Tag: in ce mai investim

  • În ce mai investim – Asigurări

    Allianz SE (simbol bursier ALV) este o multinaţională germană de servicii financiare cu sediul în München şi ale cărei principale linii de business sunt asigurările şi administrarea activelor. Grupul a început să fie tranzacţionat pentru prima oară pe 12 decembrie 1895 pe bursa din Berlin, iar astăzi are o capitalizare de peste 88 miliarde de euro la Frankfurt.

    Acţiunile ALV au înregistrat un declin de 3,3% anul trecut, iar de la începutul anului 2023 au un avans de 9%, tranzacţionându-se la preţul de 219 euro pe 17 ianuarie. Emitentul este inclus în indicele principal DAX al Bursei de la Frankfurt şi în indicele paneuropean Euro Stoxx 50.

    Allianz SE este prezentă în România prin compania Allianz-Ţiriac Asigurări – al doilea jucător din piaţa de asigurări din România, cu o cota de piaţă de 14,3% în 2021 –  şi prin societatea de administrare a fondurilor de pensii Allianz-Ţiriac Pensii Private – al doilea jucător pe piaţa pensiilor obligatorii, cu fondul AZT Viitorul Tău.

    În primele nouă luni din 2022, Allianz SE a raportat venituri totale de 116 miliarde de euro, în urcare cu 5,3% faţă de perioada similară din 2021, respectiv un profit operaţional de 10,2 miliarde de euro, cu 3,2% mai mare. Profitul net atribuibil acţionarilor a fost de 4,7 miliarde de euro, în scădere cu 31,5%, în principal pe fondul unui provizion.

    În trimestrul trei, grupul a avut venituri totale de 34,8 miliarde de euro, în creştere cu 1,3% faţă de T3/2021, un profit operaţional de 3,5 miliarde de euro, cu 7,4% mai mare, creştere determinată de performanţa segmentului de business Property-Casualty, respectiv un profit net atribuibil acţionarilor de 2,5 miliarde de euro, plus 16,7%.

    Pentru întreg anul 2022, Allianz se aşteaptă la un profit operaţional de 13,4 miliarde de euro, plus sau minus 1 miliard de euro. În a doua parte a anului trecut, Allianz SE a anunţat un program de răscumpărare de acţiuni proprii în valoare de până la 1 miliard de euro, care a început de la jumătatea lunii noiembrie şi se va încheia la finele acestui an cel târziu. Acţiunile răscumpărate vor fi anulate.

    În 2021 Allianz a acordat investitorilor un dividend de 10,8 euro pe acţiune, adică dividende totale de 4,3 milioane de euro, cu un randament de circa 5%. Compania se tranzacţionează la un indicator P/E de 13,72.

    Allianz are operaţiuni în peste 70 de ţări, mai mult de 100 de milioane de clienţi privaţi şi corporate şi peste 150.000 de angajaţi. Grupul este condus din poziţia de CEO din 2015 de Oliver Bäte.

  • ÎN CE MAI INVESTIM: Vinificaţie

    Purcari Wineries Public Limited Company (simbol bursier WINE) este unul dintre principalii producători  de vinuri şi brandy din regiunea Europei Centrale şi de Est, care gestionează aproximativ 1.450 de hectare de podgorii şi operează şapte platforme de producţie în România, Moldova şi Bulgaria. Purcari Wineries este lider pe segmentul vinurilor Premium din România cu o cotă de 30% şi cel mai mare exportator de vin din Moldova, livrând în peste 40 de ţări.

    Fondat în 1827, grupul este listat la Bursa de Valori Bucureşti din februarie 2018, având în prezent o valoare bursieră de aproximativ 354 de milioane de lei, după ce acţiunile au scăzut cu circa 41% de la începutul acestui an. În ultimele şase luni, acţiunile WINE înregistrează o scădere de 3,7%, conform datelor BVB.

    Purcari este condus de  fondatorul Victor Bostan din poziţia de Director Executiv şi are în acţionariat investitori instituţionali precum Horizon Capital, Fiera Capital, Conseq, East Capital, Franklin Templeton şi Norges Bank.

    În primele nouă luni din 2022, Purcari a raportat un profit net de 25,4 milioane de lei, în scădere cu 11% faţă de aceeaşi perioadă din 2021, la venituri de aproape 200 de milioane de lei, în urcare cu 20%. Marja EBITDA şi marja venitului net din T3/2022 au ajuns la 29%, respectiv la 19%.

    La nivelul trimestrului trei, profitul net s-a diminuat cu 25% faţă de T3/2021, până la 14,4 milioane de lei, în timp ce veniturile au marcat o creştere de 27% de la an la an, ajungând la 75,8 milioane de lei. Pe piaţa din România, veniturile au urcat în primele nouă luni cu 11% de la an la an şi cu 17% de la trimestru la trimestru.

    În luna aprilie 2022, acţionarii Purcari au aprobat în unanimitate distribuirea unui dividend de 0,51 de lei din profiturile acumulate, reprezentând aproximativ 20,5 milioane de lei, conform calculelor realizate de ZF.

    Oferta de valoare a grupului, în formula de „lux accesibil”, a demonstrat rezilienţă faţă de presiunile inflaţioniste, economice şi geopolitice, brandurile Purcari, marca de întâietate a companiei şi Bardar, marca de brandy premium, crescând la rate de două cifre.

    În octombrie 2022, Purcari a făcut încă un pas spre consolidarea poziţiei de lider al vinificaţiei în CEE, prin achiziţia unui pachet majoritar de 76% din Angel’s Estate, o cramă cu ciclu complet din Bulgaria cu 100 de hectare de vii proprii şi o capacitate anuală de producţie de peste 1 milion de sticle. Alte branduri de sub umbrela grupului sunt Crama Ceptura, Bostavan şi Domeniile Cuza.

    Acesta este un material informativ şi nu reprezintă o recomandare sau o ofertă de investiţie. Performanţele anterioare nu reprezintă o garanţie a realizărilor viitoare. Este recomandată documentarea temeinică înainte de a investi.