie. Sanader a fost acuzat că a luat mită de la MOL, pentru a se asigura în schimb că reprezentanţi ai grupului ungar obţin acces în conducerea INA.

    Cazul arată importanţa politică a subiectului în Croaţia, dar reduce şansele unui acord amiabil privind viitorul INA.

    Un cumpărător rus, într-o companie a unui stat UE, ar putea totuşi să nu fie cea mai bună idee, notează portfolio.hu, având în vedere intervenţia rusă în Ucraina şi sancţiunile occidentale împotriva autorităţilor de la Moscova.

  • MOL ar putea inregistra un profit record in T2

    In aprilie-iunie 2008, profitul MOL s-a ridicat la 108 miliarde forinti, informeaza Portfolio.hu
    Avansul castigului net al grupului petrolier are la baza aprecierea forintului, aceasta evolutie avand un impact pozitiv asupra datoriilor MOL, peste 90% din creantele grupului fiind in euro sau in dolari, dar si contributia de 20 miliarde forinti (73,4 milioane euro) a companiei croate INA.

    Analistii estimeaza ca profitul operational al grupului ar putea scadea cu 43%, la 47 miliarde forinti (172,6 milioane euro), fata de 82,7 miliarde forinti, in aceeasi perioada din 2008.