Tag: iluminat festiv

  • Olguţa Vasilescu anunţă iluminatul public de sărbători din Craiova nu va fi afectat

    „Având în vedere că anul trecut am fost desemnaţi de European Best Destinations ca fiind una dintre cele mai frumoase destinaţii de Crăciun şi pentru iluminatul festiv, ornamentele şi decoraţiunile luminoase de sărbători vor fi, şi de această dată, o componentă importantă din conceptul Târgului de la Craiova. Astfel, vom intra şi anul acesta în competiţia europeană pentru cel mai frumos târg de Crăciun. Situaţia actuală, de creştere a facturilor la curent, nu va afecta iluminatul public de sărbători al municipiului Craiova, pentru că noi folosim, încă din anii precedenţi, leduri. Astfel, continuăm să facem economii şi să beneficiem de cele mai frumoase decoraţiuni de Crăciun”, transmiteLia Olguţa Vasilescu.

    Ea afirmă că iluminatul festiv va fi extins şi în alte cartiere.

    „Pentru anul acesta, ne-am gândit să extindem iluminatul festiv de sărbători şi în alte cartiere, iar primul care va beneficia de decoraţiuni luminoase de Crăciun va fi Craioviţa Nouă. Mai ales că acolo, am demarat, în aceste zile, reabilitarea esplanadei, unde vom face reparaţii în toată zona respectivă şi vom schimba inclusiv locurile de joacă”, încheie edilul.

  • Sectorul din Capitala unde din cauza crizei, iluminatul festiv de sărbători ar putea fi înjumătăţit

    Primarul sectorului 6 al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă că, pe fondul crizei energetice şi a creşterii preţurilor la energie, iluminatul festiv de sărbători ar putea fi redus la jumătate: „Să fim mai cumpătaţi”.

    „Dragii mei, mă gândesc ca anul acesta, pe fondul crizei energetice şi a creşterii preţurilor la energie, să fim mai cumpătaţi şi să reducem la jumătate iluminatul festiv de sărbători. Ştiu că aţi apreciat calitatea iluminatului festiv de anul trecut şi vă mulţumesc”, transmite Ciprian Ciucu.

    El afirmă că iluminatul festiv ar putea fi asigurat doar în parcuri.

    „Voi ce credeţi? Am adus vorba încă de pe acum despre iluminatul festiv pentru că astfel de lucruri se pregătesc din timp”, încheie Ciucu.

  • Care este primăria ce a alocat în ultimii doi ani cei mai mulţi bani pentru luminile de sărbători. Cea mai mare sumă a fost alocată anul trecut: 12.900.000 de lei

    12.900.000 lei este suma cea mai mare alocată iluminatului festiv de către Primăria Municipiului Bucureşti pentru iarna 2019, sumă în creştere cu 133.56% faţă de suma cea mai mare alocată echipamentelor folosite pentru iluminatul festiv de către Primăria Municipiului Constanţa, pentru iarna 2017

    Sumele cele mai mari au fost alocate de Primăria Municipiului Constanţa- 5.523.210,07 lei (2017), Primăria Municipiului Bucureşti – 11.939.796, 67 lei (2018) şi 12.900.000 lei (2019).

    InfoCons a realizat un studiu comparativ cu privire la cheltuielile Primăriilor din cadrul reşedinţelor de judeţ din România pentru iluminatul festiv din perioada sărbătorile de iarnă, respectiv iarna anului 2017 (decembrie 2017 – ianuarie 2018), iarna anului 2018 (decembrie 2018 – ianuarie 2019 ) şi iarna anului 2019 (decembrie 2019 –ianuarie 2020) 91.5 % din primăriile din cadrul reşedinţelor de judeţ din România, au transmis informaţiile solicitate aferente studiului pentru iarnă 2019

    La polul opus sunt şi primarii care nu au alocat fonduri destinate iluminatului festiv, respectiv Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin (2018), Primăria Municipiului Oradea (2018), Primăria Municipului Drobeta Turnu Severin (2019) şi Primăria Muncipiului Oradea (2019).

    Sumele cele mai mici au fost alocate de către Primăria Municipiului Alexandria 17.140 lei (2017), Primăria Municipiului Bistriţa – 17.825,95 lei (2018) şi Primăria Municipiul Reşiţa – 34.500 lei (2019).

    În medie, primăriile din România au achitat în medie 954.266,15 lei pentru iluminatul festiv în perioada 2017-2019 după cum urmează: 747.721.63 lei în anul 2017; 1.093.530,56 lei în anul 2018; 1.021.546,27 lei în anul 2019. Valoarea media achitată în anul 2019 a crescut cu 73% mai mult faţă de media achitată pentru iluminatul festiv din iarnă 2017.

    Costul consumului zilnic de energie aferent instalaţiilor a variat între 10 lei/zi – cel mai mic preţ plătit de către Primăria Municipiului Târgovişte pentru consumul instalaţiilor – pentru iarna 2017 şi 4.147,2 lei/zi, cel mai mare preţ plătit de către Primăria Municipiului Constanţa pentru consumul instalaţiilor – pentru iarna 2019.

    435,39 lei/zi a fost media cheltuielilor pentru consumul zilnic de energie al instalaţiilor în 2017, 690,8 lei/zi a fost media cheltuielilor pentru consumul zilnic al instalaţiilor în 2018 şi 649 lei/zi a fost media cheltuielilor pentru consumul zilnic al instalaţiilor în 2019.

    Costul mediu aferent consumului zilnic de energie pentru funcţionarea instalaţiilor a crescut cu 49% în anul 2019 raportat la anul 2017.

    Cea mai lungă perioadă de funcţionare a instalaţiilor a fost înregistrată în Primăria Municipiului Bistriţa, între 05.06.2019 – 10.01.2020 (219 zile). La polul opus, s-a situat Primăria Municipiului Târgu Mureş , care a ţinut în funcţiune instalaţiile – între 06.12.2019 – 31.12.2019 (25 zile).

    Media de utilizare a instalaţiilor pentru iluminatul festiv a fost de 42,3 zile în 2017, 46,9 zile în 2018 şi 47,8 zile anul trecut.

    ”Jocurile de lumini şi luminiţele festive ne duc cu gândul la sărbători, la Crăciun, ne oferă poate un sentiment de bine şi de sărbătoare, însă trebuie să ne întrebăm şi cât ne costă direct şi indirect aceste lumini şi această atmosferă. Până la urmă, fiecare dintre noi contribuie cu o sumă la întreţinerea, montatul, demontatul şi curentul consumat de aceste instalaţii, aşa că ne putem informa, pentru a avea măcar o idee despre sumele cheltuite şi a află pe ce au fost cheltuite acestea. Suntem consumatori de servicii publice, pe care le plătim de multe ori la un preţ care poate părea prea mare sau prea mic, şi trebuie să ştim pentru ce dăm banii.”, spune Sorin Mierlea, Preşedinte InfoCons