BusinessMagazin

Tag: iateniuk

  • Ucraina-Rusia: lupte grele pe frontul preţurilor

    Unul dintre efecte ar urma să fie şi forţarea mâinii Moscovei spre a accepta termeni mai permisivi pentru livrările de gaze către Ucraina. Kievul a cerut deja UE – pe lângă finanţarea de 11 mld. euro din pachetul de 17 mld. euro angajat împreună cu FMI – un împrumut nou de 2 mld. euro pentru plata gazelor deja furnizate de Gazprom, plată fără de care ruşii refuză să reia livrările de gaze suspendate în iunie.

    Următoarea rundă de negocieri UE-Rusia-Ucraina pe marginea livrărilor de gaze va avea loc la 29 octombrie, în condiţiile în care premierul Iaţeniuk şi-a exprimat deschis speranţa ca reducerea preţurilor la petrol pe piaţa globală, cel mai spectaculos fenomen ce are loc în prezent pe piaţa materiilor prime, să poată antrena şi o ieftinire a gazelor naturale.

    Din iunie încoace, petrolul s-a ieftinit cu aproape 25%, ca efect direct al majorării producţiei de către furnizorii americani, beneficiari ai boomului fracturării hidraulice, iar comentatorii economici n-au întârziat să remarce că această reducere de preţ, lovind evident în economia rusească, a devenit poate cea mai bună pârghie pentru SUA de a căpăta ascendent în războiul rece cu Rusia.

  • Dans pe marginea conductei cu gaz rusesc

    Aflată în vizită la Kiev, Victoria Nuland, asistentul secretarului de stat pentru afaceri europene şi eurasiatice, a discutat chestiunea gazelor pentru Ucraina, preşedintele Petro Poroşenko reclamându-i dezastrul umanitar care se pregăteşte în regiunile din est la iarnă în lipsa aprovizionării normale cu gaze, electricitate şi alimente. Conform secretarului american al energiei, Ernest Moniz, exporturile de gaz american spre Ucraina nu vor putea începe însă decât la anul sau chiar în 2016 şi fără a putea ajunge la cantităţi semnificative.

    Interesant este că Victoria Nuland a pomenit la Kiev pentru prima dată de posibilitatea renunţării de către SUA la o serie de sancţiuni contra Rusiei dacă aceasta respectă acordurile de încetare a focului de la Minsk. La câteva zile după această declaraţie, Kremlinul a anunţat că preşedintele Vladimir Putin a ordonat retragerea trupelor de la frontiera cu Ucraina. Putin urmează să aibă o întâlnire cu preşedintele ucrainean Petro Poroşenko la reuniunea din 17 octombrie de la Milano, unde vor fi prezenţi şi cancelarul german Angela Merkel, premierul italian Matteo Renzi şi cel britanic David Cameron.

    În privinţa gazului rusesc, Kievul a înaintat numai UE, nu şi Rusiei propunerile sale de reglementare a conflictului în privinţa plăţilor către Gazprom, recurgând la arbitrajul UE în locul formatului de discuţii tripartit preferat în vară. La finele lunii septembrie, Moscova şi UE au propus un acord care prevede plata a 3,1 mld. dolari din datoria Ucrainei către Rusia până la finele anului, în schimbul livrărilor de gaze pe durata iernii la preţul de 385 dolari/1.000 mc, însă Kievul nu este mulţumit de termenii acordului şi insistă ca acesta să fie amendat în sensul permisiunii ca Ucraina să primească gaz rusesc din cantităţile livrate de Gazprom ţărilor europene.

  • Cum a ajuns oficial Ucraina în pragul destrămării teritoriale

    Dacă înainte şi imediat după alegerile prezidenţiale din mai din Ucraina, efortul diplomaţiei ruse urmărea să-i convingă pe liderii noii puteri de la Kiev că soluţia cea mai bună este federalizarea ţării, iar în presa rusească separatiştii rusofoni din est erau denumiţi “federalişti”, situaţia s-a schimbat pe măsură ce noul regim de la Kiev a refuzat negocierile cu separatiştii şi a continuat acţiunile militare în Doneţk şi Luhansk, iar de partea cealaltă, separatiştii n-au renunţat la ideea de a-şi impune prin forţă controlul total asupra regiunilor respective. În presa rusească, separatiştii au început să fie numiţi “forţe de autoapărare”, iar liderii lor au ieşit cu interviuri unde au afirmat că nu doresc autonomie, ci separare teritorială, cu crearea unui stat nou – faimoasa “Novorossia” la care în ultimele zile s-a referit pasager şi liderul de la Kremlin.

    În ultima săptămână, diplomaţia nemţească a părut că începe să producă surprize. Cancelarul german Angela Merkel a vizitat Kievul şi i-a spus preşedintelui Petro Poroşenko că Ucraina este liberă să se integreze în Uniunea Eurasiatică, a subliniat că Germania vrea să aibă relaţii bune cu Rusia şi a vorbit despre premisele unei detensionări a conflictului ruso-ucrainean, bazată inclusiv pe acceptul Kievului de a lua anumite măsuri de “descentralizare” a puterii în beneficiul etnicilor ruşi. Evenimentul urma semnării de către firma germană RWE a contractului de vânzare a unei subsidiare de petrol şi gaze, Dea, către compania rusească LetterOne, într-o tranzacţie în valoare de 5,1 mld. euro.

    A venit apoi reuniunea Belarus-Kazahstan-Rusia-Ucraina de la Minsk, la care au participat oficiali de la Bruxelles în frunte cu şefa diplomaţiei UE, Catherine Ashton. Poroşenko s-a întâlnit în premieră cu liderul rus Vladimir Putin, după care a promis o “foaie de parcurs” către o încetare bilaterală a focului de către Kiev şi separatişti. La rândul lui, Putin a afişat o atitudine conciliantă şi a declarat că au fost încheiate “unele acorduri” cu liderul ucrainean. Ulterior, preşedintele Poroşenko a anunţat şi că negocierile UE-Rusia-Ucraina pe tema plăţii gazelor ruseşti de către Kiev ar urma să se reia, după ce au eşuat în iunie, şi că a convenit cu Angela Merkel să-şi coordoneze demersurile la Consiliul European din 30 august.

    După numai o zi însă, situaţia s-a deteriorat radical, odată cu extinderea bruscă a luptelor pe un nou front la sud de Doneţk. Un lider al separatiştilor a recunoscut, în premieră, la o televiziune rusă de stat că între 3.000 şi 4.000 de voluntari din Rusia, mulţi dintre ei rezervişti sau militari activi aflaţi în concediu, luptă deja de mult de partea lor, în virtutea frăţiei slave exprimate ca în anii ’90 în conflictul din fosta Iugoslavie. Acelaşi lider a afirmat, iarăşi în premieră, că scopul separatiştilor nu este federalizarea, ci desprinderea de Ucraina a teritoriilor cu populaţie rusofonă semnificativă.

    Ambasadorul SUA la Kiev a acuzat imediat Rusia că a trimis în Ucraina trupe militare regulate şi sisteme antiaeriene noi ca să combată armata guvernamentală, Departamentul de Stat al SUA a vorbit despre o “contraofensivă condusă de Rusia”, preşedintele Poroşenko despre o “invazie”, iar premierul ucrainean în exerciţiu Arseni Iaţeniuk a cerut convocarea Consiliului de Securitate al ONU, a cerut ajutorul militar al UE, a cerut îngheţarea tuturor activelor ruseşti de către SUA, UE şi G7 şi a dat ca sigură intenţia Moscovei de a întrerupe la iarnă livrările de gaze către Europa.

    Toate acestea au loc cu câteva zile înainte de reuniunea NATO din Ţara Galilor din 4 septembrie, de la care Polonia, ţările baltice şi România aşteaptă unda verde pentru instituirea unei prezenţe militare permanente a organizaţiei pe teritoriile lor, spre a contracara ameninţarea rusească. Marea Britanie susţine ideea, pe care Germania, Franţa, Italia şi Spania au dezavuat-o.

    Deocamdată, Europa a amânat o reacţie la problema ucraineană: la Consiliul European de sâmbătă de la Bruxelles, liderii UE au dat un termen de o săptămână Rusiei să înceteze acţiunile în Ucraina, în caz contrar urmând să adopte noi sancţiuni pe linia celor adoptate până acum (vizând sectorul energetic, bancar şi de apărare). Soluţia înarmării Ucrainei de către statele UE, susţinută de preşedintele Traian Băsescu sau de preşedinta lituaniană Dalia Grybauskaite, a fost însă respinsă de cancelarul Angela Merkel, care a explicat că furnizarea de armament european către Kiev ar crea impresia falsă că există o soluţie militară la conflictul din estul Ucrainei.

     

  • Vremuri grele pentru noua guvernare interimară din Ucraina

    Groisman, 36 de ani, fost primar al oraşului Vinniţa înainte de a fi cooptat în februarie în guvernul Iaţeniuk ca vicepremier responsabil de politici regionale, s-a remarcat recent prin solicitarea ca instituţiile financiare internaţionale să convoace la toamnă o conferinţă care să pună la punct un “plan Marshall” pentru Ucraina. El a spus că Kievul pregăteşte un plan de redresare a economiei pentru perioada 2014-2016, pentru care a făcut apel la creditorii internaţionali să trimită misiuni la Kiev spre a evalua necesităţile ţării.

    Până la alegeri însă, viitorul guvern interimar ce va fi format de Volodimir Groisman va avea de făcut faţă nu doar conflictului militar în curs cu separatiştii ruşi, ci şi cu o economie în plină criză. FMI estimează că economia ucraineană va scădea cu 6,5% în acest an, iar deficitul bugetar va atinge 10,1% din PIB, în timp ce alţi economişti cred că necesităţile de finanţare externă vor creşte în acest an cu 3-5 mld. dolari, pe lângă pachetul de salvare de 17 mld. dolari aprobat de FMI, atât din cauza cheltuielilor militare în creştere, cât şi a cheltuielilor cu refacerea infrastructurii distruse de conflictul cu separatiştii.

    De la încheierea acordului cu FMI, în iunie, guvernul a lăsat moneda naţională, hrivna, să se devalorizeze cu cca 30% faţă de dolar, iar viitoarea eliminare a subvenţiilor pentru petrol şi gaze, conform programului cu FMI, va însemna şi mai mari pierderi de putere de cumpărare pentru localnici, aminteşte Reuters.

    FMI a apreciat că ieşirile de capital din ultimele trei luni au fost peste aşteptările sale, estimând că reducerea rezervelor valutare ale ţării până la jumătatea lui 2015 va fi mai mare cu 3,4 mld. dolari faţă de estimările sale. Creditele neperformante se ridică la cca 40% din totalul activelor bancare, iar BERD a anunţat că îşi va creşte participaţiile în băncile ucrainene, spre a împiedica un colaps al sistemului.

  • Unde se duc banii FMI pentru Ucraina

    Singura concesie făcută de Rusia a fost însă decizia Gazprom de a amâna de la 2 la 9 şi apoi 10 iunie termenul pentru trecerea la sistemul de plată în avans al gazelor, după ce Naftogaz din Ucraina a achitat, din banii primiţi de la FMI, 786 mil. dolari, adică prima tranşă a datoriei pentru gazele livrate. Conform ministrului ucrainean al energiei, Iuri Prodan, această sumă reprezintă singura parte din datorie pe care autorităţile de la Kiev nu o contestă.

    În ce priveşte trecerea la sistemul de plată în avans pentru gaze, premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk a declarat că dacă Rusia va lua această măsură, Ucraina o va contesta în justiţie. Iaţeniuk a precizat că Ucraina are stocuri de gaze depozitate subteran de 12 mld. mc şi că poate primi 500 mil. mc pe lună din Polonia, Ungaria şi Slovacia. În total, Ucraina consumă în medie 4,2 mld. mc gaze pe lună.

    Anterior, Gazprom ameninţase că dacă Naftogaz nu plăteşte în avans pentru luna iunie până la 2 iunie, va opri livrările de gaze către Ucraina.

    Naftogaz datorează Gazprom în total 4,45 mld. dolari, din care 1,45 mld. pentru livrările din noiembrie-decembrie (pentru gazul livrat la vechiul preţ de 268 dolari/1.000 mc) şi 3 mld. pentru aprilie-mai (gazul livrat la noul preţ de 485 dolari/1.000 mc). Rusia nu a primit nicio plată pentru gazele livrate în aprilie-mai.

    Comisia Europeană a propus Rusiei şi Ucrainei o întâlnire la nivel înalt pe tema problemei gazelor, care ar putea avea loc la 11 iunie. Discuţii separate între Rusia şi Ucraina au loc sâmbătă.

  • Gazul, cea mai sigură armă a Rusiei

    Aleksei Miller, şeful Gazprom, avertizase anterior că firma sa ar putea opri livrările către Ucraina la 3 iunie daă ţara nu plăteşte în avans pentru livrări. Kievul a refuzat să-şi achite datoriile, explicând că face asta în semn de protest faţă de recenta majorare cu peste 80% a tarifului la gaze de către Gazprom, motivată de revocarea discountului practicat de Gazprom în raport cu clientul său ucrainean, compania Naftogaz.

    Ministrul de finanţe interimar, Oleksandr Şlapak, a anunţat că Kievul e pregătit să emită obligaţiuni în valoare de 2,16 mld. dolari spre a face rost de bani pentru plata restanţelor la gaze, dar că va plăti numai dacă Rusia reinstituie vechiul preţ redus la gaze (268 dolari/1.000 mc) până la sfârşitul anului, iar ministrul adjunct al energiei, Ihor Didenko, a afirmat că Kievul e gata să achite 4 mld. dolari pentru gazul livrat, dar că baza de calcul folosită de ucraineni este preţul redus, nu cel nou (485 dolari). La rândul său, premierul Arseni Iaţeniuk a ameninţat că dacă Gazprom nu cade la învoială până la 28 mai, va cere ajutor unei curţi de arbitraj de la Stockholm care va trebui să ia în considerare că Rusia, înglobând Crimeea, a confiscat implicit şi active energetice în valoare de “zeci sau sute de miliarde de dolari”.

    Datoria publică a Ucrainei se ridică la 70 mld. dolari – 52,7% din PIB, iar cu tot cu suma cerută de Gazprom va depăşi 60% din PIB. Cifra este importantă, întrucât în decembrie trecut, Moscova a cumpărat euroobligaţiuni ucrainene de 3 mld. dolari, iar prospectul emisiunii precizează că dacă datoria publică a Ucrainei ar depăşi 60% din PIB, Rusia ar fi îndreptăţită să ceară rambursarea în avans a celor 3 mld. dolari.

    Pentru UE, cearta energetică dintre cele două ţări rămâne o problemă delicată: BBC aminteşte că aproape 15% din gazul consumat în Europa este livrat din Rusia prin Ucraina, astfel încât “există pericolul ca Ucraina să reînceapă să ia din gazul destinat de Rusia clienţilor săi europeni, aşa cum a făcut în cursul precedentelor dispute pe tema plăţii datoriei la gaze a Kievului, din 2006 şi 2009”. Profitând de ocazie, presa rusească susţine că interesul UE de a nu fi perturbate livrările de gaz rusesc spre Europa s-a reflectat în faptul că “eforturile de lobby ale partenerilor europeni ai Gazprom – companii franceze, germane şi italiene” au făcut ca Aleksei Miller să nu fie inclus pe lista şefilor de “companii apropiate Kremlinului” intrate sub incidenţa sancţiunilor occidentale.

     

  • Cine poate apăra Ucraina de haos

    Bruxellesul a aprobat un credit de cca 1 mld. euro pentru susţinerea balanţei de plăţi a Ucrainei şi a dispus scăderea tarifelor vamale pentru importurile ucrainene în UE până în noiembrie, măsură cu un efect estimat de 500 mil. euro. Ca prim pas spre diminuarea dependenţei Ucrainei de livările ruseşti de gaze, compania germană RWE a început livrările de gaz spre Ucraina, în baza unui acord-cadru din 2012 ce prevede posibilitatea unor livrări de până la 10 mld. mc de gaz pe an (faţă de un necesar al Ucrainei estimat la 55 mld. mc) şi care a stârnit la vremea respectivă protestul Rusiei, pe motiv că Germania ar putea folosi astfel gaz livrat de Rusia spre a-l reexporta spre Ucraina.

    În acelaşi timp însă, statul ucrainean trebuie să facă faţă ieşirilor de capital şi retragerilor de depozite: banca centrală de la Kiev a crescut dobânzile interbancare cu 3%, respectiv 7%, în condiţiile în care din băncile ucrainene au plecat de la începutul anului 10% din depozitele în grivne şi 14% din cele în valută. Vineri, banca centrală a limitat la 15.000 grivne (1.095 de euro) suma maximă care poate să fie retrasă zilnic de la băncile din ţară.

    Pe plan diplomatic, premierul interimar Arseni Iaţeniuk încearcă să se menţină cât mai conciliant, spre a convinge UE că noile autorităţi de la Kiev nu sunt nişte monştri extremişti care oprimă minorităţile, aşa cum îi prezintă mediile de informare ruseşti. În efortul lui Iaţeniuk contează atât reuşitele sale retorice (“Rusia a decis să ridice un nou zid al Berlinului”), cât şi încercările de a rezolva situaţia din teren altfel decât prin reprimarea separatiştilor. Ministrul de externe rus Serghei Lavrov l-a lăudat pe Iaţeniuk că a decis să înceapă negocieri cu separatiştii din sud-est, în pregătirea unei reforme constituţionale menită să satisfacă revendicările minorităţii rusofone.

    Până acum, în încercarea de a-i potoli pe separatişti, guvernul interimar de la Kiev a acceptat să ofere, în cadrul reformei constituţionale, o descentralizare “care va conferi largi prerogative regiunilor”, va acorda un statut special limbii ruse şi garanţii pentru protejarea dreptului de folosire a limbii ruse. Rămâne de văzut însă cât de profundă va fi această reformă: poziţia Rusiei este că Ucraina nu va avea pace decât dacă se transformă într-un stat federal – de unde şi referirile în presa rusă la separatiştii rusofoni drept “federalişti”.
     

  • A fost odată Crimeea

    Parlamentul rus a ratificat tratatul cu cvasiunanimitate (un singur deputat a fost împotrivă), iar data alegerilor regionale din Crimeea pentru desemnarea autorităţilor locale a fost stabilită pentru 13 septembrie. Ca bonus, Putin a cerut guvernului de la Moscova să pregătească ridicarea unui pod pentru trafic rutier şi feroviar, în valoare de 3 mld. dolari, care va uni teritoriul rusesc Krasnodar cu peninsula Crimeea, iar ministrul de externe Serghei Lavrov a repetat că transformarea Ucrainei într-un stat federal este singura cale de a stabiliza situaţia în ţară, astfel încât interesele tuturor cetăţenilor şi regiunilor să fie respectate.

    SUA şi UE au extins lista oficialilor ruşi afectaţi de blocarea conturilor din străinătate sau de interzicerea vizelor, iar autorităţile financiare americane au cerut fondurilor de investiţii cu active ruseşti să-şi informeze clienţii asupra riscurilor asociate cu criza din Crimeea. În prima jumătate a lunii martie, acţiunile ruseşti deja au pierdut în medie 14% din valoare, dar în ultima săptămână au câştigat 6,6%, ca urmare a referendumului din Crimeea, perceput ca o soluţie paşnică a crizei, în locul unei rezolvări pe cale militară.

    Pentru moment, Kievul a adoptat o poziţie destul de conciliantă: în afară de desfăşurarea preventivă de trupe de-a lungul graniţei cu Rusia, promisa introducere a vizelor pentru cetăţenii ruşi nu a avut loc, iar premierul interimar Arseni Iaţeniuk a declarat că Kievul nu se grăbeşte să introducă un regim de vize, fiindcă aceasta ar putea avea un impact negativ asupra cetăţenilor ucraineni.

    După semnarea acordului politic de asociere cu UE, guvernul interimar ucrainean aşteaptă acum următoarele mutări ale comunităţii internaţionale, respectiv discutarea situaţiei Ucrainei în Adunarea Generală a ONU, care va avea loc la 27 martie, cu participarea a 193 de state. Până în prezent, Rusia nu are decât sprijinul declarat din partea Venezuelei, a Siriei şi a autorităţilor din Kazahstan, iar mai nou şi al autorităţilor din Belarus, care au recunoscut de facto alipirea Crimeei la Rusia. China şi India s-au mărginit să dezaprobe impunerea de sancţiuni contra Rusiei, dar fără să aprobe explicit alipirea Crimeei.

    Următoarea fază importantă a evenimentelor va fi însă de ordin economic, odată cu încheierea, la 25 martie, a misiunii FMI la Kiev, care discută condiţiile ce vor fi impuse pentru acordarea unui credit de 15 miliarde de euro pe doi ani. Dacă până acum misiunea FMI a comunicat doar că discuţiile cu partea ucraineană decurg excelent, RIA Novosti a scris, cu câteva zile în urmă, că lista de condiţii a FMI cuprinde zece puncte, între care tăierea unor cheltuieli sociale şi renunţarea la programele finanţate de la buget care nu sunt prioritare, creşterea vârstei de pensionare, privatizarea minelor şi anularea subvenţiilor pentru sectorul minier, tăierea subvenţiilor pentru producătorii agricoli, renunţarea la moratoriul asupra vânzării de terenuri agricole, creşterea preţului la gazul şi electricitatea furnizate consumatorilor şi liberalizarea tarifelor la serviciile publice.

  • Aşa arată un război rece

    Ca atare, UE a ajuns la un acord privind primele sancţiuni contra Rusiei de la terminarea Războiului Rece, incluzând restricţii de călătorie şi îngheţarea activelor din străinătate ale oficialilor ruşi care susţin dezmembrarea Ucrainei (între care nu sunt incluşi însă preşedintele Putin sau ministrul de externe Serghei Lavrov).

    Premierul interimar ucrainean, Arseni Iaţeniuk (în foto alături de Angela Merkel), a declarat la rândul lui că speră ca în această săptămână să semneze cu UE capitolele politice ale acordului de asociere care va deschide calea aderării Ucrainei la Uniune. Iaţeniuk a zburat deja şi la Washington pentru o întâlnire cu preşedintele Barack Obama, care a ameninţat la rândul său Rusia cu sancţiuni dacă nu va renunţa la susţinerea separatiştilor din Crimeea.

    De partea cealaltă, faptul că nici Washingtonul, nici Bruxellesul nu au exprimat vreo preocupare pentru protecţia majorităţii rusofone din estul Ucrainei şi pentru reprezentarea ei în guvernul interimar a fost invocat de Moscova spre a explica rezistenţa lui Putin faţă de ameninţările Vestului.

    Mai mult, Kremlinul a avertizat că va aplica sancţiuni simetrice contra oficialilor occidentali şi a apreciat că decizia recentă a Washingtonului de a aloca un ajutor financiar de 1 mld. dolari pentru noul guvern de la Kiev este ilegală, fiindcă încalcă o lege din 1961 care interzice SUA să acorde ajutoare pentru statele ale căror guverne au fost înlăturate prin lovituri de stat.

  • Ei sunt primii candidaţi la preluarea oficială a puterii în Ucraina

    Prima declaraţie i-a aparţinut Iuliei Timoşenko, proaspăt ieşită din spitalul unde se află internată din 2012 pentru hernie de disc. Potrivit ABC News, la ieşirea din spital, ea le-a spus reporterilor şi susţinătorilor că va candida pentru alegerile prezidenţiale. După câteva ore, adresându-se manifestanţilor din Kiev, a spus: “Eu voi fi garanţia pentru voi că nu vă va trăda nimeni. Politica e uneori ca o piesă de teatru. Eu vă garantez că veţi şti întotdeauna ce se petrece în culise”, conform Kyiv Post.

    “Nu avem mult timp la dispoziţie”, a declarat, la rândul său, pentru BBC fostul boxer Vitali Kliciko, liderul partidului de opoziţie UDAR, referindu-se la paşii care trebuie urmaţi pentru desemnarea unui nou guvern şi organizarea alegerilor prezidenţiale. “Eu vreau să fac din Ucraina o ţară europeană modernă. Dacă pot face asta din funcţia de preşedinte, am să fac tot ce pot”.

    Iulia Timoşenko, nu este însă privită cu ochi buni de toţi cei care s-au răsculat contra lui Ianukovici: mulţi îşi aduc aminte că ea şi-a acumulat averea în perioada tulbure a anilor ’90, ca şef al unei companii energetice private, devenind ea însăşi un oligarh (de unde şi porecla de “prinţesa gazului”), iar mandatele ei de premier după “revoluţia portocalie” din 2004 (2005 şi apoi 2007-2010), n-au fost un model de bună guvernare. Unii dintre criticii ei o văd ca fiind la fel de coruptă ca Ianukovici, în faţa căruia a pierdut alegerile prezidenţiale în 2010 la o diferenţă de mai puţin de 3,5%. Condamnarea ei la 7 ani de închisoare, în 2011, a fost pronunţată în virtutea acordului negociat de ea în 2009 pentru importul de gaz rusesc între Gazprom şi Naftogaz Ucraina, în urma căruia Naftogaz a reclamat pierderi de 191 mil. dolari.

    Partidul Iuliei Timoşenko, Batkivşcina, a anunţat ulterior că opozanta proaspăt eliberată ar putea candida însă la funcţia de prim-ministru, pentru care ar mai candida, conform presei ucrainene, Arseni Iaţeniuk, actualul lider al partidului, şi Piotr Poroşenko, unul dintre sponsorii “revoluţiei portocalii” şi unul dintre cei mai bogaţi oligarhi din Ucraina, cu o avere de cca 1,5 mld. dolari.

    Poroşenko este proprietarul celui mai mare producător de dulciuri din ţară, grupul Roşen, precum şi al unui post de televiziune şi al unor uzine auto. Presa de la Kiev îl dă drept posibil candidat şi pentru funcţia de premier, dar şi pentru funcţia de preşedinte, amintind că miliardarul este foarte obişnuit cu puterea: a fost şef al consiliului Băncii Naţionale, ministru de externe în perioada când Iulia Timoşenko era prim-ministru, dar a fost şi ministru al dezvoltării economice în guvernul lui Nikolai Azarov, în 2012, sub regimul Ianukovici.

    Deocamdată, parlamentul de la Kiev a votat, duminică, pentru delegarea interimară a atribuţiilor prezidenţiale către Oleksandr Turcinov, aliat apropiat al Iuliei Timoşenko, desemnat cu o zi în urmă ca preşedinte al parlamentului.