Gandul, Ziarul Financiar, Cotidianul si Curierul National sunt singurele cotidiene centrale care au castigat in numarul de cititori de la o livrare de date SNA (Studiul National de Audienta) la alta, cea mai mare crestere inregistrand-o Ziarul Financiar, cu un plus de 10%.
Potrivit noului val de date SNA, furnizat de Biroul Roman de Audit al Tirajelor (BRAT) pentru perioada 25 aprilie 2006 – 22 aprilie 2007, Ziarul Financiar are o medie de 209.000 de cititori pe editie, la nivel urban, inregistrand cel mai mare ritm de crestere. In crestere se afla si saptamanalul Business Magazin, care este citit, in medie pe editie, de 63.000 de persoane la nivel urban (A1.000 de cititori). Si Capital a crescut cu 3,6%, comparativ cu valul anterior de date, cand afisa o scadere cu 4,9%, ajungand la o medie de 319.000 de cititori, in timp ce Saptamana Financiara a scazut cu 2,2%, pana la cifra de 227.000 de cititori.
Tabloidul Libertatea este in continuare liderul presei scrise si are o audienta medie, la nivel urban, de 1.388.000 de cititori, cu 0,1% mai putin decat in ianuarie 2006 – ianuarie 2007. Cu o situatie diferita se confrunta Jurnalul National, care a pierdut 15.000 de cititori de la un val la altul, dupa o crestere de 0,5% in livrarea trecuta. Astfel, cotidianul editat de trustul Intact are, la nivel urban, o medie de 932.000 de cititori, fata de 947.000 in ianuarie 2006 – ianuarie 2007. Un caz asemanator este cel al cotidianului Evenimentul Zilei, care, dupa o crestere de 3% inregistrata in livrarea precedenta, afiseaza o scadere de 1,7%, ceea ce se traduce in pierderea a 13.000 de cititori in medie pe editie – de la 759.000 la 746.000. La fel, Romania Libera a scazut in valul actual cu 3,4%, pana la 309.000 de cititori, in timp ce data trecuta crestea cu 1,3%.
La polul celalalt, Gandul a inregistrat o medie de 233.000 de cititori pe editie (A3,1%), iar Cotidianul are o medie zilnica de cititori de 136.000 (A5,4%). O crestere cu 1,7% a inregistrat si Curierul National, care a ajuns la o medie de 122.000 de cititori.
In ceea ce priveste cotidienele sportive, atat Gazeta Sporturilor, cat si Pro Sport continua sa piarda cititori, insa in procente diferite. In categoria saptamanalelor, clasamentul continua sa fie condus de Pro Tv Magazin, care numara 989.000 de cititori in medie pe editie (fata de 1.021.000 in valul de date precendent). Pe locurile urmatoare se afla Libertatea de duminica, Gazeta Sporturilor de duminica, Pro Sport de duminica si Evenimentul Zilei de duminica. Toate cele cinci publicatii incluse in top au pierdut cititori fata de precedentul val SNA. Tendinta de scadere se poate observa si in cazul publicatiilor lunare, unde clasamentul arata aproximativ la fel ca in valul trecut, cu Practic in bucatarie pe prima pozitie, cu 1.227.000 de cititori in medie pe editie (-78.000 de cititori), urmat de Revista de film HBO, cu 645.000 de cititori (-45.000 de cititori).
Studiul a fost realizat de BRAT, iar datele au fost culese de institutele de cercetare IMAS si Metro Media Transilvania.
Datele provin din perioada 25 aprilie 2006 – 22 aprilie 2007.
Pentru realizarea studiului s-a folosit un esantion de 21.829 de persoane, dintr-un univers de 9,028 milioane de persoane. Esantionul este reprezentativ pentru populatia de 14-64 de ani din orasele din Romania.
Datele SNA au fost furnizate pentru 144 de publicatii, dintre care 55 lunare