Averile au trecut din mainile parintilor miliardari catre copii,
permitand astfel ca business-ul sa continue sub nume binecunoscute
mult timp dupa ce fondatorii au disparut.
Puteti vedea aici cateva dintre povestile miliardarilor care au dat
averile pe mana copiilor lor.
Sursa:cnbs.com
Pana la urma, editia din acest an a Consumer Electronics Show
(CES) n-a adus prea multe surprize. Exceptand zona oarecum
efervescenta a tehnologiilor 3D, s-a desfasurat sub umbra lui Apple
(care, ca de obicei, n-a catadicsit sa participe), pe care mai toti
producatorii se trudesc sa-l ajunga din urma, uneori imitandu-i
miscarile de acum cativa ani.De exemplu, Samsung a lansat Galaxy
Player, care este un smartphone din gama Galaxy S, dar fara
telefonie – adica un fel de iPod Touch bazat pe Android.
Aici ajungem la al doilea mare protagonist al show-ului, Google,
care, in ciuda standului modest, a fost extrem de vizibil… prin
reprezentanti. Adica prin multimea de producatori de telefoane si
de tablete echipate cu sistemul de operare Android. Noutatea a fost
prezentarea unor tablete echipate cu viitoarea versiune a
sistemului (Android 3 sau Honeycomb), anume destinata tabletelor.
Printre putinele abateri de la aceasta orientare se numara
BlackBerry de la RIM si HP WebOS. Daca ar fi sa aleg produsul care
mi-a placut cel mai mult, as opta pentru Eee Pad Transformer de la
Asus: un netbook cu un ecran multitouch, care se poate detasa
pentru a deveni o tableta.
Inutil de precizat ca majoritatea produselor prezente la CES se
bazeaza pe procesoare ARM. In schimb, merita sa aduc cateva
clarificari privind aceasta gama de procesoare, pentru ca multa
lume isi imagineaza ca acestea sunt produse de firma britanica cu
acelasi nume. De fapt, ARM Holding doar proiecteaza arhitectura si
modelele pentru o gama de procesoare RISC cu consum redus de
energie, ceea ce le face extrem de atractive pentru dispozitivele
mobile si pentru cele inglobate in alte produse. Practic, peste 90%
dintre telefoanele mobile si tablete folosesc procesoare din
aceasta gama. Aproape 80% dintre procesoarele inglobate se bazeaza
tot pe aceasta arhitectura. ARM Holding licentiaza modelele unui
mare numar de fabricanti, care le comercializeaza sub nume propriu.
De exemplu, procesorul NVIDIA Tegra 2 care echipeaza Eee Pad
Transformer este un procesor ARM.
Acum avem toate datele pentru singura surpriza oferita de CES:
Microsoft, prin vocea lui Steve Ballmer, a confirmat speculatiile
conform carora compania vizeaza portarea sistemului Windows pe
procesoare ARM. Da, versiunea 8 va rula si pe ARM. Logica acestei
miscari este, desigur, sansa de a echipa deja foarte popularele
tablete – si mi-am exprimat saptamana trecuta rezervele privind
sansele de reusita ale acestei strategii. Dar exista si impedimente
de ordin tehnic, pentru ca portarea nu implica doar o simpla
recompilare a surselor (cum a sugerat Ballmer), ci mult mai multe
chestiuni, printre care optimizarea nu e cea din urma.
Insa problema majora este ca Windows nu este construit pentru
interfata multitouch specifica tabletelor, asa ca adaptarea va fi
inca si mai complicata. Pe de alta parte, e vorba de imensa baza de
aplicatii – care sunt de fapt principala atractie pentru Windows –
si este greu de crezut ca foarte multi producatori vor fi dispusi
sa faca aceste eforturi. In fine, Microsoft nu a indicat niciun
termen pentru aceasta portare, iar daca lansarea se va amana prea
mult, e posibil ca piata sa arate deja cu totul altfel. Cu
siguranta va exista cerere pentru tablete ceva mai puternice, mai
tech-oriented, dar Ubuntu Linux este deja adaptat pentru ARM si
dispune si de o distributie anume croita (Remix), asa ca n-ar fi
exclus din partea celor nerabdatori sa aleaga aceasta varianta. Iar
experienta imi spune ca, odata ce-ai gustat Ubuntu, nu te mai
intorci.
Nici Intel nu iese prea bine din aceasta miscare – si, de fapt,
intreaga evolutie a pietei o dezavantajeaza. In primul rand, e o
chestiune oarecum simbolica: sintagma “Wintel” tinde sa-si piarda
din greutate. In al doilea rand, se poate spune ca si-a facut-o cu
mana lui. Intel a obtinut in 1997 designul StrongARM, proiectat de
DEC in colaborare cu Advanced RISC Machines (vechiul nume ARM), si
a dezvoltat nucleul XScale. Dar, cum vanzarile masive de procesoare
x86 produceau veniturile consistente, Intel si-a pierdut interesul
pentru noua platforma si in 2006 a vandut XScale, ratand astfel
sansa de a deveni un jucator important intr-o piata care inca nu se
intrezarea.Destramarea traditionalei aliante dintre Microsoft si
Intel este iminenta, iar Horace Dedlu – fost manager la Nokia –
vede in aceasta o confirmare a sfarsitului erei PC-urilor. Anul
trecut s-au vandut circa 16 milioane de tablete (90% iPad), iar
Microsoft si Intel n-au luat un cent din afacere. Ce va fi anul
acesta?
Cei din generatia mea, care au avut de infruntat ‘68-ul la o varsta intre 35 si 40 de ani, prea batrani pentru a fi studenti prinsi in revolta si prea tineri pentru a fi patriarhi respectabili, scapati de confronter, au fost multa vreme santajati de clasa muncitoare. Nu ma refer la clasa muncitoare in sine – sarmanii de ei aveau problemele lor – ci la adoratorii burghezi de stanga ai acesteia care, invocand nasterea unei stiinte proletare, te intrebau ce sens ar mai putea avea sa te ocupi de Dante, de Kant sau de Joyce. Si intrucat intentia era, intr-un fel sau in altul, sa se discute in continuare de ei si intr-o facultate ocupata (ajungea s-o vrei si era pe deplin posibil) ne chinuiam sa aratam ca, pe termen lung, si cunoasterea lui Dante sau a lui Joyce putea contribui la emanciparea clasei muncitoare.
Hai sa ne imaginam cat de usurati au rasuflat multi dintre noi cand au descoperit ca a luat sfarsit perioada cand muncitorii nu aveau nimic de pierdut in afara propriilor lor lanturi, pentru ca de-acum, avand de pierdut televizorul, frigiderul, masina si vizionarea multor vedete tv in fiecare seara, votau cu Berlusconi si Bossi – redirectionandu-si propria furie de la capitalisti la extracomunitari. Comportamentul proletarilor de odinioara a devenit cel tipic subproleriatului. Ce bine, s-a exclamat, nu mai trebuie sa ne facem griji pentru clasa muncitoare! Sunt mai saraci acum decat in urma cu cativa ani? Dar ei au preferat patrulele de strada sindicatelor. Eliberati de santajul clasei muncitoare, vom scrie acum nu doar despre Dante, ci chiar despre Il Burchiello(1) si, precum personajul principal din “In raspar”(2), vom pune pe covorul nostru persan o broasca testoasa cu carapacea incrustata cu rubine, turcoaze, acvamarine si ochi de pisica verde asparagus.
Dincolo de nemultumiri, clasa muncitoare a devenit invizibila: muncitorii, cum spunea Ilvo Diamanti(3), nu mai reprezinta o masa critica si ne dam seama de existenta lor doar cand mor la locul de munca. Gasesc acest citat aproape la inceputul unui extrem de iritat si amar pamflet de Furio Colombo, intitulat “Plata”. Dupa titlu si dupa o imagine destul de stahanovista a copertei, te-ai astepta la un alt tip de discurs cu privire la clasa muncitoare, dar in text nu se pomeneste clasa muncitoare ca si cum, de-acum, odata cu descalificarea sindicatelor, sfarsitul ideologiilor, nasterea noilor partide ce au absorbit de la dreapta nemultumirile ce erau pe vremuri ale stangii, aceste denumiri si-ar fi pierdut orice interes. In aceasta carte nu se vorbeste despre disparitia clasei muncitorilor, ci de disparitia muncii.
Ideea poate parea bizara, dar daca stai sa te gandesti bine, intre liberalizare, prabusirea imperiilor financiare, caderea burselor, manageri care-si parasesc biroul cu cutia de carton sub brat si un bonus stratosferic in portofel, se raspandeste pretutindeni, in declaratiile oficiale si in politica de doi bani, dispretul fata de munca. Excesiv i se pare mereu Confindustriei(4) costul mainii de lucru, intreprinderile fac tot ce pot pentru a dizolva marile centre de productie intr-o multime de persoane care nu se cunosc intre ele, sed in provincie la un calculator si lucreaza la proiect fara garantii de continuitate, transformarea marilor companii din locuri unde se producea (asadar, era nevoie de mana de lucru specializata) in pachete de vandut si revandut, prin urmare cu atat mai apetisante pe piata financiara cu cat sunt mai reduse costurile, a facut acceptabile, fara indignare si stupoare, campaniile impotriva sindicatelor (de-acum considerate niste lipitori parazitare) si chiar cele impotriva muncitorilor insisi. Si aici, chiar daca probabil prea fidel programului unui pamflet, iata descrierea unui ministru Brunetta(5) al carui adevarat obiectiv “nu e sa aduca justitia si meritocratia in administratia publica”, ci mai curand “sa denigreze munca, s-o ridiculizeze si s-o faca de rusine, sa arate latura infama si cam meschina a functionarilor publici”.
Dar, lasand la o parte intentiile lui Brunetta, iata ca se contureaza un alt fenomen: daca pe vremuri problema era aceea de a acorda oamenilor muncii suficient timp liber, astazi tuturor li se daruieste un “timp gol”, cel al asteptarii unei prime slujbe, cel intre o concediere si subscrierea la nou contract pe perioada determinata, cel intre inceputul si sfarsitul unei perioade de somaj tehnic. In fine, cum sa le ceri sa se recunoasca drept facand parte dintr-o clasa, cu probleme comune, celor care, chiar daca inca muncesc, o fac din ce in ce mai putin impreuna cu ceilalti, pe perioade tot mai scurte si vad ca munca nu mai este deloc onorata, ci suportata ca un accident cu viata de-acum extrem de scurta, cand o miraculoasa automatizare, chiar si fara niciun operator la tastatura, ar fi rezolvat problemele economice, si toti ne-am bucura de o libera si infinita circulatie a produselor “subprime”?
1. Il Burchiello, poet si barbier din Florenta, pe numele lui adevarat Domenico di Giovanni (1404-1449)
2. “In raspar” (in original “A rebours”) este un roman simbolist care i-a adus celebritatea autorului francez Joris-Karl Huysmans
3. Ilvo Diamanti, politolog si eseist italian
4. Confindustria (Confederazione Generale dell’Industria Italiana), federatia patronatelor italiene
5. Renato Brunetta, ministru al administratiei publice