Tag: Ilie Vonica

  • Omul de afaceri Ilie Vonica a lăsat o scrisoare în care explică de ce s-a sinucis

    Proprietarul Grupului Polisano, Ilie Vonica, a explicat, în scrisoarea lăsată în locuinţa sa din municipiul Sibiu, că arestarea soţiei şi problemele firmelor sale l-au determinat să îşi ia viaţa, el cerându-i, totodată, iertare soţiei şi să aibă grijă de fiica lor, potrivit unor surse judiciare.

    Surse judiciare au declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că, în scrisoarea pe care a lăsat-o în locuinţa sa din municipiul Sibiu, Ilie Vonica, proprietarul grupului Polisano, care s-a aruncat de la una din teresele casei, a explicat că arestarea soţiei sale l-a împins la acest gest. Documentul este adresat soţiei, căreia Ilie Vonica i-a scris că nu poate trăi “singur”, ştiind că ea este “acolo”, adică în arest.

    Potrivit sursei citate, omul de afaceri i-a cerut iertare soţiei atât pentru gestul pe care l-a făcut, cât şi pentru că nu a rezistat problemei pe care o avea familia sa. În scrisoare, Vonica i-a mai spus soţiei că a iubit-o foarte mult şi că, ştiind că este mult mai puternică decât el, o roagă să aibă grijă de tot, în special de fiica pe care o aveau împreună.

    Aceleaşi surse au precizat că, din discuţiile avute cu apropiaţii familiei Vonica, s-a stabilit că omul de afaceri a refuzat să mănânce de când soţia sa a fost arestată, iar marţi, înainte de a se arunca în gol de pe o teresă a imobilului în care locuia, a fumat foarte mult. Sursele citate au afirmat că scrisoarea de adio lăsată de Ilie Vonica se află în prezent la poliţiştii Secţiei 1 Sibiu, care realizează ancheta sub coordonarea unui procuror.

    Surse judiciare au declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că omul de afaceri Ilie Vonica, proprietarul Grupului Polisano, s-a aruncat de la una dintre teresele locuinţei sale, de la o înălţime de circa opt metri. Aceleaşi surse spun că omul de afaceri a lăsat în locuinţa sa de pe strada Andrei Mureşanu din municipiul Sibiu o scrisoare în care îşi explică gestul. Documentul este scris de mână şi are cinci pagini, dar familia a insistat ca acesta să nu fie dat publicităţii, adaugă sursele citate. Vecinii familiei Vonica spun că au văzut agitaţie mare, marţi, la orele prânzului, în curtea familiei şi cred că problemele din ultima perioadă “l-au răpus” pe omul de afaceri.

    “S-a aruncat pe geam domnul Vonica. Avea probleme cu soţia, probabil de aia, problemele l-au răpus. La 12.00 a fost, a venit salvarea, l-a dus”, a spus una dintre vecinele familiei.

    MAI MULTE PE MEDIAFAX.RO

  • Cine a fost Ilie Vonica, cel mai bogat om din Sibiu şi antreprenorul cu cea mai mare afacere 100% românească din farma

    Ilie Vonica a murit marţi la prânz după ce s-a aruncat de la balconul casei sale.


    Ilie Vonica controla Polisano, o afacere de peste 400 de milioane de euro, la nivel de grup, fiind cea mai mare afacere din industria farmaceutică cu capital 100% autohton.

    “Dezvoltarea unei afaceri in provincie, mai ales a uneia de dimensiunea grupului de firme Polisano, a fost o provocare cu atat mai mult cu cat am ales sa jucam cu cei mai mari competitori de pe piata in care activam, din provincie, de acasa. Nu poate fi comod pentru nimeni din provincie care doreste o extindere nationala, insa pe de alta parte acest lucru te obliga sa pastrezi un anumit trend care sa nu-ti dea voie sa devii un simplu competitor de provincie”, spunea doctorul Ilie Vonica, fondatorul Polisano.

    Compania a fost infiintata in anul 1993, iar intentia de dezvoltare la nivel national a aparut in momentul in care s-au pus bazele distributiei de medicamente, care astazi insumeaza, ca venituri, circa trei sferturi din businessul Polisano. “Existau in acel moment cativa jucatori cu acoperire nationala, pe piata de distributie farmaceutica si pentru a fi competitivi am inceput sa punem la punct strategia de extindere pe intreg teritoriul tarii”, povestea anterior Ilie Vonica. Ulterior, a demarat procesul de extinere nationala si pe segmentul de servicii medicale si retail farmaceutic.

    In esenta, expansiunea nationala a avut ca scop eliminarea unor dezavantaje care apar inevitabil atunci cand te despart cateva sute de kilometri de orasul in care se iau toate deciziile si se ruleaza cei mai multi bani. “Exista mici inconveniente legate de dezvoltarea unei afaceri in provincie si aici ne referim in principal la concentrarea masiva a partenerilor de afaceri in Capitala, mai ales pentru distributia de medicamente. Expansiunea la nivel national a diminuat in mare masura acest gen de dezavantaje”, explica Vonica. Pe de alta parte, pozitionarea strategica a Sibiului in centrul tarii a fost un avantaj, din punctul de vedere logistic.

    In mod evident, au fost momente in toti acesti ani, in care, cu siguranta ar fi fost mai usor sa urmareasca intreaga afacere din Bucuresti. “Am preferat insa sa dezvoltam afacerea la Sibiu si sa fac ceva pentru oamenii de aici si pentru economia locala. Acum, cu atat mai putin as apela la o astfel de mutare, cu cat majoritatea firmelor din grup au acoperire nationala si prezenta in Capitala, iar legaturile cu partenerii de afaceri si autoritatile se fac mult mai usor”, preciza fondatorul Polisano.

  • Ilie Vonica este fondatorul Polisano, cel mai mare business din Sibiu

    Compania a fost înfiinţată în anul 1993, iar intenţia de dezvoltare la nivel naţional a apărut în momentul în care s-au pus bazele distribuţiei de medicamente, care astăzi însumează, ca venituri, circa trei sferturi din businessul Polisano. Afacerea medicului Ilie Vonica este unul dintre cele mai mari businessuri controlate de un investitor român din regiunea Sibiu. Totodată, cele peste 300 de milioane de euro, la nivel de grup, poziţionează Polisano drept cea mai mare afacere din industria farmaceutică cu capital 100% autohton.

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     


    Business Magazin a lansat luni, 12 noiembrie 2012, a treia editie a catalogului 100 CEI MAI ADMIRATI CEO DIN ROMANIA. Detalii aici.