Tag: Horatiu Malaele

  • Cum arată soţia lui Horaţiu Mălăele! Sunt căsătoriţi de 30 de ani

    Horaţiu Mălăele este un familist convins, este căsătorit de aproape 30 de ani şi are doi băieţi mari.
     
     
    Gabi, soţia lui Mălăele, a apărut de puţine ori în public alături de actor.  Ea este absolventă de Cibernetică şi director la o mare companie, aşa că nu prea frecventează evenimentele mondene.
     
  • “Sunt un orb”, cu Horaţiu Mălăele, revine la cinema Patria, la 10 ani de la prima reprezentaţie

    Actorul Horaţiu Mălăele îi va introduce pe cei prezenţi în atmosfera bunei dispoziţii şi va îmbina, în armonie perfectă, comedia cu literatura, prin pleiada de poezii despre dragostea animalieră, picturală, de mamă, de soţie, prin versurile lui Nichita Stănescu, Teodor Pâcă, George Topârceanu, Emil Brumaru, Mircea Micu, Geroge Tarnea, Geo Dumitrescu, Nazim Hicmet etc.

    “Spectacolul «Sunt un orb» cuprinde câteva poezii de mare calitate, dar şi proză scurtă. Sunt mai multe elemente care formează acest spectacol, în care este vorba despre mine, dar este vorba şi despre dumneavoastra”, spune Horaţiu Mălălele.

    Din spectacol nu vor lipsi nici momentele de improvizaţie, pline de umor.

    Ca de fiecare dată, recitalul va fi urmat de proiecţia filmului “Funeralii Fericite”, o comedie neagră regizată de Horaţiu Mălăele, pe un scenariu scris de Adrian Lustig.

    Filmul, dificil de încadrat într-un gen cinematografic, ilustrează o lume populată de personaje ciudate, în care comedia neagră îmbină satira socială cu drama psihologică pe muzica compozitorului Vladimir Cosma.

    Biletele pentru spectacolul artistului Horaţiu Mălăele au fost puse în vânzare şi pot fi achiziţionate de la casa de bilete a cinematografului Patria, agenţiile Eurolines şi Tui Travel Center, Librăria Eminescu şi Unirea Shopping Center (parter). Totodată, acestea pot fi procurate prin intermediul platformei online www.ticketnet.ro. Preţurile acestora variază în funcţie de categoria de loc: 49 de lei – categoria I şi 39 de lei – categoria II.

  • Vladimir Cosma semnează coloana sonoră a filmului “Funeralii fericite” (GALERIE FOTO)

    Din 7 iunie, muzica lui Vladimir Cosma va răsuna pe marile ecrane din România, odată cu premiera filmului “Funeralii fericite”, care marchează o nouă colaborare între Horaţiu Mălăele şi Adrian Lustig, după succesul înregistrat în 2008 cu lungmetrajul “Nunta Mută”.

    Alături de Horaţiu Mălăele, din distribuţia comediei “Funeralii fericite” fac parte: Igor Caras-Romanov, Mihai Gruia Sandu, Dorina Lazăr, Alexandru Bindea, Florin Zamfirescu, Crina Semciuc şi Antoaneta Zaharia.

    De-a lungul carierei sale, Vladimir Cosma a primit două premii César pentru “Cea mai bună muzică de film” pentru contribuţia sa în cadrul producţiilor cinematografice “Diva” (1982) şi “Le Bal” (1984), precum şi două premii 7 d’Or pentru “Cea mai bună muzică TV” în 1986 şi 1991.

    “Funeralii fericite” relatează povestea lui Lionel (Horaţiu Mălăele), un român reîntors din Franţa unde a lucrat în construcţii, care luptă împotriva destinului şi a propriului viitor. Când o razie duminicală îi pune pe fugă din cârciuma “La imigrantul fericit”, Lionel şi cei doi prieteni ai lui descoperă că viaţa le-a rezervat o ultimă surpriză.

    “Funeralii fericite” (GALERIE FOTO)

    Aceştia ajung lângă un teren viran unde s-a instalat o tabără de ţigani. Ca să se distreze, cei trei plătesc o ţigancă să le ghicească viitorul. Distracţia începe atunci când femeia le prezice data exactă a morţii şi modul cum vor muri. Ajung lângă un teren viran unde s-a instalat o tabără de ţigani. Ca să se distreze, cei trei plătesc o ţigancă să le ghicească viitorul. Aceasta le prezice data exactă a morţii şi modul în care vor muri. De aici începe distracţia.

    Din 7 iunie, MediaPro Distribution prezintă “Funeralii fericite”, o comedie savuroasă şi plină de răsturnări de situaţie, care va putea fi urmărită în premieră în cinematografele: Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cityplex (Constanţa, Tulcea şi Braşov), Cinema Capitol (Oneşti), Cinema Colors 3D (Craiova), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cortina (Oradea), dar şi în reţelele Cinema City şi Radef.

    Avanpremiera specială a filmului va avea loc marţi, 4 iunie, la Grand Cinema Digiplex, din Băneasa Shopping City, cu începere de la ora 19.30.

  • Horaţiu Mălăele revine pe marile ecrane în “Funeralii fericite” (GALERIE FOTO)

    Tot Adrian Lustig, de această dată ca scenarist şi producător, a fost cel care i-a trezit interesul şi l-a determinat pe artist să regizeze din nou, după o pauză de aproape 5 ani. Pentru “Funeralii fericite”, cei doi au reuşit să reunească o distribuţie impresionantă cu actori consacraţi de teatru şi film, dar şi cu tinere talente precum: Igor Caras-Romanov, Mihai Gruia Sandu, Dorina Lazăr, Alexandru Bindea, Florin Zamfirescu, Crina Semciuc sau Antoaneta Zaharia.

    În “Funeralii fericite”, Horaţiu Mălăele este Lionel, un român reîntors din Franţa unde a lucrat în construcţii, care luptă împotriva destinului şi a propriului viitor. Când o razie duminicală îi pune pe fugă din cârciuma “La imigrantul fericit”, Lionel şi cei doi prieteni ai lui descoperă că viaţa le-a rezervat o ultimă surpriză. Aceştia ajung lângă un teren viran unde s-a instalat o tabără de ţigani. Ca să se distreze, cei trei plătesc o ţigancă să le ghicească viitorul. Distracţia începe atunci când femeia le prezice data exactă a morţii şi modul în care vor muri.   

    Ce vedem la cinema: “Funeralii fericite” (GALERIE FOTO)

    Una dintre personalităţile de seamă ale acestei ţări, Horaţiu Mălăele este un artist extrem de complex, cu o carieră de actor impresionantă în teatru, televiziune şi cinematografie, cu numeroase expoziţii de caricatură şi pictură, dar şi cu scurte intervenţii în universul literar. Printre cele mai importante filme ale sale şi, implicit, ale cinematografiei româneşti se numără: “Muntele ascuns”, “Pentru patrie”, “Casa din vis”, “Divorţ din dragoste”, “Amen”, “Poker” şi lista poate continua.

    Din 7 iunie, Horaţiu Mălăele prezintă “Funeralii fericite”, o comedie savuroasă şi plină de răsturnări de situaţie care va putea fi urmărită în premieră în cinematografele: Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cityplex (Constanţa, Tulcea şi Braşov), Cinema Capitol (Oneşti), Cinema Colors 3D (Craiova), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cortina (Oradea), dar şi în reţelele Cinema City şi Radef.

  • Sergiu Nicolaescu se intoarce cu “Ultimul corupt din Romania” (GALERIE FOTO)

    In contextul in care “Poker” a fost vizionat de aproximativ 25.000 de spectatori si a devenit una dintre cele mai de succes premiere romanesti ale anului, incurajat dar si alimentat de subiecte tot mai savuroase pe aceeasi tema, Sergiu Nicolaescu a considerat fireasca o continuare a filmului din 2010, pe care a denumit-o “Ultimul corupt din Romania”.

    “Ultimul corupt din Romania” (GALERIE FOTO)

    O productie MediaPro Pictures, “Ultimul corupt din Romania” ii readuce in rolurile principale pe Horatiu Malaele, Vladimir Gaitan, Valentin Teodosiu, Ion Ritiu, Catalina Grama (Jojo) si Mircea Diaconu, care isi reiau cu maiestrie rolurile din “Poker”, dar si alte nume mari ca Nae Lazarescu si Vasile Muraru, care vor da viata unor noi personaje savuroase in noua poveste.

    Cu un scenariu semnat de Adrian Lustig, “Ultimul corupt din Romania” este “un film de actualitate, al societatii de astazi, un film comic, dar in acelasi timp si critic”, asa cum il descrie regizorul Sergiu Nicolaescu.

    De aceasta data, mafiotul Titel Pangica (Horatiu Malaele) devine doctor in stiinte si doneaza bani pentru un muzeu memorial inchinat vietii si operei sale: de la vanzator de rame in Obor la senator. Custodele muzeului este bunul sau prieten Claudiu Vitelaru (Valentin Teodosiu), caruia i-a furat locul de senator. Partenerul lor de poker – chirurgul plastician Horia Vrabete (Vladimir Gaitan) – continua sa ajute nevestele disperate sa-si ia viata in piept cu ajutorul silicoanele. Iar iubita lor – prin rotatie – Monica Lacusta (Catalina Grama) a ajuns sa aiba si ea o functie in guvern.

    Apare, in sfarsit, si Marcel (Ion Ritiu) pe care l-au asteptat ca pe un salvator in “Poker”. Mai bine nu-l asteptau. Marcel – general din serviciile secrete – trebuie sa rezolve eterna si fascinanta cerinta a Bruxellesului: sa aresteze un corupt. Si cine e mai la indemana pentru asta decat unul dintre prietenii de-o viata? Dar care dintre ei?

    MediaPro Distribution prezinta “Ultimul corupt din Romania” din 17 februarie, in cinematografele: CinemaPRO, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex – Baneasa, Odeon Cineplex Cluj, Glendale Studio (Bucuresti), Cityplex (Bucuresti, Constanta, Brasov si Tulcea), Cinema City (Cotroceni, Sun Plaza, Cluj, Arad, Galeria Arad, Bacau, Braila, Baia Mare, Timisoara, Pitesti, Targul Mures), Cinema Premiera (Ploiesti), Grand Mall Cinema (Satu Mare), Cinema Cortina (Oradea), Patria (Craiova), Centrul Cultural Eugen Ionescu (Slatina), Cinema Florin Piersic (Cluj), Victoria (Iasi) si Cinema Premiera (Ploiesti).