Tag: Identificarea idiotilor

  • Identificarea idiotilor

    Actiunea sindicatelor, admirata chiar de reprezentantii patronatelor, reuseste sa infirme una din cele mai vechi teorii ale sociologiei, enuntata pentru prima data de Gustave Le Bon in „Psihologia multimilor“. Aceea ca o adunare a celor mai mari intelepti nu va ajunge la rezultate mult diferite comparativ cu o adunare a unor idioti. In Romania, poate ajunge, insa in sens negativ.

    Ma numar printre cei care nu au inteles nici pana acum, dupa cercetari minutioase, cum sta treaba cu patronatele romanesti si asociatiile lor. Si nu mi-e jena sa spun asta. In fond, nici patronatele nu prea stiu de ce exista, pentru ce lupta si pe cine reprezinta. PNR, CNPR, UGIR, AOAR, ACPR, UNPR, ADER… si insiruirea poate continua. Pe scena afacerilor romanesti se perinda permanent, prin fata reflectoarelor, siruri de initiale care, teoretic, ar trebui sa fie simboluri ale fortei oamenilor de afaceri romani.  Practic, sunt prescurtari ale orgoliului, slabei pregatiri si, pe alocuri, chiar stupizeniei acestora.

    Suna dur, insa cine trece in revista toate luarile de pozitie ale reprezentantilor acestor initiale in ultimele doua luni nu va putea decat sa imi dea dreptate. Nu este nici nu secret ca patronii vor impozite cat mai mici, o moneda nationala a carei depreciere sa acopere gaurile din productivitate, salariati cat mai usor de disponibilizat sau tinuti in frau. Este o realitate valabila peste tot in lume, insa in Romania capata accente grotesti.

    Patronatele romanesti, prin reprezentantii lor, se bucura cand au parte de cota unica de 16%, insa protesteaza ca impozitul pe dividende creste de la 5% la 10%. Ba chiar afirma ca vor da Guvernul in judecata pentru acest lucru. Apoi aceleasi patronate sunt gata sa arda BNR pe rug pentru ca leul a crescut cu 10 – 15% in decurs de cateva luni, dupa ce au fost avertizate de circa doi ani ca acest moment va veni. Iar BNR chiar nu are nici o vina pentru acest lucru. Dupa putin timp, tot patronatele se uita la degetul intins prin modificarea Codului muncii si se decid ca au nevoie de toata mana, ajungand la pretentii absurde. Si la dezvaluirea unor lacune considerabile, deja legendara fiind confuzia dintre clauza de neconcurenta cu cea de confidentialitate.

    Si in final, aceleasi patronate si confederatii patronale se fac de ras printr-o incercare esuata de a se uni sub o singura umbrela. Si am sa insist asupra acestui episod. Pana la urma, care trebuie sa fie scopul final al unei Uniuni a confederatiilor? Sa ofere o forta suficient de mare pentru a sustine interesele tuturor patronilor, cred eu. Pot aceste interese, cel putin cele de baza, sa fie diferite? Probabil nu, daca vorbim de fiscalitate, dreptul muncii, moneda nationala, finantari sau subventii.

    Atunci de ce atatea neintelegeri in jurul initiativei de unire? Raspunsul este simplu: pentru ca, la fel ca in orice proiect romanesc de acest gen, totul este tratat exclusiv ca o lupta pentru putere.

    Cei mai vechi vor sa aiba un cuvant mai greu de spus pentru ca sunt de mult in joc, cei noi vor acelasi lucru, insa pentru ca au mintea deschisa. Cei mici vor drepturi de vot egale, cei mari vor in functie de dimensiunea confederatiei.

    Si in timp ce patronii si reprezentantii lor se cearta pentru formarea unei structuri care nu va promova decat interese generale (deci poate suporta structuri de conducere prin rotatie, de exemplu), sindicatele reusesc sa creeze, impreuna, presiuni mari pentru inlaturarea multora din schimbarile prevazute de noul Cod al muncii.

    Culmea, cele cinci confederatii sindicale reusesc sa vorbeasca pe o voce comuna, desi reprezinta, teoretic, o patura sociala cu un acces mai redus la informatie si educatie. Actiunea lor, admirata chiar de reprezentantii patronatelor, reuseste sa infirme una din cele mai vechi teorii ale sociologiei, enuntata pentru prima data de Gustave Le Bon in „Psihologia multimilor“. Aceea ca o adunare a celor mai mari intelepti nu va ajunge la rezultate mult diferite comparativ cu o adunare a unor idioti.

    Este o teorie din secolul XIX, insa aplicarea sa in cazul de fata nu va intampina decat o singura dificultate. Identificarea idiotilor.