Tag: imn

  • Imnul României, pe toate maşinile de Poliţie din ţară, astăzi, de la ora 17.00

    Imnul României va răsuna de pe toate maşinile de Poliţie din ţară, sâmbătă, de la ora 17.00, în semn de mulţumire pentru cei care respectă carantina, anunţă Sindicatul Poliţiştilor Europol.

    Sindicatul Poliţiştilor Europol anunţă, pe Facebook, faptul că sâmbătă, de la ora 17.00, pe toate autospecialele din ţară va fi difuzat imnul „Deşteaptă-te române”.

    „În semn de mulţumire pentru românii care respectă carantina şi stau acasă, poliţiştii vor difuza, în toată ţara, la ora 17.00, imnul României în megafoanele rampelor de pe autospecialele de poliţie”, anunţă sindicaliştii Europol.

    Potrivit Sindicatului Poliţiştilor Europol, demersul aparţine Centrului de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiie Române.

  • Viral în vremea pandemiei. Un român cântă din izolare „Imnul carantinei”

    Un clip în care un român aflat în izolare cântă o melodie intitulată „Imnul carantinei” a devenit virală pe reţelele de socializare. Pe lângă acesta zeci de meme-uri în care se face haz de actuala situaţie sunt distribuite în mediul online.

    VEZI AICI VIDEO

    Un bărbat aflat în izolare a scris „Imnul carantinei”. Clipul înregistrat de acesta s-a viralizat rapid pe reţelele sociale fiind distribuit pe toate platformele online.

    În versuri, el le dă un sfat oamenilor: „Nu ies la plimbare // C-am recomandare // De la ştiri să stau închis pân’ ce Covid dispare”.

    Numeroase alte glume apărute pe reţelele de socializare sunt postate sau distribuite de români aflaţi în carantină sau autoizolare – impusă sau voluntar-preventivă.

  • Dăncilă o ţine din gafă în gafă. Ce confuzie a făcut in mesajul transmis de Ziua Imnului

    UPDATE: Mesajul transmis, de Ziua Imnului, de premierul Viorica Dăncilă a fost modificat pe site-ul Guvernului, astfel încât greşeala legată de “Câmpia Libertăţii” a fost corectată, fiind scoasă cu totul precizarea.

    Marcăm astăzi Ziua Imnului Naţional al României, sărbătoare cu o încărcătură aparte în Anul Centenar al Marii Uniri. “Deşteaptă-te, române!” le-a insuflat curaj românilor în multe momente ale istoriei moderne. I-a mobilizat si pe cei care la 1 decembrie 1918 s-au adunat la Alba-Iulia, acordurile sale exprimând atunci bucuria voinţei împlinite a românilor de unitate.Astăzi, ”Deşteaptă-te, române!” este imnul nostru naţional şi ne emoţionează ori de câte ori îl auzim ca o încununare a succeselor compatrioţilor noştri”, se precizează în mesajul postat, la ora transmiterii ştirii, pe site-ul Guvernului.

    În mesajul iniţial se arăta: “Marcăm astăzi Ziua Imnului Naţional al României, sărbătoare cu o încărcătură aparte în Anul Centenar al Marii Uniri. “Deşteaptă-te, române!” le-a insuflat curaj românilor în multe momente ale istoriei moderne. I-a mobilizat si pe cei care la 1 decembrie 1918 s-au adunat pe Câmpia Libertăţii de la Alba-Iulia, acordurile sale exprimând atunci bucuria voinţei împlinite a românilor de unitate. Astăzi, ”Deşteaptă-te, române!” este imnul nostru naţional şi ne emoţionează ori de câte ori îl auzim ca o încununare a succeselor compatrioţilor noştri”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Atenţie, şoferi! Noi restricţii de circulaţie, vineri şi sâmbătă, în Capitală

    Începând de vineri dimineaţa până sâmbătă, la ora 23.00, va avea loc Festivalul Armenesc. În acest context, se va restricţiona traficul rutier pe Strada Armenească între Bulevardul Carol şi Strada Arcului, traficul fiind deviat prin Strada Spătarului şi Strada Arcului totodată se va mai desfăşura şi un eveniment dedicat Zilei Naţionale a Ambulanţei din România.

    Aşadar, între orele 10.30 – 12.00, va avea loc marşul festiv al coloanei de ambulanţe pe următorul traseu Bulevardul Basarabia – Şoseaua Mihai Bravu – Şoseaua Ştefan cel Mare – Bulevardul Iancu de Hunedoara – Piaţa Victoriei. “Deplasarea participanţilor se va face pe banda de circulaţie”, adaugă Brigada Rutieră a Capitalei.

    Sâmbătă este programată ceremonia militară prilejuită de „Ziua Imnului Naţional al României”, în Piaţa Tricolorului din faţa Palatului Cercului Militar Naţional, de pe Calea Victoriei.

    „Pentru buna desfăşurare a evenimentului, traficul rutier va fi restricţionat astfel :
    – între orele 06.00 – 10.00, pe Strada C. Mille;
    – între Strada Ion Brezoianu şi Calea Victoriei;
    – între orele 08.30 – 10.00, pe Calea Victoriei;
    – între Strada Dem I. Dobrescu şi Bulevardul Regina Elisabeta.

    În intervalul orar 09.00 – 10.00, aproximativ cinci minute, se va restricţiona traficul rutier pe Bulevardul Regina Elisabeta, între Piaţa Universităţii şi Strada Ion Brezoianu, pe timpul intonării Imnului Naţional”, potrivit sursei citate, scrie realitatea.net

  • Atenţie, şoferi! Noi restricţii de circulaţie, vineri şi sâmbătă, în Capitală

    Începând de vineri dimineaţa până sâmbătă, la ora 23.00, va avea loc Festivalul Armenesc. În acest context, se va restricţiona traficul rutier pe Strada Armenească între Bulevardul Carol şi Strada Arcului, traficul fiind deviat prin Strada Spătarului şi Strada Arcului totodată se va mai desfăşura şi un eveniment dedicat Zilei Naţionale a Ambulanţei din România.

    Aşadar, între orele 10.30 – 12.00, va avea loc marşul festiv al coloanei de ambulanţe pe următorul traseu Bulevardul Basarabia – Şoseaua Mihai Bravu – Şoseaua Ştefan cel Mare – Bulevardul Iancu de Hunedoara – Piaţa Victoriei. “Deplasarea participanţilor se va face pe banda de circulaţie”, adaugă Brigada Rutieră a Capitalei.

    Sâmbătă este programată ceremonia militară prilejuită de „Ziua Imnului Naţional al României”, în Piaţa Tricolorului din faţa Palatului Cercului Militar Naţional, de pe Calea Victoriei.

    „Pentru buna desfăşurare a evenimentului, traficul rutier va fi restricţionat astfel :
    – între orele 06.00 – 10.00, pe Strada C. Mille;
    – între Strada Ion Brezoianu şi Calea Victoriei;
    – între orele 08.30 – 10.00, pe Calea Victoriei;
    – între Strada Dem I. Dobrescu şi Bulevardul Regina Elisabeta.

    În intervalul orar 09.00 – 10.00, aproximativ cinci minute, se va restricţiona traficul rutier pe Bulevardul Regina Elisabeta, între Piaţa Universităţii şi Strada Ion Brezoianu, pe timpul intonării Imnului Naţional”, potrivit sursei citate, scrie realitatea.net

  • Un academician cere schimbarea imnului: ”Induce ideea de segregare între cel care îl cântă şi audienţă, care trebuie să se ”deştepte”

    Adrian Toader a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că linia melodică a actualului imn naţional ”Deşteaptă-te române!” se află într-o gamă minoră ce inspiră tristeţe, iar textul este demodat, nu face cinste, ”ba chiar insultă, denigrează neamul românesc, iar mai nou nu respectă directivele CE”.

    ”M-am adresat, joi, prin scrisori, Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei, Guvernului şi Preşedinţiei României, solicitând formarea unor comisii de specialitate atât pentru adoptarea unui nou imn de stat, cât şi pentru adăugarea unei steme adecvate pe drapelul naţional, precum şi pentru stabilirea altor date de sărbătorire a Zilei Naţionale a României şi a Zilei Marinei. Am propus iniţierea procesului de schimbare a imnului de stat al României cu unul care nu se demodează odată cu schimbarea regimurilor politice, cu trecerea vremii. Mai multe voci ale unor personalităţi reprezentative culturii româneşti, precum scriitorul Andrei Pleşu, compozitorii Horia Moculescu, Marius Ţeicu, academicianul Cristian Petru Bălan sau criticul literar Dan Toma Dulciu, au exprimat necesitatea schimbării imnului naţional al României, pentru simplul fapt că linia melodică se află într-o gamă minoră ce inspiră tristeţe, iar textul nu ne face cinste, ba chiar insultă, denigrează neamul românesc, iar mai nou respectă directivele CE”, a spus Toader.

    Potrivit acestuia, melodia actualului imn ”Deşteaptă-te române!”, un cântec patriotic, a avut valoarea sa în 1848, ”dar acum, o dată cu emanciparea românilor, acest cântec a devenit nu numai demodat, dar chiar jignitor, pe alocuri, pentru multe persoane”.

    ”Consider că actualul imn nu ne reprezintă ca neam, ca popor, ca naţiune, cu atât mai mult având în vedere faptul că România este ţară membră a Uniunii Europene. Cu ocazia protestelor din ultimii ani, populaţia a demonstrat faptul că e trează, capabilă, aptă să-şi aleagă şi să-şi determine viitorul ca naţiune. Românii cer respect, demnitate, autodeterminare, asigurarea unui viitor sustenabil pentru România”, a menţionat academicianul clujean.

    Adrian Toader a explicat că, în opinia sa, încă din titlu şi din prima strofă se observă, prin îndemnul ”Deşteaptă-te”, trimiterea la ideea că poporul român are nevoie de deşteptare, că ar fi inapt, incapabil, adâncit în ”somnul cel de moarte”, deci mort sau aproape mort.

    ”Cu primul cuvânt, dar nu numai, în prima strofă se produce segregarea populaţiei, aceasta fiind împărţită în două mari grupări, cei treji, cei care intonează imnul la un moment dat, pe de-o parte, şi cei adormiţi, respectiv audienţa, de cealaltă parte. Anume, nu se spune – să ne deşteptăm români -, incluzând aici şi vorbitorul, ci – <Deşteaptă-te> -, adică <tu să te deştepţi, că eu sunt treaz din moment ce am realizat că tu dormi>. Iată o primă sugestie de segregare destul de direct şi agresivă care induce separatismul, de genul tu aşa, eu altfel, a arătat acesta.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Prima naţiune din spaţiul cosmic. Orice cetăţean de pe Pământ poate deveni membru prin simpla completare a unui formular

    Propunerile pentru constuirea ,,primei naţiuni din spaţiu” au fost făcute publice de către o echipă de cercetători şi experţii din domeniu. Aceştia afirmă că vor întreţine pacea şi vor oferi acces către tehnologia spaţială.

    Numită ,,Asgardia”,  nume inspirat de lumile mitologice locuite de zeii norvegieni, echipa afirmă că ,,noua naţiune” va deveni un membru al Naţiunilor Unite, având propriul său steag şi imn care vor fi alese de membrii publicului printr-o serie de competiţii.

    Conform proiectului de pe website, Asgardia ,,va oferi o platformă independentă, fără constrângerile legilor de la sol. Va fi un loc de pe orbită care nu va aparţine nimănui”.

    Iniţial, noua naţiune va fi alcătuită dintr-un singur satelit programat să fie lansat anul viitor. ”Fizic, cetăţenii vor fi pe Pământ, ei vor fi cetăţeni din diferite ţări, deci vor fi rezidenţi ai ţării lor actuale şi ai noii naţiuni. Când numărul aplicanţilor va depăşi 100.000 putem primi oficial statutul de naţiune,” a declarat conducătorul proiectului, Igor Ashurbeyli.

    Conform website-ului lor,  ,,orice om care trăieşte pe Pământ poate deveni cetăţean al Asgardia”, pe site existând un formular de înregistrare. 

    Când au fost întrebat de ce ar trebui să se înregistreze ca cetăţeni pe Asgardia, Ashurbeyli a declarat: ,,Cred că, în curând, ţările vor fi parte a familiei Naţiunilor Unte, titlul de membru al acestei ţări va fi un prestigiu”.

    Cititi mai multe pe www.descopera.ro

  • România ar putea avea un nou imn? Unul în care suntem daci? Iată ce ne propun muzicienii…

    România este, va fi şi va rămâne! România trebuie apărată moral, clădită pe fundaţii sănătoase, respectând istoria, tradiţia, credinţa, cultura, valorile şi aspiraţiile neamului românesc, chemând pe toate căile la unitate naţională pentru consolidarea identităţii noastre naţionale. Se poate! Imnul nostru naţional, ca simbol, trebuie să ne reprezinte în mod demn ca popor independent, „deşteptat” şi pacifist. Să ne respectăm şi apoi vom fi respectaţi, scrie cunoastelumea.ro

    Ascultaţi mai jos varianta finală a IMNULUI „Un Suflet de Român”, versuri Adrian Toader, PhD, muzica compozitorul Radu Goldiş, aranjament coral compozitorul Adrian Enescu, interpretat de Corul de Cameră al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” , Cappella Transylvanica , Dirijor: Prof. univ. dr. Cornel Groza, Cluj-Napoca.

     

  • România ar putea avea un nou imn? Unul în care suntem daci? Iată ce ne propun muzicienii…

    România este, va fi şi va rămâne! România trebuie apărată moral, clădită pe fundaţii sănătoase, respectând istoria, tradiţia, credinţa, cultura, valorile şi aspiraţiile neamului românesc, chemând pe toate căile la unitate naţională pentru consolidarea identităţii noastre naţionale. Se poate! Imnul nostru naţional, ca simbol, trebuie să ne reprezinte în mod demn ca popor independent, „deşteptat” şi pacifist. Să ne respectăm şi apoi vom fi respectaţi, scrie cunoastelumea.ro

    Ascultaţi mai jos varianta finală a IMNULUI „Un Suflet de Român”, versuri Adrian Toader, PhD, muzica compozitorul Radu Goldiş, aranjament coral compozitorul Adrian Enescu, interpretat de Corul de Cameră al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” , Cappella Transylvanica , Dirijor: Prof. univ. dr. Cornel Groza, Cluj-Napoca.

     

  • Preşedintele CNCD, îngrijorat de noul imn, “nu tocmai inteligent”, al naţionalei de fotbal

    “Cunosc problema imnului echipei naţionale, dar nu am discutat-o în colegiul director al consiliului. Am ştiinţă de acest imn şi de acel vers «ori învingem ori murim». Eu cred că trebuie să fie mai atenţi cei de la Federaţia Română de Fotbal cu astfel de imnuri. Nu cred nici faptul că «pe ei, pe ei pe mama lor» reprezintă Federaţia Română de Fotbal. Vă daţi seama că va fi lansat şi la meciul România – Ungaria, unde nu va mai fi nevoie de niciun imn, e suficient să arunci un chibrit. Este explozivă treaba. Dar în contextul acesta electoral îmi exprim întreaga îngrijorare. Trecem printr-o perioadă destul de dificilă. În campania electorală, orice subiect se speculează. Nu cred că e cea mai bună idee să lansăm un astfel de imn, cu un astfel de conţinut. Suntem la două săptămâni de meci şi spiritele mi se par destul de inflamate. Nu este un imn tocmai inteligent, să spun aşa”, a declarat preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, pentru MEDIAFAX.

    Oficialul CNCD a afirmat că în cazul în care unul dintre membrii colegiului director al instituţiei se va autosesiza, situaţia va fi analizată în cadrul unei şedinţe: “Nu am primit nicio sesizare, dar dacă vom primi o vom analiza în cadrul colegiului. Sau dacă unul dintre membrii colegiului director se va autosesiza o vom analiza”.

    Asztalos a declarat că pentru a fi evitate eventuale conflicte ar fi preferat ca fanii maghiari să nu efectueze deplasarea la Bucureşti, pentru partida România – Ungaria, din cadrul preliminariilor CE 2016. “Nu ştiu dacă ştiţi, dar jucătorii Ungariei au decis să suporte cheltuielile de deplasare ale suporterilor la Bucureşti. Asta în urma eşecului din partida cu Irlanda de Nord. Eu îmi exprim îngrijorarea vizavi de acest eveniment sportiv de pe 11 octombrie. Sincer aş fi preferat să nu se deplaseze niciun suporter maghiar la Bucureşti pentru a evita orice scandal, aşa cum am avut ultima oară. Care a fost amplificat artificial în special de unii reprezentanţi mass-media, pentru că Jandarmeria şi Poliţia şi-au făcut foarte bine treaba. Eu i-am văzut pe ultraşii maghiari data trecută, dar şi pe ai noştri şi norocul a fost că au intervenit forţele de ordine. Nu avem nevoie de huliganisme pe un fond destul de încărcat de emoţie”, a mai spus preşedintele CNCD.

    Federaţia Română de Fotbal (FRF) a lansat, luni, imnul oficial al echipei naţionale, compus de trupa rock Iris, ce conţine versuri controversate -“Ori murim, ori câştigăm” şi “Hai pe ei, pe mama lor” – ultimul fiind introdus în text la solicitarea reprezentanţilor suporterilor.

    “Ale, ale, ale, ale, ale / Hai pe ei, pe mama lor / Ale, ale, ale, Hai România / Astăzi vrem victorie / Ale, ale, ale, Hai România, / Ori murim, ori câştigăm”, sunt versurile ultimului refren al imnului compus de membrii trupei Iris, la solicitarea FRF.

    Referitor la ultimul vers “ori murim, ori câştigăm” şi la o posibilă legătură cu unul din sloganurile liderului fascist italian Benito Mussolini, preşedintele FRF, Răzvan Burleanu a spus că noul imn al naţionalei nu are nicio conotaţie politică: “Vă asigur că nu are nicio conotaţie politică sau discriminatorie şi nici Federaţia Română de Fotbal şi nici formaţia Iris nu s-ar fi gândit la aşa ceva. Pot să remarc că am văzut persoane care încearcă să ducă în derizoriu acest proiect, încercând să facă o similitudine între acest mesaj de forţă şi nu ştiu ce mesaj al unui lider fascist. Dacă e să ne uităm la nuanţa întregului mesaj al imnului, o să vedem că acelaşi mesaj se găseşe în imnul naţional «Deşteaptă-te române!». Există întotdeauna câţiva semidocţi de serviciu aflaţi într-o vânătoare de vrăjitoare imaginară”.

    Solistul trupei Iris, Rafael, a afirmat că versul “Hai pe ei, pe mama lor” a fost introdus ulterior în textul imnului, la insistenţa reprezentanţilor suporterilor. “Acolo este pasajul suporterilor, au insistat şi s-au luptat să existe pasajul acesta. Noi din respect pentru ei l-am adăugat. Am avut câteva discuţii cu suporterii, dar şi cu legende ale fotbalului care ne-au mai dat câteva sugestii. Reprezentanţii suporterilor şi-au dorit să fie ceva care să-i reprezinte, ceva puţin ieşit din peisaj. Nu e o aluzie la lucruri negative, pur şi simplu înseamnă că şi pe adversari şi pe mamele lor. Pe tot neamul lor. Trebuie să-i convingem că noi vom câştiga. Este cadoul meu de bun venit în trupa Iris, le mulţumesc colegilor că m-au ajutat să îndeplinesc acest vis al meu, de a cânta imnul echipei naţionale de fotbal a României. Sperăm ca până la meciul cu Ungaria să-l înveţe toţi suporterii. Rockul a fost şi va deveni o muzică a maselor şi vrem să mulţumim federaţiei pentru acest suport. Muzica rock va redeveni ceea ce a fost”, a declarat Rafael, care a precizat că suporterii nu au mai avut şi alte solicitări.

    Unul dintre fondatorii trupei Iris, Nelu Dumitrescu, a afirmat că scandarea respectivă a intrat deja în vocabularul suporterilor: “Şi la americani au fost probleme în anii ’70, când au început să apară în filme înjurături. Nu ai ce face. Şi în muzica actuală, rapperii folosesc înjurături. Nu ai cum, auzi la televizor când ei strigă «Hai pe ei, pe mama lor». Oamenii s-au obişnuit, face parte din vocabularul unui suporter. Dar nu poţi să vii cu steguleţul şi hai să fii civilizat”.

    România va întâlni naţionala Ungariei, la 11 octombrie, pe Arena Naţională, într-o partidă din cadrul Grupei F de calificare la Campionatul European din 2016.