BusinessMagazin

Tag: horror

  • Clubul Rataţilor se reuneşte pe marile ecrane

    E important de spus, încă de la început, că It: Chapter 2 e un film pentru fanii lui Stephen King. Nu este un horror care să îţi provoace insomnii, ci mai curând unul care să trezească nostalgia amintirilor din copilărie.

    Prima parte a filmului, lansată în 2017, a avut mult mai multe scene terifiante; îmi închipui că distribuţia selectă din partea a doua i-a împiedicat pe producători să folosească efecte speciale în exces, lăsând astfel mai mult timp pe ecran unor actori excelenţi. Sigur, timpul nu ar fi fost neapărat o problemă, având în vedere că It: Chapter 2 durează aproape
    3 ore. La două ore şi 49 de minute,

    It: Chapter 2 se numără printre cele mai lungi filme horror realizate vreodată la Hollywood. Durata reprezintă atât o problemă, cât şi un avantaj: pe de o parte, lumea s-ar putea speria la ideea de a petrece atât de mult timp în compania unui clovn; pe de altă parte, e suficient timp pentru ca personajele să prindă viaţă. Repet, e aproape obligatoriu să fi văzut, însă, prima parte a poveştii.

    Scenariul se concentrează pe mai multe personaje principale – Clubul Rataţilor – care, fiind copii, s-au confruntat cu Pennywise în Derry, undeva în statul american Maine, în 1989. Se spune că Pennywise reapare la fiecare 27 de ani; la sfârşitul primei părţi, liceenii fac un pact că se vor întoarce dacă teroarea se va ridica din nou. Prin urmare, Mike (interpretat de Isaia Mustafa), singurul care a rămas în Derry, îi cheamă pe ceilalţi.

    Bill (James McAvoy) este scenarist la Hollywood, Bev (Jessica Chastain) este într-o relaţie abuzivă, Richie (Bill Hader) este un comediant de stand-up, Eddie (James Ransone) este un agent de asigurare pentru evaluarea riscurilor, iar Ben (Jay Ryan) lucrează acum ca arhitect. Bazându-se probabil pe faptul că cei prezenţi în sala de cinema cunosc aventurile iniţiale ale personajelor, regizorul tratează cu o oarecare superficialitate transformarea acestora şi chiar rolul fiecăruia în desfăşurararea evenimentelor. Problema ar fi putut fi rezolvată cu câteva flashbackuri bine plasate, astfel încât toţi spectatorii să fie la curent cu povestea.

    Faptul că scenele de groază sunt mai rare nu e neapărat un lucru rău, şi spun asta ca un fan al filmelor horror; o vizionare a ambelor filme reprezintă o experienţă completă şi care aduce un final bine construit. Se asemănă, dacă vreţi, acelor poveşti despre maturizare din anii ’80 (coming of age stories, cum le spun americanii), aşa cum a fost Stand By Me. Un alt exemplu bun în acest sens este seria Stranger Things de pe Netflix, de asemenea puternic inspirată de cinematografia acelui deceniu.
    În concluzie, It: Chapter 2 este mult mai mult decât un simplu film horror. Nu va fi pe gustul tuturor, dar va mulţumi destul de mulţi fani ai genului – în special pe cei ai maestrului Stephen King.

    Notă: 8/10

    It: Chapter 2
    Regia: Andy Muschetti
    Distribuţie: Jessica Chastain, James McAvoy, Bill Hader
    Durată: 2 ore 49 minute
    Buget: 35 milioane dolari
    Data lansării: 6 septembrie

  • Cele mai înspăimântătoare tatuaje realizate vreodată – VIDEO

    Câţiva împătimiţi au mers însă şi mai departe, luând decizia de a-şi tatua personajele principale din filme care, în mod normal, îţi dau insomnii.
    Nu ştim dacă a fost o decizie bună sau nu, dar tatuajele sunt cel puţin impresionante.

    Cel care semnează bizarele tatuaje este Eliot Kohek, artist cu experienţă de ani de zile în domeniu.

  • Cronică de film: Liniştea care îţi dă fiori – VIDEO

    Filmul lui John Krasinski este gândit în aşa fel încât spectatorul să devină participant activ într-un joc de-a şoarecele şi pisica, unul plin de tensiune. Aceasta este de fapt şi principala calitate a celor mai multe filme horror de succes: darul de a-l aduce pe cel din faţa ecranului în mijlocul acţiunii. A Quiet Place mai reuşeşte un lucru impresionant: se joacă cu aşteptările publicului fără a subestima capacitatea de înţelegere a spectatorilor. Vorbim, fără îndoială, de un thriller excelent.

    Scenariul semnat de Bryan Woods şi Scott Beck e extrem de alert, iar regizorul a profitat de acest lucru pentru a trece direct în mijlocul acţiunii. Vedem un cuplu care se joacă alături de cei trei copii, iar un titlu de pe ecran ne anunţă că e ziua 89; se înţelege destul de repede că acţiunea se petrece într-o lume postapocaliptică. Următoarele scene îi prezintă pe protagonişti mişcându-se încet printr-un magazin mic, încercând să facă cât mai puţin zgomot, căutând medicamente pentru unul dintre copii.

    Începutul filmului are un singur rol, şi anume de a-l face pe spectator să înţeleagă că principalul pericol în această lume e sunetul. Firul narativ continuă la un an după aceste prime scene. Ideea unor inamici care îşi depistează prada după sunetele produse de aceasta nu e nouă, dar Krasinski a reuşit să aducă un suflu proaspăt conceptului. De-a lungul filmului, el creează mai multe momente tensionate în care spectatorii se aşteaptă la ceva inedit; de cele mai multe ori, aşteptările le sunt înşelate. Sunt scene în care vedem o puşcă şi ne aşteptăm ca sunetul produs să declanşeze un adevărat carnagiu, dar lucrurile iau o cu totul altă direcţie.

    A Quiet Place e un film cu foarte puţine replici, bazându-se pe puterea imaginilor pentru a transmite mesajul central. Din acest punct de vedere, nu ştiu dacă am văzut recent o producţie mai reuşită, iar asta spune multe despre ceea ce poate face Krasinski în spatele camerei de filmat.

    A Quiet Place a fost primit extrem de bine atât de critici, cât şi de spectatorii de rând, iar performanţele la box office reflectă perfect acest lucru: cu un buget de doar 17 milioane de dolari, filmul generase (la ora închiderii ediţiei) aproape 260 de milioane de dolari din vânzarea de bilete. Prin urmare, nu ar trebui să surprindă pe nimeni faptul că producătorii au anunţat deja că lucrează la o continuare a filmului.

    În concluzie, A Quiet Place e unul dintre acele filme rare în timpul căruia nu ştii la ce să te aştepţi. E un film care îţi induce o stare de teamă care rămâne cu tine mult după ce ai părăsit sala de cinema.

    Nota: 8/10

  • Regizorul David Cronenberg, premiat cu Leul de Aur pentru întreaga carieră, la Veneţia

    “Chiar dacă Cronenberg a rămas ancorat la începuturi în teritoriile marginale ale peliculelor horror (…), a ştiut să construiască, film după film, un edificiu original şi personal”, a explicat într-un comunicat Alberto Barbera, directorul Mostrei veneţiene.

    “Evoluând în jurul unei relaţii indisociabile între corp, sex şi moarte, universul său este populat de diformităţi (…) reflectând teama în faţa mutaţiilor produse în organism de ştiinţă şi tehnologie, boală şi decădere fizică”, a adăugat Alberto Barbera.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Retrospectivă: Cele mai bune filme şi seriale din 2017

    DUNKIRK
    Dunkirk este un regal cinematografic, un film care te aruncă în mijlocul acţiunii încă de la primele scene şi te eliberează atunci când
    creditele încep să curgă pe ecran. Chiar dacă scenariul e bazat pe întâmplări adevărate, Nolan face ce ştie să facă mai bine: ia o poveste şi o face a lui. Aşa cum ne-a obişnuit în filme precum Inception sau Memento, regizorul Christopher Nolan impune un ritm extrem de alert, trimiţându-şi publicul într-o cursă care se termină odată cu filmul.

    Cei care au citit de-a lungul timpului aceste pagini au observat, probabil, că există în fiecare an un film pe care îl evidenţiez; un film care iese din tipare şi care este, pentru mine, reperul cinematografic al acelui an. E vorba de filme precum The Imitation Game, La La Land sau Mad Max: Fury Road – iar Dunkirk îşi merită din plin locul pe această listă selectă.

    THE WANDERERS
    Avându-l în spate pe Andrei Boncea, cel care a produs şi California Dreamin’, The Wanderers încearcă ceva destul de curajos: să folosească brandul Transilvaniei pentru a aduce în prim-plan o poveste de groază fără vampiri.

    Vă recomand sincer să mergeţi la cinema pentru a urmări The Wanderers, chiar dacă nu sunteţi neapărat iubitori ai genului. Trebuie să înţelegem că cinematografia românească a început să iasă din zona filmelor despre comunism sau urmări ale comunismului, iar acest lucru trebuie susţinut de spectatori. Dacă astfel de filme nu vor avea succes, finanţatorii se vor gândi de mai multe ori înainte de a da undă verde unor asemenea proiecte. Nu vorbesc aici doar de filme fantasy sau horror, ci de multe alte genuri (singurele excepţii fiind comediile)care până acum, din varii motive, nu au găsit susţinere între producătorii români.

    IT
    Genul horror este din ce în ce mai popular la Hollywood, cu producţii precum Conjuring, Paranormal Activity sau Blair Witch Project aducând încasări uriaşe contra unor bugete de doar câteva milioane de dolari. It, remake al unui film din anii ’80, este însă într-o altă categorie: e unul dintre cele mai bune filme horror pe care am avut ocazia să le văd.

     

    Dacă nu sunteţi fani ai genului – eu recunosc că sunt – atunci It nu vă va impresiona în niciun fel. Filmul are meritul de a ieşi din zona celor realizate doar pentru profit, aşa cum a fost cazul seriei Paranormal Activity (aşa-numitele found footage), şi de a se întoarce la anii de glorie ai genului, când regizorul Sam Raimi aducea pe marile ecrane Evil Dead. Ca fapt divers, povestea din Evil Dead (film din 1984) a fost relansată anul trecut pe HBO, prin serialul Ash vs. Evil Dead.

    În concluzie, It e un film pentru iubitorii de horror. Ei vor pleca din sala de cinema aşa cum am făcut-o şi eu: cu un zâmbet pe faţă, dar cu teama că s-ar putea să nu dorm în noaptea ce urmează.

    STRANGER THINGS: CHAPTER 2
    Serialul fraţilor Duffer a revenit pe Netflix la finalul lunii octombrie, cu cel de-al doilea sezon, şi pot spune că aşteptarea a meritat. Sunt convins că mulţi dintre cei care citesc aceste rânduri nu au urmărit nici primul sezon; sper că la finalul acestui material o veţi face, aşa că nu voi dezvălui mai nimic din povestea creată de fraţii Duffer. Ca să fiu cât se poate de clar: serialul nu este horror, dramă sau comedie; este o combinaţie extrem de reuşită între numeroase genuri, iar asta îi dă o savoare pe care cu greu o mai regăseşti în ziua de azi.

    Stranger Things e un serial care are toate premisele să devină un element de referinţă în industria filmului. Spun „film“ şi nu „serial” pentru că secvenţele de credite de la începutul fiecărui episod reprezintă singurul element care îţi aminteşte că a mai trecut o oră de când te uiţi la ecran şi că e poate timpul să iei o pauză.

  • Retrospectivă: Cele mai bune filme şi seriale din 2018

    DUNKIRK
    Dunkirk este un regal cinematografic, un film care te aruncă în mijlocul acţiunii încă de la primele scene şi te eliberează atunci când
    creditele încep să curgă pe ecran. Chiar dacă scenariul e bazat pe întâmplări adevărate, Nolan face ce ştie să facă mai bine: ia o poveste şi o face a lui. Aşa cum ne-a obişnuit în filme precum Inception sau Memento, regizorul Christopher Nolan impune un ritm extrem de alert, trimiţându-şi publicul într-o cursă care se termină odată cu filmul.

    Cei care au citit de-a lungul timpului aceste pagini au observat, probabil, că există în fiecare an un film pe care îl evidenţiez; un film care iese din tipare şi care este, pentru mine, reperul cinematografic al acelui an. E vorba de filme precum The Imitation Game, La La Land sau Mad Max: Fury Road – iar Dunkirk îşi merită din plin locul pe această listă selectă.

    THE WANDERERS
    Avându-l în spate pe Andrei Boncea, cel care a produs şi California Dreamin’, The Wanderers încearcă ceva destul de curajos: să folosească brandul Transilvaniei pentru a aduce în prim-plan o poveste de groază fără vampiri.

    Vă recomand sincer să mergeţi la cinema pentru a urmări The Wanderers, chiar dacă nu sunteţi neapărat iubitori ai genului. Trebuie să înţelegem că cinematografia românească a început să iasă din zona filmelor despre comunism sau urmări ale comunismului, iar acest lucru trebuie susţinut de spectatori. Dacă astfel de filme nu vor avea succes, finanţatorii se vor gândi de mai multe ori înainte de a da undă verde unor asemenea proiecte. Nu vorbesc aici doar de filme fantasy sau horror, ci de multe alte genuri (singurele excepţii fiind comediile)care până acum, din varii motive, nu au găsit susţinere între producătorii români.

    IT
    Genul horror este din ce în ce mai popular la Hollywood, cu producţii precum Conjuring, Paranormal Activity sau Blair Witch Project aducând încasări uriaşe contra unor bugete de doar câteva milioane de dolari. It, remake al unui film din anii ’80, este însă într-o altă categorie: e unul dintre cele mai bune filme horror pe care am avut ocazia să le văd.

     

    Dacă nu sunteţi fani ai genului – eu recunosc că sunt – atunci It nu vă va impresiona în niciun fel. Filmul are meritul de a ieşi din zona celor realizate doar pentru profit, aşa cum a fost cazul seriei Paranormal Activity (aşa-numitele found footage), şi de a se întoarce la anii de glorie ai genului, când regizorul Sam Raimi aducea pe marile ecrane Evil Dead. Ca fapt divers, povestea din Evil Dead (film din 1984) a fost relansată anul trecut pe HBO, prin serialul Ash vs. Evil Dead.

    În concluzie, It e un film pentru iubitorii de horror. Ei vor pleca din sala de cinema aşa cum am făcut-o şi eu: cu un zâmbet pe faţă, dar cu teama că s-ar putea să nu dorm în noaptea ce urmează.

    STRANGER THINGS: CHAPTER 2
    Serialul fraţilor Duffer a revenit pe Netflix la finalul lunii octombrie, cu cel de-al doilea sezon, şi pot spune că aşteptarea a meritat. Sunt convins că mulţi dintre cei care citesc aceste rânduri nu au urmărit nici primul sezon; sper că la finalul acestui material o veţi face, aşa că nu voi dezvălui mai nimic din povestea creată de fraţii Duffer. Ca să fiu cât se poate de clar: serialul nu este horror, dramă sau comedie; este o combinaţie extrem de reuşită între numeroase genuri, iar asta îi dă o savoare pe care cu greu o mai regăseşti în ziua de azi.

    Stranger Things e un serial care are toate premisele să devină un element de referinţă în industria filmului. Spun „film“ şi nu „serial” pentru că secvenţele de credite de la începutul fiecărui episod reprezintă singurul element care îţi aminteşte că a mai trecut o oră de când te uiţi la ecran şi că e poate timpul să iei o pauză.

  • Cronică de film: un horror românesc de succes

    Avându-l în spate pe Andrei Boncea, cel care a produs şi California Dreamin’, The Wanderers încearcă ceva destul de curajos: să folosească brandul Transilvaniei pentru a aduce în prim-plan o poveste de groază fără vampiri.

    Bazându-se pe un scenariu semnat Octav Gheorghe, regizorul Dragoş Buligă a reuşit, spun eu, să scoată publicul din zona de confort şi să îl aducă în mijlocul poveştii, prezentând o atmosferă gri, aproape întunecată, marcată de întâmplări neobişnuite.
    Distribuţia este una excelentă, avându-i în prim plan pe Armand Assante, Lior Ashkenazi şi Branko Djuric. De remarcat au fost şi interpretările semnate de Raluca Aprodu şi Oana Marcu; Răzvan Vasilescu îşi face treaba excelent, aşa cum de altfel ne-a obişnuit.

    Scenele de umor au punctat bine, dar cred că s-ar fi putut umbla ceva mai mult la ordinea în care ele şi-au făcut apariţia în poveste. Nu vreau să critic prea mult filmul, pentru că efortul celor implicaţi merită toată admiraţia; aşa cum spunea
    şi Andrei Boncea, nimeni nu poate reuşi o capodoperă de la prima încercare.

    Revenind la umor, nu cred că folosirea unui astfel de moment la începutul filmului a fost cea mai inspirată idee. Un horror trebuie să te prindă din primele momente, trebuie să debuteze cu o ancoră care să definească ceea ce vei urmări în următoarele ore; majoritatea regizorilor preferă să slăbească ritmul după ce s-au asigurat că interesul spectatorilor e la cote ridicate.

    Un alt element care pentru mine nu a fost chiar în ordine este asocierea, în momentele tensionate, dintre vizual şi auditiv. Intuiesc intenţia producătorilor, dar reţeta clasică a secvenţelor de sunet care intensifică efectul de groază din imagini e una ce rareori dă greş.

    Interesant este că The Wanderers se apropie mult mai mult de un horror tradiţional în a doua parte, fiind din ce în ce mai bun spre final.

    În concluzie, vă recomand sincer să mergeţi la cinema pentru a urmări The Wanderers, chiar nu sunteţi neapărat iubitori ai genului. Trebuie să înţelegem că cinematografia românească a început să iasă din zona filmelor despre comunism sau urmări ale comunismului, iar acest lucru trebuie susţinut de spectatori.

    Dacă astfel de filme nu vor avea succes, finanţatorii se vor gândi de mai multe ori înainte de a da undă verde unor asemenea proiecte. Nu vorbesc aici doar de filme fantasy sau horror, ci de multe alte genuri (singurele excepţii fiind comediile)care până acum, din varii motive, nu au găsit susţinere între producătorii români. Nota de mai jos nu reflectă numai calitatea filmului, ci şi este acordată şi pentru curajul celor care s-au implicat în acest proiect.

    NOTĂ: 8/10

     

  • Unora le place horror-ul

    Dracula Film Festival este un eveniment anual organizat de Asociaţia Culturală Fanzin şi prezentat în colaborare cu postul de televiziune Viasat History, ediţia de anul acesta având loc de pe 18, pe 22 octombrie. Iubitorii de film prezenţi la festival au putut viziona peste 55 de filme de lungmetraj şi scurtmetraj din 16 ţări; o parte din ei au mărşăluit pe străzi în cadrul primului zombie walk organizat în oraşul de sub Tâmpa. Invitatul special al ediţiei din 2017 a fost actorul Armand Assante (ce interpretează rolul principal în The Wanderers) care a primit trofeul onorific Count Dracula.

    Primul lucru ce trebuie notat este că Dracula Film Festival nu se rezumă doar la genul horror, fiind accesibil şi filmelor science-fiction, supranaturale, thriller sau fantasy. Horrorul nu este cel mai popular gen din România, dovadă şi rezultatele oarecum modeste ale filmelor ce au rulat în cinematografele de la noi; dar producţiile au destui fani (printre care mă număr, recunosc), iar iniţiativa de a organiza un astfel de festival e binevenită. 

    Nu am reuşit să urmăresc toate scurtmetrajele intrate în competiţie, dar din ce am reuşit să văd, două mi-au atras în mod special atenţia: Mathew 19:14 şi Sunken Convent, acesta din urmă fiind declarat câştigător al competiţiei în care a participat, respectiv ”Scurtmetraje internaţionale“. Mathew 19:14 este un scurtmetraj rusesc care foloseşte, din punctul meu de vedere, elemente definitorii pentru genul horror. Nu este un film care să se bazeze în prea mare măsură pe efecte speciale (deşi acestea sunt prezente), ci pe situaţii în care spectatorul trebuie să încerce să înţeleagă care e realitatea şi care e imaginaţia.

    Nu cred că s-a îndoit nimeni de calitatea extraordinară a cinematografiei ruseşti, dar e bine să avem şi confirmarea faptului că noua generaţie, reprezentată aici de regizorul Aleksandr Domogarov, încearcă să calce pe urmele celor de dinainte.
    Cât despre Sunken Convent, acesta este inspirat de povestirile lui Hans Christian Andersen, iar motivarea juriului explică poate cel mai bine de ce acest scurtmetraj în regia lui Michael Panduro iese în evidenţă: ”Un film curajos şi fascinant, care poate tocmai pentru că nu oferă răspunsuri clare rămâne în mintea spectatorului mult timp după vizonare“.

    Marele premiu al festivalului a revenit producţiei româneşti The Wanderers, practic primul film românesc horror, în adevăratul sens al cuvântului. Aşteptările mele legate de The Wanderers erau mixte: pe de-o parte speram ca filmul să reproducă măcar ceva din atmosfera producţiilor de referinţă ale genului horror, pe de-altă parte eram pur şi simplu mulţumit că mă aflu în faţa unui ecran pe care rulează un astfel de film produs în România.

    Părerea mea despre The Wanderers o veţi regăsi într-o cronică viitoare, dar simt totuşi nevoia de a spune că filmul reprezintă un moment extrem de important în dezvoltarea cinematografiei româneşti. Sper că reacţiile majoritar pozitive vor încuraja şi alţi tineri cineaşti să exploreze acest gen şi, mai ales, să înţeleagă că un proiect gândit cu cap poate atrage finanţare chiar şi atunci când instituţiile abilitate – în speţă Centrul Naţional al Cinematografiei – preferă să ”valideze“ filme care abordează teme ceva mai pe gustul tuturor.

    Printre câştigători s-a numărat şi coproducţia germano-canadiană Replace, un thriller horror despre obsesia tinereţii şi modul în care industria medicală şi cosmetică profită de ea, regizat de Norbert Keil, care a fost distins cu o menţiune specială ”pentru stilul vizual puternic şi foarte interesant al unui talent in devenire“. Trofeul Vlădutz pentru cel mai bun scurtmetraj românesc a fost acordat filmului OffStage, în regia lui Andrei Huţuleac, o altă menţiune specială primind şi animaţia elveţiană Ooze, în regia lui Kilian Vilim.

    Dincolo de proiecţii de film, Dracula Film Festival a găzduit şi mai multe conferinţe cu teme precum ”Cât de greu e să realizezi un horror în Europa“ sau ”Horror-ul românesc iese din umbră“; la cea din urmă, organizată sub forma unui workshop, cei prezenţi au avut ocazia de a participa la o discuţie alături de echipa de producţie din spatele filmului The Wanderers. Şi chiar dacă subiectul principal a fost cel al finanţării pentru filmele fantasy sau horror, cea mai interesantă idee a fost cea transmisă de producătorul Andrei Boncea: primul film românesc care va trece de pragul de 500.000 de spectatori va schimba peisajul cinematografic local. E o ipoteză ce merită atenţie, Boncea exprimându-şi convingerea că acest moment va fi marcat într-un termen relativ scurt.

    Revenind la finanţare, s-a amintit în mai multe rânduri că horror-ul este, de ani buni, cel mai profitabil gen cinematografic de la Hollywood. Cea mai bună rată de recuperare a investiţiei aparţine filmului Paranormal Activity, care a costat 15.000 de dolari şi a generat venituri de 161 de milioane de dolari – o rată de recuperare a investiţiei de 539,336%. Alte exemple sunt The Blair Witch Project, cu rată de recuperare a investiţiei de 20,591%, Night of the Living Dead (13,057%) sau Evil Dead (3,820%). Ca element de comparaţie, Avatar – cel mai de succes film produs vreodată din punct de vedere al veniturilor – a adus în conturile producătorilor 2,7 miliarde de dolari, dar rata de recuperare a investiţiei a fost de doar 500%.

    De ce este nevoie de un festival de film horror în România? Răspunsul e cât se poate de simplu: pentru că există iubitori ai genului. Şi aş îndrăzni să spun că nu sunt puţini. Cred că o mai bună promovare a evenimentului ar putea aduce şi mai mare interes din partea publicului – până la urmă, mai există un singur festival de gen în România, desfăşurat în luna august, la Biertan.

    |n încheiere, dacă ar trebui să recomand un film de la Dracula Film Festival cuiva care nu e neapărat un iubitor al genului horror, acesta ar fi Double Date. E genul de film care e suficient de amuzant ca să te facă să râzi şi nu atât de violent încât să te gonească din sala de cinema. E mai mult comedie neagră decât horror, fiind astfel perfect pentru a introduce pe cineva în lumea filmelor de groază.

  • Braşovul se transformă, de astăzi, într-un oraş “de groază”

    mother!, cel mai recent şi controversat film scris şi regizat de Darren Aronofsky, cu Jeniffer Lawrence şi Javier Bardem în rolurile principale, va rula în deschiderea festivalului. Lungmetrajul, a cărui premieră a avut loc în cadrul Festivalului de la Veneţia, spune povestea unui cuplu, scos din rutina zilnică de sosirea neaşteptată a unor oaspeţi care le vor da peste cap existenţa.

    Fanii filmelor horror vor putea vedea cele mai noi producţii străine şi autohtone atât în cadrul competiţiilor de lungmetraj şi scurtmetraj ale Dracula FF, cât şi în afara lor. Printre acestea se numără şi indie-ul autohton cu vampiri, The Wanderers, în regia lui Dragoş Buliga, cu renumitul actor american Armand Assante în rolul principal. Acesta va fi prezent la proiecţia filmului sâmbătă, 21 octombrie, alături de regizorul filmului, Dragoş Buliga.

    Regizorul american George A. Romero, al cărui film cult “Night of the Living Dead” a lansat un nou gen cinematografic, cel al peliculelor cu zombie, va fi omagiat la Dracula Film Festival în secţiunea 3 x 3/ In Memoriam. Night of the Living Dead (SUA, 1968),  Land of the Dead (SUA, 2005) şi Creepshow (SUA, 1982) vor rula la Cinemateca Patria.

    De-a lungul celor cinci zile de festival, spectatorii vor putea participa nu doar la proiecţii de film, ci şi la evenimente alternative.
    Iubitorii filmelor cu zombie au ocazia de lua parte la primul zombie walk organizat la Braşov, vineri, 20 octombrie, începând cu ora 18.00, pe traseul Modarom – Strada Republicii – Piaţa Sfatului.

    Sâmbătă, 21 octombrie, la HOF Cafe, va avea loc un workshop dedicat producţiilor autohtone de horror, la care vor participa regizorii Dragoş Buliga, Tudor Botezatu, Andrei Huţuleac, Octavian Repede, Massimiliano Nardulli, precum şi producătorul Andrei Boncea.

    Duminică, 22 octombrie, la Cinemateca Patria, Viasat History prezintă, în parteneriat cu Muzeul Judeţean de Istorie, conferinţa “Dracula vă invită în RSR”. Evenimentul va fi moderat de istoricul Nicolae Pepene, autor al documentaţiei „Dracula, agent de voiaj”, în care prezintă un aspect spectaculos atât al istoriografiei româneşti recente, cât şi al istoriei turismului românesc – valorificarea comercială de către autorităţile româneşti comuniste a mitului comercial Dracula şi „disputa” dintre personajul literar creat de Bram Stoker şi personajul istoric Vlad Ţepeş.

    Dracula Film Festival este un eveniment anual organizat de Asociaţia Culturală Fanzin şi prezentat de Viasat History. Festivalul este finanţat de Primăria Municipiului Braşov, Consiliul Judeţean Braşov şi Centrul Naţional al Cinematografiei.

    Bilete pentru proiecţiile Dracula Film Festival se pot achiziţiona de pe site-ul biletebrasov.ro.

  • Cronică de film: Un horror de pus în ramă

    Cu încasări de peste 120 de milioane de dolari în weekendul lansării, It a lăsat mult în spate tot ceea ce înseamnă competiţie – filme precum Home Again sau The Hitman’s Bodyguard.

    A fost o performanţă binevenită, având în vedere că săptămânile de la sfârşitul lunii august au adus cele mai slabe performanţe din ultimii 20 de ani pentru box-office-ul nord-american.

    Intrarea It pe marile ecrane a adus mai multe recorduri: cea mai bună lansare din septembrie şi cea mai bună lansare pentru un film horror. Succesul de care se bucură producţia celor de la Warner Bros. şi New Line Cinema confirmă popularitatea lui Stephen King – peste 30 de filme îi poartă numele în căsuţa scenariştilor.

    It are ca şi concept central ceva ce mie, personal, mi-a dat multe coşmaruri când eram mic: un clovn criminal. Sigur, povestea e mult mai amplă, dar dacă ideea unui clovn care prinde viaţă vi se pare înspăimântătoare, atunci filmul o să vă dea fiori. De fapt, chiar şi Stephen King a recunoscut că Pennywise – numele clovnului în cauză – este o manifestare a temerilor sale din copilărie.

    Pennywise, aşadar, pare a avea un singur scop: să sperie şi să ucidă copii.

    Filmul din anii ’80 a rămas un punct de referinţă în industria horror, deşi e greu să spui că a fost un film reuşit. Singurul lucru de remarcat în acel caz este interpretarea lui Tim Curry, dar subiectul tratat a fost primit cu un entuziasm nebun de fanii genului. Era prin urmare firesc ca cineva să se încumete să adapteze din nou scenariul lui King, iar acel cineva s-a dovedit a fi Andy Muschietti.

    Încă de la prima scenă a filmului, care ni-l prezintă pe Georgie – un băiat de 6 ani care nu are un destin prea fericit – e evident că varianta din 2017 e mult superioară din punct de vedere tehnic. E şi meritul tehnologiei, pentru că efectele speciale sunt folosite în mod constant. Pot argumenta că e mai simplu să colorezi în roşu pe calculator decât să foloseşti cinci pungi de ketchup, aşa cum se făcea în anii ’80; în acelaşi mod, pot însă argumenta că lipsa totală de realism din filmele acelor ani avea un farmec pe care nu îl mai regăsesc azi.

    Pe măsură ce filmul avansează, aflăm şi inevitabilul clişeu: Pennywise e fapt o entitate malefică care se trezeşte o dată la 27 de ani pentru a teroriza copiii. Partea bună e însă că regizorul nu se fereşte de clişeele filmelor horror, ci profită la maximum de ele. Nu e un film care să aducă ceva sofisticat, o încercare de a transforma un horror într-un thriller; dimpotrivă, avem de-a face cu un film care are un singur rol: să ne sperie.

    Dacă nu sunteţi fani ai genului – eu recunosc că sunt – atunci It nu vă va impresiona în niciun fel. Filmul are meritul de a ieşi din zona celor realizate doar pentru profit, aşa cum a fost cazul seriei Paranormal Activity (aşa-numitele found footage), şi de a se întoarce la anii de glorie ai genului, când regizorul Sam Raimi aducea pe marile ecrane Evil Dead. Ca fapt divers, povestea din Evil Dead (film din 1984) a fost relansată anul trecut pe HBO, prin serialul Ash vs. Evil Dead.

    În concluzie, It e un film pentru iubitorii de horror. Ei vor pleca din sala de cinema aşa cum am făcut-o şi eu: cu un zâmbet pe faţă, dar cu teama că s-ar putea să nu dorm în noaptea ce urmează.

    Nota: 8,5/10