In zilele calduroase de august ale lui ’91, Vasile Armenean obisnuia sa se trezeasca in fiecare zi la 6 dimineata pentru a vinde inghetata locuitorilor din Suceava, dupa modelul gelateriilor din pietele centrale vest-europene. La 23 de ani, cat avea pe atunci, el era probabil primul roman care indraznea sa aduca un asemenea concept pe piata locala. Timp de o luna a urmat zi de zi acelasi program – deschidea la 9, vindea pana la 11 seara, termina de strans la 2 noaptea si o lua de la capat a doua zi in zori. Dupa aproape 17 ani, Suceava a ajuns vedeta pe piata constructiilor din Romania, cu trei mall-uri de inaugurat in 2008, la egalitate chiar cu cele care se anunta in Capitala. Totusi, nu multa lume ar banui ca orasul unde intreprinderile au fost inchise rand pe rand pentru a face loc dezvoltatorilor imobiliari ar putea gazdui una dintre cele mai performante fabrici de inghetata din Europa. De ceva timp incoace, delegatii intregi de specialisti din SUA, Canada, Finlanda sau Danemarca au venit aici pentru a lua exemplul fabricii de inghetata a companiei Betty Ice, fondata de Vasile Armenean. Cand am fost sa il cunoastem pe proprietarul afacerii, specialistii si tehnologii inca forfoteau prin fabrica pentru o testare industriala. De fapt, din luna ianuarie se tot fac testari de acest gen, in vederea lansarii oficiale din vara, la care se lucreaza de aproximativ patru ani. Fabrica este functionala din 2007, dar finalizarea ei, incluzand aici receptia si birourile, va avea loc abia anul acesta. Nu e usor sa ridici o fabrica, alcatuita pana la ultimul surub din inox, la fel cum nu e usor nici sa faci rost de o scara interioara construita integral din sticla, cum se mai gaseste doar la sediul Apple Store de pe Fifth Avenue din New York.
Totusi, Armenean nu are niciun motiv sa regrete orele putine de somn din perioada de inceput a afacerii sau cei 32 de milioane de euro investiti pana acum in companie. Astazi, Betty Ice este un business care vinde anual de 17,5 milioane de euro in toata tara si este evaluat la 50-60 de milioane de euro. Mai mult, Betty Ice se lupta cu multinationala-gigant Nestle pentru primul loc in topul producatorilor de inghetata.
UN BUSINESS IN CARE TE PORTI CU MANUSI
“Daca nu am fost in 2007, anul acesta sigur vom fi lideri de piata”, spune fondatorul Betty Ice, vizavi de competitia pe piata locala de inghetata cu cel mai mare jucator mondial din FMCG. Estimarile pentru 2007 privind Nestle Ice Cream Romania vizau incasari de 24 de milioane de euro si o cota de piata de circa 23%. Armenean nu se teme insa de cele aproape 7 milioane de euro care il despart de concurenta si refuza ideea vanzarii companiei sale catre jucatorii internationali. “Nu avem de gand sa vindem. Am primit mai multe oferte de cumparare, dar nici macar nu le-am discutat. Vrem sa luptam, mai ales ca pe elvetienii de la Nestle i-am mai depasit in august 2007.” Ideea de a concura cu un gigant international din industria alimentara, fie si pe segmentul mai restrans al inghetatei, nu este singura care ar putea provoca ridicari din spranceana la adresa antreprenorului sucevean. “Intotdeauna am venit cu idei noi si am intampinat multe obstacole.” Inca de la inceput, cand Betty Ice abia se lansa pe piata, iar studiile demonstrau ca ciocolata e cea mai vanduta inghetata din Romania, el a venit cu o alta propunere. “In 2000, noi am fost primii care am bagat ceva in inghetata. Am lansat Cuore, in care am pus bucati de cirese si lichior amaretto. Atunci nu exista decat inghetata simpla si toata lumea ne spunea ca suntem nebuni, dar dupa nici trei luni de zile, Cuore domina piata. A fost prima lovitura cu care am detronat ciocolata.” La fel s-a intamplat si in cazul sortimentelor ce au urmat: cu capsun, cu fructe de padure, tiramisu si pepene galben. Pentru Betty Ice, cel mai bun barometru al pietei il constituie vanzarile de la chioscurile de inghetata. “Cel mai bine testam aromele noi la chiosc, inainte de a le lansa in magazine. Acolo este laboratorul nostru de teste. Chiar si acum avem cinci-sase sortimente pe care le studiem.”
BISCUITELE BUCLUCAS
Armenean a adus prima data in Romania si inghetata sandvis, preluata acum de majoritatea producatorilor din piata. Ideea i-a venit cu ocazia unei vizite in Italia, in cadrul unor negocieri cu partenerii de la care achizitioneaza echipamentele frigorifice si masinile de distributie. Aici s-a intersectat cu un furnizor de biscuiti speciali pentru inghetata, care isi prezenta marfa. “La inceput am fost mai sceptic, pentru ca in mod normal, in contact cu inghetata, biscuitii se inmoaie prea tare. Cu toate acestea, dupa efectuarea mai multor teste, am gasit o metoda de a tine biscuitii sub control. De aici a plecat ideea. La inceput i-am importat, apoi i-am produs in tara.”
Desi nu s-ar zice, biscuitii pentru inghetata i-au dat mari batai de cap producatorului Betty Ice. “Biscuitii reprezinta un produs special, care necesita o tehnologie diferita de celelalte, mai ales post-productie: o anumita temperatura de pastrare, pentru ca nu intra pe aceeasi grila de temperatura cu restul produselor, un timp de maturare ca sa poata absorbi apa si sa se inmoaie controlat. Trebuie avuta mare grija cu ei. Pentru ca se maresc la inmuiere, exista riscul sa nu mai incapa in ambalaj. Asa ca ii masuram cu sublerul (aparat de precizie folosit in mod normal in mecanica fina – n.r.). E un subler normal, numai ca e construit din inox.”
Cand Betty Ice a decis sa produca biscuitii pentru inghetata sandvis, in Europa mai exista un singur producator, dar care nu voia sa isi vanda reteta. “De aceea, ne-au trebuit vreo doi ani pana sa ii putem pune pe piata. La inceput se faceau fleasca, apoi am gasit o reteta care ne-a permis sa ii comercializam. Contin un ingredient special, astfel ca si daca ii bagi in apa, nu se inmoaie in totalitate.” Pe piata romaneasca in prezent mai exista un singur producator de biscuiti de inghetata, Rubin King, cu activitati de export in Europa si Orientul Mijlociu, “dar producatori de inghetata care ii folosesc sunt mai multi”, spune Armenean. Cu experienta de 20 de ani in industria de inghetata, el vorbeste cu oarecare patima despre produsele care ii solicita toata atentia si ii aduc banii in cont. E si normal, in conditiile in care tot el este si cel care creeaza 90% din retetele de inghetata de la Betty Ice. “Fisticul m-a dezamagit anul trecut. Consumatorul confunda produsul cu sortimentul omonim existent pe piata inainte de 1990, dar care nu are nicio legatura cu inghetata din fructe de fistic. Acela numai fistic nu era. Era doar ceva verde si avea cu totul alt gust, iar acum nu se mai gaseste pe piata. Am cautat tehnologi de la fabricile care produceau inghetata respectiva. Pana la urma am incropit noi doua retete: una fistic-fistic, cealalta fistic ca pe vremuri. Fisticul-fistic nu a avut nicio sansa in fata fisticului verde. 2007 cred ca a fost anul in care am lansat cu succes cele mai multe sortimente. Toate au mers, cu exceptia fisticului.”
Pentru vara lui 2008, proprietarul Betty Ice are deja pregatite alte trei sortimente de inghetata si un brand nou: Betty Blue, care va reprezenta segmentul de top al producatorului sucevean. In paralel, 700.000 de euro vor fi investiti in publicitate, adica aproximativ aceeasi suma ca si anul trecut.
CURSA CU OBSTACOLE
In antreprenoriat, pe primul loc vine afacerea, si apoi proprietarul ei, spune omul de afaceri din Suceava. “E bine sa fii modest si sa ramai tot timpul pe pozitii, ca atunci cand dai de greu sa nu te pierzi sau sa intri in panica. Dar cel mai important – nu trebuie sa omori afacerea punandu-te pe tine inaintea ei. Lectia aceasta am invatat-o din Austria.”
La 17 ani, Armenean a decis sa paraseasca Romania si sa se stabileasca in Australia, pe care o considera tara cu cele mai multe oportunitati. Soarta insa i-a pregatit un alt drum, mai incurcat, si o alta destinatie. A fost nevoie de vreo doi ani si doua incercari nereusite, pentru ca pana la urma sa ajunga in Linz, Austria. “M-a tentat foarte mult Occidentul, pentru ca aveam rude in Germania si prin ele am cunoscut o alta realitate decat cea care ne era prezentata noua. In 1985 am plecat prima data si, asa cum se obisnuia atunci, am traversat granita cu Iugoslavia si m-am predat in lagar. Acesta era ca un fel de trambulina de unde puteai sa pleci mai departe, principalele destinatii ale emigrantilor fiind SUA, Canada sau Australia. Singura problema era ca lagarul avea un numar limitat de locuri si cand devenea neincapator, unii emigranti erau trimisi inapoi in tara. Era ca un fel de loterie, nu existau criterii de selectie.” Dupa doua luni, Armenean a fost deportat, dar pentru ca era inca minor, nu a fost condamnat. “La a doua incercare tocmai implinisem 18 ani. Si pentru ca povestea s-a repetat, am fost trimis inapoi in Romania si condamnat la doi ani de inchisoare.” A executat opt luni de sentinta, fiind eliberat pe baza unui decret. La scurt timp, Armenean a trecut pentru a treia oara granita. “De data aceasta n-am mai oprit in Iugoslavia, am mers direct in Austria, de unde urma sa plec in Australia. Mi-am facut toate documentele, dar la mai putin de doi ani a venit revolutia si planurile mi s-au schimbat complet.”
In Austria a lucrat ca electromecanic intr-o fabrica ce producea ochelari de soare. Cu industria inghetatei a intrat in contact din intamplare: “Un prieten care era laborant intr-o gelaterie a facut o prostie – a uitat sa opreasca un utilaj, acesta a inghetat in interior si s-a defectat. Pentru ca eu aveam grija de echipamentele industriale din fabrica de ochelari, care utiliza o tehnologie avansata, m-a rugat sa il ajut la reparat. Masina costa vreo 5.000 de euro si nici mie, nici patronului gelateriei nu ne-a venit sa credem cand am montat-o si a mers din prima. Drept rasplata, mi s-a dat voie sa vin oricand si sa mananc oricata inghetata voiam. Dupa un timp, mergeam acolo in fiecare dupa-amiaza, ca un al doilea job, de la 5 la 10 seara si faceam intretinere la echipamente. Asa am ajuns in laborator, am vazut ce masini se folosesc, cum lucreaza o gelaterie si ma minunam cum stateau oamenii la coada in centrul orasului Linz la inghetata.”
FURTUNA INTR-UN CORNET
De aici i-a venit proprietarului Betty Ice ideea de a deschide o gelaterie in Romania. In vara in care venise sa vanda inghetata la Suceava se afla in concediu si scopul era sa testeze piata locala. “M-am gandit sa incerc sa fac asta acasa, asa ca m-am inteles cu patronul din Austria, care mi-a dat materii prime si o masina de inghetata pe credit, mi-am pregatit spatiul din timp si in august 1991 am inceput sa vand inghetata la cornet in statia de autobuz dintr-un cartier sucevean. Vindeam zilnic, fara oprire, si dormeam trei-patru ore pe noapte. Am facut cam 100 de de marci germane profit pe zi, astfel ca intr-o luna am castigat 3.000 de marci – mult la vremea respectiva. Puteam sa fac si mai multi bani, dar nu ma tineau puterile, nici masina nu producea mai mult.”
A ales Suceava si nu Medias, orasul sau natal, pentru ca aici a gasit locul de desfacere. Cel care l-a ajutat, inchiriindu-i spatiu in conditii mai avantajoase, a fost seful de la fabrica de conserve Consuc din Suceava. Tot el l-a sprijinit si un an mai tarziu, cand Armenean s-a intors definitiv in tara pentru a pune businessul pe picioare. Primele investitii au fost acoperite printr-un credit de nevoi personale de circa 15.000 de euro, contractat in Austria. Dar inca de la inceput, afacerea a meritat toate eforturile. Prima masina de inghetata, luata pe credit de la furnizor, a reusit sa o plateasca din profit in cateva luni. “Ma ocupam direct de tot, in prima luna am fost doar eu, apoi am angajat un baiat si in urmatorul an am mai angajat trei persoane. Nu pot sa uit sutele alea de lei albastre, pe care trebuia sa le numar in fiecare seara si care ma disperau, pentru ca se numarau greu.” Cu timpul, alti antreprenori locali au inceput sa ii faca concurenta, iar unii vindeau chiar vizavi de el. “Orice afacere care merge se copiaza”, spune fondatorul Betty Ice. Oricum, dupa doi ani, antreprenorul a decis sa aleaga un alt model de business, convins ca acesta nu avea sa fie eficient pe termen lung. “Afacerea nu putea fi extinsa sub aceasta forma. Aveam nevoie de un model unitar de business, nu poti sa faci zece gelaterii si sa te astepti la acelasi rezultat de la fiecare. E aceeasi situatie ca si in cazul restaurantelor ? daca difera bucatarul si seful de locatie, deja nu mai poate fi vorba de acelasi restaurant. Cat eram eu acolo, mergea, dar nu se intampla peste tot la fel. Prin urmare, am decis sa trec pe industrial si acolo a fost o cu totul alta mancare de peste.” In 1994, a infiintat societatea Betty & Cris, in care detinea o participatie de 55%. Denumirea acesteia a fost o combinatie intre numele primului copil al fondatorului, Betty, nascuta cam in aceeasi perioada cu firma, si Cris, numele unuia dintre cei doi parteneri pe care Armenean i-a cooptat in business. “Cand am fost la notar sa stabilim obiectul de activitate a firmei, acesta a fost surprins ca noi nu am scris decat ‘fabricarea inghetatei’. Punct. Majoritatea antreprenorilor vremii isi alegeau ca activitati adiacente si importul sau exportul, dar noi nu aveam decat un singur scop.” Zis si facut. Pe vechea platforma a fabricii de conserve, asociatii au inchiriat un spatiu, unde au construit un laborator, “ca nu puteai sa il numesti fabrica”. De la distributia in cofetarii, firma a trecut in scurt timp la magazine, apoi au inceput sa ambaleze inghetata in casolete, iar in 1996 au cumparat prima masina de distributie cu care au transportat inghetata in orasele apropiate. “Am cumparat un Mercedes second-hand din Germania, fabricat in 1990. Acum are 18 ani si face cate 30 ? 40 de mii de kilometri anual. Saraca masina de vreo trei ani vrea sa iasa la pensie, si noi tot o amanam. Cred ca in 2009 o vom scoate din functiune si o vom expune in fata fabricii.” Dar de vandut, nu o va vinde niciodata.
50 DE ANI DE STRATEGIE
Un moment important din existenta companiei a fost anul 1998, cand Armenean a devenit singurul actionar al afacerii, dupa ce a rascumparat restul de actiuni de la ceilalti asociati. “Atunci aveam trei camioane. De acolo am plecat cu o alta dinamica, un alt nume, Betty Ice, si mi-am urmat conceptul 100%.”
Traiectoria care a adus Betty Ice in cursa pentru primul loc pe piata de inghetata din Romania a fost marcata de rate anuale de crestere de 50% (2004-2007) si chiar 100% (2000-2004). Pentru anii viitori, Armenean estimeaza pastrarea trendului ascendent, in acelasi ritm, astfel ca in 2008 cifra de afaceri a producatorului de inghetata ar trebui sa fie de 22 de milioane de euro. La aceasta suma, care poate varia in functie de vreme cu pana la 50%, se adauga si planurile de patrundere pe piete externe sau investitiile majore in tehnologie din ultimii ani. Pentru fabrica noua, Armenean a cheltuit iarna trecuta 4 milioane de euro, ceea ce duce valoarea totala a investitiilor la 32 de milioane de euro. Un singur echipament de productie l-a costat 2,5 milioane de euro, date fiind complexitatea tehnologiei implicate si standardele dure de igiena impuse. “Daca excludem trei sortimente de branza care necesita un proces de fabricare mai complicat, industria producatoare de inghetata este in topul industriilor alimentare la acest capitol. Mai sus de atat se afla doar industria farmaceutica”, explica proprietarul Betty Ice.
In prezent, fabrica produce 60 de tone de inghetata pe zi, desi a fost proiectata pentru o capacitate maxima dubla. Mai mult, terenul din jurul constructiei permite extinderea fabricii cu inca atat, ceea ce ar insemna o capacitate de productie de 240 de tone pe zi, desi in 2008 nu va fi nevoie de o asemenea desfasurare de forte. “Ne-am pregatit pentru anii urmatori. Am avut o experienta negativa din cauza ca am gandit pe termen scurt si ne-am trezit ca nu mai aveam ce face. A trebuit sa o luam de la zero.” Primul plan de afaceri pentru Betty Ice a fost facut pe o perioada de zece ani. Conform planului, in 1994 Armenean a inchiriat fabrica de pe vechea platforma Consuc, apoi a cumparat-o, dar dupa exact zece ani a trebuit sa o inchida si sa construiasca alta. “De data aceasta, am facut un plan pe 50 de ani”, avertizeaza antreprenorul.
CU CAT MAI MIC, CU ATAT MAI BINE
Cele 32 de milioane de euro absorbite pana acum de Betty Ice au provenit din reinvestirea profitului si mai putin din credite. “Cred ca asta a fost cheia succesului. Daca am castigat 3 lei, i-am bagat pe toti in fabrica, nu am cheltuit banii pe alte prostii. Acum fac la fel. Dividendele pe care le iau in fiecare an nu depasesc necesarul meu de trai.”
Cu toate acestea, la inceputul afacerii, finantarea s-a facut prin creditare, dar nu din Romania, ci din Austria. “Aveam cetatenie austriaca si luam credite de acolo, cate unul-doua in fiecare an. In Romania nu au existat posibilitati de finantare pana spre sfarsitul anilor ’90. Dobanzile erau si de 150%, iar pana in 1999, cand a scazut dobanda la 30%, nu am luat niciun credit din tara. Primul credit din Romania, contractat in 1999, a fost mic si cred ca asta a fost una dintre deciziile bune, sa nu iau decat credite mici, ca sa nu devin sclavul bancilor.”
Compania detine 13 filiale si depozite in toata tara, fiind in plin proces de consolidare a retelei de distributie. “La nivel national, cred ca ne-am extins suficient de mult. Acum lucram la dezvoltarea regionala si la imbunatatirea depozitelor existente in Romania. Am cumparat deja terenuri pentru mai mult de jumatate din filiale. Deocamdata, avem depozite la Medias si Suceava si lucram la constructia celor din Constanta si Bucuresti. Restul sunt inchiriate, dar urmeaza sa ridicam cate doua depozite proprii in fiecare an.” In privinta extinderii pe piete internationale, planurile lui Vasile Armenean vizeaza anul 2012 ca start al distributiei la extern. “Vrem strict distributie – mergem cu produsul pana la client. Avem in vedere Uniunea Europeana si tarile din partea de nord si nord-est a Romaniei.” Socoteala de acasa nu se potriveste insa cu cea din targ, spune o veche zicala romaneasca. Asa se face ca pe langa tarile incluse in planurile de dezvoltare, ca Austria, Ucraina sau Moldova, pe harta producatorului de inghetata ar putea aparea si Croatia, Bosnia sau Serbia, in timp ce colaborarea cu Ungaria a inceput cu mult inainte de termenul planuit. “Au venit cereri ? una, doua, zece ? si mi-am dat seama ca trebuie sa gasim o solutie si sa dezvoltam o retea de distributie. La asta lucram acum.”
PE DOUA FRONTURI
Din cei aproape 18 ani de antreprenoriat, cel mai dificil aspect pentru Vasile Armenean a fost decizia de a renunta la prima fabrica si de a investi in noua locatie. “Mi-a fost teama sa nu pierd lucrurile de sub control cand am inceput constructia fabricii noi si in paralel trebuia sa continuam productia la fabrica veche.” Fondatorul Betty Ice crede ca acesta este unul dintre cele mai dificile momente in viata oricarei societati.
“Ce se intampla: iti concentrezi toata atentia asupra investitiei noi si poti sa pierzi din vedere mersul celei vechi. Procesul dureaza doi-trei ani si se poate ca afacerea sa scada pentru ca nu ii mai acorzi aceeasi atentie. Iar dupa doi-trei ani de cadere, exista riscul sa nu te mai poti ridica.” Prin urmare, proprietarul Betty Ice este cu ochii in patru de cand a luat decizia construirii noii fabrici. “2004 a fost primul an in care am muncit mai mult iarna decat vara, adica in loc sa fim mai linistiti si sa gandim strategii pentru viitorul sezon, am muncit la fel de intens tot anul. Un an si jumatate a durat numai proiectarea fabricii. Acel an si jumatate in care incepeam dimineata si terminam seara, pana am cumparat proiectul si am dat drumul la executia comenzii, m-a terminat. Eram cu piciorul drept intr-un loc si stangul in altul. Aici trebuia sa produc si sa vand, dincolo trebuia sa construiesc. Putea oricand sa imi fuga totul de sub picioare.” Pentru proiect si echipamente, Armenean a ales sa lucreze chiar cu inventatorii conceptului de inghetata industriala, WCB Ice Cream. Motivul? “Ei au cea mai mare experienta, cu ei incep si se termina toate manualele de inghetata.” Compania are sedii in SUA, Danemarca si Italia, si parteneri in aproape toata lumea. Arhitectul noii fabrici, un consultant-tehnolog danez, cu care fondatorul Betty Ice lucreaza din 1998, i-a devenit prieten apropiat. “Cu el m-am imprietenit la primul proiect si in ultimii ani a petrecut atat timp in Romania, incat a invatat limba.”
OAMENII GHETURILOR
In cantina nou amenajata de la Betty Ice, managerul mananca la un loc cu angajatii, dupa cum el insusi afirma. Mai mult, biroul sau, nefinalizat la data interviului, nu ar avea nimic special fata de celelalte birouri. “Am mers pe ideea de a face echipa si sunt incantat de ceea ce am realizat si de echipa pe care am construit-o. Nu o spun doar de dragul de a o zice. Ma minunez de cat suflet pun si ca in anumite situatii se implica mai mult ca mine.”
Cei 300 de angajati (cu tot cu sezonierii sunt 400 la numar) sunt recrutati de cele mai multe ori direct de pe bancile scolilor, fie acestea licee sau facultati. “Stilul meu de angajare difera foarte mult de standarde. Nu povestesc despre fisa postului, avem o mica discutie si daca ne placem reciproc, trecem la treaba. Un singur lucru ma intereseaza: sa vrea sa munceasca si sa puna suflet. Nu le dau mai mult decat pot duce si pe masura ce lucram, ne si cunoastem. Am oameni de la bun inceput, erau copii, cum eram si eu atunci, in 1994.”
Armenean a invatat din perioada petrecuta in Austria ca nu toti oamenii dau randament din prima zi si ca trebuie sa treaca un timp pentru a evolua, ca si in cazul unei companii. “Sunt oameni care dupa cativa ani au rezultate remarcabile. Cu trei ani in urma am angajat un baiat de pe bancile liceului. Era zero. Ma certam cu el sa puna o priza drept. Iar acum face programare de soft. Nu se poate face de azi pe maine o minune. Asa ne-am dezvoltat si noi. De aceea, ne facem planurile toamna, dupa ce analizam ce s-a facut vara, unde mai e loc de imbunatatiri si cum trebuie procedat sezonul urmator.”
In perioada vacantelor de vara, printre sezonierii angajati sa faca fata volumului mai mare de munca din fabrica se numara si cei doi copii ai proprietarului, in varsta de 17, respectiv 15 ani. Tatal ii lasa sa il ajute, pentru bani de buzunar in plus. “As vrea sa aprecieze valoarea fiecarui lucru, sa ramana cu picioarele pe pamant si sa nu se lase furati de mirajul banilor. De fapt nu ma ajuta pe mine, se ajuta pe ei. Pe mine ma incurca”, glumeste managerul. Acelasi sistem il aplica si acasa: “Daca vor sa aiba bani, lucreaza. Nu primesc nimic degeaba si daca vor sa ia un ciubuc, imi calca hainele. Fixam un tarif: o camasa atat, o pereche de pantaloni atat si calculeaza. Cred ca acesta e si atuul meu, ca nu m-am schimbat foarte mult. Poate ma imbrac mai bine, dar cum am fost la inceput sunt si acum.”
In afara programului de afaceri, care de obicei se prelungeste de la 9 dimineata la 11-12 noaptea, mult timp liber nu mai ramane. Totusi, antreprenorul afirma ca tot ce face la munca, face din placere si oricum, cea mai mare pasiune a sa, raliurile de Formula 1, nu ii consuma decat cateva zile pe an, cand pleaca sa vizioneze cursele de masini.
In business a fost inspirat tot de masini si nu degeaba toate automobilele din firma, cu exceptia celor 125 de masini de distributie, sunt marca Toyota. “Am studiat modelul de business al acestei companii si pentru mine e simbolul calitatii si al eficientei ca proces de productie.”
PANORAMA DE SUS
La aproape 40 de ani, fondatorul Betty Ice se declara multumit de tot ce a intreprins si spune ca totul a fost facut cu gandul la viitor. Asa a fost decizia de a investi in tehnologie hiper-performanta, cand a intuit ca salariile vor creste foarte mult. Sau dezvoltarea activitatilor conexe fabricarii inghetatei, de la service echipamente la distributie, in interiorul firmei, cand varianta subcontractarii ar fi dus la costuri triple. Sau terenul ramas liber langa constructia noua din Suceava in ipoteza in care viitorul va impune dublarea capacitatii fabricii si asa performante. Ori poate holul cu geamuri mari de sticla, cu vedere in interiorul fabricii, pe unde se vor desfasura vizitele organizate ale scolarilor. “Copiii nu mai stiu cum arata o fabrica”, contempla Armenean, decis sa faca ceva in acest sens, chiar daca standardele de igiena nu permit vizitele in interiorul unitatii unde se produce inghetata.
Din iunie, cand fabrica va fi gata si toate activitatile firmei se vor muta definitiv in noua locatie, pe vechea platforma va incepe constructia la un complex de locuinte pe care angajatii le vor putea cumpara apoi la preturi egale cu costurile.
Iar spre sfarsitul anului, proprietarul Betty Ice vrea sa deschida in centrul Sucevei o cafenea-gelaterie. Conceptul e nou in piata si va fi extins in sistem de franciza la nivel national din 2009, daca lucrurile merg bine. Cat despre Betty Ice, fondatorul o vede ca o afacere de familie, pe care nu ar vinde-o decat daca ar fi nevoit sa isi finanteze astfel planurile de extindere. Iar atunci ar recurge la listarea unui numar mic de actiuni pe Bursa. “Betty, fiica mea, are aptitudini de manager, dar pana sa conduca afacerea, mai are de asteptat. Daca ma tin picioarele, pana la 80 de ani nu las businessul din mana. Daca, sa zicem, in urmatorii doi-trei ani voi fi nevoit sa vand, voi lista o parte mica de actiuni, dar as ramane actionar majoritar.”
PRINCIPALII PRODUCATORI DE INGHETATA
Nestle Ice Cream ? 24,8 milioane de euro
Betty Ice ? 17,5 milioane de euro
Alpin Lux 57 ? 14,5 milioane de euro
Top Gel ? 14 milioane de euro
Kubo Ice Cream ? 11,2 milioane de euro
Napoca (Friesland Foods) ? 11 milioane de euro
* Cu exceptia Betty Ice, cifrele reprezinta estimari ale producatorilor pentru 2007. Total: aproape 100 de milioane de euro
