Cine si-l poate imagina pe Winston Churchill fara un trabuc in coltul gurii? De cand Christofor Columb a facut cunostinta continentului european cu tigarile de foi produse de populatiile din Caraibe, cele mai influente personalitati din lumea occidentala au avut mereu la indemana un trabuc fin, motiv pentru care acestea au ramas pana astazi un simbol al puterii si al vietii de calitate.
Lumea havanelor este insa unul dintre cele mai contradictorii medii de afaceri ale secolului XXI.
Trabucul cubanez este la baza un produs agricol, insa unul de super-lux, al carui ingredient principal este cultivat intr-o tara socialista cu o economie centralizata, insa este consumat intr-o proportie covarsitoare de cei mai de seama reprezentanti ai societatilor capitaliste. Tutunul care intra in componenta havanelor este una dintre cele mai controversate substante legale. Desi sunt recunoscute in intreaga lume ca sinonime al stilului de viata de lux, havanele raman interzise pe cea mai mare piata a produselor de lux, si anume Statele Unite.
Tutunul nu dauneaza portofoliului de investitii
Gordon Johns, bancher de investitii la ING in City-ul londonez, se mandreste cu cunostintele sale despre risc, investitii si valoarea unui trabuc cu adevarat bun. “Cea mai mare parte a carierei mele a fost in zona managementului de investitii, si inainte de a intra in sectorul bancar am condus subsidiara europeana a companiei americane Kemper Investment Management – asa ca imi place sa cred ca sunt destul de experimentat in zona de risk assessment.”
Primul trabuc si l-a aprins la varsta de 21 de ani, iar acum, la 57, este unul dintre adevaratii connaisseuri si nu cumpara altceva decat cele mai bune havane. Deformatia profesionala il impinge insa sa cumpere in cantitate dubla fata de cat fumeaza, deoarece stie ca trabucurile pe care plateste bani buni astazi vor valora de cateva ori mai mult peste cativa ani. “In tinerete nu vedeam in tigarile de foi altceva decat un prilej de a fuma”, spune el, “si nu aveam un loc anume de unde le cumparam; la 20 de ani nu conta ca trabucul pe care il fumez este din Nicaragua, Honduras sau Jamaica. Cu zece ani in urma insa l-am cunoscut pe Mitchell Orchant, managing director al C. Gars Ltd., care isi incepea pe atunci cariera de dealer specializat in trabucuri cubaneze vintage. El mi-a facut cunostinta cu havanele de top si mi-a deschis ochii asupra valorii lor ca investitie.”
Acum Johns cheltuieste cateva mii de lire sterline in fiecare an pe trabucuri, marcile sale preferate fiind Cohiba, Partagas si Montecristo in formate mari cum sunt robusto, corona si corona gorda.
De fiecare data Johns cumpara cel putin doua cutii din aceeasi editie – una pentru a o savura iar cealalta pentru a o pastra ca investitie. Majoritatea achizitiilor sale se desfasoara prin intermediul lui Orchant, insa Johns participa de obicei si la cele doua licitatii anuale organizate de casa de licitatii Christie’s. “Una dintre cele mai reusite investitii pe care le-am facut vreodata a fost cand am cumparat cateva cutii de Davidoff cubaneze din anii 1970 si inceputul anilor 1980”, spune Johns. “Am platit 1.000 de lire sterline pe o cutie de 25 de trabucuri la sfarsitul anilor ’90, iar acum valoreaza de patru sau cinci ori mai mult.”
Johns aseamana acest tip de plasamente cu un joc in care cel care are puterea de a astepta cel mai mult este castigatorul. “Valoarea unor havane rare nu are unde sa mearga decat in sus, fiindca, pe masura ce acestea sunt cumparate de cunoscatori si intr-un final fumate, devin din ce in ce mai greu de gasit, astfel incat ultima cutie valoreaza inestimabil de mult. Parerea mea este ca o piata ca ceea a havanelor este cel mai bun loc pentru a investi deoarece un asemenea produs cumparat la momentul potrivit, atunci cand pretul este unul accesibil, este un plasament nemaipomenit caruia timpul ii adauga valoare.”
Colectia de trabucuri a lui Johns numara astazi 20 de cutii de cate 25 de asemenea tigari, dintre care o parte sunt gazduite de humidorurile sale de acasa, insa cele mai valoroase sunt pastrate la sediul londonez al companiei lui Mitchell Orchant, C. Gars Ltd. Asta deoarece, asa cum bine stie orice aficinado (omologul oenologului in materie de tigari de foi), cea mai fina si mai veche tigara nu mai valoreaza nimic daca nu a fost pastrata asa cum trebuie. In fiecare an Johns vinde cate o cutie prin intermediul lui Orchant si pana acum nu s-a gasit in situatia in care sa nu scoata un profit semnificativ. Iar daca intr-o zi piata havanelor ar avea de suferit din cauza lobby-ului anti-fumat Johns nu s-ar considera nici atunci un invins. “Daca valoarea colectiei mele ar ajunge sa scada intr-o buna zi, atunci as recurge la planul de rezerva si le-as fuma.”
Asa cum este normal pentru un profesionist in domeniul investitiilor, Johns este mereu in cautarea unor noi oportunitati de a-si plasa banii, in portofoliul sau aflandu-se atat “investitii standard, cat si plasamente mai putin conventionale” si, evident, un fond de pensii. “Insa este adevarat ca nici una dintre celelalte investitii nu-mi aduce atat de multa placere si satisfactie ca plasamentele in trabucurile cubaneze. La fel ca si in cazul vinurilor rare pe care le colectionez, principalul motiv pentru care cumpar havane este placerea pe care o am sa stiu ca sunt ale mele si le pot oricand savura.”
Johns fumeaza in general doua sau trei tigari de foi pe zi, dintre care una in mod obligatoriu dupa cina, iar cand vine vorba despre atributele unui trabuc bine “imbatranit” devine de-a dreptul poetic. “Daca un trabuc proaspat este caracterizat de vitalitate si o explozie de aroma, cele mature sunt deosebit de rafinate si subtile. Este aproape o alta experienta, cu mult mai rafinata. Cu toate acestea nu poti fuma in fiecare zi cate un trabuc de 100 de lire.” De aceea, trabucurile lui de zi cu zi se ridica de obicei la o zecime din aceasta suma, spune el.
Daca cu un sfert de secol in urma City-ul londonez era intesat de bancheri avizi dupa o tigara buna de foi, acum barbatii in costume scumpe care pufaie un trabuc scump sunt o priveliste tot mai rara.
Ghid de investitii
Dimensiunea este un factor important atunci cand vine vorba de investitiile in trabucuri, sustine Thomas Mathys, debonair manager la Davidoff Geneva, si de aceea, el ii sfatuieste pe investitorii interesati de plasamentele cu aroma de tutun fin sa se orienteze catre marcile consacrate de trabucuri cubaneze in format mare si preferabil in cutii de 50 in loc de cele obisnuite de 25. Daca pana nu de mult raritatea pe piata trabucurilor de lux se referea exclusiv la trabucurile cubaneze fabricate inainte de embargoul american din 1962 sau la Davidoff-urile fabricate inaintea plecarii faimoasei companii din Cuba in 1989, proviziile de astfel de raritati s-au evaporat, si ca urmare piata tigarilor de colectie s-a largit considerabil.
Michael Herklots de la Davidoff New York spune ca intr-o America vaduvita de havane, colectionarii au fost nevoiti sa se reorienteze catre o piata secundara in care numele cu greutate sunt AVO 22, Fuente Opus X, precum si seria aniversara Pedron.
Cu toate acestea, valoarea trabucurilor vintage creste neincetat odata cu varsta lor, si la fel ca un vin bun de Bordeaux, trabucurile cubaneze lasa competitia cu mult in urma, ocupand in proportie de 90%-95% piata europeana a trabucurilor de lux.
Si Adrian Lesley de la compania londoneza Cigars Unlimited agreeaza comparatia dintre vinurile si trabucurile fine: “Cel mai fin tutun se naste din aceleasi ingrediente: soare generos, un sol si o samanta buna, iar un blend reusit de tutun dintr-un anumit an este suficient pentru a da nastere unui trabuc cu o combustie si un gust perfect. O asemenea tigara va fi excelenta proaspata, insa va atinge culmea perfectiunii in circa 10 ani”.
“Intotdeauna cumparati doua cutii de trabucuri si puneti una deoparte”, ii sfatuieste si Lesley pe toti pasionatii de tigari de foi deoarece acesta este un plasament cat se poate de sigur, cu atat mai mult cu cat cele mai bune trabucuri vor continua sa se matureze timp de 15 pana la 20 de ani in conditii de pastrare impecabile, care inseamna o temperatura de 16-20 de grade celsius si o umiditate de 70%.
Bancherii atrag havanele
Spania este cea mai mare piata europeana in ceea ce priveste volumul, nu neaparat si calitatea. Cand vine vorba de calitate, havanele sunt inca considerate a fi cele mai bune tigari de foi din intreaga lume, iar cele mai bune havane se gasesc in capitalele unde concentratia de bancheri pe metrul patrat este mai mare decat media, adica in Londra si Geneva.
In ceea ce priveste oportunitatile de investitii pe aceasta piata, cunoscatorii recomanda celor interesati sa fie cu ochii in patru. Prima categorie de trabucuri care merita atentia unui potential investitor sunt cele din editiile curente, dar care sunt recunoscute pentru calitatea lor deosebita, asa cum sunt Partagas Seria D4, Partagas Robusto, Partagas Lusitania, Partagas 2002 Lonsdale, Bolivar Coronas Gigantes, Punch Churchill si Punch Double Corona. In special ultimele dintre acestea sunt, dupa cum spune Mathys, “pe cat de bune se poate, foaia de tutun in care sunt impachetate avand nuanta de cupru, iar potentialul lor de invechire este recunoscut printre connaisseuri”.
Doua cuvinte cu o rezonanta aparte printre colectionarii de havane sunt “edici?n limitada”. Prestigioase, rare si visate de orice colectionar care se respecta, trabucurile edici?n limitada sunt lansate o data pe an de Habanos, corpul de marketing al trabucurilor cubaneze. Incepand din 2001, au fost lansate 21 de asemenea editii diferite de trabucuri, iar prima dintre acestea, Partagas Piramides, este deja la mare cautare printre colectionari. In fiecare an Cuba lanseaza trei noi asemenea editii, cele mai noi dintre acestea fiind editiile anului 2006, si anume Romeo y Julieta Short Churchill, Montecristo Robusto si Partagas Serie D3.
Preferatele lui Adrian Lesley, proprietarul companiei Cigars Unlimited, sunt insa havanele H Upmann Magnum 50 din editia anului 2005. “Aceste trabucuri sunt exact genul care au enorm de mult de castigat in ceea ce priveste savoarea odata cu trecerea timpului si vor deveni mai bune pe zi ce trece – cu alte cuvinte, o investitie minunata.”
O a treia categorie de trabucuri de colectie o reprezinta excentricitatile, insa aici lucrurile se complica si investitorii au de obicei nevoie de sfatul unui expert, in lipsa unui sfat avizat avand toate sansele sa se aleaga cu falsuri. Cei care reusesc sa isi adauge la colectie un asemenea specimen stiu ca au facut o investitie spectaculoasa. Lesley aminteste de faimoasele Romeo y Julieta Pyramides, un format in care, in mod oficial, nu s-au produs niciodata trabucuri. Insa in octombrie 2001 aceste trabucuri legendare au fost facute pe comanda pentru un sigur client din Spania, iar in timpul transportului cateva sute de cutii au fost furate doar pentru a aparea sporadic de-a lungul si de-a latul Europei pe la cate o licitatie cu usile inchise.
Oficialii Habanos nu au recunoscut niciodata existenta acestui format, insa specialistii garanteaza ca sunt veritabile. “Sunt asemenea unei editii princeps a unui roman faimos cu o eroare tipografica – trabucul care nu a fost.” Peste 10 ani, la o licitatie, o cutie de Romeo y Julieta Pyramides ar putea depasi recordul de 12.000 de lire pe cutie pe care cateva editii cu formate rare le-au inregistrat la sfarsitul anilor ’90, in plin boom al comertului cu trabucuri. Insa cine le va cumpara? Probabil unul dintre cei mai mari colectionari de trabucuri din Hong Kong, casa celor mai renumiti connaisseuri din domeniu.