Functia aceasta are ceva suspect si foarte ambiguu. Secretarii sau secretarele – cu exceptia prim-secretarilor – tin de anticamera alcovului administrativ si politic. Sunt importanti, iar atunci cand sunt femei, sunt, in general, sexy.
Importanta secretarilor – Cassanova si Machiavelli au facut parte din aceasta tagma – presupune faptul ca acesti oameni sunt si mai inteligenti si mai capabili decat stapanii lor, dar, prin arta prefacerii, reusesc sa le creeze acestora impresia contrara. Secretul secretarelor sta in faptul ca petitionarii si solicitantii cred ca femeile frumoase care le deschid accesul spre usa capitonata sunt acolo pentru ei, ca sa-i serveasca. In realitate, secretarele sefilor si asistentele doctorilor sunt femeile care le plac, in sfarsit, cu adevarat, acestora, mai mult decat propriile mame, neveste sau amante, asigurand ungerea regulata si deci functionarea mecanismului.
Statul, in schimb, mare, inform, capricios, misterios, necrutator, generos, volatil, incapabil, neoliberal sau comunist de omenie, n-are nevoie de oameni mai destepti sau de hetaire provocatoare la usa iatacului. Statul, acest anonim cu sanatatea cam subreda care ne guverneaza, are nevoie de secretari de stat ca sa se afle mereu in treaba, la propriu, indiferent de guvernanti, fie ei alesi, impusi sau autoreprodusi. Cand s-a spus ca dreptatea trebuie sa se faca fie si cu pretul pieirii lumii, cineva i-a avut in vedere pe secretarii de stat insarcinati cu big-bang-ul, care profitand de absenta legii, a alesilor si a alegatorilor, la momentul cuvenit, fac finalmente dreptate.
Secretarii de stat sunt pietrele care raman dupa trecerea apei. N-au mama, n-au tata, ci doar numere de inregistrare, creion chimic dupa ureche si cotiere apretate. Ei redacteaza ritos, cu inflorituri si note de subsol, enunturi de genul statul sunt eu, ca sa induca monarhii si supusii in eroare. In rea-litate statul sunt ei. Ca specie suprema a birocratiei, acesti anticorpi ai Leviathanului se reproduc prin sciziparitate. Dai cu unul de pamant, sar alti trei in loc.
Partidele si ministrii sunt rezultatul vointei lor, nu invers. Ei sunt mai multi decat trebuie, de fiecare data, ca sa-si semnaleze rezistenta si capaciatea infinita de regenerare. Exemplu: la Ministerul de Externe sunt sapte secretari de stat pe cap de ministru. Serviciile secrete merg, fireste, chiar mai departe cu subtilitatea, avand in frunte un general, dar si secretar de stat (asimilat ministrului), si alaturi doi-trei generali dar si subsecretari de stat. Secretarii de stat vin la putere prin asa-zisul algoritm de partid, – un fel de eufemism pentru democratia electorala, dar raman la putere si dupa disparitia coalitiei.
Maximul elogiu care li s-a facut vreodata: secretarii de stat sunt trimisii grupurilor oculte de interese – spunea Traian Basescu, spionii acestora in noul guvern, mesagerii tinutului de dincolo. Era aici recunoasterea indirecta a puterii lor malefice si eterne, in absenta careia statele se prabusesc iar cetatenii infloresc.